Nu stiu daca v-am mai spus, dar de aproape un an de zile am investit impreuna cu parintii mei intr-o afacere sanatoasa, inca, si anume deschiderea unui mic lant de farmacii in judetul Vrancea. Inca nu excelam la capitolul experienta in acest domeniu, desi ea exista, dar excelam la capitolul oferta. Adicatelea la preturi. Probabil cele mai bune, iar acest lucru conteaza foarte mult pentru consumatori.

Unde vreau eu sa ajung cu acest lucru ? Ei bine, pentru simplul fapt ca preturile sunt printre cele mai bune din oras, poate chiar din judet, multe persoane aleg sa cumpere medicamentele de la farmacia noastra. Printre clienti se nimeresc si persoane cu un nivel de cultura mai slab dezvoltat. Sanatatea nu tine cont de minte, apropo de “mento sana in corpore sano”.

Fapt pentru care, timp de 5 minute, pe ceas, am facut o cura de ras de toata frumusetea cu ajutorul unui client putin mai bronzat, care venise intr-un suflet la farmacie, trimis de consoarta, sa cumpere niste alifie pentru pasarica nevesti-sii. Iata si motivul !

In romana : ” Alifie pentru mancarimi jos. Adulti, pasarica.”

Na, ca iar m-a lovit rasul fara sa il pot controla !

Am primit o leapşă de la GrimCris, care zice că trebuie să mă laud punând “pe foaie” şase calităţi ( de ce nu 5 sau 7? ) cu care mă mândresc eu cel mai tare. No, toată lumea ştie că eu mi-s modest şi că nu-mi place să mă laud (sîc!), dar dacă-i ordin, cu plăcere. Ca să nu mai zic că la capitolul calităţi e mai simplu de vorbit, pe când la defecte… no bine că m-a ferit Dumnezeu de o leapşă ca asta!

1. Sunt un om pe care te poţi baza oricând. Sunt foarte sincer, loial şi deschis  în ceea ce priveşte relaţia strict profesională sau de prietenie pe care o dezvolt cu o anumită persoană şi, cred eu, acest lucru nu este de neglijat atunci când vorbim de prietenie, proiecte sau parteneriate.
2. Sunt punctual din cale afară. Chestia asta o iau ca pe o calitate, pentru că m-a ajutat de cele mai multe ori.
3. Energic, bine dispus, plin de umor . Nici nu ştiţi cât de mult contează să întâmpini oamenii cu zâmbetul pe buze! Iar dacă mai ai şi un simţ al umorului destul de bine dezvoltat, ai toate şansele să te faci plăcut.
4. Îmi place să cred că sunt inteligent. Bineînţeles, de acest lucru mă conving prin feedback. Până acum am avut parte de un feedback convingător, dar niciodată nu strică mai mult.
5. Îmi orientez acţiunile spre autodezvoltare şi progres. Întotdeauna, la sfârşit de an, îmi fac o analiză pentru a vedea ce am câştigat din punct de vedere profesional şi chiar personal, cu accent  pe relaţiile de socializare. Mă ajută atunci când îmi fixez obiective pe care nici eu nu cred că le pot atinge, dar atunci când trebuie să trag linie să văd că m-am apropiat destul de bine de ţintele propuse.
6. Sunt tolerant şi dau dovadă de mult bun simţ. Uneori credeam despre cei cu bun simţ că au numai de pierdut. Vedeţi şi voi că, în ziua de azi, răzbesc mai mult cei cu un tupeu fantastic, dus la extrem. Cred că m-am înşelat. Poate că nu ai de câştigat atât de mult pe terment scurt atunci când dai dovadă de toleranţă şi bun simţ, dar cu siguranţă vei câştiga pe termen lung respectul oamenilor şi vei sta foarte bine la capitolul imagine persoanlă.

Iată că s-au terminat punctele ( cele şase ) în care aveam voie să mă laud. Păcat, pentru că aş mai fi vrut să trec la capitolul calităţi şi spiritul de observaţie, perspicacitatea, diplomaţia şi creativitatea.

Cum mie mi-a plăcut mult leapşa dezvoltată de Ştefan Murgeanu şi GrimCris, aş vrea să le ofer ocazia şi altor colegi din blogosferă ( a se citi “de suferinţă” ) să se laude cu deosebitele calităţi personale.

Aşadar, dragii mei colegi Cătălin(@capca1), Valerică(@omulvaly), Dan Ştefan(@danyrolux), Ionuţ(@ingerasu) şi Ramona (@ladyallia), ia să vedem cu ce calităţi vă lăudaţi voi !

Mergând pe strada aproape pustie şi prăfuită de atâta vânt şi forfota zilnică, îl văd în uşa unui magazin pe nea Costică, mare comerciant în tinereţea sa, imediat după ce s-a întors de pe frontul de luptă. Stătea exact în locul în care fusese magazinul său, loc ocupat acum de un market. Se uita de jur împrejur, încercând să fixeze cu privirea puţinii oameni care îşi mai făceau drum prin oraş, la acea oră târzie.

- Tot respectul, nea Costică! Îmi pare bine să vă întâlnesc! Ce mai faceţi ?

- Noroc, noroc! Iaca…am ieşit la aer, că nu mai pot suporta să îmi trăiesc singurătatea în casă.

- Arătaţi foarte bine ! Cum mai staţi cu sănătatea ?

- Sunt sănătos, nu mă plâng! Multumesc lui Dumnezeu că-s sănătos, că asta îmi mai trebuia, să fiu dependent de medicamente! Dar parcă nu-s în apele mele…

- Păi?

- Mi-e frică de bătrâneţe. Mi-e frică şi mă deprimă. Nici nu ştii cum e să iubeşti viaţa, chiar să ţi-o rişti pe front şi după aia să o preţuieşti de o mie de ori mai mult, dar, deodată, să îţi priveşti în oglindă chipul plin de riduri.  Parcă văd altă persoană, mă simt expirat şi nu mai văd cu ce pot fi de folos. Habar n-ai cum este să te trezeşti în mirosul ăla de  om stătut în pat pentru multă vreme. Părul să-ţi miroasă a bătrâneţe, faţa să se deformeze în aceeaşi oglindă în care, atunci când erai tânăr, ţi-aşezai părul şi te dădeai cu colonie pe faţă, grăbit să ieşi la o cafea cu prietena de la colţul străzii. Mă deprimă. E ca şi cum m-aş fi culcat tânăr şi m-am trezit bătrân, lipsit de putere.

În timpul acela, pe stradă tocmai trecea doamna Florica, o bătrână cochetă după care îi cam fugeau ochii lui nea Costică.

- Bună Florico!

- Aaaaa, nea Costică ! Ce bine-mi pare să te văd! Arăţi foarte bine! Nu te-am mai văzut de-un car de ani!

În acel moment, nea Costică a schiţat un zâmbet natural, timp în care i-a sărutat mâna Floricăi.

- Mulţumesc! Şi dumneata arătaţi exact aşa cum te-am lăsat ultima dată. Ce să fac? Nu prea am mai ieşit, dar azi mi-am făcut curaj. M-am întâlnit cu Dan şi mai schimbam o vorbă. Îl mai ţii minte ? Bătea mingea pe maidan şi tu ţipai mereu la el, că aia nu e oră de jucat, ci de dormit.

- Eu merg înspre parcul mare, nu vrei să mai schimbăm o vorbă , îl întreabă Florica pe nea Costică ?

- Ba da, că tot am drum încolo, înspre casă!

În acel moment, nea Costică s-a luminat la faţă şi şi-a luat rămas bun de la mine, promiţându-mi că ne vom mai vedea. Parcă era alt om. Cred că era impulsul de care avea nevoie. Lumea nu-l uitase şi părea că acesta era momentul pe care îl aştepta din clipa în care a decis să iasă pe uşa casei sale.

De atunci, aproape în fiecare seară, nea Costică iese la plimbare împreună cu doamna Florica, vorbesc foarte mult şi deseori poate fi văzut cum râde cu poftă. A rămas acelaşi om pe care îl ştiam de mic, însă cu altă înfăţişare. Vârsta nu ne iartă, însă sunt oameni a căror vârstă le albeşte părul, dar nu le zgârie inima care rămâne tânără şi bate mereu la fel de tare pentru lucrurile bune şi frumoase.

Să se fi împlinit o lună de când, băgându-mi nasul prin arhiva bunicii mele, am găsit o cărticică în care erau trecute mai multe citate a unor filosofi, poeţi sau scriitori. Probabil că le-a adunat în timp, dar mi-a plăcut chestia asta şi am citit fugitiv câteva citate. M-am oprit asupra unuia care făcea referire la comportamentul unor popoare atunci când sunt loviţi de cea mai grea boală,  gelozia.

Nu am citatul la îndemână şi nici nu ştiu în acest moment care este numele autorului ( deşi îmi amintesc că era vorba despre un sârb ), dar ştiu că începea prin a-şi critica poporul . Spunea că sârbul este gelos atunci când este incult.

Desigur, nu au scăpat nici alte popoare. Spunea despre americani că sunt geloşi pentru că preţuiesc prea mult sănătatea şi timpul lor decât pe soţie. Arabii sunt geloşi precum şarpele boua, iar turcii precum gorila. Cum se manifestă şarpele boua când e geloasă ? Dar gorila ? Sau se referă la manifestările animalice ?

Nemţii fac din gelozie o chestie de onoare, pentru a avea ocazia să se bată şi să se taie reciproc, spaniolii aveau cândva dreptul să îşi închidă soţiile în mânăstire şi grecul, băiat deştept, nu este gelos întrucât consideră că pierderea femeii este un lucru care se poate repara uşor, dintre atâtea lucruri pe care le pierzi într-o viaţă întreagă. Rusul este la capătul opus, întrucât nu-şi ucide soţia care i-a fost necredincioasă, ci se spânzură el, crezând că nu a fost atât de bun pentru ea.

Citind aceste rânduri, abia aşteptam să văd cum se comportă poporul român când vine vorba de gelozie. Din păcate, autorul nu spunea nimic despre acest lucru. Aşa că vă întreb pe voi : cum se manifestă românul atunci când este gelos ?

@sursa foto

E vară, iar în acest anotimp ieşim mai des la un restaurant sau la o terasa însoţiţi de prieteni sau cunoştinţe. Că e după serviciu, că e înainte de a merge în club sau la un party sau că e la o întâlnire a bloggerilor sau a tweeteriştilor, regula rămâne aceeaşi : ultimul care plăteşte consumaţia dă cei mai mulţi bani din buzunar.

De unde această regulă ? Păi, după câteva ore de bună dispoziţie, bere, cafele şi alte minunăţii,  atunci când vine nota de plată, românul începe să îşi facă nişte calcule pentru a vedea cât are de achitat. ” Deci, eu am băut două beri, o cafea şi un cocktail. Asta înseamnă vreo 18 lei. Uite 20 de lei de la mine!” . ” Eu am băut vreo trei beri şi un cappucino, parcă. Deci 15 şi cu 4.5. Ia 20 de lei şi de la mine!”.

Calcule peste calcule, tumbe logice şi mutarea virgulei acolo unde ne este interesul. Suntem buni la calcule, însă doar atunci când trebuie să luăm, nu când trebuie să dăm de la noi. Aşa că lăsăm nişte bani acolo, în mare, să fie.

În timp ce oamenii fac calcule absolut delicate, se mai trezeşte câte unul care, brusc, trebuie să ajungă undeva urgent. Salută fugitiv, zice că ne vom vedea în curând şi fuge cu telefonul la ureche. După vreo zece minute, timp în care calculele dădeau cu virgulă, sună ăla înapoi şi zice că a uitat să dea banii, de tare ce s-a grăbit. ” Puneţi voi şi vă dau eu! Mii de scuze!”. Şi aşa rămâne…

Iar ultimul mohican rămas la masă, după ce strânge maldărul de bani începe să îi numere. El ştie că a băut doar o bere la 5 lei şi are 7 lei în mână, că vrea să las şi de-un ciubuc. Pe nota de plată este trecut, cu litere mari, 58 de lei. Nu s-au adunat decât 45 de lei şi toţi au ieşit din bar. Nu şi el, care bagă mâna adânc în buzunare pentru a reîntregi suma.

Nu că-i haios rău ?

Am plecat de la ideea asta în urmă cu numai două zile. Urma să particip la un simpozion. După încă o zi mi-am spus că ar fi ok să îmi dau o şansă la o viaţă mai bună şi mai sănătoasă. Au urmat multe ore de consultări şi negocieri interesante, aş putea spune. Este o provocare pentru mine şi pentru familia mea, iar dacă mă voi descurca atât de bine pe cât îmi doresc, peste cel mult trei ani de zile voi putea să mă declar un om de succes.

Sună bine, însă ceea ce spun eu aici nu este decât partea frumoasă a lucrurilor. Nu că ar exista şi o parte mai puţin frumoasă, ci doar mai agitată, cel puţin la început. Apoi, succesul este garantat. Numai că ia ceva timp, iar acest lucru se vede şi pe blogul meu.

Cu mândrie vă anunt că m-am băgat într-o afacere frumoasă, tentantă, dar provocatoare din toate punctele de vedere. Voi spune în curând şi despre ce este vorba, că nu este niciun secret. Dimpotrivă. Tot ceea ce vreau este să reuşesc în a-mi potoli teama de nou şi de a vorbi face-to-face şi în public despre ceva ce nu stăpânesc foarte bine la început. Eu sunt încrezător şi merg pe ideea că visele pot deveni realitate.

Mda, cam ştiu ce gândiţi voi acum. Gândiţi ceva de genul ” hopa, şi-a făcut Dan timp să mai scrie ceva pe blogul lui, aşa că trebuie să fie ceva mai special!”. Well…

Sunt multe lucruri pe care le urăsc. Să dezamăgesc oamenii este unul dintre ele. Dar ne întoarcem la chestia asta puţin mai târziu.

Alt lucru pe care îl urăsc este faptul că, după ce am jucat ani de zile la loto, pariloto şi tot felul de combinaţii în care cuvântul loto îşi face apariţia, în momentul în care am câştigat şi eu 50 de lei am început să sar de bucurie şi să mă cred un om norocos. Asta până când mi-am dat seama că puteam să îmi plătesc lejer un sfert din ratele la bancă cu banii daţi pe bilete de-a lungul timpului. Dar nu, prostul se bucură că a câştigat 50 de lei. Acela a fost şi momentul în care am decis să renunţ la a mai cheltui banii pe astfel de rahaturi.

Mai sunt multe lucruri pe care le urăsc mai mult sau mai puţin, dar vă zic cu o mână pe suflet şi cu cealaltă încrucişată că întotdeauna mi-a plăcut să stau noaptea sub cerul liber atunci când merg la munte. Să mă uit la miile de stele aranjate de-aiurea, aruncate parcă dintr-un pumn imens, şi să îmi fac ordine în gânduri. Ah, şi din când în când să îmi pun câte o dorinţă atunci când observ o stea căzătoare, chiar dacă ştiu că nu mi s-au îndeplinit niciodată. Asta poate şi pentru că mi-am dorit atât de mult să iau potul cel mare la loto.

Cum am ajuns eu să urăsc clipele petrecute sub cerul liber la munte ? Simplu ! Din cauza unor persoane care se uită în acelaşi timp cu mine pe acelaşi cer şi care îşi aleg o stea din miile de stele pe care trebuie în mod obligatoriu să o văd şi eu. “Uite-o mă acolo, cum să nu o vezi ? Aia ? Nuu, mai în dreapta, ba spre stânga, aia dintre alea de zici că formează un trei întors invers şi puţin înclinat! Ah, da, acum o văd!” . De fapt este o analogie. Vedem ceea ce vrea un individ să vedem. Chiar dacă nu vedem. Înţelegeţi ?

Să ne întoarcem acum la ce spuneam mai devreme. Nu îmi place să dezamăgesc oamenii. Voi aţi putea fi primii, crezând că veţi găsi aici ceva interesant de citit. Dar hai să ne prefacem că vă place şi să mergem mai departe ! Alţii ar putea fi unii vecini de bloc, obişnuiţi ca eu să mă comport exemplar atunci când ei îmi decid ora la care să mă culc sau să mă trezesc. A pierit ruşinea, au mâncat-o porcii. La fel şi regulile de bun simţ, scrise sau nu.

Aşa că, dacă vreţi să vă alintaţi vecinii obosiţi praf după o zi plină, faceţi tot posibilul să nu adormiţi până pe la 2-3 noaptea, când termină ei cu treaba prin casă. După ce s-a făcut linişte totală, luaţi nişte adidaşi care trebuiesc spălaţi şi băgaţi-i în maşina de spălat automată. Puneţi detergent şi balsam, setaţi maşina la programul cel mai lung şi asiguraţi-vă că pentru clătire nu sunt destule doar 800 de rotaţii pe minut, ci măcar 1000. Daţi “start”, trageţi uşile după voi şi băgaţi-vă la somn.  Ah, era să uit ! Asiguraţi-vă că maşina voastră nu este atât de silenţioasă, iar dacă este, nu trebuie decât să dereglaţi unul din picioruşele de susţinere a maşinii. Asta ca să se clatine şi să vibreze aşa cum o făceau maşinile Albalux pe timpuri.

Zgomotul maşinii de spălat care se balansează şi vibrează din toate balamalele şi care loveşte cu picioruşul ăla mai scurt în gresia de sub ea este cel puţin la fel de interesant precum bormaşina sau rotopercutorul care sparge pereţii la prima oră de sâmbătă sau duminică, atunci când ţi-e somnul cel mai dulce.

Eu nu voi face niciodată acest lucru pentru că lumea ar crede despre mine că sunt răzbunător şi că nu am cei şapte ani de-acasă (bine că au auzit de aşa ceva!). Dar, cine ştie, poate aceste rânduri vă inspiră atunci când vă sare muştarul. Sau înainte de a vă muta la casă, drept cadou de rămas bun.