Final de vacanţă

May 4, 2008 de danbrasov
In: Romania, Vrancea, personal, turism 

De câteva zile sunt plecat, după cum bine aţi observat şi voi. Nu, nu m-am plictisit de scris pe blog, ci am fost plecat într-o mini-vacanţă , că tot ne-a dat statul zile libere :P Cel mai mişto a fost că nu prea ne-am făcut un program pe care să îl respectăm. Am mers şi am făcut ceea ce am hotărât pe moment.

Pe 1 Ma “muncitoresc” am fost la Cheile Bicazului şi la Lacul Roşu. Este o locaţie foarte frumoasă, cu peisaje extraordinare. Nu am mai fost acolo de când aveam vreo 11 ani. Îmi aminteam doar că erau nişte stânci mari şi senzaţia de drum îngust din cauza munţilor. Pentru că mulţi dintre voi, poate, aţi vizitat Cheile Bicazului, o să pun nişte idei referitoare la ce mi-a plăcut şi ce nu mi-a plăcut acolo sau in drumul meu până la destinaţie.

Plusuri :

- drumul de nota 9 spre 10 până la Piatra Neamţ

- oraşul Piatra Neamţ, care după părerea mea este unul din cele mai frumoase oraşe din România

- peisajul extraordinar, care merită tot efortul în ciuda infrastructurii de drumuri care este execrabilă

- miile de turişti străini care se bucurau de frumuseţile oferite de natură

- aerul curat de munte

- verdele crud care dădea o senzaţie de renaştere a naturii

- Lacul Roşu, care oferă o privelişte frumoasă şi relaxantă. E mişto să te plimbi cu barca printre trunchiurile de copaci din apă.

Minusuri :

- drumul de nota 6 spre 7 dintre Piatra Neamţ şi Bicaz

- drumul de nota 4 spre 5 dintre Bicaz şi Cheile Bicazului

- drumul de nota 2 spre 3 dintre Cheile Bicazului şi Lacul Roşu

Ca o paranteză, vreau să spun că acest lucru este tipic românesc. Aproape tot ce înseamnă în România obiectiv turistic sau loc de atracţie turistică “beneficiază” de o infrastructură execrabilă. Păi cum promovăm noi turismul în România cu asemenea căi de acces ? Mă uitam la nemţi, turci, francezi, greci şi chiar unguri, că sunt în stare să te pupe în cur, numai ca să te simţi bine acolo. Nu mai zic de drumuri, care e prima lor grijă. În România primează hoţia şi prostia. Punct.

- mizeriile aruncate în apă de turiştii “civilizaţi”. A se citi : ROMÂNI !

- manelele care poluează fonic liniştea oferită de peisajele extraordinare. Cum o fi să te duci la munte, să te relaxezi, să asculţi păsările şi apa râurilor ce străbat munţii, să te întinzi pe iarba de un verde crud şi să te uiţi la cerul ce atinge vârful munţilor … şi deodată un bulangiu cu lanţ la gât şi cu pantofi de lac şi pantaloni de trening să te frece la creier cu Guţă şi Salam ? :(

- nesimţirea unora care îşi aruncau pachetele de ţigări sau chiştoacele în Lacul Roşu

Poze Cheile Bicazului şi Lacul Roşu

P1040874 P1040881 P1040895 P1040921 P1040916 P1040902 P1040909 P1040924 P1040941 P1040939

Încântaţi de ceea ce am văzut, dar mai ales de faptul că încă nu ne trecuse cheful de plimbare, am ales ca ziua de 2 Mai să o petrecem tot la munte. De data asta am tras o fugă la Lepşa, că tot nu mai fusesem de multişor. Ajunşi acolo, am ales să intrăm măcar jumătate de oră în Rezervaţia Naturală “Cheile Tişiţei” . Mi-a plăcut enorm de mult, chiar dacă ştiu traseul cu ochii închişi. Cel mai mult mi-a plăcut culoarea în care erau îmbrăcaţi copacii : verde crud, crud, crud :P Apoi, mirosul ameţitor al florilor parcă abia înflorite şi al brazilor abia inmuguriţi. Izvoarele erau de o frumuseţe extraordinară, cu ape limpezi şi frumos curgătoare. Imediat, mi-a picat fisa: trebuie să facem în cel mult 2 săptămâni acest traseu. Mă refer la noi, colegii şi prietenii de la ANIAP, dar şi de oriunde. Aşa că voi, cei ce vreţi să formăm o gaşcă mare şi să parcurgem întreg traseul, vă rog să lăsaţi un comentariu pentru a stabili o dată . Traseul are aproximativ 25 km ( dus-întors . Se face cam în 4-6 ore, cu tot cu popasuri. Cine se bagă ?

Uitaţi şi nişte poze, ca să vă faceţi o idee despre cum arată peisajul acum, la începutul lui mai.

P1040986 P1040989 P1040993

P1050014 P1050026 DSCF2859

DSCF5396 DSCF5404 DSCF5417 DSCF5433 DSCF5434

Commentarii

3 Comentarii on Final de vacanţă

  1. andreaA on Mon, 5th May 2008 2:31 pm
  2. Apogeul unei civilizatii primitive , specifica de altfel romanilor, se regaseste la Barajul de la Bicaz.
    Privelistea spune mult despre educatia si de ce nu, despre cultura conservatoarea a romanilor( noi conservam pana si deseurile)

  3. aly on Wed, 7th May 2008 9:04 pm
  4. Felicitari pentru blog, este bine de stiut ca “natura” mai intereseaza pe cineva, cu siguranta aceasta rubrica este laudabila.
    E bine sa inveti din experientele altora, dupa ce am citit, mai sus cu siguranta as merge si eu la Bicaz.
    Pacat ca s-a terminat vacanta!

  5. d3m3ntzial on Wed, 7th May 2008 9:44 pm
  6. @aly , sa stii ca natura este cea care ma linisteste si imi da cea mai mare pofta de viata. Atat muntele, cat si marea iti provoaca stari diferite, fiecare te cucereste in felul sau. Poate te bagi si tu in gasca, pentru a descoperi frumusetile rezervatiei naturale Cheile TIsitei . Nu trebuie decat sa ai peste 18 ani si sa iti placa distractia :)

Hai,spune sincer, la ce te gandesti ?
ah, nu uita, daca poza ta nu apare langa comentariu, fa-ti un gravatar!





CommentLuv Enabled
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes