Despre motivaţia la locul de muncă
Vorbeam astăzi cu un amic, manager la o companie, despre motivaţia la locul de muncă în termeni generali. Printre altele, se plângea că o parte din lucrători nu se mai simt motivaţi să muncească. Asemeni altor manageri sau conducători de instituţii publice, consideră că a investit destul de mult în formarea lor profesională, iar în schimb ei îşi pierd motivaţia şi pleacă. Generalizând, am considerat că vina este a managerilor respectivi şi mai ales a practicilor din cadrul companiilor sau a instituţiilor publice. Punându-mă în pielea angajaţilor, consider că atunci când acestora le lipseşte motivaţia, problema constă în unul din următoarele aspecte : obiectivele propuse de conducere sunt ambigue, nu există un sistem corespunzător de evaluare a activităţii, s-a practicat o selecţie defectuoasă sau poate că este de vină sistemul de recompensare sau incapacitatea managerului de a influenţa modul în care un angajat percepe acest sistem.
Sunt situaţii în care sistemul de evaluare al activităţii companiei / instituţiei respective este menit să acorde atenţie unor factori care nu ţin neapărat de performanţă, cum ar fi iniţiativa, fidelitatea sau curajul. Dacă acest lucru nu este însuşit de angajaţi în momentul selecţiei personalului, există riscul ca angajaţii să se simtă neîndreptăţiţi. De ce? Pentru că ei vor depune un efort deosebit pentru a obţine performanţe notabile, insă un efort mai mare nu va duce automat către o evaluare favorabilă. E posibil ca ei să aibă deficienţe la capitolul îndemânare,ceea ce înseamnă că, oricât ar încerca, sunt şanse mici ca ei să obţină performanţe deosebite.
Apoi, mai există posibilitatea ca angajatul să considere că şeful nu îl place, aşa cum se practică din ce în ce mai des în România. Mai ales în sistemul public, acolo unde funcţionarii sunt bine protejaţi de lege, se practică intimidarea şi şantajul. Drept rezultat, angajatul se va aştepta la o evaluare nefavorabilă indiferent de efortul pe care îl depune. Pe de altă parte, angajaţii care beneficiază de o evaluare bună, se aşteaptă ca ea să vină însoţită şi de o recompensă. Ştim foarte bine că cei mai mulţi dintre cei angajaţi consideră că relaţia dintre muncă şi răsplată este slabă. Au mare dreptate, mai ales că şefii lor răsplătesc multe ” lucruri “, numai munca nu. Astfel, când primele sau sporurile se acordă pe baza linguşirii şefului, sunt mai şanse ca restul angajaţilor să considere că relaţia muncă-răsplată este descurajantă.
Mai sunt cazuri în care un angajat îşi pierde motivaţia tocmai datorită recompenselor. La prima vedere pare ciudat, însă acest lucru reprezintă un factor destul de important. Să vă dau câteva exemple! Un angajat poate că şi-ar dori o muncă mai solicitantă, întrucât crede despre el că poate mai mult, însă nu primeşte în schimb decât cuvinte de laudă. Altul poate munci pe brânci în speranţa că va obţine o promovare, dar în schimb nu primeşte decât o mărire de salariu. Nu totul ţine de bani, cât ţine de necesitatea asigurării unei compatibilităţi între recompense şi nevoile fiecărui angajat.
Mai nou, odată cu trecerea la sistemul bugetar, putem observa cum se fac abuzuri de putere. E pe sistemul ” eu sunt şef aici iar tu eşti un umil angajat ! fă aia, aia şi aia ! ai x minute ! “. În acel moment, angajatul care reuşeşte să facă tot ceea ce îi este solicitat, într-un mod nu tocmai de lăudat, se aşteaptă ca efortul depus să nu fie luat în seamă la evaluarea de sfârşit de an. Ba mai mult, se poate aştepta la tot ce e mai rău, astfel pierzându-şi orice fel de motivaţie. Pierderea motivaţiei înseamnă afectarea calităţii muncii şi deteriorarea produsului final. Cunosc angajaţi care s-ar mulţumi şi cu un simplu “mulţumesc” atunci când duc la bun sfârşit o sarcină.
Concluzia pe care am tras-o împreună cu amicul meu, care sper să nu se fi supărat pentru că am fost atât de direct, este că mulţi angajaţi nu se simt motivaţi la locul de muncă pentru că percep existenţa unor relaţii negative între efort şi rezultat, între munca depusă şi recompensele oferite şi între recompensele primite şi cele aşteptate. Un grad mai mare de implicare a managerului în rândul nevoilor angajaţilor, mai ales a celor care merită atenţia urmare a rezultatelor deosebite, sau o mai bună colaborare între manager şi departamentul de resurse umane, ar duce cu siguranţă la reducerea numărului celor care nu se mai simt motivaţi la locul de muncă.
Vin ninsorile !
Ieri mă plângeam, printre altele, de faptul că afară plouă ca-n plină vară de mai bine de o săptămână. Astăzi, Dumnezeu şi-a îndreptat privirea şi către sufletul meu curat şi plin de dorinţe neîmplinite şi a suflat vânt rece către Vrancea. Astfel, Agenţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru câteva zeci de judeţe din nordul, estul şi sudul ţării. Aşadar, oameni buni, vom avea zăpadă !
Iată şi anunţul :
COD GALBEN
ATENTIONAREA METEOROLOGICA
In intervalul 29 ianuarie, ora 22 – 31 ianuarie, ora 02 in judetele din estul si sud-estul tarii va ninge, iar vantul temporar va prezenta intensificari de pana la 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.
Fenomenele se vor semnala in noaptea de joi spre vineri mai ales in Moldova si zona Carpatilor Orientali, iar in cursul zilei de vineri si in noaptea de vineri spre sambata indeosebi in Dobrogea, sudul Moldovei si jumatatea estica a Munteniei.
NOTA: Local in vestul Munteniei, estul Transilvaniei si in zonele montane aferente, ninsorile vor fi insemnate cantitativ, dar vantul va fi in general moderat.
E clar, vine temperia ! Pentru necunoscători, temperia este frontul izobaric cu izohipsă şi lapoviţă feloşcaită 
Aş mânca salam, dar n-am !
Ce-aş mai pleca într-o vacanţă scurtă la munte, chiar şi la Poiana Braşov dacă nu undeva aproape de Români, că tot se apropie ziua mea…
Ce-aş mai cheltui nişte bani pe haine noi şi moderne, că nu mi-am mai luat de câteva luni de zile …
Ce-aş mai upgrada şi eu calculatorul, că deja pute a hoit …
Ce m-aş mai plimba şi eu printr-un parc cu bănci şi alei pline de zăpadă, undeva prin Austria sau prin Laponia, că tare mă mai scoate din minţi şi răbdări această ploaie care continuă să cadă de mai bine de o săptămână …
Ce-aş mai petrece alături de cei mai buni prieteni, undeva la un restaurant cu specific tradiţional românesc …
Ce-aş mai cheltui banii pe cărţile pe care aş vrea să le citesc în viitorul apropiat …
Ce-aş mai face o cură de fructe şi de dulciuri în fiecare seară după ora 20…
Nu sunt lucruri imposibil de realizat. Unele dintre ele sunt lucruri mărunte menite să îmi satisfacă nevoile pe o anumită perioadă de timp. Din păcate, există o singură problemă care mă obligă să nu îmi îndeplinesc nici măcar de o dorinţă din cele de mai sus. Aceasta ar fi faptul că mă confrunt cu jihadul financiar . Abia aştept să treacă luna ianuarie şi februarie pentru a mă simţi din nou în siguranţă, deşi cu criza asta niciodată nu se ştie .
Cât de mult contează experienţa ?
Poate că cei mai mulţi dintre noi acceptă ideea că experienţa reprezintă o componentă preţioasă, chiar indispensabilă în cazul unei funcţii de conducere. Spre exemplu, am înţeles de-a lungul anilor că alegătorii, în marea lor majoritate, înclină să creadă că un mandat de consilier sau director, la nivel local, sau un mandat de senator,deputat sau ministru, la nivel central, i-ar pregăti pe oamenii respectivi să fie buni conducători ( primari, preşedinţi de stat, etc. ). În acelaşi timp, structurile acceptă ideea respectivă atunci când îşi desemnează candidaţii pentru funcţiile de conducere, pe baza experienţei lor.
Hai să vedem, câţi dintre voi aţi depus cv-uri la diferite companii pentru a aplica pentru un job şi v-aţi lovit de cerinţa numărul 1, respectiv experienţa anterioară în domeniul la care aveaţi să aplicaţi ? Sunt convins că toţi ar răspunde pozitiv. Mai mult, experienţa este, poate, cel mai important factor luat în calcul atât la angajare, cât şi la promovare. Ceea ce este cu adevărat surprinzător, este că dovezile adunate de-a lungul timpului nu susţin ideea că experienţa în sine influenţează pozitiv eficacitatea muncii, mai ales cea de conducere.
Dacă ne-am uita peste istoria americanilor, am observa că unii dintre liderii lipsiţi de experienţă au obţinut succese remarcabile, spre deosebire de alţi conducători experimentaţi care au produs o dezamăgire cruntă în dauna aşteptărilor. Poate că cel mai bun exemplu ar fi cel al foştilor preşedinţi SUA Abraham Lincoln şi Harry Truman, care au fost extrem de bine văzuţi şi care au practicat un management de calitate, dar care nu aveau experienţă anterioară în a conduce, în timp ce Herbert Hoover sau Franklin Pierce, deşi foarte experimentaţi, au fost printre cei mai slabi preşedinţi ai SUA din toate timpurile.
Ajungi să te întrebi cum de e posibil ca experienţa acumulată în timp să nu îi facă pe conducători să devină mai eficienţi ? Probabil că experienţa oferă unele posibilităţi de învăţare care se transformă în aptitudini din ce în ce mai bune de conducător. Un lucru este sigur : calitatea experienţei nu este neapărat sinonimă cu vechimea în munca respectivă. Un mare neajuns al raţionamentului de genul ” experienţa contează ” îl constituie impoteza conform căreia timpul petrecut într-o funcţie este o măsură a experienţei. De fapt, acest lucru nu spune absolut nimic despre calitatea experienţei. O persoană care are 20 de ani de experienţă nu înseamnă că are de zece ori mai multe experienţe semificative faţă de unul care a acumulat doar 2 ani de experienţă. Concluzia care s-ar putea trage de aici ar putea fi că 20 de ani de experienţă nu înseamnă altceva decât un an de experienţă repetat de 20 de ori.
Personal, cred că procesul real de învăţare încetează după aproximativ doi ani de muncă, întrucât până în acel moment se consideră că ai trecut prin aproape toate situaţiile noi, deosebite. După această perioadă intervine obişnuinţa. Munceşti din obişnuinţă şi cunoşti tot despre jobul pe care îl practici, iar asta nu înseamnă neapărat experienţă. Astfel, problema pe care o ridică încercarea de a lega experienţa de eficacitatea muncii, fie ea de conducere, este desconsiderarea calităţii şi a diversităţii experienţei. Este obligatoriu ca să acordăm atenţie relevanţei experienţei din trecut pentru o situaţie nouă. În acel moment de loveşti de necesitatea unei astfel de experienţe anterioare.
În general, culturile organizaţiilor diferă, la fel ca muncile, resursele auxiliare sau caracteristicile angajaţilor. Unul dintre motivele pentru care experienţa nu este strâns legată de rezultatele muncii îl reprezintă caracterul variabil al situaţiilor în faţa cărora eşti pus. Acest lucru ne facem să tragem o concluzie, sper eu nu prea pripită, şi anume că experienţa nu este un indicator real al eficacităţii. Într-o situaţie nouă, experienţa în muncă nu constituie o garanţie a aplicării ei, indiferent că ai 5, 10 sau 20 de ani de experienţă în muncă. Tot ceea ce contează este calitatea experienţei şi aplicabilitatea ei la o eventuală situaţie nouă pe care o vei avea de înfruntat.
Voi ce credeţi, contează experienţa ? Este experienţa un factor determinant în aplicarea la un job ? Atunci când vă duceţi să vă alegeţi conducătorul puneţi preţ pe experienţă ? Dar atunci când aplicaţi pentru un job şi vi se cere experienţă, mizaţi pe ea ? Putem avea succes fără o experienţă bogată în câmpul muncii ?
Reciclarea la români
Când protestăm ?
În ultimul timp am văzut tot mai multe proteste în stradă ale românilor. Ba că erau nemulţumiţi de taxa auto, ba că nu le conveneau măsurile luate de conducerea unor companii, care ar fi dus la concedierea în masă a câtorva mii de angajaţi sau pentru că salariile le sunt prea mici faţă de alţii, cărora li s-au mărit simţitor salariile. În general, românii protestează atunci când este vorba despre bani. Dacă vreo măsură luată de Guvern sau angajatori îi arde la buzunar, atunci fac grevă. Se fac restructurări, se scumpesc taxele, se fac concedieri, nu se măresc salariile ? Simplu, GREVĂ ! Jos cu hoţii şi bandiţii, demisia, huooo !
Ce se întâmplă însă atunci când în România un pacient moare după ce a fost plimbat din spital în spital, din cauza incompetenţei şi a nesimţirii umane, sau atunci când se ia decizia ca să îl elibereze pe Cocoană, sau când o nevastă de politician şi un fiu de gazetar omoară oameni nevinovaţi pe trecerea de pietoni ? Protestează românul în vreun fel atunci când se întâmplă toate aceste nenorociri ? Bineînţeles că nu ! Nu, pentru că nu îl arde la buzunar şi nu îi schimbă cu nimic mersul vieţii. Probabil că au un sentiment de indignare atunci când află că toate aceste lucruri s-au întâmplat, însă merge mai departe, fericit fiind că nu îl arde la buzunar.
Ne vom putea ridica la standardele ţărilor cu un grad mare de dezvoltare atunci când vom înţelege că spiritul civic şi civilizaţia sunt mai presus decât orice. A spus bine Brucan, fie-i ţărâna uşoară, că România se va ridica la standardele UE peste vreo 30 de ani , însă tot peste 30 de ani, ţările Uniunii Europene vor fi mai avansate tot cu atât.
Teoria conspiraţiei
Cred că toată lumea a auzit de legea care permite interceptarea şi stocarea numerelor de telefon ale celor care apelează sau sunt apelaţi, smsurilor sau emailurilor.
Alo, mă ascultă cineva ?
Ascultand ştirile la radio sau tv sau stând de vorbă cu lumea, am realizat că oamenii sunt speriaţi de noua lege, mai ales pentru faptul că nu au înţeles-o în totalitate. Conform legii, convorbirile telefonice nu sunt înregistrate , iar conţinutul smsurilor sau al mailurilor nu este stocat nicăieri. Legea îi obligă pe operatorii de telefonie sau pe providerii de internet la interceptarea si stocarea istoricului convorbirilor telefonice sau ale smsurilor şi emailurilor. Atât. Nicăieri nu se vorbeşte despre conţinut.
Ştim că asta se făcea şi până să apară legea, însă acum există cadru legal care obligă companiile care oferă servicii de telecomunicaţii să păstreze în arhivă istoricul convorbirilor telefonice sau al smsurilor şi emailurilor timp de 6 luni.
Ai grijă ce spui, că am telefonul ascultat !
Acum pe bune, credeţi că cineva vă ascultă telefonul personal ? Să fim serioşi, fiecare dintre noi avem unul sau două telefoane . Cine naiba stă să te asculte atunci când arunci pastile precum „ frate, ne vedem mâine pe strada cutare pentru praful pe care mi l-ai promis” ? Nimeni, vă spun cu toată convingerea !
Statul apelează la operatori doar atunci când o persoană se află sub urmărire penală, sau la o persoană despre care se crede că ar face ilegalităţi. Procurorul va putea să apeleze atunci la istoricul convorbirilor, dacă este cazul, pentru a facilita strângerea de dovezi, după care datele se vor arhiva din nou, urmând ca după un termen stabilit de lege acestea să fie şterse.
Teoria conspiraţiei
Inevitabil , ne întrebăm dacă nu cumva există interese în toată problema asta. Cu siguranţă că există. Abuzuri s-au făcut şi se vor face în continuare, indiferent de cei care ne conduc. Un Năstase, Mitrea, Tăriceanu sau mai ştiu eu ce politician controversat s-ar putea simţi vânaţi odată cu promulgarea acestei legi. Mulţi dintre ei ar putea spune că s-au făcut abuzuri şi că dosarele sunt inventate.
Se vor gândi de şapte ori înainte de a-şi da o întâlnire de afaceri prin telefon sau internet, la fel cum ar putea face acelaşi lucru şi unii care sunt consideraţi a fi nişte peşti mai mici, fără influenţă mare. Îşi mai aduce aminte cineva de controversele stârnite de serviciile celor de la Connex, care au inventat acea busolă care te localiza, însă fără a te urmări ? Au fost discuţii foarte aprinse la acea vreme, pentru că mai toţi se simţeau cu musca pe căciulă. Deh, unii îşi înşelau nevestele spunând că-s la munte în timp ce erau la mare… dar nimeni nu s-a gândit cât de inofensivă e chestia.
În concluzie …
Eu cred că trebuie să stăm liniştiţi. Nu ne întoarcem în timp odată cu promulgarea acestei legi. O astfel de lege există în statele Uniunii Europene încă din 2005. Cu toţii ştim că orice idee de afaceri, combinaţii sau alte chestii mai deosebite nu se vorbesc la telefon şi nici pe messenger.
În ceea ce mă priveşte, de foarte multe ori vorbeam la mişto cu anumite cunoştinţe, tocmai pentru a face băşcălie de cei care, ipotetic vorbind, ne ascultă telefoanele. Vorbeam despre bani luaţi de la stat, despre droguri şi bombe sau despre prostituate şi nu s-a întâmplat niciodată nimic. Această lege este înghiţită greu de cei care se simt cu musca pe căciulă. Noi să fim sănătoşi !
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici