2 de la … Brașov
Prima. Sâmbătă seara, începuse meciul Stelei cu Bistrița. Îl urmăream la televizor, în camera de la hotel. Se apropia ora cinei festive, așa că am coborât împreună cu un amic pentru a merge la restaurant. În holul hotelului, lume multă. Urmărea meciul Stelei. Lumea aia multă era de fapt grupul de fotbaliști de Divizia A de la Gaz Metan. Surprinzător sau nu, țineau cu Steaua. Se ridicau în picioare atunci când steliștii ratau, își puneau mâinile în cap și se așezau la loc. La golul steliștilor s-au bucurat precum Becali la brânză. Avem și o poză, făcută cu telefonul, cu o parte din suporterii Stelei. A doua zi, Gaz Metan a avut meci cu Brașovul. Au pierdut. Asta și pentru că au stat până noaptea târziu în fața televizorului. Vorba aia, a urmat meciul dintre Dinamo și Rapid.

A doua. Vineri după-amiază, mă plimbam pe străzile aglomerate ale Brașovului. Trafic ca la balamuc, atât pietonal cât și rutier. Deodată, pe o stradă destul de îngustă aflată vis-a-vis de Piața Sfatului, o Dacie galbenă, veche de când lumea, dădea să iasă în stradă. Cam greu, că s-a oprit motorul tocmai când a dat să intre pe bulevard. O cheie, două chei, trei… eh, degeaba. Nu mai pornea. Așa că, o gașcă de ospătari ai unui restaurant au sărit în ajutor. Mie mi s-a părut haioasă atât faza, cât și poza. În anul 2009, o Dacie trecută de vremurile bune, ieșită pe un bulevard aglomerat rău, împinsă de niște ospătari, încerca să treacă strada. Păcat că mi-am dat seama cam târziu că am telefonul la mine. Altfel, ar fi ieșit o poză super.

Commentarii
Hai,spune sincer, la ce te gandesti ?
ah, nu uita, daca poza ta nu apare langa comentariu, fa-ti un gravatar!





