Pregătiri pentru grădi
Crãciun fericit!
La noi a venit moșul incărcat de cadouri și multă bucurie. Cea mai fericită a fost Dana Ioana care, deși a fost foarte timidă la început, i-a recitat moșului o poezie foarte frumoasă și i-a cântat un colind care i-a mers moșului direct la suflet.
Așa că i-a dăruit multe cadouri frumoase, exact așa cum i-a scris în scrisorică.
Entuziasmat, l-am rugat pe Moș Crăciun să treacă pe la toți prietenii mei care îmi vor lăsa o vorbă bună în comentarii
Crăciun fericit ! Ho, ho, ho!
Dorinţă de Crăciun
Guest post by M.P.
În singurătatea mea,
nici măcar tu, Moş Crăciun,
nu mai ai loc !
îţi pregătisem un ceai de ierburi,
dar lumina din Cer s-a stins
şi am ştiut că nu o să mai vii.
Sunt copilul
de la capătul nopţii
care stau cu mâna întinsă
şi cerşesc de la tine
o zi.
Dar,
în graba ta
ai scăpat-o din sanie.
Regretul meu
Pentru mine, din punct de vedere a tot ceea ce înseamnă prezenţa în online, luna decembrie a fost una extrem de slabă. Nu am participat la multe dintre subiectele care au fost puse în discuţie de colegii mei din blogosfera vrânceană, nu am gustat articole faine, scrise cu sufletul pe masă sau cu zâmbetul pe buze de cei pe care obişnuiam să îi citesc zilnic…mai că n-am făcut nimic.
Am scris două sau trei articole în mare grabă dar şi cu mare atenţie şi am preferat să mă concentrez pe carieră. Aici vine şi regretul meu. Regretul că nu m-am putut bucura zilnic de cei cu care obişnuiam să îmi încep dimineaţa şi să-mi termin ziua.
Îmi lipsesc articolele complete, informative şi pline de iniţiativă ale lui GrimCris, povestirile extraordinare ale lui Nea Costache, intamplarile si povestirile hazlii ale lui Cătălin, caruia i s-a pus pata pe toţi şi a hotărât să ia o pauză prelungită, articolele pline de substanţă ale Iuliei, care nu prea mai semnează condica de ceva vreme.
Cum aş putea să nu amintesc despre trăirile Anderei sau despre recentele întâmplări pe care le-a trăit pe proprie piele Vali, în prag de sărbători ? Vali, ţi-am zis mă că-i popă ? Tu nimic, Baaaatman, Baaatman !
Mi-e dor de articolele scrise cu sufletul de buna mea prietenă, Ramona, alias Lady Allia, cât şi de tânăra noastră speranţă, Valentina. Este o plăcere să te relaxezi citind ceea ce scriu aceste două minunate fete. Iar când mă gândesc la Ramona, imediat îmi amintesc că ea a lansat o carte pe care eu nu o am în bibliotecă. Gata, mi-am făcut semn cu pixul. La fel cum mi-am făcut semn în agendă să intru mai des pe blogul tizului meu, PATRICKdan, care observ că se implică foarte mult pe pagina de Facebook a blogosferei vrâncene.
Şi cum să nu regreţi că nu ţi-ai făcut timp să faci zi de zi ceea ce deja îţi intrase în sânge ? Cum să nu regreţi că nu prea mai stai pe net, când la polul opus se află o persoană care mai toată ziua asta face ? Da, vorbesc de Tudor, “bloggerul mic” care s-a luat la trântă cu monştrii sacri ( sau acri ) ai blogosferei româneşti !
No, bine că vin sărbătorile de iarnă, moment în care mă voi aşeza şi eu bucată cu bucată la locul meu şi voi avea timp să îmi mai plimb ochii pe site-urile de care am amintit mai sus. Nu de alta, dar ştiţi şi voi bine că ochii care nu se văd se uită, ori eu nu vreau să pierd contactul cu oameni pe care îi îndrăgesc şi cu care m-am întâlnit în mai multe rânduri de-a lungul anului. Încă mai am un cuvânt de spus în blogosfera aceasta frumoasă, am planuri şi proiecte pe care le voi demara din primăvară şi tare mi-ar prinde bine să nu pierd contactul cu cei pe care îi am în blogroll.
Dragilor, eu vă urez sărbători fericite, multe bucurii şi împliniri pe toate planurile şi, ce e mai important, multă sănătate, energie şi putere de concentrare ! Şi nu uitaţi, sunt cu ochii pe voi!
Plec la Barcelona
Dragii mei, nici în visele mele cele mai frumoase nu credeam că voi fi atât de eficient încât, în numai patru luni de zile, să am un succes nebun în compania Herbalife şi să câştig mult visatul training internaţional de la Barcelona, care va avea loc în luna septembrie a anului viitor.
Sunt absolut încântat de acest lucru, dar şi de faptul că acolo voi avea privilegiul de a învăţa de la cei mai buni, fie ca vorbim de experţi în nutriţie, oameni de ştiinţă sau doctori. Iar unul dintre ei este laureat al premiului Nobel pentru medicină. Este vorba despre dr. Louis Ignarro, cel care în anul 1992 a primit Premiul Nobel pentru Medicină în urma descoperirii oxidului nitric.
Şi pentru că am reuşit asta prin forţele proprii şi mai ales pentru că m-am convins că produsele au în spate ştiinţă şi rezultate, nu o să mai fiu acel gică-contra care îi teroriza pe toţi cu întrebările, îndoielile şi scepticismul de care care dădea dovadă în fiecare zi.
Cine mai merge cu mine ?
Asta înseamnă să fii original !
Am văzut ‘şpe mii de reclame, care mai de care mai pompoase la anumite produse sau chiar la companii respectabile, însă de mult timp nu am mai văzut ceva care să îţi capteze atenţia atât de tare, ba mai mult, să te îndemne să le vizitezi site-ul, foarte reuşit de altfel, prin umorul de care dau dovadă.
Urmăriţi şi lăsaţi-vă impresiile în comentarii !
Concert la injectoare
Intalnirea de anul nou
Bombă cu ceas
In: Romania, bani, loc de dat cu capul, mizerii, personal, social
Am fost la Bucureşti să iau nişte rezultate de la un spital. Lume multă, ca la balamuc. Acel munte de oameni şi de maşini mă ducea cu gândul la verile fierbinţi de pe vremea împuşcatului, atunci când toată lumea, indiferent de clasa socială, mergea în concediu la mare. Numai că aici nu veniseră să se distreze. Dimpotrivă.
Doamne, atâţi oameni bolnavi, unii fără de speranţă, alţii plini de încredere ! Tineri. Copii. Mult prea mici pentru a da piept cu greutatea. Dacă te concentrai puţin, mai că puteai auzi sute de gânduri şi suflete răzvrătite care căutau cu disperare şi cea mai mică rază de speranţă. Holuri reci, pustii. Pereţi încărcaţi de durere.
Medici mult prea puţini în comparaţie cu numărul de pacienţi. Medici foarte buni, extraordinari. Unii cam plictisiţi. Alţii mult prea preocupaţi de pacienţii, de ai impresia că ai călcat pragul unei clinici private. Îţi dai seama că nu-i aşa. N-au nici măcar un cabinet unde să te primească şi să-ţi spună rezultatul. Nu au intimitate. Nici ei, nici pacienţii. Sunt nevoiţi să vorbească pe holuri, în timp ce zeci, chiar sute de pacienţi îşi aşteaptă rândul. Unii mult prea îngrijoraţi, pentru că au tras cu urechea la rezultatele altora.
Asistente tinere, probabil la început de carieră. Grijulii, atente, optimiste, care îţi transmit un mesaj întotdeauna pozitiv. Chiar şi asistente ciufute, îmbâcsite în mizeria sistemului bugetar. Mereu nemulţumite, uneori NF. Nu sunt mulţumite de salariu, dar nici nu arată că merită mai mult.
În primă fază tinzi să pari mulţumit când vezi că se investeşte. Spitalul se modernizează. Se pune rigips, uşi şi geamuri din termopan, sistem de încălzire performant. Confort. Apoi, începi să devii din ce în ce mai stresat. Bormaşina, flexul şi rotopercutorul îţi testează nervii, mai ales dacă aştepţi de ore bune nişte hârtii “date la semnat”. Încerci să te linişteşti gândindu-te cât de greu le este pacienţilor de la terapie intensivă, care au nevoie de odihnă şi linişte, dar care, din păcate, nu o au. Cică să nu faci tensiune. Cică să dormi. Ce să dormi, că nici cu doză dublă de diazepam nu ţi se închid pleoapele.
Un sistem sanitar încă la pământ, în ciuda eforturilor multora dintre medici, care se chinuie să asigure un act medical la standarde europene. Mă tot întreb ce mai caută în ţară medicii foarte buni, orientaţi către rezultate deosebite şi care au o răbdare de fier ? De fapt, ce mai caută ei în sistemul bugetar ? Ar putea câştiga bani serioşi muncind în clinici private sau în afara ţării. Răspunsul e simplu, sincer şi, poate, dureros : cineva trebuie să o facă şi pe asta ! Efectiv o fac din plăcere. Cel puţin aceasta este impresia pe care o lasă.
Dar, de ce să ne minţim ? Şpaga a rămas la loc de cinste. Probabil Sigur este vina noastră. Noi i-am învăţat cu bani. Rămâi, totuşi, cu un gust amar când vezi că anestezistul sau medicul se dă deoparte pentru a număra banii din plicul pe care tocmai i l-ai băgat în buzunarul primitor, cusut cu aţă groasă. Dacă nu-i ok, nu le este ruşine să îţi bată apropouri. Dacă e de ajuns îţi dai seama imediat. Devii foarte important, ca pacient.
Singura mea bucurie este că nu chiar toţi sunt aşa. Încă mai e o şansă. Deşi, dacă gândim la nivel macro, putem spune liniştiţi că asistăm liniştiţi la deconectarea de la aparate a ceea ce a mai rămas din sistemul de sănătate. Nu contează că se fac descoperiri revoluţionare. Nu contează că cei care au descoperit aceste lucruri sunt academicieni cărora le-au scăzut salariile cu 25%. Nimic nu mai contează.
Care a fost răsplata cercetătorilor de la Victor Babeş care au descoperit existenţa unor celule în corpul uman despre care nu se ştia încă nimic şi care au dus la un rezultat fantastic ce a făcut înconjurul lumii : celulele pot reface muşchiul inimii şi astfel pot fi tratate afecţiuni precum infarctul miocardic ?
Păi, răsplata statului român a fost una care nu a făcut doar înconjurul ţării noastre, ci a întregii lumi : proiectul nu este interesant ! Aşa că cercetarea nu va fi dezvoltată şi, cine ştie, un proiect care poate naşte o descoperire care poate revoluţiona medicina zace prin sertarele ministerului.
Până atunci, rămâne să ne plângem amarul prin spitalele clasice româneşti, cu medicamente cumpărate din buzunarul propriu, cu reţete pe care le iei la preţ întreg, cu şpagă şi cu umilinţă. Zău aşa, ce-i aia asigurare medicală ?
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici