Merg destul de des la evenimente publice şi întâlnesc de cele mai multe ori fotografi angajaţi la diferite ziare, televiziuni sau tabloide. Unde întorci capul vezi o grămadă de profesionişti în ale pozatului. Aşa îţi spui, văzând în mâna lor numai scule profi de ultimă generaţie, cu ditamai obiectivele şi cu multe setări manuale. Mereu mă uit cu jind la ele. Mi-aş dori şi eu să am un aparat profi pe care să-l exploatez la maximum. Nu că aş şti să fac cine ştie ce fotografii.

Numai că o bună parte din posesorii de aparate de lux pozează pe “auto”, la fel cum pozează marea majoritate a utilizatorilor de aparate foto ( gen săpuniere ).  Nu prea observi la ei setări manuale, timpi de expunere, focus manual sau fotografii în cascadă. Câteodată îi vezi cu ochiul în viewfinder. Dar rar. Lucrul ăsta l-am observat şi pe flickr. Statistic, foarte mulţi utilizatori folosesc aparate foto performante. Practic, puţini dintre ei realizează fotografii remarcabile. Sau chiar decente, dar în care să se folosească de calităţile aparatului.

Poate că voi fi criticat că generalizez. Nu, nu o fac. Dar mă întreb de ce ai avea nevoie de un aparat scump dacă te rezumi doar la a face poze pe “auto” sau folosind anumite scenarii pe care le pune la dispoziţie aparatul foto ? Nu ştiu dacă sunt cel mai potrivit om care să ridice problema asta, dar mi-e ciudă când văd amatori care folosesc bijuterii de aparate foto. E ca şi cum ai avea Ferrari, dar ai merge pe banda 1 cu 50 km/h.

Altfel, le recomand tuturor să urmeze nişte paşi simpli de utilizare a aparatelor foto compacte, cu recomandarea de a nu arunca banii pe aparate costisitoare daca nu au de gand să le folosească la potenţialul lor ! Iar dacă vreţi ceva mai mult de atât, urmaţi cu încredere paşii de aici !

Cam greu găsesc timp pentru blog şi tare mi-e greu să stau departe de voi, dragilor, însă trebuie să recunosc că sunt băgat în nişte chestii care îmi ocupă mare parte din timp. Nu vă speriaţi, nu e de rău! Acestea fiind spuse, apelez cu mare încredere la pagina mea personală pentru a vă spune că, pe lângă familie, serviciu şi blog, mai fac şi alte chestii la care puteţi apela cu mare încredere.

Cel mai bun prieten

Deşi lumea ştie că îmi place să atrag oamenii de partea mea ( deh, îmi place să socializez mai mult decât îi place nevesti-mii să facă mâncare ), nu la relaţiile sociale m-am referit când am scris titlul de mai sus. Mă refer la ceea ce ştiu eu (poate) cel mai bine să fac, anume să coafez calculatoarele. Precum o femeie, calculatorul are nevoie de atenţia noastră. Trebuie să îi asiguri mentenanţa, să ai grijă de sănătatea lui şi să foloseşti softuri antivirus puternice, din când în când să îl mai cureţi, atât fizic cât şi logic (praf şi date de pe disk ) şi să îi asiguri dreptul la o viaţă cât mai lungă.

Aşadar, în cazul în care nu vă descurcaţi singuri, puteţi apela la serviciile mele în ceea ce priveşte instalarea/reinstalarea sistemelor de operare ( Windows Xp şi Windows 7) şi a driverelor necesare pentru buna functionare a sistemului. Configurez routere (wireless) pentru accesul la internet, asigur funcţionarea corectă a reţelei dvs. de calculatoare, asigur instalarea softurilor şi a driverelor de bază ( suita Microsoft Office, codecuri şi softuri pentru rularea fişierelor media, client de mail, Y!Messenger etc. ), reparaţii şi optimizări ale calculatorului dvs. Totul la preţuri decente. Telefon contact : 0740 030 182

Preţuri de referinţă :

Diagnosticare / Configurare router (wireless) / Instalarea şi actualizarea softurilor antivirus / Devirusări : 20 lei

Instalare sistem operare, drivere şi softuri : 50 lei

Cea mai bună alegere în materie de design

Dacă eu ştiu să îmi bag nasul în calculatoare, nevastă-mea trebuie să se priceapă şi ea la ceva : design interior/exterior şi organizare nunţi. Şi o face foarte bine. Aici aveţi două exemple cât se poate de simple ( ex.1 şi ex. 2 ). Recent a prins un contract în Franţa unde a trebuit să trimită câteva obiecte făcute de mână. Toate pentru design interior. Unele mi s-au părut a fi adevărate obiecte de artă.

În ceea ce priveşte nunţile, asigură tot ceea ce înseamnă aranjament floral, atât acasă(aranjament din brad), cât şi la biserică şi restaurant, mărturiile, paharele mirilor şi ale naşilor, lumânările şi aranjarea meselor. Nunta noastră a fost prima nuntă la care şi-a arătat măiestria, apoi a continuat cu alte nunţi. Totul din plăcere şi pasiune. Este incredibil ce poate ieşi atunci când lucrezi din pasiune. Desigur, dacă aranjamentul floral este asigurat de restaurant şi este inclus în preţul chiriei, se pot închiria cele două arcade, cât şi cele necesare pentru aranjamentul floral pentru biserică şi restaurant. Asta pentru că sunt puţine restaurante care au în dotare arcade sau suporturi pentru flori şi fructe.

Preţuri de referinţă (organizare nunţi ):

Închirierea arcadelor şi a suporturilor pentru aranjamentele florale (biserică + restaurant ) – 300 lei / eveniment

Închirierea arcadelor (2 buc ) – 150 lei / eveniment

Asigurarea aranjamentului floral ( biserică, restaurant, casă ) – minim 700 lei . În această sumă sunt incluse şi florile. Suma poate creşte în cazul în care se doreşte ceva mai special.

Dacă sunteţi interesaţi de toate acestea, va trebui să ne contactaţi pentru rezervări la unul din numerele de telefon : 0740 030 182 sau 0740 613 008, întrucât, în ultimul timp, facem faţă cu greu solicitărilor primite în ultimul moment. Oferta este valabilă (momentan) doar pentru judeţul Vrancea.

Acestea fiind spuse, veţi şti de acum la cine să apelaţi atunci când calculatorul începe să o ia razna sau când vreţi să schimbaţi ceva în casa voastră şi, de ce nu, atunci când vă pregătiţi să juraţi credinţă eternă. E păcat să nu aveţi un decor splendid în spate.

Săptămâna trecută, în timp ce făceam naveta serviciu (Mărăşeşti) – casă (Soveja)  (deh, tare bine e la munte pe timp de caniculă ), am auzit la ştirile EuropaFm că Poliţia Română şi Colegiul Psihologilor au întocmit profilul şoferului problemă de pe şoselele patriei. M-am gândit automat că şoferul problemă este tânăr, cu o maşină puternică şi cu părinţi bogaţi.

Adevărat, portretul robot al şoferului problemă, conform studiului, arată că el are până în 25 de ani, nu are carnet de mai mult de 5 ani de zile şi conduce o maşină cu motor puternic, de peste 2000 cmc. Ăştia-s zmeii. Este practic imposibil să fii şofer şi să nu fi văzut în trafic un măscărici care face depăşiri riscante pentru că, na, are maşină care duce mult, sau care conduce după propriile reguli.

Tot cu probleme pot fi şi şoferii care conduc maşina firmei la care este angajat. Nu e maşina lor, aşa că o exploatează la maxim. Şi conduc agresiv.

Ok, nu ştiu de ce au făcut un studiu despre aşa ceva. Chestia asta se putea observa cu ochiul liber. La fel şi studiul referitor la cunoaşterea regulilor de circulaţie, care a scos la iveală un rezultat zdrobitor : “peste 97% dintre şoferii români cunosc legea după ureche”.

Un exemplu concret l-am întâlnit chiar la jumătate de oră după ce am ascultat ştirea respectivă. În comuna Străoane (Vrancea), un şofer a înţeles să parcheze maşina după cât l-a dus capul. Probabil că astfel de şoferi au fost trecuţi cu vederea de studiul respectiv. Ca el sunt mulţi alţii. Se numesc cocalari, iar în Vrancea au cam început să se bată doi pe un loc.

Anul acesta am mers din nou la mare, deşi acest lucru nu intra în planurile pe care mi le făcusem pentru acest an, din lipsă de finanţe. Cum v-am mai spus, am un frate deosebit care m-a invitat să petrec 5 zile pe litoralul bulgăresc. De ce în Bulgaria ? Pentru că litoralul românesc nu mai are de mult timp cu ce să ne surprindă. Mai ales din punctul de vedere al serviciilor, care  sunt la pământ.

Aşa că, joia trecută am plecat spre Nisipurile de Aur. Am ales un hotel despre care se spune că ar fi unul dintre cele mai bune hoteluri de pe litoralul bulgăresc. Este vorba despre Grifid Bolero. Drumul a fost lejer şi nu prea am întâlnit radare pe drum. Asta poate şi pentru faptul că am ales ca oră de plecare 5 dimineaţa. După câteva ore de mers am ajuns la Giurgeni, unde am plătit suma de 8 lei, reprezentând taxa de drum. După o cafeluţă şi un sandwich cumpărat de la OMV, imediat cum ieşi din Hârşova, ne-am îndreptat către Constanţa, unde aveam să ajungem după vreo patru ore de mers.

Ca rută am ales Focşani – Râmnicu Sărat – Ianca – Hârşova – Constanţa. Drum foarte bun, fără gropi în cea mai mare parte. Am întâlnit câteva gropi generoase, amplasate strategic, astfel încât să dai peste ele exact atunci când nu te aştepţi. Aşa că, atenţie mare pe unele porţiuni de drum dintre Stupina şi N. Bălcescu. Cel mai important aspect a fost faptul că şoseaua nu era aglomerată. Cel puţin la dus, pentru că la drumul de întoarcere am parcurs distanţa de 5-8 km în cca. 30 de minute, pe porţiunea de drum dintre Agigea şi Cumpăna, unde doi agenţi de poliţie  încurcau circulaţia.

În jurul orei 9.15 am ajuns în staţiunea Eforie Nord, unde am făcut un popas. Lume multă, parcările pline. Cică n-are lumea bani! Şi totuşi, atmosfera parcă era una cam apăsătoare, lumea nu era atât de entuziasmată la fel ca în alţi ani. “Ia nămolul şi aspra de baie”, “nu daţi banii pe prostii, ia banane la copii” sau “arde, frige şi n-are gură să strige” au rămas sloganurile strigate-n gura mare printre cearşafuri. Gunoaie, puţine alge şi mizerie prin apă, manele de la prima oră a dimineţii şi câteva hoteluri lăsate în paragină sau, cel puţin, care nu au fost renovate de multă vreme. Preţuri bune, porumbul fiert – 3 lei, berea la 0.5l – 5 lei, şezlongul – 10 lei şi un rând măricel la împinge tava, unde preţurile au rămas în mare parte aceleaşi de anul trecut.  ( CLICK PE POZE PENTRU MĂRIRE !!! )

După o oră de bătut drumurile prin Eforie, ne-am îndreptat către vamă. Am ajuns acolo în jurul orei 11, după 330 de km de drum şi 15 litri de motorină consumaţi. La vamă formalităţile au fost scurte, am plătit 10 leva ( 20 lei ) pentru vigneta pe o săptămână, am schimbat banii în leva la schimbul valutar din vamă şi am plecat spre Nisipurile de Aur. Din vamă şi până în staţiune sunt fix 90 km. Drumul este bunicel, nu sunt gropi, dar ai toate şansele să dai peste poliţişti care-ţi sar cu radarul în faţă. Drumul din vamă şi până în staţiune mi s-a părut dezamăgitor, sărac. Parcă aş fi intrat în Somalia. La un moment dat chiar am crezut că mergem pe un drum greşit.

Am ajuns la hotel după o oră de mers. 90 de kilometri într-o oră e cam multicel. Asta din cauză că veţi întâlni limitări de viteză la 40 şi 60 km/h pe tot parcursul drumului. Noi am avut norocul să nu ne oprească poliţia.

Ajunşi la hotel, agentul de securitate ne-a asigurat un loc de parcare în parcarea subterană, până ce aveam să facem check-in-ul. Ne-am plimbat aproape două ore prin staţiune, întrucât cazările se fac începând cu ora 14. Odată cazaţi, ni s-au cerut, atenţie, 30 leva/zi pt. parcare. Adică dublul sumei în lei. Ar fi însemnat să plătim cca 250 de lei pe tot parcursul şederii. Aşa că am ales să ne parcăm maşina la 50m de hotel cu 10 leva/zi.

De altfel, costul parcării a fost singura nemulţumire legată de hotelul Grifid Bolero. A, poate şi faptul că, deşi ştiau să vorbească româneşte, recepţionerele se încăpăţânau să vorbească în engleză sau în germană. În cazul meu nu au fost probleme, dar alţi turişti aveau probleme în a se face înţeleşi.

Deşi am căutat camera timp de 15 minute, timp în care am dat zeci de ture coridoarelor pentru a găsi camera 544 ( după care mi-am dat seama că toate camerele sunt împărţite în două categorii : cu soţ şi fără soţ ), am avut plăcerea să găsesc o cameră aerisită, spaţioasă, cu vedere la piscine. Confortul era asigurat.

Grifid Bolero este un hotel de 4 stele, cu trei piscine şi jacuzzi, din care una acoperită, cu sală de fitness, masaj şi saună, patru restaurante ( Bolero, asiatic, bulgăresc şi argentinian ), bar, disco şi club de seară şi animatori pentru copii. În regim ultra all inclusive, hotelul îţi oferă pe tot parcursul zilei, la piscină, la restaurant sau la clubul de seară, băuturi răcoritoare, cocktail-uri alcoolice sau non-alcoolice, tării sau bere ( din păcate doar la halbă, nu la draft ) şi mâncare câtă poţi duce.

Camera standard este dotată cu tv, aer condiţionat, baie curată şi spaţioasă, balcon măricel şi minibar free of charge. Cum cazarea se făcea începând cu ora 14, am pierdut masa de prânz care este între 12.30 şi 14, însă am fost găzduiţi de restaurantul argentinian, unde am luat o gustare tip junk-food ( burgeri, hot-dog, sandwich, cartofi prajiţi ). Dau o notă mare mâncării destul de diversificate şi gustoase, însă îmi exprim dezamăgirea vis-a-vis de lipsa fructelor pe parcursul zilei ( în cameră sau la barul piscinei ). Fructe găseşti doar la orele de masă, şi atunci puţine.

Apa din piscine este curată, personalul foarte atent, receptiv, curăţenie în camere se face zilnic, animatorii sunt de apreciat, însă nu şi locurile de joacă, care mi s-au părut sărăcăcioase. Există un mini-club pentru copiii de peste 4 ani, însă nu şi locuri de joacă pentru cei mai mici. Spun asta pentru că am văzut foarte mulţi familişti.

Mâncarea la restaurantul Bolero (cel principal) este foarte bună şi diversificată. La cel cu specific argentinian şi bulgăresc este mai mult decât ok. Chiar şi la cel asiatic te poţi descurca, dacă ştii ce să comanzi. Acolo, spre  exemplu, singura mâncare care a digerat a fost somonul file cu nu ştiu ce fel de sos. În rest, era o salată din ceva neidentificat care avea gust de varză murată stricată, un fel de pui marinat la tavă cu sos dulce şi cu ananas, sosuri peste sosuri, dar unul era atât de iute încât te învineţeai pe loc ( aşa zicea frate-miu, eu nu am avut plăcerea să gust ), sushi, limbă de chow-chow şi glezne de broască îmbrăcate în ochi de balenă la nisip. Adică toate goangele posibile.

În plus, dacă optai să mănânci la unul din restaurantele a la carte  ( asiatic, bulgăresc, argentinian ) şi se întâmpla ca mâncarea să fie pe gustul tău, nu te mai lăsau ăia să intri la restaurantul principal, deşi tu ai plătit totul în regim ultra all-inclusive. De reţinut faptul că seara este obligatoriu să mergi la masă în pantaloni lungi şi nu scurţi.

Preţurile sunt puţin cam piperate faţă de litoralul românesc. Asta mai ales din cauza leului, care a ajuns o biată mâţă friptă şi în faţa levei bulgăreşti. Astfel, şezlongul costă 7 leva/zi, umbrela – 6 leva, porumbul 2-3 leva şi berea – 3 leva. Dacă vrei să mergi cu tractoraşul trebuie să scoţi din buzunare 2 leva (3 leva în week-end, când e aglomeraţie mai mare ). Cocktailurile costă vreo 5 leva, sucurile în jur de 4 leva, îngheţata 2 leva/100 grame.

În staţiune sunt multe posibilităţi de a-ţi petrece timpul liber. Sunt discoteci şi cluburi cu zecile, unde intrarea este gratuită, iar prima băutură e din partea casei. Eşti invitat la restaurante cu program artistic diversificat şi cu mâncare, zic ei, bună, dar vă spun cu toată sinceritatea că nu îţi mai vine să intri în vreun restaurant după ce iei masa la hotel.De curăţenie nu mai vorbesc. Îţi era ruşine să arunci ceva pe jos şi, atenţie, erau mulţi români pe acolo! Până la urmă se ajunge tot la spiritul de turmă.

Nu este nevoie să vă cumpăraţi de acasă chestii pe care le puteţi cumpăra din marketuri, pentru că acolo se poate găsi orice, de la banala periuţă de dinţi până la costume de epocă sau ţoale de firmă. Totul la preţuri acceptabile spre piperate, când vorbim de haine. Găseşti cabinete medicale, farmacii, tatoo store, studiouri foto pentru poze retro, studiouri pentru portrete şi picturi în ulei, case de schimb valutar, magazine cu bijuterii, supermarketuri non-stop şi aşa mai departe. Se pare că bulgarii au înţeles că tot ceea ce contează este respectul faţă de client şi oferirea unor servicii de calitate pentru a putea ţinti către un turism profitabil.

Eu am cheltuit banii doar pe tabloul pe care i l-am făcut fiică-mii şi care m-a costat 70 de leva, pe portretul gangsta` – 10 leva, ceva bere pe plajă şi nişte rahat bulgăresc ( alimentar, ofcourse ) – 2 leva cutia mica şi 2,5 leva cutia mare. Atât. Nu am simţit nevoie să îmi cumpăr de mâncare sau de băut . Nu ştiu cât costa o tură cu paraşuta deasupra mării, că tare era fain.

În concluzie, pot spune cu mâna pe suflet că voi ignora mult timp de acum încolo ofertele vacanţelor din România. Asta dacă nu cumva vor înţelege că turismul merge mână în mână cu oferirea unor servicii de calitate.

Exemplu concret :  Mamaia, hotel de 2 stele, mic dejun inclus : 248 lei/zi/persoană.  Nisipurile de aur, Grifid Bolero – 4 stele, ultra all-inclusive, 250 lei/zi/persoană. Incomparabil.

Preţuri de referinţă :

Preţ bilet Grifid Bolero 4 nopţi ( 5 zile ) în regim ultra all-inclusive pentru 2 persoane – 488 euro, cu toate taxele de staţiune incluse.

Focşani – Nisipurile de Aur (Grifid Bolero ) – 420 km. Nu te poţi aştepta la un consum mai mare de 18-20 litri de motorină. Un plin îţi ajunge pentru dus-întors. Deci 200 – 250 lei pentru motorină.

Taxă de drum la Giurgeni – 8 lei/autoturism. Mai adăugăm 8 lei la întoarcere.

Vignetă săptămânală autoturism – 10 leva.

Parcare Hotel Bolero – 30 leva/zi. Parcare Hotel Metropol ( 50m de Bolero ) – 10 leva/zi.

M-am întors din mini-vacanţa petrecută în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Am luat pastila de revenit cu picioarele pe pământ şi am pornit din nou pe drumul acela bătătorit şi cu urme vagi de speranţă că vor veni şi la noi vremuri mai bune.

Voi scrie un articol mai amplu cu privire la scurta mea vacanţă, însă până atunci vreau să vedeţi cum arată o zi obişnuită din viaţa mea.

Mărăşeştiul este un oraş încărcat de istorie. Mereu spun că acest oraş a avut norocul că a fost implicat activ în luptele care s-au dat în primul război mondial ( să nu uităm marea bătălie de la Mărăşeşti, înscrisă în istoria neamurilor drept Ziua de Foc ) şi ghinionul că, in zilele noastre, nu a reuşit să îşi ridice capul şi să ţină drept spatele încărcat de glorie.

Istoria nu ne lasă-n pace. Aceste locuri sunt încărcate de fapte înălţătoare, de eroism dar şi de demnitate umană, de dragoste faţă de această ţară greu încercată din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, cât şi faţă de valorile născute pe pământ românesc. Mărăşeştiul are o soartă cu totul specială. Acel sat necunoscut până în anul 1917 avea să treacă brusc în cele mai ilustre cronici. Avea să cunoască gloria şi să i se deschidă paginile de o valoare incontestabilă, însă fără de folos, fără să devină şi să îndeplinească rolul misionar de propăvăduitor al păcii. Rol pe care îl merita cu prisosinţă.

De ani buni, oraşul nu mai înseamnă altceva decât trecut istoric şi manifestări de faţadă. Mărăşeştiul are o etichetă pe care cu greu o poate dezlipi cineva : PE AICI NU SE TRECE ! . Sunt cuvinte spuse răspicat, cu multă cruditate şi nu mai au de mult timp acelaşi înţeles. Sunt celebrele cuvinte ale lui Eremia Grigorescu, care au devenit în timp o realitate şocantă, ca şi cum, inexplicabil, îngăduinţa unei expresii sfinte se transformă, pe nevăzute, într-o permanenţă cu destin nefericit şi alunecare în uitare şi anonimat.

Martiri şi eroi, născători de pilde ce-ar fi trebuit să rămână modele şi învăţături de credinţă şi înţelepciune, au însufleţit pentru eternitate cu sângele şi dragostea lor locul de casă, cu acel cântec înalt, încărcat de-atâta suflet şi rămas în trupul Osuarului care avea să primească numele suprem de Mausoleul  Neamului.

Şi totuşi, cu atâţia ani în spate, Mărăşeştiul se zbate îngrozitor între viaţă şi moarte. Este precum un monstru ţinut sub somnifere, adormit şi  amăgit ori de câte ori Cineva vine să-i cunoască istoria. Mărăşeştiul este istorie, e ca o carte din care citim cu toţii şi pe care o punem la loc de cinste, însă nu vrem să îi atingem cu adevărat sufletul.  Oraşul-erou este precum un copil însingurat, hăituit, fără casă şi fără drum, care înfruntă viaţa-n pieptul plin de recunoştinţă, cerşind  un alt trofeu care să îl readucă în prim-plan. Are mult orgoliu, însă nu este înconjurat de suflete care să-l poată ridica la adevărata sa valoare.

Copiii săi au ales să îl părăsească exact când suferea mai crunt, dar el speră că va găsi drumul spre glorie şi că-şi va putea rechema fiii acasă. Plecaţi să muncească în altă casă, la Focşani, unele persoane se întorc acasă la îngânarea zilei cu noaptea cenuşie şi rece. Odată ajunşi, coboară spre oraşul scufundat, uitat de mult şi de mulţi. Acele lăzi pline de comori şi aurul cât un munte nestemat, dar blestemat, învelite în umbra grea a nopţilor reci şi deprimante, sunt lăsate în uitare şi anonimat. Toţi ştiu că există, dar nimeni nu caută să-l aducă la suprafaţă.

Elogiile aduse de presă din cele mai vechi timpuri şi până acum, pelerinajul a milioane de frunţi plecate prin faţa Bisericii Neamului, decernarea “Crucii de război franceze”, precum şi marile sărbători anuale din zilele comemorative şi, mai mult decât atât, recunoaşterea Mărăşeştiului drept ORAŞ-EROU, ar fi trebuit să se înmulţească într-o mare de motive care să ridice oraşul la suprafaţă şi să-l trezească din somnul adânc în care a fost lăsat atâţia zeci de ani.

DA, PE AICI SE TRECE ! Se trece plin de recunoştinţă, de dragoste şi gânduri curate. Dar haideţi să le arătăm celor ce trec pragul istoriei că Mărăşeştiului i se poate scoate falsa etichetă de oraş sărac, plin de neajunsuri, scăpat în uitare ! Mărăşeştiul este unul dintre cele mai bogate locuri. Vorbim de istorie, de întâmplări, care au făcut ca Mărăşeştiul să fie recunoscut în lumea întreagă.