#winetweetmeet Focşani
Pentru că sunt bloggeri vrânceni care şi-au făcut cont de twitter, mai ales după întâlnirea bloggerilor organizată de @grimcris, m-am gândit la organizarea primei întâlniri a celor care au cont acolo. Şi cum foarte multă lume organizează #beertweetmeet-uri, acele întâlniri fără o anumită temă, la o bere, cu prietenii, noi vom organiza, în premieră, #winetweetmeet , că doar suntem în patria vinului.
Prin urmare, cine are chef de ieşit la o terasă în Focşani, duminică asta, adică pe 23 mai 2010, este rugat să confirme prezenţa aici sau pe twitter, cu rugămintea de a posta hashtag-ul întâlnirii, adică #winetweetmeet .
Pentru că suntem la început de drum, acceptăm şi bloggeri vrânceni care nu şi-au făcut până acum cont pe twitter. Nu de alta, dar nu vor pleaca de acolo până ce nu vor jura pe paharul cu vin că vor intra şi ei în rând cu lumea, cum se zice.
Ca să fie clar : #winetweetmeet, Focşani, Times Pub, duminică, 23 mai 2010, . Ora propusă de mine este 17. Aici se negociază.
Cine merge la #winetweetmeet :
1. @danbrasov
2. @grimcris
3. @valliny
4. @kleps
6. @ioana
7. @shmen50
8. @patrickDAN
9. @ingerasu
10. @danyrolux
Pentru a completa lista, vă rog să lăsaţi un comentariu de confirmare (blog sau twitter) !
Commentarii
18 Comentarii on #winetweetmeet Focşani
-
Tweets that mention #winetweetmeet Focşani : Dan BRAŞOV -- Topsy.com on
Tue, 18th May 2010 4:23 pm
-
MidSuMmEr NiGhT's DrEaM on
Tue, 18th May 2010 6:34 pm
-
danbrasov on
Tue, 18th May 2010 6:58 pm
-
omulvaly on
Tue, 18th May 2010 9:40 pm
-
MidSuMmEr NiGhT's DrEaM on
Tue, 18th May 2010 9:57 pm
-
danbrasov on
Tue, 18th May 2010 10:16 pm
-
MidSuMmEr NiGhT's DrEaM on
Tue, 18th May 2010 11:19 pm
-
Bogdan Epureanu on
Wed, 19th May 2010 12:46 am
-
danbrasov on
Wed, 19th May 2010 7:53 am
-
Ioana on
Wed, 19th May 2010 9:06 am
-
danbrasov on
Wed, 19th May 2010 10:11 am
-
MidSuMmEr NiGhT's DrEaM on
Sat, 22nd May 2010 1:35 am
-
patrickDAN on
Sat, 22nd May 2010 12:30 pm
-
omulvaly on
Sat, 22nd May 2010 11:35 pm
-
omulvaly on
Sat, 22nd May 2010 11:36 pm
-
Cum a fost la #winetweetmeet Focşani : Dan BRAŞOV on
Mon, 24th May 2010 9:56 am
-
Ma simt obligat să vă reamintesc (#winetweetmeet) on
Wed, 19th Jan 2011 7:16 am
-
#winetweetmeet la Focşani on
Sun, 23rd Jan 2011 12:48 pm
[...] This post was mentioned on Twitter by Iulia, Dan Brasov. Dan Brasov said: #winetweetmeet #Focsani. Duminica, 23 mai 2010, ora 17. Cine vine? http://bit.ly/9hDxlM [...]
Eu as veni!Adica mi se pare foarte ok. Dar ce facem ca eu nu beau alcool?
Adica cel mult am baut un pahar de vin amestecat cu suc si deja eram ametita![]()
@Vali, asta sa fie problema ! Deci vii, da?
poate ajung si dau un cofer de vin , dar nu promit !
Da vin!La 17:00 ok?![]()
Daca intervin schimbari te rog anunta-ma![]()
Ultimul articol al lui MidSuMmEr NiGhT’s DrEaM pe blog ..Cu siguranta stiti cine-i Gallina ![]()
@omulvaly asa tata, speranta moare ultima!
Te asteptam acolo. Poate da si @capca1 vreun semn de buna purtare ca sa facem gasca mare![]()
@Vali, ma bucur mult ca ajungi !
Sper sa nu fiu singura fata intre atatia barbati![]()
Ultimul articol al lui MidSuMmEr NiGhT’s DrEaM pe blog ..Cu siguranta stiti cine-i Gallina ![]()
Si daca vor sa vina si altii care nu sunt din Vrancea nu-i primiti; nu de alta dar s-ar putea sa fiu in trecere prin zona chiar duminica viitoare. ![]()
@Bogdan te asteptam cu mare placere! Lasa-mi in mail, daca ai timp, numarul tau de telefon. O sa ti-l dau si eu pe al meu si ne auzim duminica, in cazul in care poti ajunge.
mail : mail [at] danbrasov [punct] ro
Da’ eu nu am twitter, dar pot, pot, pot sa vin? puppy eyeeees!![]()
hai, trece-ma pe lista ![]()
@ioana stii ca veneam dupa tine, da? ps: cum adica nu ai cont de twitter? pe cine vrei sa pacalesti?![]()
Deci ne vedem duminica! Ma bucur ca nu sunt singura fata![]()
![]()
Ultimul articol al lui MidSuMmEr NiGhT’s DrEaM pe blog ..Mentorului meu, ![]()
Vali, ar mai fi fetele de la marasesti, doar ca au deja ceva in program : Simona e la padure, Geanina nu e inca hotarata, cu Gabi n-am reusit sa vorbesc.
am mai lasat mesaj la cativa bloggari prezenti in blogroll-ul meu, si-o sa continui, pana deseara sa anunt.
avem vb aseara cu Liviu de la Times, avem rezervare in stanga, dupa intrare.
let’s tweet there…
![]()
Ultimul articol al lui patrickDAN pe blog ..Esti barbat – partea 1 ![]()
E, sigur ! Nu pot veni pt. ca http://omulvaly.wordpress.com/2010/05/22/m-am-imbogatit/
Distractie placuta tuturor si astept fotografii cu toti participantii !
[...] a întâlnirii celor care formează blogosfera vrânceană. Au participat toţi cei înscrişi în listă, ba chiar au fost şi alte câteva persoane pe care am avut plăcerea să le urăm bun venit în [...]
[...] nu prea le putem lipi ca să încăpem mai mulţi.Lista persoanelor care (sigur) vin o găsiţi la Dan Braşov, iar dacă mai aveţi întrebări sau nelămuriri, adresaţi-le!Deja mă simt un blogger mai [...]
[...] pe Twitter, folosind hashtag-ul #winetweetmeet, sau printr-un comentariu.P.S.: Eu şi @danbrasov vom veni sigur.Michael Jackson Tribute – FocşaniPrimul blogmeet din FocşaniPrimul blogmeet din [...]
Hai,spune sincer, la ce te gandesti ?
ah, nu uita, daca poza ta nu apare langa comentariu, fa-ti un gravatar!





