Mi-e scârbă rău de țara asta !
In: Fucktard, Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, personal
Sunt scârbit, sictirit, indignat și șucărit. Îmi vine să mor, băi frate, când văd cum funcționează treburile pe la noi. Am zis că sunt nebun ca,pe timp de criză, să fac credit la bancă. E riscul meu și mi-l asum. Dar cum naiba să reacționezi atunci când banca te refuză ? Te refuză la creditare pe 10 ani, te refuză la cea pe 15 ani, dar să te refuze și la aia pe 25 de ani e chiar măgărie. La o adică, rata lunară la împrumutul pe 25 de ani ar fi cam de 600 de roni cel mult. Asta în condițiile în care salariul meu, cumulat cu cel al nevesti-mii (care este în concediu post-natal) trece lejer de 2000 de lei. Adică din banii ăștia nu-s în stare să plătesc juma de milion ?
Căcaturi de genul ”gradul de îndatorare este mai mare decât cel admis” mă lasă rece. Eu știu că pot plăti o astfel de rată. Îmi asum riscul ăsta, chiar dacă asta înseamnă că sunt nebun făcând împrumut bancar în vremurile și în condițiile acestea. Dacă nu o să pot să îmi plătesc ratele, să îmi ia imobilul pe care îl vor ipoteca. Nu înțeleg de unde atâta ipocrizie, nesimțire și mizerie !? Sincer, dacă reușesc să mă descurc cu ceea ce vreau să fac, plec din țara asta fără niciun fel de regret. Jăpcarii dracului !
Later edit :
Cică să nu faci spume ! Uitaţi aici conversaţie între client(eu) şi expert relaţii clienţi al unei bănci :
- Domnule, nu vă încadraţi nici pe 10, nici pe 15 şi nici pe 25 de ani. Nu vă pot lua în considerare sporurile ce au caracter permanent, chiar dacă sunt trecute în adeverinţa de salariu pe care aţi adus-o dumneavoastră .
- Imposibil doamnă, scrie negru pe alb că se vor lua în considerare DOAR veniturile ce au caracter permanent.
- Păi, da….dar… în cazul dumneavoastră nu prea se poate. Dacă anul ce vine nu veţi mai avea aceste venituri ?
- Stimată doamnă, veniturile pe care le obţin sunt trecute în contractul colectiv de muncă. Nu puteţi face asta.
- Îmi pare rău ! Dacă mai doriţi să faceţi împrumutul, trebuie să aveţi un co-împrumutator. Un girant.
- Girantul ăsta, ce acte trebuie să aducă ? Poate avea rată la bancă ? Ce condiţii trebuie să îndeplinească ?
- Păi trebuie adeverinţă de salariu,copie după cartea de muncă, fişa fiscală şi copie CI. Nu trebuie să aibă rată mai mare de X lei . Cam atât.
- Bun, dacă mâine vin cu girantul, cu toate actele în regulă, în cât timp am împrumutul ?
- În o săptămână şi ceva.
A doua zi, dis de dimineaţă, în grabă mare, am luat girantul de mână şi fugi la bancă !
- Bună ziua! Am revenit ! Cu girantul de mână, că am nevoie de bani cât mai repede.
- Foarte bine, haideţi să vedem dacă aţi adus actele pe care vi le-am cerut .
- Sunt toate, m-am asigurat că sunt conform cerinţelor dumneavoastră, că nu am chef de alte drumuri.
Se uită tipa în acte, se uită şi la girant şi cu o voce de greblă îngropată-n pămând umed şi plin de râme, zice :
- Ngăăăă, domnule, păi girantul nu este rudă cu dumneavoastră ?????? ( WHAT THE FUCK ? )
- Nu, de ce ? Ce importanţă are ?
- Păi trebuie să vă fie rudă !
- Doamnă, am impresia că trăim într-o ţară de oameni tâmpiţi nativ ! Păi ieri nu mi-aţi spus că trebuie să fie rudă. S-au schimbat cumva regulile ? Aş vrea dosarul înapoi. Mă duc la altă bancă pentru care clientul înseamnă un câştig.
Commentarii
7 Comentarii on Mi-e scârbă rău de țara asta !
-
Nea Costache on
Tue, 30th Jun 2009 8:20 am
-
alibus on
Tue, 30th Jun 2009 10:38 am
-
d3m3ntzial on
Tue, 30th Jun 2009 12:42 pm
-
alibus on
Tue, 30th Jun 2009 12:49 pm
-
D3d3 on
Tue, 30th Jun 2009 1:58 pm
-
d3m3ntzial on
Tue, 30th Jun 2009 4:59 pm
-
andreea on
Tue, 30th Jun 2009 5:04 pm
Of, Dane, cate umilinte pot indura cei care solicita un credit bancar! Vin cu tot felul de conditii pe care ti le impun, ba ca veniturile familiei sunt cam mici, ba ca n-ai girant, ba ca varsta e cam inaintata si n-ai timp sa mai platesti sau cine stie ce alte chichite si cand daca in sfarsit primesti creditul te pomenesti cu comisioane de care nici macar nu ai habar. Mai incearca si pe la alte banci care sunt ahtiate sa gaseasca noi clienti. Succes!
http://www.neacostache.com/2009/06/30/promovare-turistica/
Corect, incearca la alte banci. Ti-as face o sugestie dar nu vreau sa fac reclama.
Am incercat si la alte banci si tot pe acolo se invarte “oferta” . Ce sa mai vorbim de dobanzile nesimtite pe care le practica bancile din Romania ? Toate pierderile le sting pe spatele consumatorului.
Nu castiga nimeni bani de pe urma reclamei . La ce banca te-ai gandit?
Dan,
Eu ma gandeam la una din bancile care fiind ceva mai noua pe piata si deci mai putin expusa a continuat sa ofere credite si in aceasta perioada. Din pacate insa exemplul pe care vroiam sa ti-l dau nu are sucursala in Focsani. In plus nu vreau sa fiu acuzat de subiectivism pentru ca lucrez in domeniu asa ca ia in considerare doar sfatul meu de la inceput. Incearca la bancile ceva mai proaspete … in cautare de clienti, poate ai mai mult noroc.
Bafta!
SAL DIN TARILE CALDE TIE SI CELOR CE CITESC BLOG-UL TAU.DACA NU REUSESTI NIMIC PROPUN SA VII AICI CA DACA AI 100 DOLARI ESTI BOIER. GLUMESC. MULTA SANATATE DIN TARILE CALDE
Salutare Dane ! As face orice, numai acolo sa nu ajung. Nu e atat de usor precum spun unii, iar faptul ca vii cu niste bani in buzunar nu echivaleaza nici pe jumatate riscul la care te expui. Sanatate !
Dane,te rog sa-mi dai voie sa ii zic si eu lui D3D3,SANATATE SI SA TREACA TIMPUL CAT MAI REPEDE SA SE INTOARCA ACASA LANGA CEI DRAGI LUI.
Hai,spune sincer, la ce te gandesti ?
ah, nu uita, daca poza ta nu apare langa comentariu, fa-ti un gravatar!





