În ultimul timp am evitat să vorbesc despre mizera clasă politică românească, despre legile pe care le aduc în discuție și mai ales pe alea pe care le încalcă de-a nesimțitelea (vezi mărirea cu 50% a salariilor profesorilor votată în unanimitate) sau despre măsurile haotice luate în sectorul bugetar sau în cel economic. Am evitat să o fac pentru că toată lumea știe și simte în ce ape ne scăldăm cu toții, fie că vorbim despre sectorul bugetar sau cel privat și nu mai era nevoie ca eu sau altcineva să răsucească cuțitul în rană.

Mă, dar parcă treaba se împute rău.Nu știu dacă mai pot să tac, adică să nu scriu. În timp ce unii ies cu fruntea sus din cea mai cruntă criză financiară, noi intrăm în căcat și mai tare. Și nu ne lăsăm până ce nu intrăm de tot. Nu tu măsuri anticriză adaptate situației noastre, nu tu unitate națională. Nu nene! Doar discuții în contradictoriu, (pre)campanie electorală, ”stârpirea” corupției prin arătatul cu degetul spre Ridzi și Udrea, joaca de-a coaliția etc. Atât!

Este, probabil, cel mai slab guvern care a existat până acum. Prevăd mari mișcări sindicale din iarnă. Păi cum este posibil, conform legii unice (sau unitare?), ca un polițist debutant sau cu grad mic  să câștige mai mult decât un doctor cu vechime de cel puţin 10 ani ? Sunt cazuri și cazuri. Mulți fac facultatea cu bidonul în mână. Alții învață pe rupte timp de cinci sau șase ani. Dar ce contează ? De ce magistrații,spre exemplu, beneficiază de sporul pentru risc de îmbolnăvire în timp ce medicii (de familie) nu ? Păi cine naiba intră în contact direct cu presupusul bolnav ?

De ce un profesor va lua mai puțin decât unul mai slab pregătit ? De ce sunt categorii sociale defavorizate ? De ce se iau măsuri comice în plină criză financiară ? De ce un student de la medicină care vrea să își iubească femeia își va pierde definitiv dreptul de a fi cazat în cămin ? Hum? Chiar era nevoie de aceste tâmpenii ? De ce politicienii sunt atât de ipocriți ? De își afișează siglele și sloganurile pe la nunți, festivaluri și tăieri de panglici ? Ne pasă nouă cumva? În ce țară am ajuns să trăim ?

Îmi place să dorm. Mereu mi-a plăcut. Înainte de a deveni tătic, chiar și după ce m-am însurat, dormeam ca șocatul. Atât eu, cât și nevastă-mea. Făceam întrecere națională. Maică-mea zicea că intrăm în comă atunci când ne băgăm la somn, pentru că niciunul dintre noi nu răspundeam la telefon și nu dădeam niciun semn de viață timp de două sau trei ore.

Susțin faptul că cel mai bun, relaxant, odihnitor somn este cel în patul de acasă. În patul în care faci nani zi de zi, noapte de noapte. La noi în casă e bătaie mare locul din dreapta de la patul din dormitor. Dacă mă pui să dorm pe canapeaua din sufragerie m-ai condamnat la nesomn. Somn tată, somn cât cuprinde ! Dacă schimbi locul, ești terminat ! Te întorci, te răsucești, auzi și furnica călcată de mașina aia care circulă ca nebuna pe șoseaua înghețată de vântul ascuțit de la miezul nopții, câinii care latră a pagubă și, în cazul meu, trenurile care încă mai circulă la ore nepotrivite.

Dacă e să plec în vreo delegație, la vreun prieten sau, mai știu eu pe la ce  rudă, am o problemă mare. Patul. Ba e patul mic și neîncăpător, ba pernele sunt de tot rahatul, ba îți este frig, ba îți este cald, toate acestea sunt lucruri care îmi strică somnul pe care abia îl așteptam. Vă întreb pe voi, care e faza cu patul ? De ce atunci când ne schimbăm locul, fuge și norocul ? Vă puteți odihni bine atunci când dormiți în altă parte sau sufăr doar eu de acest complex ? Aștept răspunsurile voastre, dar mâine, pentru că acum mă bag la somn!

În timp ce făceam câteva fotografii, mi-am dat seama că poziția în care stăteam pentru a face acele fotografii sfida orice lege a gravitației. Nu mă puneți să vă explic poziția. O veți găsi în Kama Sutra la capitolul poziții avansate. Apoi, la ceva timp după ce am făcut fotografiile respective, am văzut la televizor niște filmulețe haioase cu oameni surprinși în timp ce încercau să facă niște fotografii unice.

Pozițiile în care stăteau erau, de asemenea, unice. Mi-am făcut pofta de râs, după care am început să caut pe net câteva imagini, ca să știți despre ce vorbesc. Iată de ce este în stare un om pentru a reuși să surprindă un moment unic, cel puțin pentru el!

Un tânăr la vreo 22 de ani, da, genul ăla de tânăr care s-a îndrăgostit de prima venită, s-a hotărât să se însoare. Pentru a fi sigur că își ia nevastă cuminte și virgină, l-a întrebat pe doctorul de familie cum își poate da seama că viitoarea lui soție e virgină.

Doctorul i-a spus, zâmbind în colțul gurii, că are nevoie de trei lucruri. O cană plină cu vopsea roșie, una plină cu vopsea albastră și o lopată .

-Păi și ce să fac eu cu astea , întreabă tânărul ?

-Îți zic eu ce faci, zise doctorul ! Înainte de miezul nopții, în noaptea nunții, atunci când ar trebui să faci dragoste cu soția ta, îți vopsești ouăle. Unul să fie roșu, celălalt albastru. Dacă soția ta va spune ” vaaaai, iubitule, ai cele mai ciudate coițe din câte am văzut până acum! ” , îi tragi una în cap cu lopata !

Kaufland întrece orice limită când e vorba de respectul faţă de proprii angajaţi. Cunosc câteva persoane care lucrează sau au lucrat acolo.Toţi, dar absolut toţi, mi-au spus că au fost supuşi la presiuni fantastice din partea şefilor. Nu sunt chestii ieşite din comun, ci chestii româneşti, în cel mai pur sens al cuvântului.

Muncă peste program, nu cu una sau două ore, ci cu peste cinci ore, angajarea, dar mai ales avansarea în grad a unor persoane care au pupat foarte bine şi des posteriorul şefilor, nerespectarea salariaţilor sclavilor care lucrează acolo, punerea în posturi cheie a unor oameni cu 12 clase şi îndepărtarea celor cu diplomă de licenţă. Acestea sunt câteva dintre neregulile de acolo. Pur şi simplu, mulţi dintre angajaţii de acolo sunt trataţi cu fundul şi nu li se respectă drepturile stipulate în contractul de muncă.

Sigur, unii vor întreba de acei salariaţi rămân acolo ca să fie umiliţi . Poate pentru simplul fapt că situaţia este cum este, mulţi au datorii la bănci, copii de crescut etc. Probabil că asta primează în faţa principiilor.  Mi-am făcut de multe ori cumpărăturile din Kaufland, deşi nu îmi este la fel de util precum îmi este Carrefour, spre exemplu. Tuturor angajaţilor de acolo le lipseşte un lucru important: zâmbetul de pe buze. Mai toţi sunt îngânduraţi,supăraţi sau obosiţi.Probabil că departamentul resurse umane nu există pe organigrama celor de la Kaufland. Iar dacă există, este condus de unul care nu ştie cu ce se mănâncă aşa ceva.

Ca o comparaţie, companiile mari, chiar şi de retail, din occident obişnuiesc să îşi trateze angajaţii cu masaje la locul de muncă, valeţi personali, chiar şi cu timp liber, la discreţie, pentru ca angajatul să aibă timp şi de familie. Vi se pare un răsfăţ ? Poate că da, însă cum îţi vei răsfăţa clienţii dacă nu eşti în stare să îţi răsfeţi proprii angajaţi ?

Oare acest lucru se întâmplă doar în România, sau se practică şi în occident ? Iată un comunicat din 2007peste care am dat din întâmplare :

Dacă printre cei care mă citiţi există persoane care lucrează sau au lucrat la Kaufland sau la alte hypermarketuri şi care au întâmpinat astfel de probleme, vă rog să le împărtăşiţi. Măcar să le dăm un avertisment sau un sfat celor care vor să îşi depună cv-ul acolo.