Sâmbătă, 27 februarie, club Wasserman Focşani, a fost organizată prima întâlnire a bloggerilor din Vrancea. Au participat cam 20 de persoane, patru dintre ei au venit de la Bucureşti special pentru eveniment ( Cristi-China, Stefan Murgeanu, Vlad Dulea şi Claudiu Ciobanu) şi doi de la Iaşi, deşi acolo era stabilit un blogmeet, tot astăzi.

Cum a fost ?

- un număr destul de mare de participanţi. Pentru blogosfera vrânceană, faptul că au fost prezente aproape 20 de persoane la prima întâlnire de acest fel reprezintă un semnal destul de puternic că putem face ceva împreună. Nu degeaba se spune că “unde-s mulţi, puterea creşte”

Spaţiul public este acel loc unde orice persoană liberă are dreptul să îşi plimbe fiinţa. Deşi spaţiul public este prietenul tuturor, rasa umană are şi ea regulile ei de bun simţ. Sau ar trebui sa le aibă, să şi le impună. Spre exemplu, cum vă comportaţi atunci când vorbiţi la telefon şi sunteţi în public ?

Nu-i aşa că sunt multe persoane pe care le auzim în autobuz, metrou, piaţă, sau de aiurea, cum povestesc la telefon lucruri ce ţin de intimitatea fiecăruia? Sau femei care îşi ceartă bărbatul prin telefon că a uitat să îl ia pe ăla micu de la şcoală, să cumpere nu ştiu ce din piaţă sau să plece naibii din crâşma aia unde, parcă, lucrează cu normă întreagă. Şi de aici pleacă toate insultele reciproce pe care lumea, fără să vrea, le aude.

Pe de altă parte asistăm la gângureli, vorbe dulci, romantisme. În gară, în staţia de autobuz sau metrou. Şi de-a pururea. Doamne, dar cât de fain este să auzi cum cineva vorbeşte la telefon despre relaţiile lui intime cu x-uleasca pe care a cucerit-o de la prima întâlnire şi căreia nu îi va mai răspunde la telefon, pentru că a vrut doar o aventură. Sau fazele clasice gen : “şi eu te iubesc, te pup, pa ! dar hai, închide tu! nu, închide tu primul! “ . De câte ori nu vi s-a întâmplat să asistaţi la o discuţie siropoasă în mijloacele de transport în comun ?

În partea opusă gângurelilor tinerilor întâlnim grijile celor mai în vârstă. Subiectul de discuţie : bolile, suferinţa, nevoia de bani pentru medicamente. ” Vai, dragă, aseară am zis că mor ! Am avut o criză de fiere de nu mai puteam! Nici mâncare nu am mai apucat să fac, bărbatul era nervos că îi era foame, copiii făceau gălăgie şi nimeni nu mă băga în seamă. ….. daaaa, nesimţiţi bărbaţii ăştia! Dar lasă, că o să îi fie şi lui rău şi atunci o să vadă ce fel e când nu îl bag în seamă!”

Suntem oameni, deci simţim nevoia să socializăm. Perfect de acord. Dar vă întreb : cum vorbim în public şi, mai ales, despre ce vorbim în public? Chiar trebuie ca toată lumea din autobuz să ştie cât de mare e stiloul prietenului tău ? Toţi oamenii din metrou trebuie să audă cum îl cerţi tu pe bărbatul tău că bea ca nesimţitul ? Toată lumea din staţia de tramvai trebuie să ştie că ai suferit aseară o criză de fiere şi că nimeni nu ţi-a întins o mână ?

După părerea mea, acestea sunt lucruri pe care le vorbim într-un cadru restrâns, chiar dacă trendul este să otevizăm(de la OTV) ţara. La o adică, ţi-ar plăcea să beneficiezi de o audienţă generoasă  atunci când eşti cu partenerul în pat ? Păi, dacă nu, atunci de ce povesteşti tu, dragă române, lucrurile acestea în spaţiile publice ?

Văzută prima oară la Mitruţ.

Ieri mi-am luat inima-n dinţi şi am decis să o răsfăţ pe soţia mea cu o cină preparată de mânuţele astea două. Până m-am hotărât ce să gătesc au trecut două ore.Haha, ei, nici chiar, dar undeva pe acolo. Am gătit pulpe de pui ( păsărică, cred ) cu ciuperci şi cartofi. Uitam de salata verde, cu mirodenii prin ea, ca să îţi ia ochii.

Totul a ieşit extraordinar de gustos, nu şi de frumos ca aspect, fapt pentru care am mâncat precum un porc aflat în ultima zi de viaţă. Bineînţeles, fapta mea nu a rămas nepedepsită. Soţia m-a ameninţat că îmi va face un loc special, numai al meu, în bucătăria în care, aseară, mi-am petrecut mai mult de două ore din viaţă.

Nu demult, cred că în urmă cu o săptămână, vorbeam despre ideea unui blogmeet al bloggerilor vrânceni. Mă gândeam să îl organizez prin luna mai, când se mai încălzeşte niţel afară. Iată că cineva mi-a luat-o înainte şi, poate, bine a făcut ! Nu e un lucru atât de simplu să aduni o mână de oameni la o întâlnire. De multe ori se întâmplă ca oamenii să nu se ţină de cuvânt şi e păcat.

Ideea îi aparţine lui Grim Cris, iar la întâlnirea noastră va participa, cu mare drag, Chinezu ( Cristian China Birta ). Eu unul sunt încântat de idee şi sper din tot sufletul să fiu acolo. Locul desfăşurării va fi la clubul Wasserman Focşani, lângă Liceul Al. Ioan Cuza, sambata, ora 12 fix.

ps: există conexiune wireless la Wasserman ?

Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, l, 3 şi 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. (Wikipedia)

Ocupaţi cu grijile de zi cu zi, stresaţi şi obosiţi, sau, pur şi simplu, nemotivaţi, mulţi români uită să iubească. Sau să se exprime în acest sens. De când nu i-ai mai dăruit o floare sufletului tău pereche ? De când nu i-ai mai spus cât de mult o iubeşti ? De când nu ai mai fost tu, cel de care EA s-a îndrăgostit ? Ştiu bine că, într-o relaţie serioasă, nu într-una copilărească, pasiunea, iubirea, sentimentele, în general, reuşesc să acopere alte goluri, alte nevoi.  Nu uita să iubeşti ! Este una dintre cele mai frumoase minuni lăsate de Dumnezeu!

Mulţi dintre noi facem alergie la un anumit medicament. Eu sunt alergic la penicilină. Dacă, ferească cel de sus, se întâmplă să suferi un accident nedorit şi nu poţi comunica medicilor că eşti alergic la un anumit medicament, ce faci ? Presupunem prin absurd că devii inconştient, că acest lucru se întâmplă departe de domiciliu şi nicio rudă nu poate comunica medicilor că eşti alergic la un medicament ce ţi se va administra. Ce facem în acest caz ?

Bine, îmi veţi spune că medicii vor face un test înainte de administrarea unui medicament, pentru a vedea dacă pacientul este alergic. Îmi veţi spune că vor face o doză antişoc, că vor băga adrenalină. Dar dacă medicamentul va fi administrat la locul faptei ? Dacă medicii nu sunt echipaţi corespunzător, aşa cum se întâmplă în România ? Este că o mierleşti fără ca măcar să poţi face nimic ?

Medicul de familie ştie că sunt alergic la penicilină. Are trecut acest lucru pe fişa medicală.Din păcate, se întâmplă să îmi administreze medicamente care au ca substanţă activă penicilina. Aşa că, de fiecare dată, îi reamintesc că sunt alergic la penicilină.Păcat că trebuie să se întâmple acest lucru.

De accea, mă gândeam că ar fi bine să păstrăm în portofel, pe lângă actul de identitate, un bileţel pe care să scriem medicamentele sau substanţele la care suntem alergici. Şi să ne rugăm ca medicii să observe acel bileţel. Sau să ne rugăm să nu fim puşi în faţa unor asemenea întâmplări.