Femei, femei …
Să vorbim despre el. Are mai mult de 18 ani. Este un tip pentru care prietenii şi buna dispoziţie înseamnă totul. După ce vine de la şcoală/facultate, merge în oraş cu prietenii lui, iar după ce ajunge acasă, mănâncă şi doarme, eventual mai citeşte ceva şi apoi stă la calculator. Seara iese din nou cu prietenii. Îi place să îşi petreacă mult timp cu ei. Într-o zi se întâmplă ca el să pună ochii pe o fată frumoasă. Nu renunţă la ieşitul în oraş cu prietenii. Mai mult, după câteva zile de vorbit cu fata respectivă, o ia şi pe ea la întâlnirea cu prietenii săi. Tipa e de gaşcă, ţine la glume şi pare că se înţelege cu ei.
După un timp, ea spune că are nevoie de mai multă atenţie din partea lui. Orgolios din fire, spune pe un ton revoltat că nu poate renunţa la a ieşi cu prietenii lui şi că atenţia pe care i-o oferă este destulă. După câteva săptămâni de dragoste nebună şi pupăceală la fiecare intersecţie, el decide că viaţa de cuplu primează în faţa amicilor săi. Aşa că ia decizia de a se vedea din ce în ce mai rar cu ei. La un moment dat, ea îi dă de înţeles că nu ar trebui să se mai vadă cu ei. Sunt nişte porci mereu în căutare de femei, distracţie şi băutură. Îi este greu să accepte o astfel de propunere, dar o face pentru că o iubeşte pe ea.
Prietenii lui nu ratează ocazia de a-i bate obrazul de fiecare dată când îl întâlnesc. De multe ori fac glume proaste pe seama lui. El se ceartă cu ei, îi ia apărarea iubitei lui şi rupe orice fel de legătură cu foştii lui prieteni. Pentru el nu mai conta nimic în afară de iubita lui. Nu mai era deschis la sfaturi, nu mai râdea atât de mult, nu mai avea prieteni cu care să mai iasă la o bere. Nu mai semăna deloc cu el. În schimb, văzând că totul îi merge ca pe roate, iubita lui încerca să îl schimbe în aşa fel încât să fie la fel ca ea. Îl târa cu ea prin toate magazinele, îl ducea la cafeneaua pe care el nu a suportat-o niciodată, l-a pus să se îmbrace aşa cum niciodată nu o făcuse.
S-a întâmplat să se întâlnească cu doi dintre foştii lui prieteni în timp ce era cu ea la plimbare. Ea i-a tras un ghiont, ăsta le-a zâmbit ironic şi i-a salutat cu jumătate de gură, iar foştii lui prieteni s-au uitat lung după el. Era clar că devenise altă persoană şi nu i se potrivea. Chiar şi aşa, el făcea asta din dragoste pentru iubita lui. Într-o zi, când a venit acasă de la şcoală/facultate, a decis să se ducă la ea. Îi era foarte dor de ea şi ar fi vrut să îi facă o surpriză. Ştiind că părinţii ei sunt plecaţi la serviciu în timpul zilei,s-a dus la o florărie şi a cumpărat un buchet de trandafiri . În drum spre ea a mai cumpărat şi o cutie de bomboane de ciocolată. Îşi imagina cât de surprinsă va fi de gestul lui şi cum vor decurge momentele de după.
A ajuns la uşa ei, şi-a aranjat puţin părul şi a bătut de trei ori. Era un semnal ca ea să ştie cine e la uşă. A stat aproape 5 minute la uşa ei, după care a sunat-o. Nu răspundea, dar a auzit telefonul cum îi suna din apartament. A decis să plece din faţa uşii, dar a rămas în scară. Simţea că e ceva necurat la mijloc. După un sfert de oră a auzit cum uşa de la apartamentul ei s-a deschis. Îi auzea vocea de care s-a îndrăgostit până peste cap. Râdea şi chicotea alături de o voce mai groasă. S-a trezit faţă în faţă cu ea şi cu unul pe care îl ţinea de mână. În acel moment a simţit că totul a fost o minciună. Deşi fierbea de nervi, i-a dat trandafirul şi cutia de bomboane celui ce o ţinea de mână, spunându-i că speră să nu aibă aceeaşi soartă.
A plecat acasă îngândurat. Nu putea să creadă că lui i s-a putut întâmpla aşa ceva. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să îşi sune prietenii pe care i-a ignorat în tot acest timp. Norocul lui a fost că ei nu s-au schimbat şi au acceptat ca el să facă parte din grup. Şi-a dat seama că a fost egoist şi că a renunţat foarte uşor la o prietenie de atâţia ani pentru o aventură nefericită.A primit o lecţie de viaţă prin comiterea unei greşeli pe care, spunea el, nu o va mai repeta.
Trecuseră două săptămâni, însă el nu putea să îşi scoată din cap ruşinea prin care a trecut. Se simţea trădat. A primit un telefon. Era ea. Îi spunea că îi pare foarte rău pentru tot şi că s-a despărţit de acel tip. I-a spus că încă îl iubeşte şi că nu poate trăi fără el. El tăcea. Nu ştia ce să îi răspundă. El ar putea fi oricare dintre noi. Chiar tu ai putea fi în locul lui ! Ce i-ai răspunde ?
Leapşa anilor din urmă
Am primit o leapşă faină din partea unei amice . Această leapşă are ca subiect postarea unor fotografii care mi-au fost făcute atunci când eram mic şi ombilic. Mi-am amintit cu plăcere de momentele acelea când nu conta altceva decât joaca şi buna dispoziţie sau de acele momente unice pe care le trăieşti atunci când eşti adolescent. Din păcate am avut o mare problemă cu scannerul, care s-a stricat exact atunci când aveam nevoie mai mare, aşa că pozele nu sunt de cea mai bună calitate. Îmi pare rău că unele poze nu au mai apucat să treacă în format electronic din cauza scannerului. Erau de senzaţie. Poate că le voi pune altă dată. Hai să începem.
În această poză, mama mea încerca să mă convingă că Moş Crăciun iubeşte copiii.
Eu ştiam asta chiar dacă aveam 1 anişor, dar simţeam că sub barba aceea albă se ascunde ceva …. negru 
Noroc de fratele meu, care m-a luat de mână şi mi-a spus că nenea din spatele nostru
este un vecin de bloc. L-a recunoscut după respiraţia mirositoare.
Ştiam eu ! Observaţi ce mustaţă neagră se ascunde sub barba moşului ? Aveam eu aproape 2 ani, dar ştiam eu ce ştiam.
Eu eram fericit că mi-am primit cadoul mult dorit, dar eram dezamăgit că adevăratul Moş Crăciun şi-a trimis slugile să mă facă fericit…
Eram mândru că fratele meu a luat premiul I. Din păcate, nu îmi amintesc ce naiba făceam cu mâna stângă.
Intrasem în posesia primului meu walkman. Mamă, ce fel se uitau prietenii mei de joacă la mine
atunci când mă vedeau cu căştile pe urechi ! Credeau că am păţit ceva. Era prea SF. Le-am dat şi lor să asculte.
Hopa ! Am crescut ! Poza asta e făcută pe la 17 ani. Eram în tabără la Năvodari împreună cu prietenii mei. Ce vremuri….
Nici nu îmi vine să cred că au trecut 10 ani de atunci. Mă vedeţi în rândul din spate.Eram îmbrăcat într-un tricou portocaliu căzut de la
un balcon. Nu ştiu cine era proprietarul, dar nici măcar nu apucase să îi scoată eticheta 
Mare petrecere, mare !!! O luasem cu toţii pe ulei şi ne pregăteam să facem un număr de striptease
în cinstea fetelor de acolo. Nu pun şi alte poze pentru a nu ajunge prin ziare 
Hotel Raluca, Venus. Sunt singurel, bing bang…
În mod normal, ar trebui ca aceste poze să fie urmate de altele mai noi, până în prezent. Problema este că am pozele pe un alt hard-disk la care nu am acces. Aş vrea să văd şi alţi copilaşi frumoşi, aşa că leapşa merge mai deprate la Cireşica şi Mitruţ
Ce cumpărăm ?
Mergem la cumpărături deseori, fie că o facem din hypermarket-uri sau de la anumite reprezentanţe a unor firme cunoscute. Cumpărăm produse care ne inspiră încredere şi care ne oferă o atracţie (cel puţin) de moment. Niciodată nu ne-am putea gândi ce ar putea însemna cu adevărat un produs pe care îl cumpărăm. Când mâncăm sushi nu ne gândim că de fapt acesta este un peşte mort şi rece. Ne gândim că e o specialitate. Nici cei care vând acest produs culinar nu îl promovează ca atare, deşi pot accepta că asta cumpără clienţii.
Test de imaginaţie . Ce cumpără de fapt o femeie atunci când decide să îşi cumpere un ruj de buze ? Dacă e să gândim la un anumit nivel, acea femeie îşi cumpără de fapt un tub de plastic care conţine nişte grăsime colorată. În realitate, ea nu cumpără altceva decât speranţă şi încredere. Speranţa că un bărbat o va vedea şi îi va spune cât de frumoasă este. Speranţa că o va invita cineva la o cină romantică. Asta duce la încredere.Tot asta cumpără şi un bărbat atunci când se duce să îşi cumpere un parfum sau un aftershave.
De fapt, ce cumpărăm în realitate atunci când mergem să ne luăm un telefon mobil Nokia, o pereche de adidaşi Nike sau un costum Roberto Cavalli ? Cumpărăm cu totul altceva decât ceea ce vând companiile. Totul se rezumă la emoţii şi afecţiune. Mi-ar plăcea să cred că o parte dintre cei care ne vând anumite produse s-ar pune în locul clienţilor lor. Astfel, şi-ar da seama că ceea ce vând ei este cu totul şi cu totul altceva decât ceea ce cumpărăm noi.
N-am rezistat
Mi-e greu să mă abţin de la a mânca chestii seară de seară. Chestii dulci, sărate, crocante sau cum or fi ele, numai bune la gust să fie. De câte ori aterizez acasă de la serviciu, trebuie să crap în mine un fruct sau să mestec o alună. Ok, nu e ceva obligatoriu, dar aşa mă simt eu bine. Dar cum să rezist eu fără să mănânc dulciuri sau fructe la ceas de seară, când mă bag în pat la un film, sau când mă uit la tv, înainte de a mă băga în cuibar ?
Este adevărat, nimeni nu mi-a interzis să fac asta. Sunt ok din punct de vedere al sănătăţii şi nici nu ţin regim. Doar că a venit criza financiară şi nu mai ştiu unde să mă împart cu banii. Salariul îmi vine în rate de la începutul anului, cheltuielile se dublează, profitul e inexistent. Aşa că a trebuit să tai în carne vie tot ce înseamnă cheltuială inutilă.Spre surprinderea mea, fructele şi dulciurile au intrat în această categorie. Obligat şi forţat de împrejurări. Altfel, riscam să nu mai am bani de plătit rata la bancă. Sau altele.
Am rezistat cum am rezistat aproape 5 zile, dar simţeam că ajung la limita limitelor exact ca un drogat căruia i se ia praful. Fă-mi orice, numai nu-mi lua plăcerea de a mă bucura de fructele şi de dulciurile mele. Aşa că, scăpat din lanţul strâns al crizei economice, cel puţin la modul imaginar, am dat o raită la market de unde mi-am luat cele mai mari şi mai gustoase portocale, cea mai bună si mai fină ciocolată şi cei mai gustoşi biscuiţi. Ah… şi popcorn. Să mă fi văzut aseară cum mâncam ! Parcă aş fi fost scăpat din lagăr.
Acum mă tot gândesc la gaura din buget şi la nişte parteneriate menite să mă aducă pe un mare plus în materie de finanţe. Aşa că mai bag o portocală care, în acest moment, se scurge uşor pe tastatură. Mi-e teamă pentru că s-a anunţat vârf de criză în mai-iulie. Adică atunci când apar căpşunile şi cireşele. Sper să nu fiu nevoit să mă plâng din nou…
Drumurile noastre toate
Anul acesta, cel puţin în Moldova, nu am avut parte de zăpadă. Mă gândeam că e bine pentru drumuri, deoarcece nu vor mai fi încărcate de sare şi nisip. Ştim cu toţii că după o iarnă cu multă zăpadă avem parte de gropi în asfalt. Acest lucru se datorează bitumului de proastă calitate turnat în condiţii improprii. Chiar dacă nu a fost zăpadă, nu am rămas surprins să găsesc drumuri pline de gropi, atât pe E85, care se ştie că este una dintre cele mai bune şosele din România, cât şi pe drumul care leagă Tecuciul de Galaţi.
În luna decembrie am fost la Galaţi pentru a rezolva unele probleme personale. Chiar dacă şoseaua nu era excelentă, pot spune că se putea merge în condiţii mai mult decât decente. Ieri am fost din nou la Galaţi. Deşi nu a nins în acest interval de timp, gropile nu s-au lăsat aşteptate. Dacă nu eşti atent la drum o poţi încurca serios. Este inadmisibil ca un drum asfaltat anul trecut să fie plin de gropi. Este pur şi simplu inacceptabil ca un drum atât de aglomerat să aibă porţiuni impracticabile. Este de o nesimţire crasă.
Astăzi am fost la Bacău pe E85. Sunt porţiuni de drum cu cratere de zeci de centimetri. Dacă nimereşti cu roata într-un astfel de crater ai toate şansele să îţi faci praf direcţia. Ştiu că Şoseaua Europeană 85 a fost făcută pe timpul lui Mitrea şi că asfaltul a fost de o calitate superioară, dar nu este posibil să laşi nesemnalizat un drum cu cratere cât roata. Pune nene semne de avertizare până când timpul îţi va permite să asfaltezi cum trebuie acel drum.
Ajuns în Bacău, am fost nevoit să parcurg un drum de 2 minute în aproximativ 10 minute. Iniţial am crezut că e vorba de un accident, întrucât ninsese peste noapte, iar drumul era umed. Practic, nişte muncitori asfaltau de zor un pod . Asfaltau un drum în condiţii improprii. Cine garantează că drumul acela va ţin mai mult de 6 luni ? Cine plăteşte pentru acel drum ? Mda, pulimea muncitoare. Îţi vine să vorbeşti singur când vezi atâta bătaie de joc. Îţi vine să iei la pumni autorităţile care, în vremuri de criză, aruncă banii pe fereastră. Probabil că sunt nişte bani care intră în conturi personale.
Cum am spus în postul de mai jos, avem politicieni universali care nu fac altceva decât să îşi calculeze porţia de caşcaval ce li se cuvine la fiecare sfârşit de lună. Unde mai pui că bugetul va fi axat pe dezvoltarea infrastructurii de drumuri ? Vă aşteptaţi la drumuri de calitate ? Eu unul mă aştept la altceva.
Politicienii universali
Mă uit la televizor în plin week-end şi ce văd ? Tot politică ! Aceeaşi politică fără niciun orizont, fără rezultate şi plină de nesimţire arogantă, dusă de politicienii noştri (aleşi de noi) universali. De ce universali ? Pentru că se pricep la toate. Ăla de e inginer constructor participă la aşa-zisa dezvoltare a sistemului sanitar, iar ăla care e medic participă la discuţiile despre dezvoltarea infrastructurii de drumuri. De ce nu putem avea specialişti care să participe pe domeniul la care se pricepe ? De ce trebuie să avem în ministere oameni care nu se pricep la domeniul respectiv ? Ce facem , defilăm cu aceleaşi personaje ? Iar trebuie să îl văd pe Hrebenciuc cum ne povesteşte despre creşterea economică sau despre măsurile sociale care trebuiesc luate ? Sau să îl ascult pe Berceanu care spune că pe lângă drumuri se pricepe şi finanţe ?
Păcat că românii folosesc lipsa de timp sau de interes drept scuză pentru a nu se revolta. Dar oare nu ne-am săturat să vedem politicieni care îşi dau cu părerea în loc să facă ceva ca ţara asta să scoată capul la lumină, măcar după 20 de ani de la eliberare ? E chiar aşa de greu să pui specialişti în puncte cheie şi să te lipseşti de mercenarii politici care nu fac altceva decât să îngroape şi mai mult ţara asta în rahat ?Cu părerea îmi pot da şi eu, o poţi face şi tu, la fel şi ziariştii. Chestia e că deciziile trebuiesc luate de specialişti. Să fie interesele personale mai importante decât cele ale ţării ? Sigur că da !
Rişti şi câştigi !
Tot ceea ce înseamnă afacere s-a construit, cel puţin până acum, în jurul unor creaţii de excepţie, urmate de perioade de timp în care nu s-a făcut decât exploatare. Când te uiti la oamenii de afaceri şi mai ales la companiile lor, observi că se pricep extraordinar de bine la a exploata tot ce se poate. Vorbim aici despre resurse umane, tehnologii sau resurse naturale. Se pricep foarte bine, pentru că o fac de mult timp. Din păcate, la capitolul creativitate au un mare minus. A fi creativ înseamnă a face abstracţie de tot ceea ce înseamnă structuri sau tipare tradiţionale.
Aici vreau eu să punctez prin acest post. Mă tot gândesc să ies din carapacea din ce în ce mai strâmtă şi să fac ceva. Nu poţi face orice, pentru că ai toate şansele să fii pus în faţa unui insucces. Trebuie găsită o nişă. Trebuie creativitate. Mă gândesc că e mai bine, poate, să merg pe alt drum decât cel pe care merge majoritatea oamenilor. Este posibil să plec pe un drum bine definit şi să ajung pe altul, nou şi fără cărări bătătorite de alţii. Vorba aia, oamenii de ştiinţă au descoperit Viagra, deşi făceau cercetări pentru producerea unui medicament împotriva hipertensiunii arteriale. Sau Columb, care de fapt încerca să ajungă în India şi nu în America.
Am nevoie de mai multă inovaţie. Avem cu toţii nevoie de asta, în perspectiva dezvoltării unui mediu sănătos. Ce înseamnă inovaţia de fapt ? Ea înseamnă crearea inexistentului actual. Inovaţia s-ar putea traduce în ” ce-ar fi dacă… ? ” , pusă de zeci de ori, până la aflarea unui răspuns care să ducă la o soluţie inovatoare.Cum spuneam, aceste experimente implică riscuri. De asta mi-e teamă mie. Teama pleacă de la bani. Abia pui un ban deoparte, iar când vrei să investeşti, să faci ceva cu ei, te gândeşti automat la riscuri. Uneori îţi vine să crezi că ţi-ai dori să ai parte de eşecuri cât mai rapide, asta numai pentru a învăţa într-un ritm mai alert şi să reuşeşti cât mai repede.La tot pasul vedem riscuri. Dacă ni le asumăm este posibil să reuşim, dar putem da greş. Iisus şi-a asumat riscuri şi a fost răstignit pe cruce. A rămas însă un mare inovator al valorilor. Van Gogh a riscat şi el, însă contemporanii l-au ridiculizat şi a sfârşit prin a se sinucide.
Toate acestea înseamnă riscuri asumate. Riscuri fără de care, probabil, nu s-ar fi făcut progrese şi omenirea ar trăi şi acum în peşteri sau pe insule pustii. Mă tot gândesc că riscul înseamnă progres, însă nu ştiu dacă trebuie sau nu să fac pasul cel mare.Atunci când te duci la luptă şi eşti rănit, primeşti o decoraţie. Pentru asta te afli acolo, ca să îţi asumi riscuri. Meritul este răsplătit. Ce ar fi dacă răniţii ar fi trecuţi pe o listă moartă, dacă ar fi daţi uitării ? Nu e aşa că moralul s-ar prăbuşi şi nimeni nu şi-ar mai asuma aceste riscuri ?
Totuşi, riscul nu înseamnă doar progres. Uneori poate fi fatal, dacă nu îţi dai seama imediat de efectele pe care le-ar putea produce. Nu ştiu dacă aţi auzit de povestea hamburgherului McLean, de la McDonalds. În anii 90 (95-96 parcă, McDonald’s a introdus în meniu un hamburger cu un conţinut scăzut de grăsime – McLean. El a fost introdus ca urmare a preocupării consumatorilor pentru sănătate. După un timp, testele de marketing au dovedit că hamburherul a fost un eşec, chiar dacă era aproape la fel de gustos ca BigMac-ul. Unde a greşit McDonald’s ? Au neglijat faptul că oamenii care intră într-un McDonald’s nu vor neapărat să mănânce hrană sănătoasă. Cei care vor asta pot alege un restaurant oarecare. Iată că riscul poate avea urmări neplăcute, mai ales dacă te grăbeşti să îl faci.
Încă mă gândesc la câteva activităţi pe care le-aş putea desfăşura. Am câteva idei originale, zic eu, care ar putea fi de efect. Nu ştiu dacă într-un oraş mic, ca al meu. Nu sunt obligat să o fac aici, oricum.Deşi sunt vărsător, cam stau în balanţă. Dar şi când vine momentul …
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici