Treaz vs beat criţă

September 7, 2008 de danbrasov
In: IT, foto, fun, personal 

ANIAP, ziua 1. Deschiderea conferinţei, prima prezentare extrem de plictisitoare şi de tot râsul a celor de la Romsys , apoi chestii interesante cu şi despre soluţii software destinate administraţiei publice. În pauzele de cafea am avut privilegiul de a discuta despre posibilitatea implementarii unor soluţii la primăria la care muncesc. Nu am putut avansa discuţiile, întrucât nu sunt convins că se vrea implementarea lor în acest moment. Mi-a plăcut că era wireless în sala de conferinţe. Mergea downloadul cu 1 mb/sec. După conferinţă, pe la şapte seara adică, m-am aruncat direct în valurile calzi ale mării. Apoi duş, după care îmbrăcat la costum de gală şi mers la seara festivă a decernării premiilor. Sincer, nu mă aşteptam să iau locul 1, mai ales că Primăria Pucioasa era un concurent foarte serios. Cu toate acestea, m-am bucurat la maxim şi am început seara prin a mă distra aşa cum ştiu eu.

Am dansat pe muzică bună şi am băut împreună cu noi sau vechi cunoştinţe. Şi am băut … şi am băut … după care am mai băut un pic. Începusem să văd câteva stele verzi, dar şi unele albastre. Parcă vedeam şi ceva mişcări de trupe de jur împrejur, dar foarte vag. Am ajuns ca împreună cu amicii mei să ne dăm seama că avem puteri supranaturale. Mişcam obiectele cu privirea, adică :)) . La un moment dat, pe la ora 2 noaptea, atunci când s-a terminat petrecerea, ne-am îndreptat în gaşcă spre hotel. Unii cântau din tot sufletul, alţii recitau. Se mai auzeau din când în când şi chestii de genul : “la naiba în puii mei, m-am îmbătat. acum cine mă mai iubeşte ? uooooofffff ! “.

Cum mergeam spre hotel,din întunericul ce ne înconjura privirile, a sărit o boschetară care ne cânta “la mulţi ani” . A zis că dacă îi dăm nişte bani ne cântă şi la acordeon ;)). Şi ne-a cântat. A cântat cam pentru 30 şi ceva de lei, atât cât au dat băieţii fără să ştie, bineînţeles. Mi-au plăcut cântecele alea cu versuri vulgare. Nu eram beat. Eram destul de ameţit. Îmi dădeam seama ce vorbeam şi cum reacţionam. Mă uitam la ceilalţi cum îşi împleticeau picioarele şi limba la mersul pe jos şi la vorbitul într-o română de clasa a 2-a. Într-un final am ajuns la hotel şi m-am culcat. Era ora 3 şi ceva noaptea. La ora 9.30 începea conferinţa, aşa că am dormit pe unde scurte. M-am trezit având capul greu şi o sete neobişnuită.

ANIAP, ziua 2. Am participat la lucrările conferinţei. În mare parte, s-a întâmplat acelaşi lucruri ca în prima zi, adică prezentări de soluţii . Am pus ţara la cale cu câţiva reprezentanţi ai unor companii, am primit câteva oferte de muncă, m-am întâlnit cu noul director general al Ucrap(Unitatea Centrala pt Reforma Ad-ţiei Publice), dl. Viorel Cristea, pe care îl ştiam de cu mult timp în urmă şi am aşteptat seara, pentru a mă distra puţin. Mi-am propus să nu mai pun gura pe băutură.

Trebuie să recunosc că seara a doua a fost destul de plictisitoare. Nu ştiu de ce. Lumea se distra în jurul meu, dar eu şi cu alţi 3-4 amici am găsit seara destul de plictisitoare, aşa că pe la miezul nopţii ne-am hotărât să mergem în holul hotelului şi să discutăm pe chestiuni de bussiness. Am scos din maşină 3 sticle de vin roşu, aduse împreună cu două sticle de whiskey pentru a sărbători naşterea copilului meu, şi am început să discutăm la un pahar de vorbă. Recunosc, am băut şi eu un pahar de vin. Atât. La început eram 3 persoane în holul hotelului. În câteva ore deja eram peste 8 persoane. M-a distrat faptul că pe măsură ce veneau la masa noastră, erau din ce în ce mai beţi. Venise unul pe la 3 şi ceva dimineaţa, nu ştiu de unde, dar era terminat. Mai avea puţin şi mergea în patru labe . Vorbea foarte tare, foarte urât şi spunea bancuri seci care durau cel puţin 10 minute. Păcat că nu am avut camera la mine să îl fi înregistrat. Au fost discuţii interesante, multe din ele foarte haioase, cauzate de cei cu sânge în alcool. Am ajuns în cameră pe la 5 dimineaţa şi deşi nu am băut alcool, nu m-am putut trezi mai devreme de ora 10.

Am făcut o comparaţie între a fi treaz şi a fi beat criţă. Când eşti beat criţă, ţi se pare că eşti în lumea ta, condusă de tine. Faci ce vrei, când vrei, cu cine vrei. Consideri că cei care stau lângă tine trebuie să bea pentru a fi prietenii tăi. Vrei să ai cu cine să glumeşti, cu cine să dansezi şi de cine să râzi. Cauţi să îţi găseşti jumătatea, deşi ai o relaţie stabilă. Vorbeşti tare, încâlcit şi eşti plin de tine. Când eşti treaz, este ok. Te comporţi absolut normal şi condamni gesturile făcute de cei beţi criţă. Râzi de comportamentul lor şi uneori îţi vine să îi strângi de gât. Când eşti treaz îţi dai seama că odată şi tu ai fost beat criţă . Râzi de tine şi promiţi că nu vei mai bea în aşa hal. Până te îmbeţi din nou.

p1000113.JPG

p1000122.JPG

 

p1000150.JPG

p1000215.JPG

 

 

Commentarii

Hai,spune sincer, la ce te gandesti ?
ah, nu uita, daca poza ta nu apare langa comentariu, fa-ti un gravatar!





CommentLuv Enabled
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes