Copilarie fragmentata
De curand o buna prietena mi-a povestit drama unui copil care, in loc sa se bucure de joaca si de farmecul copilariei, a trebuit sa duca o lupta involuntara si inegala cu o boala necrutatoare : LEUCEMIA !
Balan Pavel (Paul) este nascut la data de 17.06.1998,locuieste in sat Catamaresti Deal,comuna M.Eminesu,jud Botosani.
Provine dintr-o familie cu 6 copii, el fiind cel mai mic din fratii sai.
In anul 2002, a fost diagnosticat la spitalul “Sf. Maria” din Iasi cu “Leucemie acuta limfoblastica”.In urma diagnosticarii au urmat ani de chimioterapie , tratamente si internari cu lunile in spital.
La toate aceste probleme medicale s-au adaugat si cele financiare, care au accentuat chinul copilului, acesta neavand posibilitatea de a-si procura suplimente de vitamine sau tratamente pentru imunitate, medicatia ce nu era suportata de Casa de Asigurari de Sanatate, despre alimenatie adecvata nici nu se mai pune problema, de abia avea bani pentru transportul la spitalul din Iasi.
Parintii sai in anii ’90 au avut o afacere cu flori in Botosani, insa florile le luau printr-un intermediar tigan si dupa ce le vindeau ii plateau acestuia datoria.
In aceea perioada le mergea foarte bine, au reusit sa-si construiasca o casa, sa aiba o florarie proprie. De un 8 martie, au luat ca de fiecare data flori de la intermediar, in valoare de 50.000 $, peste noapte a dat un inghet si toate florile au murit.Tatal de frica tiganilor a fugit din tara, fara a le spune alor lui unde este( a facut lucrul asta si pentru a se proteja pe el dar si familia).
Mama a ramas singura cu 6 guri de hranit si amenintata de tigani.La doua saptamani dupa cele intamplate, mama a fost sunata de la Arad de o persoana ce i-a spus sa vina sa-si ridice florile platite( a aflat apoi ca sotul apucase sa plateasca inainte de incident niste rasaduri).S-a urcat la tren cu doua genti de voiaj si si-a luat rasadurile.Persoana respectiva a invatat-o sa astepte sa dea cateva frunze pe fiecare tulpina si sa rupa din ele, frunza cu frunza pentru a le inmulti.Asa a inceput singura, sa-si inmulteasca rasadurile, pentru a face flori de vanzare.
Asa a inceput sa vanda flori si sa le poata procura hrana copiilor sai.
Se ducea la biserici atunci cand era cate un hram sau o sarbatoare importanta cu buchete de flori sau in piata Botosani.Banii care ii castiga de abia le asigura hrana de zi cu zi.
Toti copii isi ajutau mama in gradina, pentru a ingriji florile.
Au trecut ani iar Paul care era foarte mic cand tatal a plecat(3 ani) nici nu-si mai amintea ca are tata, stia de el doar din cele spuse de mama si frati.
In septembrie 2002 s-a intamplat si nenorocirea cu boala lui.Deoarece el trebuia sa stea in spital luni intregi pentru chimioterapie, punctii medulare, etc…,iar mama era cea care le asigura singurul venit,fratele sau mai mare(Emanuel) a trebuit sa abandoneze scoala si sa se interneze cu Paul in spital, pentru a nu-l lasa singur.
Intre timp au aflat ca tatal este in Italia si strange bani pentru a-si plati datoria la tigani ca sa se poata intoarce acasa.
S-au casatorit si doua din surorile mai mari si astfel au ramas mai putine guri la masa.
Pentru Paul au urmat ani de chin si durere, petrecuti mai mult in cea de a doua casa(cum ii devenise Spitalul din Iasi), ani de chimioterapie si tot ce inseamna lupta cu aceasta boala urata.Si ca sa fie si mai ingrozitor, anul trecut a facut o recadere tardiva testiculara( in luna martie 2010) , i s-a facut “Orhiectomie bilaterala”, pe langa aceasta se mai adauga si o “sinovita reziduala femuro-tibiala anterioara” ce ii da durere la piciorul strang, mersul fiind schiopatat.
El nu s-a lasat si si-a dus lupta ca un invingator.Chiar daca stie toate denumirile medicale a multor boli, chiar daca este o” mica”enciclopedie medicala a tot ceea ce inseamna tratamente si rezultate de laborator, el este un luptator cu zambetul pe buze, plin de optimism, credinta, buna crestere si INTELIGENTA.
El mi-a explicat foarte normal si senin, cum noi oamenii ne putem conduce visele.
Da… ne putem impune ce sa visam!!!Mi-a povestit cum inainte de a face recaderea visa foarte urat,avea cosmaruri in fiecare noapte si cel mai ingrozitor vis care se repeta aproape in fiecare seara era ca aluneca intr-o groapa adanca si neagra, apoi se trezea intr-un spasm. De atunci si-a impus sa viseze frumos si in fiecare seara inainte de a adormi isi dicteaza ce sa viseze si bineanteles ca viseaza numai frumos.
Tot pe el daca il intrebi ce vrea sa devina cand va fi mare iti va raspune:”Nu vreau decat sa cresc mare”, dar fara nici o urma de tristete, senin si impacat (nu resemnat).
Tot el ,Paul, care dintr-un semestru de scoala de abia ajunge cateva saptamani, are rezultatele foarte bune la invatatura.A terminat sem.I al acestui an cu media 9,85, spunandu-mi ca daca nu lipsea atat, termina cu 10, iar anul scolar cu media generala peste 9.
L-am intrebat cum recupereaza atata materie , mi-a raspuns zambind ca nu e nevoie, el intelege tot ce-i explica profesorii de fiecare data, parca nu ar fi pierdut nici o ora.
Dupa 5 ani, tatal s-a intors la familie, si-a platiti datoria la tigani cu banii stransi in Italia si au reinceput sa vanda flori.Banii ce-i castiga sunt insuficienti pentru a le asigura traiul zilnic si drumurile la Spital ale lui Paul, ce trebuie facute saptamanal.
Paul daca va trece cu bine dupa perioada de chimioterapie, ce se va incheia pe la sfarsitul anului 2011, va avea nevoie de transplant de maduva.Familia nici nu se poate gandi macar la acest lucru, pentru ca le este absolut imposibil sa suporte costurile unei astfel de operatii.
Familia lui este foarte unita, Paul este inconjurat de dragostea fratilor si a parintilor, insa acestia nu pot sa-i ofere mai mult, deoarece posibilitatile finaciare sunt reduse.
Paul are acum 12 ani si merge saptamanal la chimioterapie la Iasi, singur deoarece parintii nu-si pot permite sa ramana in spital cu el si trebuie sa munceasca la sera ce si-au construit-o, iar drumul pana la Iasi pentru inca un membru de familie si hrana, sunt prea mult, pentru posibilitatile lor. De multe ori Paul pleaca doar cu bani de drum pana la Iasi si acesti imprumutati .Cu toate aceste greutati, el este un copil ce-si duce soarta cu demnitate, seninatate si optimism.Imi povestea ca atunci cand se reintoarce la Spital in sectia de oncologie, de fiecare data are emotii, pentru ca doreste sa-si reintalnesca colegii bolnavi si sa nu auda despre niciunul ca nu mai e.
Pentru voi, cei care va simtiti miscati de povestea lui Paul, puteti sa il ajutati sa isi duca mai usor chinul la care a fost condamnat involuntar donand o suma de bani pentru care el va va multumi din suflet.
Cont bancar: RO 13 BRDE 070 SV 06623980700
Mai avem nevoie şi de iarbă
In: Fucktard, Romania, bani, loc de dat cu capul, mizerii
Aseară am asistat şi eu la ceea ce s-a numit deschiderea oficială a noului stadion Naţional Arena. Prima partidă oficială : România – Franţa. Mi-a plăcut foarte mult arena, recunosc că mi s-a făcut pielea ca de găină când am auzit zeci de mii de suflete cum cântă şi scandează şi m-am distrat puţin şi la interpretarea lui Marcel Pavel, care nu a vrut în fel şi chip să-i pronunţe numele marinarului în imnul naţional. Un show impecabil, foarte bine organizat, oricum.
Dar cum românul trebuie să-şi dea în petec, a ţinut-o să o facă în faţa lui Blatter, preşedintele FIFA, care ştie foarte bine că în 2012 va fi organizată finala Europa League pe acest stadion. Minunăţie de stadion, dar fără gazon. Normal că a trebuit să se repete ruşinea din meciul cu Olanda, când jucam pe noroaie sau alte meciuri importante, cu echipe mari, în care înotam pe nisip.
#Gazon – hashtagul serii pe Twitter
Totuşi, distracţia cea mare a fost pe reţelele de socializare . Pe Twitter, hashtagul #gazon a făcut furori în noaptea meciului cu Franţa. Am adunat pentru voi cele mai haioase remarci ( în opinia mea ) ce făceau referire la starea proastă a gazonului.
- ferike : National Arena: Stadion de sute de milioane, gazon de 2 bani. Tara discrepantelor #gazon
- futacu : Zvonurile sunt că vremea îşi va asuma răspunderea şi-şi va da demisia pentru #gazonulmortii
- aiurea : Iarba nu-i ca vara #gazon
- ocike : trebuia sa puna astia la National Arena placute din acelea “nu calcati iarba” #gazon
- voiculesti
aca juca Mutu aveam probleme cu praful nu cu iarba #gazon - skaraliu : sut la firul brazdei
)
#gazon - george_c :In locul gropilor din #gazon vor fi puse borduri
- Luca_Matei
unem pariu că în repriza a doua o să ţâşnească petrol? Alooo, domnule Patriciu? #gazon - Ellunes : Pe melodia “Cine ară, noroc are…”, România continuă semănăturile de toamnă
- Asta e efectul 3D – @MarianHurducas: pfuuu! sa-mi bag picioarele ba! deja-i plin de gazon sub televizor si numa’ ce am dat cu aspitatorul la pauza…
- visurat : “putem oferi un decor pentru o partida de cinci stele” serios? 5 stele? Poate margarete, patrunjel, papadii… #gazon
- visurat : Eu zic sa inlocuim frunza cu groapa, atunci cand vine vorba de logo-ul Romaniei
- voiculesti : piturca parca vine de la o nunta din moldova. are trening nou
Între obligaţie şi plăcere
In: bani, diverse, ganduri, loc de dat cu capul, personal
Începutul primăverii este ocazia perfectă pentru a discuta şi pentru a vă întreba un lucru : oferiţi cadouri doar din plăcere sau şi din obligaţie ? Şi mă refer, bineînţeles, la faptul că te simţi obligat să fii atent cu cineva anume doar pentru că şi el a fost atent cu tine altă dată sau pentru că ai un interes ca persoana respectivă să fie mulţumită.
Cum spuneam, 1 şi 8 martie sunt ocaziile perfecte. De altfel, sărbătorile de iarnă, iepuraşul, zilele de naştere sau onomastică, botezurile şi nunţile chiar, reprezintă momentele cheie în care poţi oferi un dar din plăcere sau pentru că te simţi obligat.
Eu recunosc cu o mână pe suflet şi cu cealaltă cu degetele încrucişate că eu ofer cadouri din plăcere. Îmi place să dăruiesc, îmi place să zâmbesc şi îmi place să primesc energie pozitivă de la cel care primeşte cadourile. Daţi-vă seama că îmi place foarte mult să şi primesc cadouri. Cui nu-i place ?
Dar spuneam că la cealaltă mână degetele îmi sunt încrucişate, semn că ceva-i putred în toată ecuaţia asta. Da, trebuie să recunosc că am oferit daruri şi din obligaţie. Nu mi-a plăcut deloc nici ideea în sine şi nici rezultatul ei, pentru că sunt absolut sigur că m-a dat de gol faţa. Eu simţeam că nu mai am acel zâmbet, nu mai transmiteam aceeaşi energie şi nici nu mă simţeam bine în pielea mea. Dar totuşi am oferit acele cadouri/atenţii.
Asta e de fapt unul dintre compromisurile pe care le-am făcut în viaţă, dar, din păcate, lista s-a prelungit prea mult şi parcă nu mă mai recunosc. E ca şi cum aş invita pe cineva la o piesă de teatru iar eu sunt actorul principal. Sunt convins că nu sunt singurul. Poate că şi persoanele cărora le-am oferit atenţii din obligaţie m-au tratat altfel tot din obligaţie.
Eu sunt un idealist ( chiar şi prin semnul zodiacal ) şi încă nu mă simt bine făcând aceste compromisuri. Nu ştiu dacă m-aş simţi mai bine dacă şi la voi se întâmplă aceleaşi lucruri, dar cu siguranţă mi-aş da seama că am început să ne pierdem uşor identitatea.
Mersul pe jos face piciorul frumos
Azi mi-am început ziua prost. Prin urmare, am făcut primii paşi greşiţi încă de la prima oră a zilei : am dat drumul la tv şi m-am apucat să citesc presa pe net. Prima ştire care mi-a captat atenţia : benzina şi motorina se scumpesc din nou în câteva zile .
Probabil, ca să mai fim şi niţel ironici, acesta este rezultatul ultimelor proteste pornite pe forumuri şi messenger, continuate cu ţârâita la pompe, aduse în prim plan de către televiziuni şi finalizate cu o mare rupere de organe atent alese faţă de pulimea muncitoare. Sigur că nu acesta putea să fie motivul adus în discuţie de şmecherii care umblă la preţ, ci conflictele din Africa şi Orientul Mijlociu. HA!
Ia să vedem dacă se va întâmpla ceva cu ocazia căderii guvernului Boc, câştigarea primului titlu de campion al echipei Oţelul Galaţi sau, ştiu eu, organizarea unui nou protest pe facebook şi twitter.
Şi ca să adăugăm şi o mică doză de realism, ce credeţi că se va întâmpla cu preţul carburantului după ce toate aceste conflicte vor lua sfârşit ? Hai că viitorul sună bine! Eu zic că prea suntem sedentari şi ne-am învăţat să mergem cu maşina şi până la magazinul din colţ să luăm o pâine. N-ar fi mai bine să ne luăm cal şi butoi ?
Plec la Barcelona
Dragii mei, nici în visele mele cele mai frumoase nu credeam că voi fi atât de eficient încât, în numai patru luni de zile, să am un succes nebun în compania Herbalife şi să câştig mult visatul training internaţional de la Barcelona, care va avea loc în luna septembrie a anului viitor.
Sunt absolut încântat de acest lucru, dar şi de faptul că acolo voi avea privilegiul de a învăţa de la cei mai buni, fie ca vorbim de experţi în nutriţie, oameni de ştiinţă sau doctori. Iar unul dintre ei este laureat al premiului Nobel pentru medicină. Este vorba despre dr. Louis Ignarro, cel care în anul 1992 a primit Premiul Nobel pentru Medicină în urma descoperirii oxidului nitric.
Şi pentru că am reuşit asta prin forţele proprii şi mai ales pentru că m-am convins că produsele au în spate ştiinţă şi rezultate, nu o să mai fiu acel gică-contra care îi teroriza pe toţi cu întrebările, îndoielile şi scepticismul de care care dădea dovadă în fiecare zi.
Cine mai merge cu mine ?
Bombă cu ceas
In: Romania, bani, loc de dat cu capul, mizerii, personal, social
Am fost la Bucureşti să iau nişte rezultate de la un spital. Lume multă, ca la balamuc. Acel munte de oameni şi de maşini mă ducea cu gândul la verile fierbinţi de pe vremea împuşcatului, atunci când toată lumea, indiferent de clasa socială, mergea în concediu la mare. Numai că aici nu veniseră să se distreze. Dimpotrivă.
Doamne, atâţi oameni bolnavi, unii fără de speranţă, alţii plini de încredere ! Tineri. Copii. Mult prea mici pentru a da piept cu greutatea. Dacă te concentrai puţin, mai că puteai auzi sute de gânduri şi suflete răzvrătite care căutau cu disperare şi cea mai mică rază de speranţă. Holuri reci, pustii. Pereţi încărcaţi de durere.
Medici mult prea puţini în comparaţie cu numărul de pacienţi. Medici foarte buni, extraordinari. Unii cam plictisiţi. Alţii mult prea preocupaţi de pacienţii, de ai impresia că ai călcat pragul unei clinici private. Îţi dai seama că nu-i aşa. N-au nici măcar un cabinet unde să te primească şi să-ţi spună rezultatul. Nu au intimitate. Nici ei, nici pacienţii. Sunt nevoiţi să vorbească pe holuri, în timp ce zeci, chiar sute de pacienţi îşi aşteaptă rândul. Unii mult prea îngrijoraţi, pentru că au tras cu urechea la rezultatele altora.
Asistente tinere, probabil la început de carieră. Grijulii, atente, optimiste, care îţi transmit un mesaj întotdeauna pozitiv. Chiar şi asistente ciufute, îmbâcsite în mizeria sistemului bugetar. Mereu nemulţumite, uneori NF. Nu sunt mulţumite de salariu, dar nici nu arată că merită mai mult.
În primă fază tinzi să pari mulţumit când vezi că se investeşte. Spitalul se modernizează. Se pune rigips, uşi şi geamuri din termopan, sistem de încălzire performant. Confort. Apoi, începi să devii din ce în ce mai stresat. Bormaşina, flexul şi rotopercutorul îţi testează nervii, mai ales dacă aştepţi de ore bune nişte hârtii “date la semnat”. Încerci să te linişteşti gândindu-te cât de greu le este pacienţilor de la terapie intensivă, care au nevoie de odihnă şi linişte, dar care, din păcate, nu o au. Cică să nu faci tensiune. Cică să dormi. Ce să dormi, că nici cu doză dublă de diazepam nu ţi se închid pleoapele.
Un sistem sanitar încă la pământ, în ciuda eforturilor multora dintre medici, care se chinuie să asigure un act medical la standarde europene. Mă tot întreb ce mai caută în ţară medicii foarte buni, orientaţi către rezultate deosebite şi care au o răbdare de fier ? De fapt, ce mai caută ei în sistemul bugetar ? Ar putea câştiga bani serioşi muncind în clinici private sau în afara ţării. Răspunsul e simplu, sincer şi, poate, dureros : cineva trebuie să o facă şi pe asta ! Efectiv o fac din plăcere. Cel puţin aceasta este impresia pe care o lasă.
Dar, de ce să ne minţim ? Şpaga a rămas la loc de cinste. Probabil Sigur este vina noastră. Noi i-am învăţat cu bani. Rămâi, totuşi, cu un gust amar când vezi că anestezistul sau medicul se dă deoparte pentru a număra banii din plicul pe care tocmai i l-ai băgat în buzunarul primitor, cusut cu aţă groasă. Dacă nu-i ok, nu le este ruşine să îţi bată apropouri. Dacă e de ajuns îţi dai seama imediat. Devii foarte important, ca pacient.
Singura mea bucurie este că nu chiar toţi sunt aşa. Încă mai e o şansă. Deşi, dacă gândim la nivel macro, putem spune liniştiţi că asistăm liniştiţi la deconectarea de la aparate a ceea ce a mai rămas din sistemul de sănătate. Nu contează că se fac descoperiri revoluţionare. Nu contează că cei care au descoperit aceste lucruri sunt academicieni cărora le-au scăzut salariile cu 25%. Nimic nu mai contează.
Care a fost răsplata cercetătorilor de la Victor Babeş care au descoperit existenţa unor celule în corpul uman despre care nu se ştia încă nimic şi care au dus la un rezultat fantastic ce a făcut înconjurul lumii : celulele pot reface muşchiul inimii şi astfel pot fi tratate afecţiuni precum infarctul miocardic ?
Păi, răsplata statului român a fost una care nu a făcut doar înconjurul ţării noastre, ci a întregii lumi : proiectul nu este interesant ! Aşa că cercetarea nu va fi dezvoltată şi, cine ştie, un proiect care poate naşte o descoperire care poate revoluţiona medicina zace prin sertarele ministerului.
Până atunci, rămâne să ne plângem amarul prin spitalele clasice româneşti, cu medicamente cumpărate din buzunarul propriu, cu reţete pe care le iei la preţ întreg, cu şpagă şi cu umilinţă. Zău aşa, ce-i aia asigurare medicală ?
Ofertă de sărbători
Dragii moşului ( că tot am intrat în sezon ), îmi cer scuze pentru absenţa îndelungată de pe blogul personal. Totodată îmi cer scuze şi colegilor de la serviciu care mai aruncă un ochi pe blogul meu pentru că am lipsit puţin şi că mi-am luat concediu fără plată, spre uimirea unora. Am şi câteva motive, toate bune.
Aş începe prin a vă spune că am învăţat să câştig în două zile atâţia bani cât câştig la serviciu într-o lună. Asta după trei luni de zile. Bine, nu vă imaginaţi că în fiecare zi câştig câte 800-1000 de lei. Dar lunar, tot reuşesc să realizez suma asta, chiar dublul sumei. Şi pentru că am învăţat să fac asta, mă gândesc că ar fi bine să îmi fac un PFA şi să încep să câştig pentru mine, aşa cum trebuie, adică legal. Nu că nu ar fi fost aşa până acum, dar tot stăteam pe firma altuia.
Şi că tot veni vorba de ceea ce fac eu, vă invit la noul cabinet de sănătate din Focşani pentru a beneficia de o evaluare de sănătate şi analiză corporală în urma căreia veţi putea obţine şi recomandări şi soluţii la eventualele probleme pe care le aveţi în modul vostru de alimentaţie. De asemenea, tot în această perioadă, adică în luna decembrie, vă puteţi răsfăţa pielea cu un tratament profesional pentru faţă. Oferta este valabilă doar pentru cei pe care îi interesează cu adevărat sănătatea iar rezervarea se face doar în urma unei programări, aşa că … profitaţi !
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici