Câştigătorii concursului “Fii wellness de sărbători!”

December 31, 2011 de danbrasov · 2 Comments
In: Herbalife, advertising, concurs, personal, video 

Câştigătorii vor fi contactaţi pe adresa de e-mail lăsată în comentariu si vor trebui să confirme faptul că îşi doresc premiul în continuare. Persoanele care nu pot fi contactate sau care refuză premiul, vor fi înlocuite de persoanele aflate în lista de rezervă.

Vă mulţumesc pentru participare şi vă provoc să rămâneţi în continuare fideli blogului şi paginii de sănătate de pe Facebook a Herbalife Vrancea.
Un An Nou liniştit şi prosper ! La mulţi ani !

CONCURS : Fii wellness de sarbatori !

December 16, 2011 de danbrasov · 55 Comments
In: Herbalife, concurs, sanatate 

Dragii mei, a trecut cam multa vreme de cand n-am mai socializat pe aceasta platforma ( recunosc, pe Facebook am fost mult mai activ ) si a cam venit timpul sa sterg praful si sa fac acest blog din nou sa straluceasca. Mi-a fost dor de voi, dar timid cum sunt, mi-a cam luat ceva timp sa o recunosc.

Asa ca, pentru a va mai descreti putin fruntile si pentru a ne saluta din nou cum o faceam odata, am o veste pentru voi : lansez un mic concurs de sarbatori!

Despre ce este vorba

Pentru acest concurs, mesajul ales de mine este ” Fii wellness de sarbatori!” . Asta pentru ca, in aceasta luna, mai ales in cazul romanilor, mancarea face deliciul sarbatorilor. Portiile nu se mai cantaresc, dulciurile sunt de jur imprejur, fara nicio masura, iar bautura este la loc de cinste. Read more

Nu fiţi constipaţi!

Am tot avut discuţii referitoare la suferinţele unor persoane care se tot dau de ceasul morţii ca să facă şi ei ceva util atunci când se duc la budă. Subiectul acesta era pentru mine un subiect foarte nostim. Mereu mă întrebam cum de un om nu poate să facă treaba mare măcar o dată în zi atât timp cât se laudă că bea măcar 1 litru de lichide zilnic. Apoi, odată ce intram în subiect, am observat că unele persoane confundau lichidul ( apă sau ceai ) cu ciorba, cafeaua sau, de ce nu, Cola.

Sunt persoane care se constipă în momentul în care merg într-un loc străin. Acasă merg la budă fără probleme, dar când e vorba de schimbat locul parcă au dop la fund. Şi îi vezi că se răscolesc, se screm, mănâncă tot felul de lucruri în exces şi le mai şi combină cu alte lucruri în exces, gen mult pepene cu mult lapte şi bere, dar când îi intrebi câtă apă au băut în ziua respectivă mulţi tac. Ca să nu mai vorbim de fibre, care ar trebui sa reprezinte o parte din dieta noastră de zi cu zi.

Dar am întâlnit şi persoane care, deşi aveau scaun la 3-4 zile, susţineau că nu-s constipate. Şi asta-i o problemă mare, pentru că ei chiar susţineau că aşa e normal. Ca şi cum ţi-ai lăsa toate nevoile în wc şi ai trage apa după câteva zile, când chiar nu se mai poate. În mod normal, o persoană trebuie să aibă unul-două scaune pe zi sau cel mult o dată la două zile. Constipaţia cronică duce la complicaţii extrem de serioase şi nocive pentru organism.

Spre deosebire de bărbaţi, femeile suferă de constipaţie în proporţie de 80%. Probabil de aia vedem reclame la tv cu femei care ies din budă şi bărbaţii se uită în gol spre ele, întrebându-se cât timp a stat la toaletă. Sau alea de îşi mişcă buricul şi se mândresc cu digestia lor graţie iaurturilor minune.

Toate ca toate, dar ştiaţi că unul dintre cei mai mari duşmani ai colonului, adică locul unde se acumulează toxinele, este poziţia noastră pe wc? Şi mă refer la cele pe care le avem acasă, nu alea care încă mai există în curte-de tip vechi. Pentru că pare mai uşor să te aşezi pe ceva decât să stai pe vine. Nu mai poţi citi nici presa, nu te mai poţi juca nici pe telefon sau laptop, nu poţi dezlega integrame şi nici sudoku.

petron

Şi totul este pe principiul “noi să ne simţim bine”. Dar specialiştii confirmă faptul că poziţia pe toaletele moderne forţează organismul atunci când încercăm să scăpăm de toxine. Tocmai prin designul conceput greşit din punct de vedere al poziţiei corecte, toaleta modernă împiedică evacuarea completă a materiilor fecale din intestin, favorizând constipaţia.

Ştim bine că de multă vreme oamenii obişnuiau să folosească poziţia “pe vine” pentru defecaţie. Astfel, organele nu sunt  forţate şi, folosind această poziţie,  se previn şi herniile de disc, afecţiunile uzuale ale colonului, vezicii şi prostatei. Soluţia o reprezintă aşezarea unui taburet de 20-30 cm sub picioare, atunci când ne aşezăm pe toaletă.

Iar dacă aveţi probleme în ceea ce priveşte constipaţia, uitaţi-vă bine la titlu şi trageţi semnalul de alarmă urgent ! Introduceţi în dieta voastră suplimentele alimentare pe bază de fibre şi beţi multă apă. Dacă nu aveţi încredere în suplimentele alimentare naturale ( nu cele de sinteză ), deşi nu ştiu de ce nu aţi avea, atunci asiguraţi-vă că luaţi în fiecare dimineaţă o lingură de tărâţe cu miere de albine şi beţi un pahar mare cu apă.

O altă soluţie o reprezintă combinaţia de seminţe de in ( care conţin aproximativ 40% fibre cu proprietăţi laxative ), pătrunjel(care întăreşte sistemul de apărare al organismului, elimină procesele inflamatoare,diuretic), chimen(folosit ca adjuvant în enterocolite) , oregano( adjuvant în afecţiuni biliare) , coriandru(stimulent al secreţiei gastrointestinale)  şi argilă ( previne gastrita,ulcerul, arsurile stomacale).

Laxativele nu sunt recomandate decât în caz de urgenţă, administrarea pe timp îndelungat nefiind recomandată întrucât poate da dependenţă şi cu siguranţă poate provoca creşterea toleranţei la medicamente.

Iar dacă nu sunteţi convinşi că toxinele din colon împreună cu lipsa apei din organism ( minim 2 litri/zi  nu e dificil, mai ales când ne gândimla cei din deşert care beau cam 1 litru/oră) poate face ravagii în organism, vă ofer imaginea unui colon pietrificat ca să vă mai gândiţi o dată.

Sănătatea nu este TOTUL, însă fără sănătate totul este NIMIC  şi, în general, noi risipim sănătatea aşa cum n-am risipi niciodată banii.

Aşa  că vă ofer o oportunitate.  Încă se mai desfăşoară un proiect naţional care are ca scop informarea populaţiei asupra unei alimentaţii corecte, alături de Ministerul Sănătăţii, oferit în mod gratuit persoanelor care sunt interesate de un mod sănătos de viaţă. Este vorba despre un set de servicii care au ca obiectiv realizarea unui profil complet şi corect din punct de vedere al alimentaţiei.

Având în vedere că oferta devine din ce în ce mai limitată, ofer ca bonus 25 de evaluări a stării de alimentaţie.

Astfel, primul venit va fi şi primul servit. Evaluările sunt valabile doar pentru oraşele Focşani, Mărăşeşti, Adjud, Panciu – jud Vrancea , Bacău, Bucureşti şi Brăila.

Arunci şi câştigi!

No, bine, nu este un concurs de ” care aruncă mai departe”, ci este vorba de un concurs pus la cale de Asociaţia Română pentru reciclare adresat celor care aleg să scape de deşeurile electrice, electronice sau electrocasnice în urma campaniei de colectare a deşeurilorc de acest fel care va fi desfăşurată mâine, 18 iunie 2011, în oraşul Mărăşeşti.

Regulile sunt simple. Mergi cu obiectele pe care vrei sa le arunci într-unul din punctele de colectare a acestora ( Casa de Cultură sau Primărie ), primeşti şi completezi biletul de tombolă care ţi se va pune la dispoziţie imediat ce scapi de obiectele aduse de tine şi aştepţi ziua de duminică, când vei merge la biserică pentru a te ruga să câştigi unul dintre premiile puse la dispoziţie de asociaţia respectivă. Tragerea la sorţi va avea loc duminică, 19 iunie 2011, ora 12 la Grupul Şcolar Industrial din Mărăşeşti.

Ce se poate câştiga : 5 cuptoare cu microunde şi 15 maşini de găurit cu percuţie.

Pentru informaţiile complete referitoare la această tombolă cu premii, puteţi accesa REGULAMENTUL TOMBOLEI.

Succes!

Mâine plec în Bulgaria

July 13, 2010 de danbrasov · 15 Comments
In: bani, concurs, diverse, foto, personal, turism 

Cum plecarea mea în UK se tot amână, m-am orientat repede către altă destinaţie. În ultimele săptămâni, am dat un tur virtual mai multor ţări de destinaţie turistică. Am fost în China şi Japonia, preferatele mele, în Maroc, Bali sau Turcia. Să ştiţi că m-am relaxat pe parcursul şederii, am admirat frumuseţile prezentate în ghidul virtual şi, pentru un timp, chiar am crezut că voi ajunge acolo. M-am gândit până şi la a-mi vinde maşina ca să trag o fugă de două săptămâni în China. N-a fost să fie.

Toate ca toate, dar nici prin cap nu-mi trecea ca după o lună de concediu de odihnă în care a plouat aproape zi de zi şi pe care l-am petrecut ca pensionarii în casă sau cel mult la munte, voi avea norocul de a merge într-o mini-vacanţă pe litoralul bulgăresc.Nu vă gândiţi că a dat norocul peste mine în sensul că am câştigat la loto sau că, brusc, îmi merg afacerile de minune. Suntem totuşi într-o perioadă de recesiune şi fiecare ban se calculează în cel mai mic detaliu, de ajungi să-ţi dea cu virgulă.

Am avut doar norocul ( puţin spus ) de a merge pe litoralul bulgăresc MOCA! Adică fără să bag mâna în buzunare. Merg la invitaţia fratelui meu ( cine n-are să-şi cumpere ), la Nisipurile de Aur, într-un hotel pe care mulţi îl supranumesc drept raiul pe pământ. Este vorba despre hotelul Grifid Bolero ( 4*), unde voi sta timp de 5 zile şi voi fi tratat regeşte, cu mâncare şi băutură din belşug, în regim ultra all-inclusive. Eu am fost deja la acel hotel. Tot săptămâna trecută, atunci când am dat acel tur virtual prin mai multe locuri.

Consideraţi-mă norocos, chiar dacă luna viitoare mă voi plânge că voi lua mult mai puţini bani din cauza zilelor de concediu fără plată pe care le iau acum, dar mai ales a  tăierii cu 25% a salariilor. Cel mai probabil nu veţi mai “auzi” veşti de la mine până marţea viitoare. Asta dacă nu cumva găsesc vreo reţea wireless gratuită prin holul hotelului. Altfel, internetul mobil de la Orange e taxat cu 4 euro pe 1 Mb de date.

Cu ocazia asta lansez şi o provocare celor care isi petrec zilele de concediu in Bulgaria : cine mă vede purtând unul dintre tricourile mele de blogger şi mă va fotografia, va fi răsplătit cu greutatea lui în bere în momentul în care fotografia (dovada ) va ajunge în adresa mea de mail ( mail [at] danbrasov.ro ). Oferta este valabila in perioada 15-18 iulie 2010. Succes!

Review: Toshiba Camileo S20

March 27, 2010 de danbrasov · 9 Comments
In: concurs, foto, gadget, personal 

Săptămâna trecută am câştigat o camera video HD Toshiba Camileo S20 la concursul organizat de Refresh.ro . Tot ce a trebuit să fac a fost să scriu un comentariu în care să povestesc o situaţie în care aş fi avut nevoie de garanţia “orice ar fi!” de la Toshiba. Norocul meu a fost să mă regăsesc printre cei patru câştigători ai concursului şi să mă bucur de noua mea cameră video HD chiar acum, de sărbătorile pascale, când (sigur) voi avea ce să filmez .

P1050248 P1050249

Prima cameră video din istorie a fost atât de mare încât era nevoie de două persoane pentru a o putea căra de la un loc la altul. Odată cu trecerea timpului tehnologia a evoluat şi camerele video au devenit din ce în ce mai mici, de la an la an. Toshiba se deosebeşte de restul producătorilor de camere video şi reuşeşte să stabilească un nou record atunci când lansează cea mai subţire cameră FullHD de pe piaţă, Camileo S20, care măsoară doar 17 mm în grosime.

P1050252 P1050253

Calitate FullHD la un preţ excelent

Camera cântăreşte până în 200 de grame, cu tot cu baterie. Foarte important de ştiut este că bateria se poate schimba atunci când devine inutilizabilă. Un mare plus este că această cameră video încape foarte uşor în orice buzunar şi îţi este aproape imposibil să nu o ţii după tine oriunde te-ai duce. Camera pe care am primit-o eu este de culoare albă, însă Toshiba vă pune la dispoziţie nu mai puţin de 7 culori, astfel că şi cel mai pretenţios cumpărător va putea găsi camera ca fiind o soluţie. Culorile disponibile sunt : negru, roşu, gri, albastru, roz, alb şi maro.

Camera dispune de un senzor CMOS de 5 megapixeli şi de un buton pentru a putea alege între macro şi landscape. Puteţi alege şi între a filma şi a face fotografii printr-un buton amplasat discret în dreapta butonului de înregistrare. Rezoluţia maximă până la care poate merge înregistrarea video este 1920x1080p. Camera înregistrează filmele în format H.264 şi dispune de patru opţiuni ale imaginii. Trei din cele patru opţiuni merg la 30 frame-uri pe secundă (FullHD-1920x1080p, 720p şi VGA) şi o opţiune merge la 60 frame-uri pe secundă la o rezoluţie de 848×480.Ciudată rezoluţie, ce-i drept. Camera dispune de o memorie internă de 96Mb, suficientă doar pentru a o testa. Camera vine fără card de memorie, aşa că trebuie să investiţi în acest lucru. Dispune de un slot pentru SDCard. Un card de 4Gb asigură o oră de filmat la rezoluţie maximă FullHD.

P1050255 P1050254

Imagini de calitate doar pe timp frumos.Fotografii ok, filme de calitate.

Calitatea fotografiilor este decentă în condiţii de luminozitate normală, fotografiază binişor în condiţii de luminozitate foarte bună, adică afară, pe timp însorit şi este sub orice critică în condiţii de luminozitate slabă. Deseori îi este greu să focalizeze şi sunt toate şansele ca fotografiile să dezamăgească. Camera nu dispune de zoom optic, astfel că obiectivul este fix. În schimb, calitatea filmelor este una bună spre foarte bună, singura problemă întâlnindu-se atunci când se fimează pe semi-întuneric. Sub obiectivul camerei este amplasat un led care poate fi de folos atunci când filmăm pe timp de noapte.

Meniul este unul simplu şi intuitiv, iar butoanele principale sunt amplasate pe verticală. După cum am spus, camera are un obiectiv fix, astfel că nu ne putem bucura de zoom optic. Toshiba ne pune la dispoziţie doar un zoom digital 4x, însă, din motive lesne de înţeles, zoom-ul nu se poate folosi atunci când se înregistrează în format FullHD. Tot în format FullHD nu este disponibil stabilizatorul de imagine. Meniul nu beneficiază de setări manuale pentru funcţia de fotografiere sau pentru imagine, însă putem regăsi  anumite opţiuni standard (soft skin, night mode, backlight compensation, fluorescent,tungsten etc.).

P1050250

Raport calitate/preţ foarte bun

În cutie, pe lângă camera video putem găsi câteva chestii de bun gust, cum ar fi: un trepied micuţ cu picioare flexibile, o lavetă pentru a putea şterge obiectivul şi camera, o husă de protecţie, un cablu analog audio-video, un cablu HDMI pentru a putea reda filmele şi fotografiile direct din cameră pe Tv, două softuri pentru editare video – Video deluxe 15 Plus şi Movie Edit Pro 15 Plus în versiune trial şi, bineînţeles, încărcătorul pentru baterie.

Fişierele pe care le generează camera sunt în format AVI, ceea ce este un plus în ceea ce priveşte multitudinea de programe de editare video, însă, din păcate, faptul că se înregistrează în format H.264, îngreunează editarea video mai ales atunci când înregistrăm în format FullHD. Este de apreciat faptul că, atunci când conectăm camera la PC cu ajutorul cablului de date, filmele se pot uploada pe YouTube direct din cameră, chiar dacă procedura este una foarte simplă, adică doar introduci user şi pass şi uploadează fişierul video în contul tău, fără a avea posibilitatea de a pune taguri.

Concluzii finale

Per total, camera se descurcă bine în condiţii de luminozitate normală, înregistrează video de bună calitate şi realizează fotografii de o calitate decentă, chiar bună, pe timp însorit. Din păcate, nu este recomandată în condiţii de iluminat artificial, adică vă cam luaţi gândul de la a filma activităţi şi evenimente sociale care se desfăşoară pe timp de noapte sau în interior, la lumină slabă. La urma urmei, cât dai, atâta face!

În concluzie, Toshiba Camileo S20 este o cameră video cu un aspect extraordinar, o poţi lua oriunde, având în vedere că încape în orice buzunar, preţul este încântător pentru o cameră FullHD şi vine la pachet cu o sumedenie de accesorii ( cablu HDMI, trepied, husa, etc.). Dacă s-ar fi comportat exemplar şi în condiţii de iluminat slab/artificial, probabil ar fi în top 20 camere video.

Imagine - 6 / 10

Video - 8.5 / 10

Calitate/pret - 9 / 10

Total – 7,8 / 10

Mulţumesc celor de la Toshiba, mulţumesc echipei refresh.ro şi eCostin.

Concursul se desfăşoară, încă, pe blogul lui Piticu. Grăbiţi-vă să vă spuneţi povestea! Cine ştie, poate veţi avea noroc!?

And the winner is…

August 31, 2009 de danbrasov · 4 Comments
In: concurs, personal 

Iată că perioada de înscriere la concursul propus de mine şi promovat de Arhi a expirat. Trei fete şi-au încercat norocul pentru a câştiga o săptămână de răsfăţ la Hilton Health Club. Bătălia nu a fost aprigră, însă câştigătorul nu a fost chiar atât de uşor de ales. Nici nu mai ţin minte când am fost pus în situaţia de a alege dintre trei sau mai multe fete.

Ca să nu mai lungim discuţia, vreau să o felicit pe ORSI pentru câştigarea concursului. Îi doresc să petreacă o săptămână relaxantă la Hilton şi să ne povestească apoi cum a fost. Orsi, tot spuneai că în septembrie îţi vei serba ziua de naştere,  aşa că sper să fie un cadou de care să te bucuri foarte mult.

Rog câştigătorul să îmi comunice dacă poate merge la Hilton Bucureşti, timp de o săptămână, pentru a putea beneficia de acest premiu. În caz contrar, poate va vrea să aleagă pe altcineva, dintre cele două concurente rămase, drept câştigător. Sau, na, poate are vreo prietenă…

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes