Vineri am fost ECO

May 25, 2009 de danbrasov
In: Marasesti, diverse, foto, personal 

Vinerea trecută am participat, alături de câţiva colegi de serviciu, la o acţiune de ecologizare organizată de un ONG din Vrancea, şi anume ECO-X. Din păcate, acţiunea nu a fost promovată aşa cum trebuie, aşa că ne-a cam luat pe toţi prin surprindere. Odată cu acest eveniment, mi-am adus aminte că şi eu am promis o acţiune de ecologizare ca la carte, cu tot tacâmul, chiar în luna mai. Din păcate, mă văd nevoit să amân această promisiune din cauza banilor. Nu am reuşit mare lucru în materie de fonduri, aşa că am decis să aştept până la anul, ca să mai treacă criza asta.

Alături de două dintre cele mai drage colege de serviciu. Ce-mi place poza asta, zici că-s doctor …

IMG_1115

Nu ştiu ce încercam să fac aici. Probabil că îmi aminteam de vremurile în care mă jucam cu puţa-n ţărână.

IMG_1107

Unii lipesc, alţii … dezlipesc. Dacă vorbim de ecologizare, mai ţinem cont de partide ?

IMG_1147

IMG_1148

Ce înseamnă să nu ai “meciuri” în picioare ? Oboseşti repede…

IMG_1162

Făceam trotuarul…. insepctam bordurile…

IMG_1182

Poza de final, cu toată gaşca lui papuc decapotabil

IMG_1154

Commentarii

5 Comentarii on Vineri am fost ECO

  1. rodica on Wed, 27th May 2009 8:28 am
  2. pare sa fi fost interesant…..da,pari a fi ginecolog inconjurat de asistente mamose….tricourile sunt cu sigla C.S.I.?

  3. d3m3ntzial on Wed, 27th May 2009 9:29 am
  4. Ginecoloooooooooooog ? Waw, nu mi-ar fi trecut prin cap, dar parca imi surade ideea. Tricourile nu sunt cu sigla CSI, safe God! :P

  5. ciresica cu numele de MaMeMiMoMu on Thu, 28th May 2009 4:18 am
  6. Tulaaaiii duaaamniii da’ inalt mai esti :))

  7. d3m3ntzial on Thu, 28th May 2009 7:57 am
  8. Inalt si frumos, te rog !:))

  9. ciresica cu numele de MaMeMiMoMu on Thu, 28th May 2009 10:43 am
  10. si foooaaarte modest :))

Hai,spune sincer, la ce te gandesti ?
ah, nu uita, daca poza ta nu apare langa comentariu, fa-ti un gravatar!





CommentLuv Enabled
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes