Cum pregătim un interviu ?
În urmă cu patru luni de zile depuneam cv-uri peste cv-uri pe toate site-urile de profil. Cred că am trimis mai bine de 300 de cv-uri. Căutam să fiu ba reprezentant medical, ba key account executive, ba area sales manager, ba system engineer şi lista poate continua. Denumiri peste denumiri şi aproape toate în engleză, ca să dea o oarecare notă de importanţă.
O singură dată am fost contactat. Este vorba despre cei de la Intrerbrands care m-au şi chemat la un interviu. Între noi fie vorba, era un interviu mult prea ciudat, după părerea mea. Era vorba de teste de logică matematică, niţică filosofie şi probleme de matematică pură. Erau şi câteva care se rezolvau lejer, prin regula de trei simplă. Dar la un interviu să dai astfel de teste fără să te intereseze şi experienţa anterioară ?
Un manager de vânzări venit de la Iveco, prezent la acel interviu împreună cu mine şi cu alţi trei tipi, se trăgea cu mâinile de păr imediat cum a privit testul. Omul avea experienţă în vânzări cât nu aveam eu în relaţia mea cu nevastă-mea , adică de peste 11 ani de zile. Chestia haioasă a fost că eu am trecut testul, el nu. Am mers mai departe, la un al doilea interviu, dar m-am văzut nevoit să refuz jobul întrucât nu mi s-a părut că îmi oferă reale oportunităţi.
Restul de 300 şi ceva de mailuri au rămas fără răspuns. Ce credeţi că am făcut după ce mi-am băgat picioarele în tot ce înseamnă sistem de recrutare online ? Am vrut să văd cât de mult atrage un cv impresionant. Aşa că am inventat un personaj cu burse în străinătate, cu un istoric excelent în vânzări şi cu multă iniţiativă. Am trimis cv-urile la aceleaşi adrese. Câte companii credeţi că s-au arătat interesate ? Da, aţi ghicit, NICI MĂCAR UNA !
După ce m-am întrebat care e rostul acestui sistem de recrutare online dacă mai toţi îşi lansează ofertele de job doar ca să pară transparenţi, am încercat să pătrund în sistemul privat al unor mari companii producătoare de medicamente. Am observat că sunt cu adevărat profesionişti, oameni de cuvânt, însă şi ei cu un defect. Adicătelea merg pe recomandări, ca să nu le zicem pile.
În tot acest timp am încercat să mă pregătesc corespunzător pentru un set de interviuri. Am învăţat de la persoane cu mult mai multă experienţă decât cea a unui bugetar cu state destul de vechi că pregătirea unui interviu într-un mod cât se poate de serios, poate fi cheia succesului. Contează foarte mult aspectul fizic îngrijit, contează să fii calm şi sigur pe tine şi, de ce nu, restrictiv şi impunător. Reţineţi un singur lucru : voi sunteţi în căutarea unui angajator şi nu el în căutarea voastră. Aveţi dreptul să alegeţi cu cine vreţi să lucraţi.
Am învăţat zeci de chestii, de la replici uzuale şi până la răspunsuri tip, tehnici de negociere şi metode elegante de abordare. Până la urmă, tot ceea ce contează este momentul în care dai nas în nas cu cel care te intervievează. În faţa lui uiţi tot ce-ai pregătit acasă şi devii tu însuţi.
Părerea mea sinceră este că trebuie să fii pregătit pentru lucruri care nu pot fi prevăzute. Trebuie să fii capabil să faci faţă unor situaţii la care nu te aşteptai şi care pot intra în contradicţie cu tot ceea ce credeai tu că înseamnă un interviu. Iar pentru a face faţă uşor unor astfel de situaţii, vă voi propune un exerciţiu de imaginaţie.
Mergi la o conferinţă care are loc în incinta unui hotel. Într-o pauză, te decizi să ieşi afară pentru a lua o gură de aer. Te gândeşti la viitorul tău şi crezi că a venit vremea ca tu să ai un job nou. Eşti la penultimul etaj al hotelului şi trebuie să iei liftul.
Când uşile liftului se deschid, dai nas în nas cu o persoană extrem de influentă, impunătoare şi puternică în acelaşi timp. Nu ştiu, un Dinu Patriciu, Ţiriac sau, de ce nu, Donald Trump ? Persoana respectivă observă că sunteţi extrem de entuziasmat şi decide să vi se adreseze : ” Cobor până la etajul 2. Până atunci mă puteţi convinge de ce sunteţi în stare.Aşadar, ce aveţi de spus despre dumneavoastră ? “
Într-adevăr, este un scenariu de domeniul SF, însă nu-i aşa că este bine să fim pregătiţi pentru orice şi să avem întotdeauna replica la noi ? Un discurs de 30-40 de secunde, extrem de concentrat şi nuanţat în acelaşi timp, care să îl facă pe interlocutor să vrea să obţină mai multe informaţii de la noi, poate face mai multe minuni decât un mega-interviu pentru care ai tocit o vară întreagă.
Spot publicitar
Sunt informatician. Manager de proiect. Consultant wellness.
Poate că este în regulă să folosim această titulatură la serviciu. Totuşi, când faceţi cunoştinţă cu cineva, pe lângă lucrurile protocolare şi de bun simţ, gen cum te numeşti şi o strângere fermă de mâini, cea mai frecventă întrebare care urmează acestor reguli generale este “cu ce te ocupi?”
Şi ajungem la tituaturile de la început. Aşa vreţi să îşi aminteacă lumea de voi ? Sunt convins că aveţi aşteptări mult mai mari de la propria voastră persoană. Drept urmare, unii se gândesc la un mod cu totul nou de a se descrie. Un mod în care putem să îi împărtăşim interlocutorului nostru cât mai multe lucruri despre noi, dar mai ales lucruri cu ajutorul cărora să le captăm atenţia celorlalţi. Asta numesc eu spotul meu publicitar. CV ar fi prea uzual, poate şi prea lung sau banal pentru o primă discuţie.
” Îmi asum răspunderea redactării fişelor de proiect, caut finanţări active şi eligibile care să se încadreze în strategia noastră, planific bugetul alocat viitorului proiect şi fac analiza cost-beneficiu”.
Parcă nu-i atât de incitant, nu-i aşa ? Sunt conştient de acest lucru şi încerc să compensez acest lucru începându-mi discursul spunând că “atrag investiţii uriaşe” sau “aduc milioane de euro la buget“. Ohohoooo, ce interesant ! Nu ? Este startul excelent al unui spot publicitar de succes. Cine n-ar vrea să afle mai mult despre voi ? Pe când, dacă îi spui scurt că eşti manager de proiect, celălalt s-ar putea rezuma scurt la a spune ” fain, eu sunt inginer”.
Cuvintele cheie care nu trebuie să lipsească din alcătuirea spotului vostru publicitar sunt “a ajuta”, ” a oferi”, “a susţine”, “a elimina”, verbe care îl vor face pe partenerul vostru de discuţie să înţeleagă exact cu ceea ce vă ocupaţi. Ca să nu mai zic de ” a rezolva” sau ” a accelera “.Niciodată nu se ştie cât de impactat va fi de mesajul vostru şi cât de mult aţi putea beneficia în urma unei simple conversaţii.
În loc de informatician, ce aţi spune de “rezolv problemele tehnice al unui grup de 80 de persoane, indiferent dacă mă aflu în birou sau la sute de km distanţă” ?
În loc de “consultant wellness“, ce aţi spune de “am grijă de sănătatea oamenilor” şi continuînd cu “ofer evaluări de sănătate şi alimentaţie şi fac un set de măsurători neinvazive (calculul indicelui de masă musculară, masă grasă din organism etc.), urmând ca la sfârşit să primească cele mai bune sfaturi ale unora dintre cei mai renumiţi medici nutriţionişti din lume”.
Desigur, ceea ce vă planificaţi a spune în spotul vostru publicitar depinde într-o mare măsură şi de circumstanţe. Cele de mai sus vă vin precum o mănuşă când sunteţi abordat de cineva la o conferinţă, spre exemplu, însă nu prea se potriveşte în cadrul unei întâlniri ocazionale ( de socializare, traininguri de formare profesionala etc. ).
Dacă v-aţi prezenta aşa la ziua de naştere a unui coleg sau la o întâlnire a celor de pe twitter sau facebook, mai mult ca sigur aţi vedea foarte multe sprâncene ridicate. Iar dacă aţi face-o la o întâlnire romantică, cu siguranţă s-ar duce vestea şi aţi fi fost ocolit multă vreme de fetele tentate să vă accepte invitaţia la cină. Aşa că trebuie să aveţi spoturi diferite pentru diferitele sfere în care vă desfăşuraţi existenţa.
În final, după ce totul va fi decurs aşa cum v-aţi planificat, nu uitaţi să le oferiţi şi celorlalţi aceeaşi oportunitate.
Deci, cu ce vă ocupaţi ?
Sfârşit de toamnă
A dat norocul peste mine
În sfârşit, simt că am luat o decizie bună în ceea ce mă priveşte pe mine şi pe familia mea. Am dat cu piciorul la câteva oferte de job pentru că am zis eu că nu e cazul. În trei din patru cazuri am luat o decizie bună. Una a fost ceva mai neinspirată şi mi-e ciudă puţin, dar asta-i treaba.
În urmă cu mai bine de cinci ani cineva a încercat să-mi tragă o ţeapă. Cineva destul de apropiat. Nu am acceptat să intru în joc, dar câţiva amici au făcut-o, spre dezamăgirea mea. Le-am zis că nu e bine, că miroase de la o poştă a joc piramidal clasic şi ordinar şi că sună prea bine pentru a putea reuşi într-un timp atât de scurt şi de simplu. Puţini ştiau la vremea aia de mega-ţeapa Delphin. Eu auzeam pentru prima dată şi mă bucur nespus că am luat decizia potrivită.
După încă un an, naşa mea mi-a spus câte ceva despre o nouă oportunitate. Deşi eram convins că ultimii oameni care mi-ar da ţeapă ar fi chiar rudele sau familia mea, încă aveam proaspăt în mintea mea acel episod cu Delphinul. Aşa că nici nu am vrut să aud mai multe chestii legate de Herbalife. Nu m-a interesat nici dacă sunt ok, nici dacă nu-s.
După fix patru ani de zile, ceva m-a făcut să particip la un eveniment Herbalife. Probabil nevoia cruntă de bani. Salariul a scăzut cu 25%, ratele au crescut, nevoile la fel. Prima lună a fost foarte grea pentru mine. Informaţii peste informaţii, recomandări, traininguri etc. Dar şi plăcut. Mai ales la sfârşitul primei luni, când am observat că profitul meu era aproape cât salariul pe care îl câştigam lună de lună.
După trei luni de zile lucrurile par mult mai simple, frica aia că nu voi avea cum să conving lumea a dispărut, sunt cu adevărat disperat că nu-mi mai ajunge timpul, iar chestia asta se vede şi pe blog, profitul depăşeşte lejer salariul, iar trainingurile încep să devină din ce în ce mai interesante.
Dacă o ţin tot aşa, luna viitoare mă voi califica pentru trainingul internaţional de la Barcelona, care va avea loc anul viitor, în septembrie, acolo unde voi avea privilegiul să primesc lecţii direct de la doctori şi oameni de ştiinţă precum David Heber, laureat al Premiului Nobel pentru medicină.
Şi cum am înţeles că Herbalife înseamnă mai mult decât o afacere ( Herbalife înseamnă sănătate şi energie, în primul rând), aşa cum credeam la început, am început să îmi formez o echipă activă care să îşi fixeze cel puţin aceleaşi scopuri ca şi mine. Şi vă mai spun că cel ce va intra acum în echipa mea, va avea foarte mult de câştigat până în vara anului viitor, întrucât România este printre ţările în care Herbalife are o cotă de încredere şi creştere fantastică.
Iar eu aş fi printre ultimii oameni care ar încearca să dea cuiva ţeapă.
Ce-i în mână, nu-i minciună
Azi am vrut să bat o femeie
Da, o să spuneţi că titlul e cam dur şi vă gândiţi dacă nu cumva mi-am dat arama pe faţă. Poate că nu. Adevărul este că n-aş fi vrut să o bat pe aia despre care o să vă vorbesc, mai degrabă cred că i-aş fi luat gâtul de la genunchi. Citiţi şi judecaţi!
Discuţie pe holul unui spital între un tip la vreo 60 de ani, solid, ceva în genul lui Sean Connery în anii lui de glorie şi o doamnă, doctor de profesie. Pesemne că se cunoşteau, cel puţin ca şi relaţie medic-pacient. Discuţia avea loc în timp ce aşteptam liftul ( fff solicitat, apropo ).
Pacient (P) : Asta este, nu m-aş fi aşteptat. Toată viaţa am căutat să am un regim de viaţă echilibrat. E adevărat că în ultima vreme m-am cam neglijat, dar nu credeam că mi se poate întâmpla chiar mie !
Doctor (D) : Şi ce v-a dat să faceţi, doar chimio sau şi radioterapie ?
P : ( cu un glas nesigur, stins şi gânditor ) Amândouă ! Nu ştiu, tot mă întreb cu ce-am greşit !?
D: Probabil e din cauza stressului, dumneavoastră cam puneţi totul la suflet. Şi acum vă cam feriţi să spuneţi mai multe. Lăsaţi că o să treacă, o să vedeţi!
P: Păi stress-ul da, că m-a făcut din om neom. Trebuie să fie bine. Ţin la viaţa mea cel puţin la fel de mult ca la cea a copilului meu.
Între timp sosise liftul. Trebuia să urc câteva etaje bune, aşa că nu trebuia să-l scap. În lift au intrat şi cele două persoane. Discuţia a continuat după câteva momente de tăcere, timp în care bărbatul îşi freca mâinile, parcă nerăbdător.
P : Şi ca să v-o zic p-aia dreaptă, da, e de la stress. Am greutăţi mari în familie, nu ştiu cât mai pot suporta. Mi-e să nu mor înainte de a face citostaticele.
D: Îmi pare rău să aud asta, aveţi grija de dumneavoastră, trec şi astea!
P: ( hotărât să-şi spună of-ul ) Imaginaţi-vă, doamnă, că după şase luni de la naşterea fetiţei, adică în urmă cu puţină vreme, am aflat că nevastă-mea e o beţivă ordinară ! Nu ştiu cum de mi-a ascuns asta timp de un an de când ne-am căsătorit. Ştiţi necazul meu cu fosta…
D: Aoleu, asta nu-i bine!
P: Stă cu fetiţa într-o mână şi cu băutura-n alta. Lucram cu jumătate de normă undeva şi nici acolo nu mă mai pot duce, că mi-e frică să-mi las copilul pe mâna ăsteia. Era atât de beată, încât m-am enervat şi mi-am luat fetiţa să o spăl. Ea nu era în stare. Am dezbrăcat-o, am băgat-o în prosop, am dus-o la baie şi, deodată, când o spălam, nevastă-mea a intrat în baie şi mi-a zis să o las în cadă şi să mă duc până jos, la scară, să-i cumpăr o sticlă de vodkă că nu mai avea.
Eu n-am vrut s-o bat, că dacă-i ştergeam una o lipeam de pereţi! Dar, mă ştiţi, eu îs calm şi n-am vrut să audă nici fetiţa ceartă. I-am zis că mă duc după ce o spăl pe asta mică. Ştiţi ce mi-a zis doamnă ? Mi-a zis : adică, ce, tu ţii la asta mai tare decât ţii la mine ? Şi a plecat nervoasă, mi-a trântit uşa şi deodată s-a întors în baie. Noroc că m-am uitat în spate. Avea o oală cu apă fiartă pe care vroia să o toarne pe fetiţa noastră, doamnă !
D: Aşa ceva nu se poate !
Eu : Doamne fereşte ! Doamne! ( vă jur că în momentul acela mi-au dat lacrimile, numai gândindu-mă la fetiţa aceea nevinovată, care n-are cum să se apere şi care, în timp ce tatăl ei era la spital, ea era în mâinile maică-sii, adică într-o totală nesiguranţă )
P : Noroc că am ferit-o şi am pus mâna în faţă şi am reuşit să o împing pe nebuna asta. A dat puţină apă şi pe mine, dar s-a opărit şi ea. Nervoasă, a plecat către bucătărie şi a zis că ne omoară pe amândoi. Nici nu ştiu când am apucat să o scot p-asta mică din cadă, am înfăşurat-o repede în prospop şi am ieşit cu ea din baie. Eu eram cu cea mică în braţe şi nevastă-mea ne urmărea cu ditamai cuţitul în mână. Fugea după noi şi pe stradă, doamnă !
Din păcate, în acel moment trebuia să cobor din lift, pentru că ajunsesem deja la etajul 6. Nu ştiu ce-o mai fi vorbit. Sper că o fi depus plângere la poliţie măcar. Nu ştiu, dar în locul lui cred că îi luam măsură la dinţi în secunda doi. La cât de revoltat eram, puţin mai aveam şi-l luam pe ăla de mână să-mi arate unde locuieşte japiţa aia de femeie.
Nu ştiu, dar de când sunt părinte, am devenit atât de sensibil încât simt pe pielea mea orice rău pe care îl face un părinte unui copil. Voi, cei care sunteţi părinţi cunoaşteţi acest sentiment cu siguranţă. Sunt convins că şi cei care nu au copii i-ar fi şters un dos de palmă ăleia, după care ar fi cărat-o de ciufă la poliţie şi la protecţia copilului.
Astăzi mi s-a rupt sufletul gândindu-mă că fetiţa aceea este în braţele unei nebune în timp ce tatăl ei îşi făcea analizele.
Facem un exerciţiu de imaginaţie: voi ce-aţi fi făcut în locul tipului ?
Nimic nu e întâmplător
În ultima vreme am discutat cu câteva persoane dragi mie şi, spre regretul meu, acele persoane traversau o perioadă dificilă. Şi nu mă refer aici la lucruri precum lipsa banilor, şeful care te freacă la icre până când pleci singur sau probleme legate de criza economică coroborate cu moartea poetului naţional. Nu. Mă refer la lucruri de o intensitate extraordinară. Lucruri pe care nu ai fi capabil să le găseşti o soluţie. Şi pentru că eu am obiceiul de a pune la suflet chestiile astea, parcă simt o nelinişte în suflet de câteva zile.
Ce să-i spui unei persoane care, într-un an de zile, şi-a pierdut tatăl, fratele şi soţul ? Ce sfaturi ai putea să-i dai? Dar unei persoane care are probleme grave de sănătate de nu mai ştie pe unde să-şi scoată cămaşa de atâţia bani cheltuiţi şi care continuă să primească lovituri pe bandă rulantă în moalele capului, fiind pusă în situaţia de a-şi îngropa fratele ?
Ce să îi spui unei persoane care munceşte cât pentru toată familia şi, atunci când îşi pune capul pe pernă, se uită în urmă şi nu vede nimic care să o facă să îşi termine ziua cu un zâmbet de consolare ? E greu când te zbaţi să scapi de problemele de zi cu zi, de greutăţi de tot felul, de monoton şi simplitate şi cazi într-o altă groapă şi mai mare, cea a sugrumării imaginii sufletului pereche, pe care o ai încă vie în imaginaţie de când ai plecat de-acasă de la ai tăi. E greu să accepţi un viitor impus şi să nu tinzi către acel vis pentru care tragi ca nebunul de parcă doar tu îl vezi împlinit.
Ce să-i spui femeii care nu a apucat să-şi audă copilul atunci când a născut ? Nu vrei să ştii cum e să simţi pe pieptul tău un copil care nu plânge, care nu mişcă, mi-a zis. Ce să-i spui ? Că va fi bine ?
Cum să te comporţi vis-a-vis de persoanele care au avut grave probleme de sănătate, bani extrem de puţini pentru a se vindeca, dar care au reuşit să le rezolve datorită unor suflete mari, iar acum, după ce şi-au văzut sacii în căruţă şi au avut norocul chior de a pune mâna pe-un teanc de bani, nici nu-ţi mai vorbesc, întrucât acest lucru ar însemna (probabil) că se înjosesc ?
Am tot căutat răspunsurile în mintea şi în sufletul meu. De fiecare dată răspunsul era altul. Niciodată, însă, satisfăcător. Simţeam uneori că simpla tăcere poate rezolva multe lucruri. Asta până când soţia mi-a spus o pildă pe care, probabil,mulţi aţi auzit-o. Pentru mine a fost prima dată şi să ştiţi că m-a mişcat pentru că a venit la timpul potrivit.
Povestea este despre doi îngeri, unul tânăr şi altul mai bătrân,care călătoreau printre oameni şi care s-au hotărât să îmbine cele două lumi petrecându-şi noaptea în casa unei familii.Îngerul tânăr trebuia să înveţe din înţelepciunile îngerului bătrân şi experimentat.
Familia la uşa căreia au ales să bată era una înstărită. I-au primit în casă, i-au aşezat la masă, însă nu le-au oferit camera de oaspeţi pentru odihnă, ci le-au oferit o cameră improvizată într-un garaj. Noaptea, în timp ce gazdele dormeau, îngerul tânăr l-a observat pe cel bătrân reparând o gaură într-un perete. A rămas uşor surprins de fapta îngerului bătrân, mai ales că nu i-au tratat cum se cuvine.
Dis de dimineaţă, îngerii au plecat din nou la drum şi, după ceva vreme, au hotărât să se oprească din nou, pentru a petrece o noapte în casa unor oameni. De data aceasta, îngerii au intrat în casa unor oameni foarte săraci, dar extrem de ospitalieri. Le-au oferit tot ce-au avut mai bun în casă, din puţinul pe care îl aveau şi ei. Asta pentru că singura lor sursă de hrană era o vacă de la care mulgeau lapte zilnic.
Le-au oferit patul lor pentru odhihnă, iar gazdele au ales să doarmă într-o anexă pe care o foloseau rareori pentru fiii ce le mai călcau pragul uneori. În timpul nopţii, când gazdele dormeau, îngerul tânăr l-a zărit pe cel bătrân mergând către grajdul acestora. L-a urmărit şi a văzut cum îngerul bătrân a lăsat animalul fără de suflare.
Dimineaţa, înainte de a pleca, ingerii i-au văzut pe oamenii simpli la care au poposit cum îşi plângeau amarul, uitându-se cu disperare la animalul fără viaţă. Aşteptau o minune care nu avea să vină. Revolat, îngerul tânăr l-a întrebat pe cel bătrân cum se poate întâmpla asemenea lucru.
“Primul om avea absolut tot şi totuşi l-ai ajutat, iar a doua familie avea atât de puţin, dar era în stare să împartă totul, iar tu i-ai omorât şi vaca, singura lor sursă de hrană!”, a spus îngerul cel tânăr.
“Lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum par a fi” , i-a răspuns îngerul cel bătrân şi înţelept.
“Când am înoptat în grajd, am observat că în acea gaură din perete era depozitată toată averea familiei respective. De vreme ce stăpânul era obsedat de lăcomie şi era incapabil să-şi împartă bogăţia cu altcineva, am astupat peretele ca să nu îi mai găsească.”
“Noaptea trecută, atunci când am înoptat în patul atât de primitor al familiei de ţărani, îngerul morţii a venit după soţia celui care ne-a primit. Am negociat cu îngerul morţii şi i-am dat în schimb vaca. Încă o dată îţi spun, lucrurile nu sunt întotdeauna cum par a fi şi nimic nu e întâmplător!”, a spus sigur pe el îngerul cel bătrân.
Totul ţine de credinţă şi de omenie. Dacă ai un suflet curat, crezi în Dumnezeu şi faci bine celor din jur şi ţi se întâmplă să fii sau să te simţi îngenuncheat de oricine, chiar şi de către persoanele la care te aştepţi mai puţin, ai puterea să crezi că orice ţi se întâmplă va fi întotdeauna în avantajul tău. Chiar dacă lucrurile nu se desfăşoară aşa cum ar trebui, aşa cum te-ai aştepta.
Va veni o vreme când vei vedea de ce. Unele persoane intră rapid în viaţa noastră şi dispar, poate, la fel de repede. Unii dintre ei ne devin prieteni şi îi simţim aproape de noi, sufleteşte. Îşi lasă amprentele asupra inimii noastre, iar noi devenim mai sensibili şi spunem cu bucurie că ne-am mai făcut un prieten bun. Chiar dacă acest lucru se întâmplă mai rar.
Ziua de ieri a trecut. Cea de mâine este un mister. Astăzi este un dar şi poartă numele de prezent. Viaţa ne oferă multe surprize, unele plăcute, altele mai puţin plăcute. De aceea, viaţa este deosebită şi trebuie trăită cu intensitate în fiecare moment. Nu se ştie niciodată când vei descoperi că a fost spre binele tău !
Nimic nu este întâmplător !!!
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici