Copilarie fragmentata
De curand o buna prietena mi-a povestit drama unui copil care, in loc sa se bucure de joaca si de farmecul copilariei, a trebuit sa duca o lupta involuntara si inegala cu o boala necrutatoare : LEUCEMIA !
Balan Pavel (Paul) este nascut la data de 17.06.1998,locuieste in sat Catamaresti Deal,comuna M.Eminesu,jud Botosani.
Provine dintr-o familie cu 6 copii, el fiind cel mai mic din fratii sai.
In anul 2002, a fost diagnosticat la spitalul “Sf. Maria” din Iasi cu “Leucemie acuta limfoblastica”.In urma diagnosticarii au urmat ani de chimioterapie , tratamente si internari cu lunile in spital.
La toate aceste probleme medicale s-au adaugat si cele financiare, care au accentuat chinul copilului, acesta neavand posibilitatea de a-si procura suplimente de vitamine sau tratamente pentru imunitate, medicatia ce nu era suportata de Casa de Asigurari de Sanatate, despre alimenatie adecvata nici nu se mai pune problema, de abia avea bani pentru transportul la spitalul din Iasi.
Parintii sai in anii ’90 au avut o afacere cu flori in Botosani, insa florile le luau printr-un intermediar tigan si dupa ce le vindeau ii plateau acestuia datoria.
In aceea perioada le mergea foarte bine, au reusit sa-si construiasca o casa, sa aiba o florarie proprie. De un 8 martie, au luat ca de fiecare data flori de la intermediar, in valoare de 50.000 $, peste noapte a dat un inghet si toate florile au murit.Tatal de frica tiganilor a fugit din tara, fara a le spune alor lui unde este( a facut lucrul asta si pentru a se proteja pe el dar si familia).
Mama a ramas singura cu 6 guri de hranit si amenintata de tigani.La doua saptamani dupa cele intamplate, mama a fost sunata de la Arad de o persoana ce i-a spus sa vina sa-si ridice florile platite( a aflat apoi ca sotul apucase sa plateasca inainte de incident niste rasaduri).S-a urcat la tren cu doua genti de voiaj si si-a luat rasadurile.Persoana respectiva a invatat-o sa astepte sa dea cateva frunze pe fiecare tulpina si sa rupa din ele, frunza cu frunza pentru a le inmulti.Asa a inceput singura, sa-si inmulteasca rasadurile, pentru a face flori de vanzare.
Asa a inceput sa vanda flori si sa le poata procura hrana copiilor sai.
Se ducea la biserici atunci cand era cate un hram sau o sarbatoare importanta cu buchete de flori sau in piata Botosani.Banii care ii castiga de abia le asigura hrana de zi cu zi.
Toti copii isi ajutau mama in gradina, pentru a ingriji florile.
Au trecut ani iar Paul care era foarte mic cand tatal a plecat(3 ani) nici nu-si mai amintea ca are tata, stia de el doar din cele spuse de mama si frati.
In septembrie 2002 s-a intamplat si nenorocirea cu boala lui.Deoarece el trebuia sa stea in spital luni intregi pentru chimioterapie, punctii medulare, etc…,iar mama era cea care le asigura singurul venit,fratele sau mai mare(Emanuel) a trebuit sa abandoneze scoala si sa se interneze cu Paul in spital, pentru a nu-l lasa singur.
Intre timp au aflat ca tatal este in Italia si strange bani pentru a-si plati datoria la tigani ca sa se poata intoarce acasa.
S-au casatorit si doua din surorile mai mari si astfel au ramas mai putine guri la masa.
Pentru Paul au urmat ani de chin si durere, petrecuti mai mult in cea de a doua casa(cum ii devenise Spitalul din Iasi), ani de chimioterapie si tot ce inseamna lupta cu aceasta boala urata.Si ca sa fie si mai ingrozitor, anul trecut a facut o recadere tardiva testiculara( in luna martie 2010) , i s-a facut “Orhiectomie bilaterala”, pe langa aceasta se mai adauga si o “sinovita reziduala femuro-tibiala anterioara” ce ii da durere la piciorul strang, mersul fiind schiopatat.
El nu s-a lasat si si-a dus lupta ca un invingator.Chiar daca stie toate denumirile medicale a multor boli, chiar daca este o” mica”enciclopedie medicala a tot ceea ce inseamna tratamente si rezultate de laborator, el este un luptator cu zambetul pe buze, plin de optimism, credinta, buna crestere si INTELIGENTA.
El mi-a explicat foarte normal si senin, cum noi oamenii ne putem conduce visele.
Da… ne putem impune ce sa visam!!!Mi-a povestit cum inainte de a face recaderea visa foarte urat,avea cosmaruri in fiecare noapte si cel mai ingrozitor vis care se repeta aproape in fiecare seara era ca aluneca intr-o groapa adanca si neagra, apoi se trezea intr-un spasm. De atunci si-a impus sa viseze frumos si in fiecare seara inainte de a adormi isi dicteaza ce sa viseze si bineanteles ca viseaza numai frumos.
Tot pe el daca il intrebi ce vrea sa devina cand va fi mare iti va raspune:”Nu vreau decat sa cresc mare”, dar fara nici o urma de tristete, senin si impacat (nu resemnat).
Tot el ,Paul, care dintr-un semestru de scoala de abia ajunge cateva saptamani, are rezultatele foarte bune la invatatura.A terminat sem.I al acestui an cu media 9,85, spunandu-mi ca daca nu lipsea atat, termina cu 10, iar anul scolar cu media generala peste 9.
L-am intrebat cum recupereaza atata materie , mi-a raspuns zambind ca nu e nevoie, el intelege tot ce-i explica profesorii de fiecare data, parca nu ar fi pierdut nici o ora.
Dupa 5 ani, tatal s-a intors la familie, si-a platiti datoria la tigani cu banii stransi in Italia si au reinceput sa vanda flori.Banii ce-i castiga sunt insuficienti pentru a le asigura traiul zilnic si drumurile la Spital ale lui Paul, ce trebuie facute saptamanal.
Paul daca va trece cu bine dupa perioada de chimioterapie, ce se va incheia pe la sfarsitul anului 2011, va avea nevoie de transplant de maduva.Familia nici nu se poate gandi macar la acest lucru, pentru ca le este absolut imposibil sa suporte costurile unei astfel de operatii.
Familia lui este foarte unita, Paul este inconjurat de dragostea fratilor si a parintilor, insa acestia nu pot sa-i ofere mai mult, deoarece posibilitatile finaciare sunt reduse.
Paul are acum 12 ani si merge saptamanal la chimioterapie la Iasi, singur deoarece parintii nu-si pot permite sa ramana in spital cu el si trebuie sa munceasca la sera ce si-au construit-o, iar drumul pana la Iasi pentru inca un membru de familie si hrana, sunt prea mult, pentru posibilitatile lor. De multe ori Paul pleaca doar cu bani de drum pana la Iasi si acesti imprumutati .Cu toate aceste greutati, el este un copil ce-si duce soarta cu demnitate, seninatate si optimism.Imi povestea ca atunci cand se reintoarce la Spital in sectia de oncologie, de fiecare data are emotii, pentru ca doreste sa-si reintalnesca colegii bolnavi si sa nu auda despre niciunul ca nu mai e.
Pentru voi, cei care va simtiti miscati de povestea lui Paul, puteti sa il ajutati sa isi duca mai usor chinul la care a fost condamnat involuntar donand o suma de bani pentru care el va va multumi din suflet.
Cont bancar: RO 13 BRDE 070 SV 06623980700
Un…fluture
Probabil, cea mai bine realizata reclama din Romania. Pe mine unul m-a impresionat pana la lacrimi. Daca esti parinte vei simti la fel!
Mai avem nevoie şi de iarbă
In: Fucktard, Romania, bani, loc de dat cu capul, mizerii
Aseară am asistat şi eu la ceea ce s-a numit deschiderea oficială a noului stadion Naţional Arena. Prima partidă oficială : România – Franţa. Mi-a plăcut foarte mult arena, recunosc că mi s-a făcut pielea ca de găină când am auzit zeci de mii de suflete cum cântă şi scandează şi m-am distrat puţin şi la interpretarea lui Marcel Pavel, care nu a vrut în fel şi chip să-i pronunţe numele marinarului în imnul naţional. Un show impecabil, foarte bine organizat, oricum.
Dar cum românul trebuie să-şi dea în petec, a ţinut-o să o facă în faţa lui Blatter, preşedintele FIFA, care ştie foarte bine că în 2012 va fi organizată finala Europa League pe acest stadion. Minunăţie de stadion, dar fără gazon. Normal că a trebuit să se repete ruşinea din meciul cu Olanda, când jucam pe noroaie sau alte meciuri importante, cu echipe mari, în care înotam pe nisip.
#Gazon – hashtagul serii pe Twitter
Totuşi, distracţia cea mare a fost pe reţelele de socializare . Pe Twitter, hashtagul #gazon a făcut furori în noaptea meciului cu Franţa. Am adunat pentru voi cele mai haioase remarci ( în opinia mea ) ce făceau referire la starea proastă a gazonului.
- ferike : National Arena: Stadion de sute de milioane, gazon de 2 bani. Tara discrepantelor #gazon
- futacu : Zvonurile sunt că vremea îşi va asuma răspunderea şi-şi va da demisia pentru #gazonulmortii
- aiurea : Iarba nu-i ca vara #gazon
- ocike : trebuia sa puna astia la National Arena placute din acelea “nu calcati iarba” #gazon
- voiculesti
aca juca Mutu aveam probleme cu praful nu cu iarba #gazon - skaraliu : sut la firul brazdei
)
#gazon - george_c :In locul gropilor din #gazon vor fi puse borduri
- Luca_Matei
unem pariu că în repriza a doua o să ţâşnească petrol? Alooo, domnule Patriciu? #gazon - Ellunes : Pe melodia “Cine ară, noroc are…”, România continuă semănăturile de toamnă
- Asta e efectul 3D – @MarianHurducas: pfuuu! sa-mi bag picioarele ba! deja-i plin de gazon sub televizor si numa’ ce am dat cu aspitatorul la pauza…
- visurat : “putem oferi un decor pentru o partida de cinci stele” serios? 5 stele? Poate margarete, patrunjel, papadii… #gazon
- visurat : Eu zic sa inlocuim frunza cu groapa, atunci cand vine vorba de logo-ul Romaniei
- voiculesti : piturca parca vine de la o nunta din moldova. are trening nou
Vrem răbdare, dar suntem răbdători ?
Vorbeam cu cineva despre noul său loc de muncă. Se plângea că toţi sunt într-o goană după gâsca de aur, nimeni nu are timp să-i explice şi să-i îndrume paşii astfel încât să înţeleagă ce se întâmplă acolo. Adică, pe scurt, trebuie să înveţe rapid şi din mers.
Lucrul acesta mi-a adus aminte de vremea în care încercam să fac tot posibilul pentru a petrece câteva minute lângă o persoană pe care o credeam sculă în materie de calculatoare. Eu eram un umil “elev”, proaspăt utilizator al unui calculator mult prea puternic pentru timpurile alea ( în anii 90 aveam un hard-disk de 6 Gb, mult peste colegii mei care se mândreau cu hdd-uri de până în 1Gb. ), dar care nu ştiam mare lucru, chiar dacă eram la mate-info. Uram faptul că la şcoală aveam nişte amărâte de calculatoare care funcţionau cât de cât doar dacă apăsai butonul turbo şi în loc să învăţăm hardware şi programare “ca la carte” făceam prostia de Turbo Pascal.
În fine. M-am dat pe lângă persoana aceea până a înţeles că, pentru a scăpa de privirile mele curioase, trebuie să mă înveţe să stăpânesc cum trebuie toate aceste cunoştinţe. Trebuie să recunosc că omul a avut răbdare cu mine, mi-a explicat şi paraexplicat şi tot ceea ce credeam că am învăţat de la el puneam în practică pe calculatorul meu. Aşa se făcea că la fiecare sfârşit de săptămână veneam cu pc-ul la el ca să mi-l repare 
Nu a durat mult toată această poveste pentru că totuşi nu-s ultimul încuiat de pe lumea asta. Abia la sfârşitul poveştii mi-a recunoscut că mai avea puţin şi mă strângea de gât dacă mă mai vedea pe vizor cu calculatorul în braţe.
Cu timpul, a venit şi momentul în care eu eram în postura de a învăţa pe cineva cam aceleaşi lucruri. Sincer să fiu, mă simţeam onorat şi împlinit să învăţ pe cineva să facă ceva ce am făcut şi eu. Numai că, brusc şi deodată ( cum spunea o fostă colegă ), nu mai eram atât de răbdător pe câtă răbdare am avut atunci când am vrut să fur meseria. Am început să mă enervez repede ori de câte ori “elevul” nu înţelegea chestii foarte simple, gândindu-mă că îi va fi foarte greu înţeleagă complexitatea sistemului dacă nici măcar lucrurile banale nu îi intră în cap. Abia mai apoi mi-am dat seama că, poate, eu sunt de vină fiindcă trec prea repede peste anumite etape şi că lui îi era ruşine să întrebe lucruri pe care, poate, nu le-a înţeles.
Şi m-am gândit că atunci când eşti nevoit să înveţi pe cineva să facă ce-ai făcut tu atâta timp, e ca şi cum ar trebui să accepţi persoane noi într-o familie. Se schimbă absolut totul. Pe mine m-a surprins cum persoanele pe care le-am învăţat să utilizeze (mai mult sau mai puţin) calculatorul m-au făcut să mă uit în interiorul meu. Pot să văd cu alţi ochi cine eram eu atunci, cine sunt acum şi cine aş putea deveni într-o zi.
Un singur lucru este cert : trebuie să mă înarmez cu mai multă răbdare şi să accept că aşa am fost şi eu odată. Voi aţi fost răbdători de felul vostru atunci când v-aţi aflat într-o astfel de situaţie ?
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici