Human planet

March 30, 2011 de danbrasov · 1 Comment
In: calatorii, diverse, movies, personal 

Trageti aer in piept si pregatiti-va sa plecati in ceea ce va fi una dintre cele mai placute, interesante si exclusiviste calatorii pe care le-ati facut de-a lungul timpului !

Human Planet este un documentar realizat de BBC pe care l-am gasit din intamplare in biblioteca mea virtuala si de care nu ma pot desparti pana ce nu se termina. Documentarul presupune o calatorie in peste 80 de locatii diferite de pe planeta si este dedicat in exclusivitate omului si capacitatilor sale unice.

Pentru mine, calatoriile in jurul lumii inseamna extraordinar de mult. Imi place sa descopar noi culturi, sunt absolut incantat sa vad cum se descurca oamenii care se afla la limita existentei si ce inventii fac pentru a supravietui. De fapt, omul este foarte interesant atunci cand lupta pentru ceva. Cand deja are cam tot ce si-a dorit, devine plictisitor. Nu si acest documentar care va va tine lipiti de ecrane.

Eu mi-am pregatit un ceai fierbinte si sunt hotarat sa plec in aceasta calatorie !

Dimineaţa pe răcoare

March 27, 2011 de danbrasov · 1 Comment
In: calatorii, diverse, foto, personal 

Am profitat de vremea frumoasă şi, în sfârşit, de un week-end liber, fără planuri de tot felul, şi am plecat la drum împreună cu familia şi cu câţiva prieteni. Unde puteam pleca altundeva decât la Soveja, colţul nostru de rai de doi ani încoace.

Vremea extraordinară, numai bună de drumeţii, picnicuri sau, după caz, grătărele prin pădure. Sâmbătă, cel puţin, a fost o vreme de poveste, cu aproape 20 de grade în termometre, fără vânt şi cu multă lume venită să (re)cunoască Soveja.

Şi totuşi, ce s-a întâmplat dis de dimineaţă, imediat ce ora s-a încăpăţânat să se schimbe ? Surpriză !!!

Soveja_martie

… şi nici măcar n-am haine pentru aşa ceva :)

Corectitudinea politică

March 17, 2011 de danbrasov · 2 Comments
In: fun, politica 

In SUA se organizează o competiţie pentru cele mai adecvate definiţii ale unor termeni contemporani. Pentru competiţia din anul 2010, termenul de definit a fost “corectitudinea politică”.

Câştigătorul acestei competiţii a dat următoarea definiţie :

” Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care susţine că este posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată”.

TVA redus pentru junk food

Junk food, adică mâncare nesănătoasă. Această mâncare, deşi este fără valoare nutriţională, a devenit în foarte scurt timp o obişnuinţă pentru mulţi dintre noi. Vorbim aici de hamburgeri, shaorme, pizza, cartofi prăjiţi, snacks-uri şi bături carbogazoase care nu sunt altceva decât bombe calorice pentru organismul nostru. Imaginaţi-vă numai că după un hamburger, cartofi şi suc am consumat deja peste 70% din caloriile pe care trebuie să le mâncăm într-o zi întreagă. Şi asta în doar 5-10 minute.

Iar când mai mâncăm şi altceva, caloriile ating cote inimaginabile şi în timp acest lucru nu numai că se vede, dar ne duce prin cabinetele medicilor căutând soluţii pentru o sănătate mai bună. De ce ? Pentru că efectele lor sunt devastatoare pentru organism : diabet, obezitate, boli cardio, boli de ficat and so on.

Colac peste pupăză, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis ca mâncărurile acestea de tip junk food să fie supuse cotei reduse de TVA. Şi asta pentru că aceste lucruri sunt privite ca pe o afacere. Ce mai contează sănătatea populaţiei ? Sanatatea nu aduce profit, clar! Ce să ne mai mire când o astfel de decizie este luată de o instituţie precum Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene ?

Totuşi, înainte de a ne “bucura” de această ofertă, haideţi să vedem şi la ce pericole ne putem expune atunci când nu îi oferim organismului nostru combustibilul de care el are nevoie !

S-a deschis sezonul de vânătoare

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a dat aviz favorabil proiectului de modificare a legii 9/2008 privind protecţia animalelor, dând practic mână liberă consiliilor locale în a decide ce vor face în cazul câinilor fără stăpân. Acest lucru înseamnă că ori pot încheia parteneriate cu ONG-urile interesate în vederea găsirii de soluţii civilizate ( găsirea unor stăpâni pentru patrupede, sterilizare, vaccinare etc. ), ori îi pot euthanasia, luându-le gâtul de la genunchi, cum s-ar spune.

Acum, no, Dumnezeu cu mila, pentru că mi-e tare greu să cred că multe din primării vor găsi fonduri pentru a le găsi un adăpost câinilor din comunitate, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că ori vor rămâne tot acolo, adică pe străzile primitoare, ori că vor fi strânşi şi kilăriţi în masă. Eu zic că prima variantă rămâne în picioare.

Cel puţin la mine în oraş e un câine la doi oameni, aşa că treaba-i bună. Ca să nu mai vorbim de transporturile de câini din dubiţe cu număr ascuns. Focşaniul ne trimite câinii nouă, noi îi trimitem la Panciu, Panciu la Adjud şi Adjudul înapoi la Mărăşeşti, Panciu şi Focşani. Apoi, zău aşa, nu se găseşte un ONG care să apere interesul câinilor şi să pledeze pentru domicilierea lor într-un singur oraş ?

Oricum, până se va găsi o soluţie în acest caz, eu propun să fie euthanasiate babele şi moşii care tot hrănesc câinii maidanezi la colţul blocurilor şi în parcări, că din cauza lor câinii devin atât de agresivi încât ţi-e şi frică să mai pleci la serviciu cu noaptea-n cap, ca să nu mai zic de copiii care ies la joacă în faţa blocului.

Eu n-am nimic cu bietele animale, dar am cu oamenii care nu ştiu să fie responsabili. Vreţi să hrăniţi un animal, luaţi-l cu încredere acasă !

Între obligaţie şi plăcere

Începutul primăverii este ocazia perfectă pentru a discuta şi pentru a vă întreba un lucru : oferiţi cadouri doar din plăcere sau şi din obligaţie ? Şi mă refer, bineînţeles, la faptul că te simţi obligat să fii atent cu cineva anume doar pentru că şi el a fost atent cu tine altă dată sau pentru că ai un interes ca persoana respectivă să fie mulţumită.

Cum spuneam, 1 şi 8 martie sunt ocaziile perfecte. De altfel, sărbătorile de iarnă, iepuraşul, zilele de naştere sau onomastică, botezurile şi nunţile chiar, reprezintă momentele cheie în care poţi oferi un dar din plăcere sau pentru că te simţi obligat.

Eu recunosc cu o mână pe suflet şi cu cealaltă cu degetele încrucişate că eu ofer cadouri din plăcere. Îmi place să dăruiesc, îmi place să zâmbesc şi îmi place să primesc energie pozitivă de la cel care primeşte cadourile. Daţi-vă seama că îmi place foarte mult să şi primesc cadouri. Cui nu-i place ?

Dar spuneam că la cealaltă mână degetele îmi sunt încrucişate, semn că ceva-i putred în toată ecuaţia asta. Da, trebuie să recunosc că am oferit daruri şi din obligaţie. Nu mi-a plăcut deloc nici ideea în sine şi nici rezultatul ei, pentru că sunt absolut sigur că m-a dat de gol faţa. Eu simţeam că nu mai am acel zâmbet, nu mai transmiteam aceeaşi energie şi nici nu mă simţeam bine în pielea mea. Dar totuşi am oferit acele cadouri/atenţii.

Asta e de fapt unul dintre compromisurile pe care le-am făcut în viaţă, dar, din păcate, lista s-a prelungit prea mult şi parcă nu mă mai recunosc. E ca şi cum aş invita pe cineva la o piesă de teatru iar eu sunt actorul principal. Sunt convins că nu sunt singurul. Poate că şi persoanele cărora le-am oferit atenţii din obligaţie m-au tratat altfel tot din obligaţie.

Eu sunt un idealist ( chiar şi prin semnul zodiacal ) şi încă nu mă simt bine făcând aceste compromisuri. Nu ştiu dacă m-aş simţi mai bine dacă şi la voi se întâmplă aceleaşi lucruri, dar cu siguranţă mi-aş da seama că am început să ne pierdem uşor identitatea.

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes