Old fashion
Azi am fost în câteva magazine de retail ca să caut unele chestii de care nu mă puteam lipsi. Am avut un sentiment ciudat încă de la căutarea unui loc de parcare. Parcă ar fi fost sărbătoare. Ştiu, a fost, dar mă refer la sărbătorile alea mari care aduc românul în pragul disperării, gen “băăăăăă, ia două coşuri că abia am făcut loc în portbagaj! “. Ce să vă zic, în parcare erau mult mai puţine maşini decât oameni înauntru. Şi mişunau, nene, mişunau precum furnicile în plină vară!
Ceea ce am văzut astăzi mi-a adus aminte de anii ’90, atunci când, din momentul în care se anunţau scumpiri la un anumit produs, lumea se înghesuia să cumpere produsul respectiv “mai ieftin”.
Cum au anunţat ăştia că TVA-ul va creşte cu 5 puncte procentuale, imediat românul a scos banul de la ciorap şi a început să cheltuiască. Fotolii, canapele, plasme peste plasme, aparate foto, încălţăminte, aparatură electro-casnică şi multă haleală.
Ţineţi minte cozile care se formau la benzinării cu o zi înainte de anunţata scumpire a preţului la benzină ? Toată lumea se înghesuia să cumpere benzină mai ieftină cu câţiva zeci de bănuţi. Toţi îşi făceau plinul la maşină şi mai umpleau şi canistrele pe care le aveau în magazie.
Ei, aşa şi ăştia care tot mişunau pe acolo. Cred că n-am mai văzut atâta lume, nu de la sărbătorile de iarnă, ci de la vremurile alea bune din 2008, când se dădeau credite cu buletinul şi toată lumea pleca din Carrefour cu plasma-n spinare.
Mi se pare mie sau unii au rămas de modă veche ?
Muie, ţi-am spus !
In: Fucktard, Romania, bani, loc de dat cu capul, mizerii, politica
Pe mine ma ingrijoreaza faptul ca acestea nu sunt masuri care sa duca la stoparea efectelor crizei.Sunt doar niste masuri luate ca urmare a faptului ca s-a golit sacul cu bani.Nu exista o strategie, masuri clare nu se iau, mediul privat nu beneficiaza de mari facilitati fiscale.Ascultati ce va spun: tva-ul va fi majorat pana anul viitor pe anul asta.Poate si cota unica.Dar romanul va inghiti si asta, precum si multe alte chestii care vor urma.
Asta spuneam la începutul lunii mai, pe blog. Şi anume faptul că următorul pas greşit pe care guvernul României îl va face după adoptarea măsurilor de austeritate va fi cel al majorării taxelor. Ştiu, mi se spune NostraDANus. Am avut dreptate.
Ba mai mult, m-aş încumeta să spun că Băsescu şi Boc ştiau de la bun început că scăderea pensiilor, care reprezintă un drept de proprietate, este neconstituţională. Iar dacă nu ştiau, ar trebui să îşi facă bagajele şi să plece acasă.
Vă întreb foarte serios : este acest guvern cel mai prost ever ? Şi vă rog să nu ţineţi cont de orientarea voastră politică !
Ce-aş face dacă aş conduce România
In: Leapsa, Romania, bani, diverse, fun, personal, politica
Am primit o leapşă de la Claudiu Ciobanu care mă provoacă să răspund la întrebarea : ce aş face dacă aş conduce România ?
Ia să vedem cam ce-aş face eu dacă aş avea puterea absolută timp de o lună, maxim trei :
1. Infrastructură
România suferă crunt la capitolul infrastructură. Au trecut mai bine de 20 de ani şi nu ne putem mândri cu autostrăzi, ca să nu mai vorbim de drumuri de calitate. Ne mirăm de ce nu vin investitorii.
Dacă minerilor care au rămas fără locuri de muncă în urma închiderii minelor nu li se dădeau acele salarii compensatorii şi erau reîncadraţi/reprofilaţi, acum puteam avea forţă de muncă puternică pentru a construi drumuri. La fel şi cu alte categorii de muncitori. Aş propune legi care să vină în sprijinul investitorilor şi aş merge pe proiecte mari de dezvoltare urbană.
2. Turism
Până acum, toţi cei care s-au perindat pe la putere au tras cât au putut de resursele pe care le oferă România. Turismul a produs întotdeauna mult, dar nu pentru ţară. Avem ce oferi, însă nu e pentru toţi. În România, toţi au căutat să scoată profit imediat, optând pentru preţuri mari şi servicii proaste.
Dacă aş conduce România, aş garanta atât instituţiilor de stat, cât şi investitorilor, cofinanţarea unor proiecte mari, sau, după caz, unele facilităţi fiscale pentru a asigura oferirea unor servicii de calitate şi a unui mediu curat şi plăcut.
3. Restructurare
Este nevoie ca administraţia să fie restructurată. De fapt, când spun administraţie, mă refer la toată categoria de bugetari. Niciodată nu am optat pentru concedierea oamenilor, dar întotdeauna am visat la o administraţie eficientă.
Aş propune nişte legi prin care să se impună standarde de cost şi de performanţă, cu rezultate măsurabile. Cine este eficient şi bine pregătit ar trebui ţinut în administraţie şi plătit corespunzător. Pentru a identifica aceste persoane, aş propune externalizarea serviciilor de resurse umane pentru a nu lăsa selectarea personalului la mâna ordonatorilor de credite.
4. Achiziţii
Ştim bine că aici e marele jaf. Firme de apartament câştigă licitaţii foarte mari. Altele se înfiinţează după câştigarea licitaţiei. E o debandadă totală şi nimeni nu are voinţa şi puterea de a interveni.
Aş propune legi prin care sistemul de achiziţii publice să fie informatizat complet. Totul să fie la vedere, controlabil. În acelaşi timp, aş simplifica procedura de achiziţii.
Dacă aş reuşi să implementez aceste măsuri şi încă aş mai trăi, probabil aş privatiza România şi mi-aş lua apoi un concediu prelungit 
Sunt curios ce ar face Iulia, PatrickDAN şi Căpcă1 dacă ar conduce România !
Ah, încă ceva ! Ţineţi minte trei cuvinte : Dan Braşov – Preşedinte !
Notă : adevărul este că aş face cu totul altceva dacă aş conduce România, dar nu vă spun pentru că nu vreau să-mi fure ăştia ideile. Ne vedem la alegeri! 
N-aş putea să-mi beau cafeaua pe wc
Aveam o discuţie amicală cu cineva care îmi povestea despre ritualurile sale de cum se trezeşte. Toată discuţia a plecat de la o invitaţie la cafea şi, automat, la un pahar de vorbă. Că tot sunt în concediu.
Tipul îmi spunea că, imediat cum se trezeşte, se duce buimac la aragaz, dă drumul la foc, îşi pune de-o cafea şi fuge într-un suflet la budăs să se spele pe mâini, pe ochi şi pe dinţi. Ciudat, are timp să facă toate astea şi să se întoarcă la bucătărie înainte de a da cafeaua în foc. Îşi pune cafeaua în cana preferată, ia o revistă şi merge la budă. Ăla e locul unde îşi poate bea el cafeaua liniştit.
Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu n-aş putea să-mi beau cafeaua pe wc, în timp ce-mi exprim sentimentele neconsumate de-a lungul nopţii. Refuz!
Nici măcar la cafenea nu mă duc. Aşa fac unii. Îi vezi cum abia stau pe picioare şi aşteaptă să deschidă cafeneaua, că altfel n-au putere să ajungă la serviciu. Unii preferă să înlocuiască nelipsita cafeluţă de dimineaţă cu nelipsita tărie, cea de toate zilele.
De fapt, ce s-o mai scald aiurea ? Eu nici măcar nu beau cafea! Şi nici nu fumez. Zice lumea că-s pocăit, sălbatic, antisocial. Ăştia beau cafele pe rupte şi acasă, şi la serviciu, uneori şi pe la amante. Eu beau doar ocazional, iar când beau prefer să mi-o facă altcineva. Care se pricepe la asta, bineînţeles.
Că tot sunt curios, voi aveţi reguli din astea după care vă ghidaţi când vă beţi cafeaua de dimineaţă ? Aş fi încântat să citesc cele mai ciudate metode de a-ţi bea prima cafea din zi !
O clipa!
Pentru cei ce se intreaba de ce nu mai apare nimic nou pe blog, ii anunt ca nu m-a mancat mistretul cat timp am fost la munte, in concediu, nu am plecat cu serviciul in UK si nici nu m-am gandit la ideea, sinucigasa de altfel, de a renunta la scris.
N-am murit! Incerc doar sa ma asigur ca voi trai bine. Asta inseamna munca pe partea de proiecte online ( o sa vedeti in curand despre ce vorbesc) si speranta ca, in urma unor interviuri destul de dure, voi reusi sa tintesc spre un nivel net superior celui de acum.
Sa vedem ce-o iesi! Pana atunci, voi fi mai activ pe twitter decat pe blog.
Portrete
Tu râzi la înmormântări ?
Am prostul obicei de a râde la înmormântări. Nu la toate şi nu din orice, dar de multe ori am fost pus în situaţii penibile şi, pur şi simplu, nu puteam să rezist fără să râd. Spre norocul meu, nu eram fost singurul care făcea acest lucru.
Cu mult timp în urmă am fost la înmormântarea tatălui unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei. Am fost şocat de când am aflat vestea neplăcută şi până când am mers acolo. Era un om extraordinar şi merita tot respectul.
Niciodată nu mi-au plăcut înmormântările. Cui îi plac, de fapt? E nasol, nu ştii ce să spui familiei îndurerate, simţi că orice ai spune nu poate exprima ceea ce simţi.
Stând acolo, la priveghi, şi încercând să îl îmbărbătez spunându-i că asta-i viaţa şi că trebuie să fie puternic, vine cineva care se învârtea în jurul mortului. După vreo două ture pe care le-a dat sicriului, toţi cei prezenţi acolo se uitau miraţi, neştiind ce se întâmplă.
La un moment dat, tipul s-a oprit. Era fericit. Zărise punga cu mărunţis adunat de la cei care trecuseră pe acolo. Şi-a pus bancnota de 10 lei ( 100 de mii cum era atunci) în pungă şi a luat două de 5 lei. Una a lăsat-o pe icoană, s-a închinat şi a plecat. M-a bufnit râsul instantaneu. Si odată cu mine, alţi patru inşi nu se puteau abţine. Mi-a crăpat obrazul de ruşine atunci când prietenul meu m-a observat cum râdeam cu lacrimi, dar atunci când i-am explicat despre ce e vorba, a zâmbit şi el. Ca să nu ne simţim noi prost.
Altă fază dură a fost la înmormântarea bunicii mele. Am suferit cumplit când a murit. Era ultimul bunic pe care îl mai aveam. Era cea care m-a crescut de mic (cât timp erau ai mei la serviciu) şi cu care am împărţit cele mai frumoase clipe. Nimeni şi nimic nu îmi putea distrage atenţia şi nu mă putea face să zâmbesc. Eram terminat.
Asta până în momentul în care enoriaşii prezenţi la slujbă pupau de zor icoanele. Mătuşa mea, vrând să pupe şi ea icoana şi să zică dezamăgită “Dumnezeu să o ierte!”, s-a proptit cu capul acoperit de o căciulă de blană direct în lumânarea unei femei. Toată lumea era pe jos. Râdeau în hohote, iar mătuşă-mea se uita nedumerită de jur împrejur. Habar n-avea că deasupra capului era ditamai flama. Am râs cu lacrimi timp de 15 minute, timp în care mă învinovăţeam pentru ceea ce făceam. Râdea până şi preotul. Îmi venea să îi omor pe ăia de râdeau în Biserică, dar eu râdeam şi mai tare. Era lucrătura bunicii mele, cu siguranţă. Întotdeauna s-a legat de căciula ăleia, iar acum i-a venit de hac.
Toate ca toate, dar cea mai dură fază s-a petrecut în urmă cu mulţi ani, atunci când a murit soţul mătuşii de care vă povesteam mai devreme. Îl chema Mircea. Era un om extraordinar, dar parcă prea serios. Cel puţin aşa mi s-a părut mie. Am aflat mai apoi că nu era chiar aşa cum îl percepusem eu de mic copil.
Era din Piatra Neamţ, aşa că aveam de mers ceva drum până acolo. Am plecat mai mulţi pe drum, printre care şi fratele său, puţin mai în vârstă decât el. Ajunşi acolo, ne-am îndreptat încet către capelă, sfâşiaţi de vestea ce ne-a fost dată. Murise la o vârstă destul de fragedă. Cancer.
Am intrat cu toţii în capelă. Era o capelă frumoasă şi spaţioasă care putea “găzdui” mai mulţi morţi. Erau doar doi acolo. Fratele lui Mircea, Iordache, era de-a dreptul dărâmat de durere. Numai în locul lui să nu fi fost, vă daţi seama! S-a dus ţintă către sicriu şi a început să îl plângă. Nu îl mai văzuse de luni bune.
- “Mirciulică, frate, cum te-ai dus tu ! ” Si a izbucnit într-un plâns isteric pe pieptul său, moment în care fiica lui s-a dus într-un suflet la el.
- ” Tată, Mircea e dincolo! Tu plângi pe altcineva! ”
- ” ….umm….mmmmmmm…. si doar mi s-a părut mie că ăsta are nasul cam mare ! ” , exclamă debusolat tatăl ei.
Toată lumea a izbucnit în râs. Da, e aiurea. Da, nu se face aşa ceva. Dar cum să te abţii văzând aşa ceva ? Vouă vi s-a întâmplat să râdeţi la anumite înmormântări ?
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici