Twitter prinde aripi
Nu se mai pune problema dacă twitter este sau nu cea mai de succes reţea de socializare de pe internet. Ştim bine că twitter este în trend şi am spus mai multe despre asta şi aici . Chestia care îmi place şi mai mult este că, în sfârşit, companiile au înţeles importanţa unei astfel de reţele şi au ales să intre în sistem. Fie că generează campanii, fie că vor să fie mai aproape de clienţii săi sau de potenţialii clienţi, fie că îşi fac publicitate, companiile au simţit şi au înţeles că acesta este următorul nivel la care trebuie să îşi ducă afacerea.
Zilele trecute s-a lansat TwitMe, primul director de conturi de Twitter ale companiilor din România. Cu ajutorul acestuia, clienţii pot găsi mai uşor o cale de comunicare şi de acces la acestea. Spre exemplu, mă confrunt de mai mult timp cu o problemă la routerul wireless cu ajutorul căruia se ofera internet gratuit în zona parcului din apropierea primăriei. Este vorba despre un proiect al MCTI şi Romtelecom a câştigat licitaţia, devenit provider. Am sunat la ei şi le-am spus că e o problemă cu accesul la internet. M-au trimis la Minister. Ministerul m-a trimis înapoi la Romtelecom, pentru că ei trebuie să se ocupe de problemele tehnice.Aşa ziceam şi eu.
Astăzi am intrat pe TwitMe , am luat contul de twitter al celor de la Romtelecom şi i-am contactat. Ce frumos sună : ” bună ziua, vă sunăm în legătură cu mesajul de pe twitter ! ” Felicitări celor de la Romtelecom! Au dat exemplu de promptitudine şi receptivitate. Urmează să vedem dacă problema va fi rezolvată sau, dimpotrivă, o să rămânem doar la stadiul de comunicare. Ca şi client sunt mulţumit de reacţie. Este un exemplu banal, dar pot afirma că twitter prinde aripi. Până la urmă, companiile merg pe ideea că ” tu eşti contractul tău şi contractul tău eşti tu”, şi doar comunicând fără să dai dovadă de profesionalism nu prea poţi face mare lucru, cel puţin pe twitter, pentru că acolo vei fi taxat imediat.
Băi, dar cu copiii ce aveţi ?
In: Fucktard, Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, personal, social
În foarte multe localităţi din ţară, dacă nu chiar peste tot, mamele aflate în concediul de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani nu au primit indemnizatiile şi alocaţiile care se virau în cont bancar. Din câte am auzit şi citit pe diferite forumuri, până în prezent au fost platite aceste drepturi doar persoanelor care luau banii prin intermediul poştei sau al agenţiilor BCR. Agenţiile de prestaţii sociale teritoriale nu au putut oferi nicio explicaţie pentru situaţia în care se află mamele şi nu au dat nicio declaraţie cu privire la momentul în care aceste drepturi vor fi achitate în totalitate.
Mai exact, sunt foarte multe mămici care au ca singur venit această indemnizaţie şi alocaţie pentru creşterea copilului. Majoritatea mămicilor au ca venit indemnizaţia minimă, adică 800 de lei lunar. Copilul ăla trebuie să mănânce, să fie îmbrăcat şi să aibă ceva curat la fund. Dacă nici banii ăştia nu sunt daţi la timp, atunci ce să mai spunem ? Sunt bani pe care îi câştigi după ani de zile în care ai plătit impozite. Sunt bani munciţi şi nu baccişuri pe care le dă statul, aşa, de mila cuiva. Ruşine celor care ne conduc şi care nu sunt în stare să gestioneze această situaţie critică fără precedent!
Tu reții numele celor cu care vorbești?
Mergi la o întâlnire unde intri în contact cu mai multe persoane sau,pur și simplu, unul dintre cei mai buni prieteni ai tăi îți face cunoștință cu niște amici de-ai lui. Unii au lucruri interesante de spus, alții nu. Cert este că acolo are loc un dialog.
Obișnuiești să reții numele tuturor celo cu care ai intrat în contact? Sau măcar pe al celor care au meritat atenția ta? Faci cunoștință cu o persoană doar de dragul de a face schimb de nume și pentru a oferi o mână în semn de apreciere? Ce faci dacă, pe parcursul discuției, se întâmplă să îi uiți numele?
De-a lungul timpului, am întâlnit zeci de persoane care mă salutau de parcă m-ar cunoaște de undeva, deși chiar ne cunoșteam.E acel salut nesigur, gen ” Bunăăăă…ăăă!”(unde “ă” ține loc de nume), după care nu mai are rost să spună ceva pentru că ați trecut unul de celălalt.
Și mie mi se întâmplă să uit numele celor pe care abia i-am cunoscut.Probabil sunt prea entuziasmat uneori.Vouă vi se întâmplă?
Dragoste de bărbat
Se spune că cea mai minunata şi specială femeie din lume este cea pe care o iubeşti cu adevărat şi care îţi oferă acelaşi lucru, fără niciun fel de obligaţie. Restul sunt doar lucruri care nu prea contează.
Pe vremea liceului, umblam cu un prieten pe stradă şi dădeam note gagicilor.Eram, de fapt, doi puşti…frustraţi aş spune, care gândeau şi vorbeam cu atât mai urât cu cât eram mai inocenţi din punct de vedere sexual. Uite ce cur are aia, vai ce ţâţe are cealalta, frate!, ia uite cum pleacă cracul din fund! Femeile erau pentru noi nişte obiecte de lux, ca nişte bijuterii foarte scumpe pe care le vedeam în vitrina unor magazine de lux.Nu ne imaginam că vom avea şi noi una vreodată.
În faţa unui magazin de unde obişnuiam noi să ne luăm îngheţată am văzut o tipă care, după mintea noastră, era prototipul femeii perfecte. Doamne, ce picioare se vedeau prin acele dresuri fine, ce fund rotund, numai bun de făcut ispravă cu el, ce talie de viespe şi ce haine, ce parfum, de parcă îţi ia minţile şi ţi le duce în cele mai tari vise pe care le-ai avut vreodată! I-am cam dat târcoale, acoperiţi fiind de faptul că era cam mare coada la care şi ea aştepta. Vedeam la ea nişte ţâţe cum numai în revistele Hustler, aduse de cunoscuţi de prin ţări străine, puteai vedea. Read more
Barba de sus, barba de jos
În trecere sau poate în staţionare, undeva în spaţiul acesta public fără de public, am interceptat, pe unde scurte, o discuţie interesantă a două domnişoare (până la proba contrarie). Vorbeau despre pilozitatea la bărbaţi, dar şi despre prezenţa în exces a părului la unele femei, ca efect secundar al vieţii intime pe care nu a avut plăcerea şi curiozitatea să o înceapă.
Imaginaţi-vă puţin, dragi domnişoare, că vă treziţi de dimineaţă şi vedeţi în oglindă, în locul ochilor de un albastru fantastic şi al buzelor pe care orice băiat întreg la minte le-ar venera zi şi noapte, o mustaţă enervantă care începe să devină din ce în ce mai vizibilă. Speriate şi scârbite de aceste efecte, au dat-o pe pilozitatea la bărbaţi. Uneia nu îi plăcea părul de pe pieptul bărbaţilor şi nici faptul că nu se bărbieresc în fiecare zi. Cealaltă spunea că părul de pe pieptul bărbatului poate reprezenta un semn al virilităţii. Deduc de aici că prezenţa în abundenţă a părului îl face pe bărbat greu de refuzat, în unele cazuri.
Apoi, dacă bărbatul are calităţi, este atent cu femeia pe care o curtează şi se mai dovedeşte a fi şi bun la pat, mai contează faptul că are sau nu păr pe piept sau mai ştiu eu pe unde? Un lucru la care am fost de acord cu ele a fost prezenţa părului la subraţul bărbaţilor. E nasol să vezi ditamai stuful la subraţ, plus că sunt toate şansele ca el să pută ca naiba, mai ales pe timp de vară în mijloacele de transport în comun. Ca să nu mai vorbim de părul de la subraţul femeilor. Sau de pe picioare. Deja mi se pare semn de proastă creştere.
Iar dacă mai vezi şi un bărbat cu maieul ud în zona pieptului, transpirat fiind, şi cu ditamai stuful ieşind pe lângă braţe, mori pe loc! Ca să nu mai punem în calcul unghia lungă de la degetul mic. La fel şi în cazul femeilor. Dacă vezi o femeie cu un dres frumos, de culoarea pielii, prin care să se vadă părul neepilat de luni întregi, regreţi instant că nu eşti emo.
Mai este cazul să vorbim despre prezenţa părului în zonele intime? Chiar mi-ar plăcea să citesc păreri referitoare la aceste lucruri. Fetelor, vă plac bărbaţii cu păr pe piept sau îi preferaţi pe cei care seamănă mai degrabă cu nişte domnişoare? Dar vouă, bărbaţilor, vă dezgustă femeile cu păr mult în zonele intime ? Dar pe picioare sau la subraţ ?
Barba de sus, barba de jos, Figaro tunde şi rade frumos acolo unde ai părul mai stufos!
Statul, acest Milogul S.A. al generaţiei noastre
In: Fucktard, Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, social
Să zicem că cineva stă la casă şi are grijă de părinţii săi împreună cu consoarta. Cu timpul, părinţii săi se duc pe apa sâmbetei şi el va duce greul în continuare, chiar dacă are fraţi şi surori care ar putea să dea o mână de ajutor. Rămâne în casa părintească, investeşte în ea şi plăteşte impozitele la zi. O face de zeci de ani. Casa nu i-a fost lăsată lui, drept moştenire. E a tuturor copiilor.
Fiindcă şi acesta are la rândul său copii, se gândeşte să facă toate formele pentru ca locuinţa să îi revină de drept, mai ales că niciun frate nu s-a interesat în tot acest timp de soarta lui sau a casei. Numai că, atunci când e vorba de pământ sau bani, românul se face frate şi cu dracul pentru a pune mâna pe ceva mărunţiş. Drept urmare, nicio rudă de-a omului nu a vrut să accepte ca acesta să devină proprietar peste casa părintească.
Bineînţeles, omul nostru a urmat calea justiţiei, o parte din rude au cerut o sumă de bani pentru a semna că nu au nicio pretenţie asupra casei, altă parte nu a vrut nici în ruptul capului să semneze. Aşa că a urmat ca un evaluator să îşi dea cu părerea asupra preţului corect şi ca executorul să îşi facă treaba.
Pe scurt, asta înseamnă că rudele aveau două opţiuni: să primească suma de bani stabilită în urma evaluării casei, sumă deloc neglijabilă, sau să refuze banii şi să rămână şi fără casă. Orice prost ar accepta banii, dat fiind că hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă. Nu şi una dintre rude care a refuzat banii pe motiv că nu e de acord ca fratele său să rămână şef de cur la moară de vânt.
Aici vine şi chestia cea mai tare. În cazul în care ruda respectivă refuză banii, mai are la dispoziţie încă trei luni de zile, timp în care se poate gândi că a calculat greşit şi că banii aduc fericirea. Banii sunt viraţi într-un cont la care respectivii au acces doar cu ştirea executorului. În cazul în care refuză, banii nu se întorc la proprietar ci merg la stat.
Ei, asta mi se pare de o nesimţie crasă! Păi cu ce drept îi ia statul omului nişte bani pe care i-a muncit cum numai el ştie ? Nu este normal ca banii să se întoarcă la cel pe care executorul şi evaluatorul l-a obligat să îi achite rudelor sale? Cu ce drept statul se face părtaş la acest lucru ? Tare-s curios care este, de fapt, destinaţia lor!?
Idei de monetizare pe twitter !?
În ultimii ani de zile, reţeaua de socializare Twitter a crescut extrem de mult în ceea ce priveşte numărul celor care şi-au făcut cont pe această platformă. Ca număr de utilizatori, Twitter sărea lejer de 15 milioane de useri anul trecut. Sigur, încă sunt foarte multe persoane care şi-au făcut un cont de twitter doar de dragul de a avea unul. Alţii şi-au făcut cont doar pentru a urmări anumite vedete şi oameni cu influenţă din mediul online, murind cu speranţa că vor fi şi ei urmăriţi la rândul lor. Aşa cum a spus şi GrimCris, degeaba urmăreşti tu 1000 de oameni, dacă nu scrii ceva interesant care să-i facă şi pe ei să te urmărească pe tine. ( vezi si studiul asta! )
Având în vedere numărul foarte mare de utilizatori, era doar o chestiune de timp pentru ca marile companii sau oameni de afaceri să îşi facă simţită prezenţa pe ceea ce ei numesc ” cea mai de succes reţea de socializare”. Totuşi, numărul mare de followeri duce uneori la frustrarea unor utilizatori. Mai ales a celor cu o oarecare influenţă şi prezenţă activă pe twitter, deoarece, în ciuda numărului mare de urmăritori, nu prea reuşesc să îşi monetizeze tweet-urile. Ca să nu mai zicem de cei care nu urmăresc altceva decât să facă bani din orice, indiferent că vorbim aici de blog sau de orice altă reţea de socializare. Da, cei care îşi fac un blog pentru a face bani şi nu pentru a scrie ceva interesant.
De aceea m-am gândit aseară, pentru o clipă, cum ar suna serviciul paypertweet sau, vorba lui @claudiuciobanu payperRT ? Adică să fii plătit pentru ceea ce scrii pe twitter. Să scrii despre anumite site-uri web, produse, servicii şi companii şi să primeşti bani în urma feedback-ului generat. Companiile, la rândul lor, ar beneficia de trafic, marketing şi brand building. Păreri, ceva ?
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici