Odă mamei
Rodica Ghiniţă, o bună prietenă de familie şi soţia regretatului Constantin (Tică) Ghiniţă, mi-a dat de curând, drept cadou, schiţa unei poezii făcută cadou mamei mele cu ocazia naşterii mele. Am aflat, printre altele, că ar fi trebuit să mă cheme Ştefan şi nu Dan. Poezia este chiar din anul 1982 şi îmi face o deosebită plăcere şi onoare să o fac publică.
După părerea mea este o ODĂ dedicată mamelor de pretutindeni, iar versurile sunt extrem de puternice şi bine alese.
Dumnezeu să te odihnească între îngeri, Tică ! Îţi mulţumesc că ai existat !
…îmi amintesc că, ori de câte ori era ziua mea, Tică îmi umplea telefonul de sms-uri foarte haioase şi originale, făcute pe moment.
———————————-
LA MULŢI ANI, DOAMNĂ
SĂ VĂ TRĂIASCĂ ŞTEFAN
ÎNTRU MULŢI ANI
FERICIŢI
ŞI DRAGOSTE
Naşii
buna dimineaţa Doamnă
fevruarie la picioarele tale
in alb
ca o cununa dumnezeiască
buna dimineaţa Doamnă
ne închinăm Ţie
aşa cum nu ştim încă
a ne închina Mamelor
şi cum inima săraca
ca o pasăre vânată în continuu
se străduieşte de veacuri
să ne destănuie taina
naşterii lumii…
bună dimineaţa Doamnă
binecuvântat fie ceasul dragostei
dar să ne aducem aminte
o !
să ne aducem aminte
că nimic din tot ce este sfânt
că nimic din tot ce este frumos
că nimic din tot ce rămâne TRAINIC
nu se poate împlini
decât în
durere
imensa lumină a durerii
ca un semn al trecerii noastre
şi a rămânerii
în rana cumplită a pământului
bună dimineaţa Doamnă
Toamna s-a împlinit în tine
şi rodul s-a desfăcut
precum florile din muguri
şi acum Soarele
mai ales cel din noi
Soarele Sufletului
şi al iubirii
pe cerul nevăzut
ca o iarnă pentru spălarea păcatelor
ca o primăvară pentru naştere
ca o vară pentru împlinire
înainte de Toamnă
binecuvântat fie rodul dragostei
binecuvântat fie pruncul curat
binecuvântata fie durerea mamei
pentru fericirile lumii…
Bună dimineaţa doamnă
cine oare înainte de Dumnezeu
mai aude Ţipătul
ţipătul durerii
şi ţipătul bucuriei
ţipătul-cântec
singurul mare şi înalt cântec
al ieşirii din întuneric?
Dar cine-l înţelege într-atât
ca sa poată iubi Viaţa
ca pe o femeie
şi Moartea ca pe o îndurare ?
Cine se mai apropie de Dumnezeu într-atât
ca să-i poată înţelege gândul?
o, Femeie !
numai Tu, dătătoare de viaţă,
binecuvântare Ţie
întru numele Lui
binecuvântare!
albe flori Doamnă
flori de lumină
flori-dalbe
flori de rouă
flori de dor
numai flori sub picioarele Tale
numai flori
coroane imense
în părul Tău
numai flori
ca o primăvară de muguri
în cuvintele Tale
numai flori
ca o toamnă bogată în fructe
în sufletul Tău
binecuvântat fie, deci, ceasul dintâi
când iubirea a curs dumnezeieşte
peste noi
binecuvântate fie clipele nopţii
când se aud copiii cântând
în sângele nostru
binecuvântat
binecuvântat
binecuvântat
fie numele Tău
Mamă !
Dintr-o sinceră şi sărbătorească
dragoste
astăzi
7 fevruarie 1982
când suntem alături de tine
şi de pruncul tău
aşa cum vom fi
întotdeauna
Ai tăi,
Bogdan
Rodica
şi
constantin ghiniţă
La mulţi ani !
Pace Doamnă în sufletele noastre !
Duminica în familie
M-am gândit mult la titlu. Am avut intenţia de a pune un titlu care să îndemne la seriozitate, sa sune mai oficial. Dar...de ce, atât timp cât m-am simţit aşa cum mă simţeam odată, ca în familie, atunci când în preajmă îmi era un om al FAMILIEI, Constantin (TICĂ) Ghiniţă.
Ieri, în sfârşit, a luat fiinţă la Mărăşeşti, fix în casa de creaţie a poetului Constantin Ghiniţă, prima ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie Literară "Constantin Ghiniţă", continuat de cea de-a XI-a ediţie a Salonului Literelor Vrancene.
”Ideea unui festival care să perpetueze numele poetului Ghiniţă a fost a scriitorului Adrian Botez, idee susţinută de poetul Paul Spirescu şi profesorul Cătălin Mocanu. Am preluat acestă idee şi, cu sprijinul autorităţilor locale, în acest an debutează la Mărăşeşti Festivalul de Creaţie Literară «Constantin Ghiniţă»”, ne-a spus prof. Virgil Răileanu conform unui interviu acordat Ziarului de Vrancea.
M-am simţit exact ca la o şezătoare literară, având aproape de sufletul meu îngeri ai poeziei şi prozei, strânşi laolaltă întru slava celui ce a fost "Evanghelistul Mărăşeştiului", Constantin Ghiniţă. A fost o atmosferă caldă, deşi sala nu era tocmai primitoare din punct de vedere termic. Am ascultat un Adrian Botez magnific, un om extraordinar din toate punctele de vedere, mi-am lăsat sufletul în vorbele de duh ale marelui poet Paul Spirescu, am fredonat două melodii de suflet, pline de emoţie ale Otiliei Gogu, una dintre cele mai bune voci ale Vrancei si am fost plăcut surprins de toate povestirile celor care îl evocau pe Tică.
Tică merita acest lucru. Merita cu vârf şi îndesat şi nu trebuia sa fie nicidecum o obligaţie acest festival. Ne bucură normalitatea, vorba poetului Paul Spirescu. Totuşi, vreau şi eu să salut iniţiativa şi gestul înfiinţării festivalului. Nu vreau să par acid. Nici nu sunt, însă sunt convins că de această dată promisiunile acordării titlului de cetăţean de onoare post-mortem poetului Constantin Ghiniţă vor fi respectate. Sper doar să nu fie din cauza apropierii anului electoral, ci a convingerii că Tică merită acest titlu de onoare întrucât şi-a dat sufletul pentru cultură şi a dus Mărăşeştiul pe cele mai înalte culmi din punct de vedere cultural.
Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment unde m-am simţit din nou ca în familie !
Adrian Botez deschide Festivalul National de Creatie Literara "Constantin Ghinita"
Animatorul cultural, Constantin Ghinita
A fost odată Chimica Mărăşeşti
In: Marasesti, Vrancea, amintiri, cultura, diverse, ganduri, loc de dat cu capul, social, stiri
Societatea anonimă Chimica Mărăşeşti, fondată în anul 1901, a intrat în anonimat în anul 2011, după zeci de ani în care s-a furat pe rupte, din toate părţile.
Ce-a mai rămas din fosta mare fabrică chimică din oraşul Mărăşeşti a fost ras de pe faţa pământului, astăzi, 28 aprilie 2011, după 110 ani de existenţă a acesteia ( Chimica Mărăşeşti a fost înfiinţată în decembrie 1901 ).
Sunt convins că mulţi dintre cei ce au lucrat acolo oftează adânc, ştiind şi simţind ce a însemnat acea fabrică pentru economia Mărăşeştiului, a Vrancei şi chiar a României.
Sunt convins că şi acum condamnă decizia privatizării fabricii sau, mai bine zis, cea a managementului defectuos, dar cu toţii se întreabă, mai în glumă, mai în serios, dacă ştergerea Fabricii Chimica Mărăşeşti de pe faţa pământului va duce către declararea stării de necesitate în oraşul Mărăşeşti.
Nu de alta, dar poate aşa vor veni nişte bani din ajutoare de la stat şi donaţii pentru acoperirea gropilor istorice din asfalt şi pentru animarea din punct de vedere socio-economic a comunei urbane Mărăşeşti.
Dorinţă de Crăciun
Guest post by M.P.
În singurătatea mea,
nici măcar tu, Moş Crăciun,
nu mai ai loc !
îţi pregătisem un ceai de ierburi,
dar lumina din Cer s-a stins
şi am ştiut că nu o să mai vii.
Sunt copilul
de la capătul nopţii
care stau cu mâna întinsă
şi cerşesc de la tine
o zi.
Dar,
în graba ta
ai scăpat-o din sanie.
Raze de lumină într-un ocean de întuneric
In: Marasesti, Mass-Media, Vrancea, amintiri, cultura, loc de dat cu capul, personal, proiecte
Se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţa şi aşa este, pe cuvântul meu de om! Spun acest lucru pentru că am avut plăcerea şi privilegiul să citesc un articol publicat de unul dintre oamenii şi poeţii pe care îi respect foarte mult : Paul Spirescu. Drept urmare, voi face un lucru pe care nu obişnuiesc să îl fac pe blogul personal şi anume preluarea în întregime al articolului apărut în ediţia de astăzi a Jurnalului de Vrancea.
Este un articol ce-mi merge la sufletu-mi deja secătuit de atâta sete de recunoaştere a celor ce au readus numele oraşului nostru istoric pe prima scenă. Este trist faptul că valorile sunt date uitării şi că în umbra lor îşi fac loc persoane care nu pot ţine ritmul, care nu se pot ridica la aceeaşi valoare.
Bravo, domnule Spirescu ! Plecăciuni, domnule Ion Catană ! Este exact evenimentul pe care îl pregătisem şi eu în mintea-mi încărcată de gânduri dintre cele mai alese, dar care nu-şi găsise suport material. Felicitările mele !
Citiţi, vă rog!
De câţiva ani, dar mai ales de când propria noastră prostie şi laşitate ne-a blagoslovit cu încă un mandat de preşedinte – jucător al lui Traian Băsescu, am început să mă tem de orice iniţiativă care vine dinspre organismele politico-statale, ştiind bine că nu ni se mai pregăteşte nimic benefic, ci chiar dimpotrivă.
Aproape că nu mai trece zi lăsată de Dumnezeu, să nu fim bombardaţi cu iniţiative aiuritoare, de un cinism care întrece orice imaginaţie şi care, acum sunt sigur, nu urmăresc nimic altceva decât un singur scop: exterminarea în masă a poporului român.
Pesemne că tartorul cotrocenist nu poate ierta şi nici măcar nu poate uita umilinţa la care a fost supus atunci când cu suspendarea sa din funcţie, astfel încât… ce şi-o fi şoptit el atunci în barbă: „lăsaţi că am să v-o coc eu, fir-ar mama voastră a dracului”! Iar astăzi el nu face nimic altceva decât să-şi respecte promisiunea făcută.
Astfel încât, cel puţin eu personal nu mai am absolut nici un motiv să mă aştept la ceva bun din partea aceea de lume şi, cum numai ei leagă şi dezleagă tot ce mai există prin ţară, de câte ori mi se întâmplă să primesc vreo veste din direcţia respectivă, sunt aproape sigur că ea nu-mi poate aduce chiar nimic bun.
Numai că, în ultima perioadă, două întâmplări cu totul şi cu totul speciale au reuşit să-mi mai descreţească fruntea şi să-mi mai aducă măcar un licăr de speranţă… O să încep cu ultimul, în ordine cronologică.
Acum doar câteva zile m-a oprit pe stradă directorul Casei de Cultură a municipiului Adjud, profesorul Ion Catană, care mi-a făcut o propunere cu adevărat surprinzătoare : ce-ar fi dacă, începând cu anul viitor, am lansa un festival anual în memoria şi care să poarte numele poetului mărăşeştean Constantin Ghiniţă?
Este cazul să fac deja câteva precizări: minunatul poet şi marele meu prieten Constantin Ghiniţă, dispărut deja dintre noi, şi-a consumat cea mai mare parte din viaţă în funcţia de director al Casei de Cultură din oraşul Mărăşeşti. În această calitate, el a reuşit să-şi transforme localitatea într-un autentic oraş cultural, astfel încât oameni de cultură din toată ţara, atunci când aud numele de Mărăşeşti, se gândesc automat la numai două lucruri: la primul război mondial şi la poetul Constantin Ghiniţă.
Pot spune, fără teama de a greşi, că numele lui şi, mai ales munca lui au adunat în Mărăşeşti cam tot atâţia oameni de cultură, veniţi de prin toate colţurile ţării, câţi soldaţi în timpul celebrei bătălii.
Din păcate şi spre ruşinea celor în cauză, s-a întâmplat însă ca, imediat după moartea sa, autorităţile locale să-l uite aproape cu desăvârşire… doar câteva promisiuni şterse, care s-au pierdut şi ele în negura uitării… Chiar şi primarul actual, pe care poetul şi-l credea un prieten de suflet…!
Dar iată că vine un gest extraordinar din partea unui coleg de breaslă dintr-un oraş vecin: un om care nici măcar nu i-a fost prieten apropiat şi cu care, cât a fost în viaţă, a întreţinut numai şi numai relaţii instituţionale.
Uite că se mai poate – mi-am zis atunci! Uite că, poate că tocmai în răspărul acestei devălmăşii de-a dreptul ticăloase şi acestei politici deşănţate de învrăjbire umană, pornite chiar de la Cotroceni, mai există şi oameni care au puterea de a se gândi la alţi oameni, sau măcar la memoria lor!
Restul aproape că nici nu mai are importanţă: dacă domnul Ion Catană va găsi resursele financiare necesare (deşi sunt aproape sigur că da, atâta vreme cât şi primarul municipiului Adjud, spre deosebire de cel mărăşeştean, aşa cum a dovedit în repetate rânduri, ştie să se alăture acestei minunate paradigme a respectului pentru valorile culturale autentice!), ori dacă toţi cei chemaţi să înfăptuiască acest proiect, printre care mă număr şi eu, vor reuşi să se ridice la înălţimea lui. Important este gestul! Chiar dacă, în mod natural, el ar trebui să vină din partea puterii şi nu a opoziţiei.
Numai că puterea are probleme mult mai importante de rezolvat: împărţitul favorurilor, numărătoarea banilor negri, nunţi, botezuri, avorturi, manele…
Desigur, nu toţi, şi iată că vine acum rândul celei de-a doua raze de lumină: tot de curând am avut o discuţie cu profesorul Florin Micu Iliescu, azi director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural al judeţului Vrancea.
Am rămas plăcut impresionat de proiectele serioase pe care şi le-a propus spre înfăptuire, parcă şi el tot în răspărul liniei generale propagate chiar de partidul al cărui membru este. Şi mai trebuie să recunosc, tot cu sinceritate, că, alături de el, ar mai putea fi adăugaţi câţiva chiar din acelaşi partid. Păcat că sunt aşa de puţini, încât îi poţi număra pe degetele de la o mână, şi că…întunericul este de fapt majoritar!
Mă rog la bunul Dumnezeu să-i dea sănătate şi puterea de a îndeplini tot ce şi-a propus, cu toate că…
Atenţie, domnule profesor, că nu vă văd prea bine! Visurile şi idealurile se plătesc scump pe lumea aceasta portocalie!
Paul Spirescu
Articol preluat din Jurnalul de Vrancea – 20 septembrie 2010
Contract de ipocrizie
Cand un om de geniu rupe contractul de ipocrizie cu societatea, societatea, la randul ei, trebuie sa rupa si ea contractul stipulat cu el, pentru libera circulatie a geniului.
Mărăşeşti, file de istorie
In: Marasesti, Romania, Vrancea, amintiri, bani, cultura, foto, loc de dat cu capul, turism
Mărăşeştiul este un oraş încărcat de istorie. Mereu spun că acest oraş a avut norocul că a fost implicat activ în luptele care s-au dat în primul război mondial ( să nu uităm marea bătălie de la Mărăşeşti, înscrisă în istoria neamurilor drept Ziua de Foc ) şi ghinionul că, in zilele noastre, nu a reuşit să îşi ridice capul şi să ţină drept spatele încărcat de glorie.
De ani buni, oraşul nu mai înseamnă altceva decât trecut istoric şi manifestări de faţadă. Mărăşeştiul are o etichetă pe care cu greu o poate dezlipi cineva : PE AICI NU SE TRECE ! Chiar şi aşa, continui să fiu optimist, dar e nevoie de proiecte !
Recent, am descoperit pe blogul Simonei câteva fotografii foarte rare care îi aparţin lui Andrei Razu, probabil o rudă a celui ce a fost Generalul Aristide Razu, comandantul Regimentului 32 Mircea Voda, Divizia a V-a română.
Sunt poze care mi-au trezit un interes enorm şi care m-au făcut să îmi dau seama ce simt pentru acest oraş. Dacă e să mă gândesc strict la istoria lui şi la evenimentele petrecute în timpul războiului, simt că acest loc merită ceva mult mai bun decât mulţi dintre oamenii pe care îi găzduieşte şi care scuipă cu neruşinare peste însemnătatea oraşului.
Păi cum să nu mi se ridice părul pe mâini atunci când privesc pe geamul apartamentului în care locuiesc şi văd gara, care în timpul Primului Război Mondial arăta aşa :
Sunt foarte mulţi soldaţi care şi-au vărsat sângele pentru a apăra culorile drapelului românesc şi pentru a apăra “Gara Mărăşeşci” de forţele inamice. Vă daţi seama că această gară este un monument istoric ? La fel ca şi multe alte construcţii ale oraşului, cum ar fi Biserica sau Castelul lui Negroponte.
Oraşul este unul istoric. Merită mult mai mult decât o manifestare anuală în cadrul căreia se depun câteva coroane de flori şi se rostesc cuvinte aruncate în grabă pe o foaie de hârtie. Daţi-vă seama ce-ar fi făcut nemţii cu o aşa comoară !
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici