Note personale
Vine ziua de luni dimineaţă şi iar o să mă trezesc cu ochii încleştaţi de oboseală, o să miros primele raze de soare si apoi îmi voi spăla ochii timp în care mă voi afunda într-o nouă provocare a noii săptămâni ce tocmai a început ;
Văd că s-a încălzit destul de bine afară. Exact cât să se simtă mirosul de transpiraţie din spaţiile închise ;
Începe o săptămână grea, foarte grea. Am de trecut de o monitorizare la un proiect european şi de liniştit o bunică ce nu mai suportă să stea în spital ;
Abia aştept să mi se-ntoarcă părinţii acasă din Bali (Indonezia), unde au plecat la invitaţia unor amici, pentru a urmări tot ce au filmat şi pozat, în ideea în care voi începe să strâng bani pentru a pleca şi eu împreună cu soţia până la sfârşitul vieţii
;
Maşina începe să arate precum o zdreanţă . Tot spun că îmi voi face timp să o spăl şi uite că nu prea mă ţin de cuvânt. E clar, îmi voi pune un reminder ca să o duc la coafat săptămâna asta ;
Abia aştept sfârşitul lunii februarie pentru a-mi lua o piatră de pe inimă. Asta în cazul în care voi vedea depus proiectul pe reabilitarea spaţiilor verzi.
Aşa mă ia un dor de un fotbal jucat între prieteni, fie el şi cu o minge spartă…
Vă doresc un început de săptămână cât mai frumos!
Commentarii
Un comentariu on Note personale
-
Mitrut Stanoiu on
Mon, 25th Feb 2008 11:00 pm
Cea mai buna piesa de la Eurovision a fost indiscutabil piesa de pe generic ! In rest…
Hai,spune sincer, la ce te gandesti ?
ah, nu uita, daca poza ta nu apare langa comentariu, fa-ti un gravatar!





