La ce-s buni prietenii ?
Ne place să socializăm. O facem tot mai des, pe diferite platforme de socializare gen twitter, facebook, yahoo messenger. Mai nou, ne exprimăm în 140 de caractere pentru că ce-i mult strică şi mai ales pentru că timpul înseamnă bani. De fapt, de aici plecăm şi tot aici ajungem. La bani. În ultima vreme, pentru unii care sunt din ce în ce mai mulţi,prietenia înseamnă bani, interese ascunse, făţărnicie. Lumea se schimbă şi noi trebuie să ne adaptăm condiţiilor ( sau trendului, pentru că mă citesc şi câţiva corporatişti). Dar parcă e ciudat să treci de la generaţia aia cu cheia la gât care juca “de-a v-aţi ascunselea” la invizibilul de pe messenger, lipsit de orice plăcere în a socializa în mediul offline.
Există şi prietenii care se leagă pe platforme de socializare şi pe instant messaging. Şi eu am legat astfel de prietenii. Desigur, sun foarte mici şansele să legi o prietenie solidă cu cel cu care te împrieteneşti pe o astfel de platformă. Aşa că, de cele mai multe ori, aceste prietenii sunt destinate exclusiv mediului online, dar asta nu înseamnă că sunt de lepădat. Mai cunoşti lume, vorba bancului ( Q: care e diferenţa dintre a te masturba şi a face sex? A: în principiu niciuna, dar facand sex mai cunoşti lume! ).
Trecând peste aceste aspecte, intrăm în subiectul principal : prietenia adevărată. Adică acea relaţie dintre două persoane care acceptă să împartă un suflet comun în două trupuri distincte. Se spune că prietenia este simţită drept o iubire fără aripi, acea încercare prin care se măsoară un om. Câţi dintre noi admitem că avem astfel de prieteni ? Câţi dintre prietenii voştri credeţi că vă consideră aşa? Eu sunt convins că îi putem număra pe degetele de la o mână pe cei ce ne sunt prieteni adevăraţi.
Este din ce în ce mai greu să îţi pui sufletul pe tavă, să ai încredere totală în cineva care nu îţi este rudă. De multe ori e greu să faci acest lucru chiar şi cu rudele, de aceea unii preferă cunoştinţele apropiate în locul rudelor. Iar prieteniile de durată se leagă după ce treci de perioada fantastică a adolescenţei. Şi totuşi, e din ce în ce mai greu să te ataşezi de cineva după ce treci de o anumită vârstă. Experienţa şi trăirile vieţii îşi spun cuvântul. Sunt foarte mulţi oameni care trădează o prietenie care i-au legat ani buni. Şi te întrebi apoi cum de ai fost atât de orb de nu ţi-ai dat seama lângă ce fel de persoană stai la taclale, te sfătuieşti şi îţi petreci bucuriile.
Trădarea unei prietenii de durată este una dintre cele mai mari decepţii care li se pot întâmpla unor persoane care şi-au oferit totul, gândindu-se că încrederea, ideile comune şi respectul reciproc este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat. Prietenii adevăraţi îşi fac prieteni. O parte dintre prietenii prietenilor adevăraţi devin şi prietenii tăi. Odată ce prietenia a fost ruptă sunt toate şansele ca şi celelalte prietenii să se piardă odată cu trecerea timpului. Încep să cred că prietenia adevărată este pe cale de dispariţie. Mai ales dacă ai rupt relaţia cu mai mulţi oameni pe care îi considerai prieteni adevăraţi.
Odată ce te arzi, cam sufli în iaurt şi ţi-e teamă că acea persoană pe care o consideri a fi un prieten adevărat te trânteşte de nu te vezi exact când ţi-e lumea mai dragă, când ai nevoie de ajutorul şi de influenţa lui. Oare câţi mai cred în prietenia adevărată? Câţi oare mai au timp de aşa ceva ?
Commentarii
4 Comentarii on La ce-s buni prietenii ?
-
Lady Allia on
Wed, 28th Apr 2010 12:18 pm
-
danbrasov on
Wed, 28th Apr 2010 3:03 pm
-
Lady Allia on
Wed, 28th Apr 2010 3:42 pm
-
danbrasov on
Thu, 29th Apr 2010 10:48 am
Eu cred în prietenii sincere Dane şi cred în relaţii de durată legate prin internet. Soţul meu, nana fetiţei mele şi foarte multe prietenii aşa au început…aici
. Când a fost momentul potrivit, am făcut pasul şi ne-am cunoscut şi altfel, în mediul real şi ştii ce a fost cel mai ciudat? Că ei mi-au rămas în cele mai grele clipe ale vieţii mele, pe când prietenii cu care mi-am împărţit mâncarea la şcoală şi-au amintit de mine doar după ce s-au liniştit apele.
Viaţa e foarte ciudată şi te pune în ipostaze la care nici nu te gândeşti, dar eu cred că orice prietenie este o provocare pentru tine. La urma urmei, tu ai spus că este ca şi în dragoste…dacă nu îţi iei inima în dinţi şi nu dai şansa, nu vei ştii niciodată cât de frumos ar fi putut fi, nu?
Pe lângă asta, omul are un instinct aparte şi simte când cineva se mulează pe sufletul lui, iar ceea ce simt e reciproc – de aceea doar unii oameni cu care discutăm, cărora le zâmbim şi cu care întâmplător sau nu ne ciocnim în drumul nostru ne devin prieteni.
Eu sunt omul care merge alături de prietenii săi oriunde şi le rămâne până la capătul capătului şi nu mi-e teamă să dau noi şi noi şanse oricât de multe dezamăgiri am avut. Ştii de ce? E mai bine să încerci decât să te întrebi o viaţă întreagă şi…oricât de rău ar merge o prietenie sau oricât ai suferi când se destramă îţi rămâne ceva…amintiri, zâmbete şi şansa de a fi cunoscut un om
.
Ultimul articol al lui Lady Allia pe blog ..La urne politicieni!!! Astăzi se votează: ROMÂNIA! – Corina Creţu aşa a votat! sau…despre un alt om frumos din viaţa mea… ![]()
Eu ti-am mai spus si iti repet: tu esti un caz mai special. Esti optimista pentru ca ai invatat ca acesta-i singurul lucru care ne da putere. Dar ia spune-mi, cati prieteni ai cu adevarat? Nu cunostinte, nu relatii, ci prieteni adevarati!
Şapte, şapte prieteni adevăraţi pe care la orice oră din zi sau din noapte îi sun se opresc din orice activitate şi mă ascultă. Dacă e nevoie de mai mult, fac orice să ştie că sunt bine.
Şapte prieteni care la orice oră din zi sau din nopate mă sună le sunt alături Dacă e nevoie, mă ridic cu noaptea în cap, mă îmbrac mă urc în tren şi plec. Şi ei fac asta!
Mereu ne-am ajutat şi ne-am fost alături de când am ştiut că ne leagă mai mult decât nişte cuvinte sau nişte zâmbete protocolare!
Poate, sunt mai mulţi, dar m-am rezumat la acest cerc fără cusur
.
Ultimul articol al lui Lady Allia pe blog ..La urne politicieni!!! Astăzi se votează: ROMÂNIA! – Corina Creţu aşa a votat! sau…despre un alt om frumos din viaţa mea… ![]()
Sa stii ca te invidiez din tot sufletul, bucurandu-ma enorm pentru tine in acelasi timp! Cred ca este o placere pentru oricine sa te aiba ca prieten.
Hai,spune sincer, la ce te gandesti ?
ah, nu uita, daca poza ta nu apare langa comentariu, fa-ti un gravatar!





