In memoriam Constantin Ghinita

November 8, 2009 de danbrasov
In: Marasesti, Vrancea, cultura, personal 

Astazi am participat la o manifestare organizata de primarie in cistea celui ce a fost marele poet al Marasestiului, omul de casa al lui Dumnezeu, suflet din sufletul lui, Constantin Ghinita. Este manifestarea pe care as fi vrut sa o organizez in nume personal, insa, in momentul in care am vrut sa ma ocup de organizarea evenimentului, am aflat ca autoritatile pregatesc acelasi lucru. Salut pe aceasta cale initiativa de bun simt. Pe de alta parte, nu pot sa nu vorbesc despre prezenta la aceasta manifestare a unor persoane care nu au avut vreodata tangenta cu tot ceea ce inseamna acte de cultura.

Am venit pregatit sa tin o scurta cuvantare, in semn de respect pentru omul, prietenul si poetul Constantin Ghinita, Tica, asa cum ii spuneau prietenii. Din pacate m-am vazut nevoit sa renunt la ceea ce vroiam sa spun, deoarece alti oameni de bine  spusesera inaintea mea ceea ce as fi vrut eu sa spun. Am venit pregatit sa propun acordarea titlului de cetatean de onoare,postmortem, pentru toata activitatea depusa in slujba culturii si a orasului pe care si Tica l-a facut mare. Nu am mai tinut nicio cuvantare, dar am tinut sa ii inmanez domnului primar expunerea de motive pentru acordarea titlului de cetatean de onoare. Sper ca va lua act de cererea mea, a noastra.

Am fost copilul de suflet al lui Tica. Imi este greu cand trec prin fata Casei de Cultura si nu il vad facandu-mi cu mana. Imi este greu cand vad ca orice manifestare culturala trece ca si cum n-ar fi existat. Atunci cand era printre noi, obisnuia sa ma sune si sa punem la cale programul manifestarilor cu tot ceea ce cuprinde el ( diplome, program, invitatii etc.).

De-a lungul timpului, Tica a reusit sa faca auzit numele orasului Marasesti in afara Vrancei, nu ca oras sarac, ci ca unul bogat, unul care gazduieste cele mai importante manifestari culturale. A castigat multe premii, a fost recunoscut ca unul dintre cei mai importanti oameni pe care i-a avut Marasestiul vreodata, a devenit singurul marasestean care a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, insa nu i s-a oferit sansa de a se bucura de premiul pe care l-a asteptat si pe care l-ar fi meritat, titlul de cetatean de onoare al orasului Marasesti.

Desi ma deranjeaza faptul ca se incearca acordarea acestui titlu acum, in prag de alegeri, sau  chiar pentru imagine, m-ar bucura ca sa-i dam Cezarului ce e al Cezarului. Mi-ar placea sa merg pe o strada intitulata Constantin Ghinita sau chiar sa merg la un spectacol la Casa de Cultura “Constantin Ghinita”. Un Constantin Ghinita se naste odata la 1000 de ani in orasul acesta.

Am fost impresionat sa vad atati prieteni, poeti sau scriitori de calibru ai judetului Vrancea, care au venit sa il omagieze pe Tica, cel care le-a fost aproape atatia ani. Din pacate, Tica, impreuna cu alti mari poeti sau scriitori pe care i-a avut Vrancea, a trecut granita. Singurii oameni de cultura, oameni adevarati, de calitate, care ne-au ramas sunt cei care se aflau astazi in acea sala, cat si cei care, din pacate, nu au putut veni la aceasta manfiestare. Pe ei trebuie sa ii cinstim!

ps1 : salut prezenta la manifestarea organizata astazi a dlui. Braha Mihai, zis si chimistul vesel, care sper sa ne incante din nou cu articolele sale cu si despre cultura.

ps2 : nu inteleg cum de o manifestare de acest fel nu a strans, pe langa oameni de cultura de calitate, reprezentanti ai mass-media ? Sa fi fost astazi vreo conferinta de presa sau vreo lansare a vreunui candidat la prezidentiale ?

Commentarii

4 Comentarii on In memoriam Constantin Ghinita

  1. sweetboyady on Sun, 8th Nov 2009 7:12 pm
  2. Superb comentariu!D-zeu sa-l odihneasca in Pace !

  3. andreea on Sun, 8th Nov 2009 8:57 pm
  4. ma bucur ca in cele din urma autoritatile locale au recunoscut si omagiat meritele celui ce a fost CONSTANTIN GHINITA.asteptam si titlul de cetatean de onoare al orasului,deoarece este singurul care il merita.dumnezeu sa-l ierte pe domnul ghinita si multa putere familiei.

  5. Luciana on Mon, 9th Nov 2009 12:49 am
  6. Reprezentantii autoritatii locale ar trebui sa recunoasca meritele domnului Ghinita. Cat despre presa….. ce sa caute presa la un astfel de eveniment?

  7. ENA on Mon, 9th Nov 2009 1:00 am
  8. AM INTALNIT ACOLO OAMENI CARE NU STIAU CE A SCRIS D.L GHINITA, PROZA SAU POEZIE SI CARE RASFOIAU CARTI DOAR PT CA ASA SE CADEA-FIIND CONSILIERA .DAR CEI MICI SUNT INEXISTENTI IN FATA SOMITATILOR IN ALE SCRISULUI CARE AU VENIT LA COMEMORAREA CELUI CE A FOST ,POETUL CONSTANTIN GHINITA ..AM SIMTIT CA AU RASPUNS CA DE FIECARE DATA, CAND ERAU INVITATI DE EL,……PREZENT! FRUMOS DIN PARTEA CELOR CE AU ORGANIZAT ACEASTA INTALNIRE SI RUSINE DACA AU GANDIT CUMVA CA DA BINE IN ALEGERI. DE CE NU AU FOST CEI DE LA MASS -MEDIA?PT CA ,IN GANDIREA LOR,EVENIMENTUL NU ERA CEVA CE LE-AR FI PUTUT FI VANDUT ZIARUL CA PAINEA CALDA,NU ERAU CAN-CAN-URI.DUMNEZEU SA IL IERTE PE CONSTANTIN GHINITA….PESTE 2 ZILE AR FI IMPLINIT ANI….DAR,FAMILIA,IN PRIMUL RAND-FAMILIA SI APOI PRIETENII CEI ADEVARATI NU-L VOR DA UITARII.SALUT CU RESPECT PE CEI CE SI AZI AU FOST ALATURI DE TICA GHINITA.

Hai,spune sincer, la ce te gandesti ?
ah, nu uita, daca poza ta nu apare langa comentariu, fa-ti un gravatar!





CommentLuv Enabled
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes