A fost o simulare care după părerea mea a ieşit aşa cum trebuie. Astfel, vă voi pune la dispoziţie o serie de fotografii făcute cu telefonul, atât cât am putut eu să prind ( pentru că în cealaltă mână aveam camera video). Tot ce sper eu este să nu fim nevoiţi să ne confruntăm cu situaţii reale, pentru că acolo va fi testul adevărat.

From Aplicatie SVSU 2011, posted by Brasov Dan Emilian on 6/09/2011 (26 items)

Generated by Facebook Photo Fetcher

Vremea extraordinară, numai bună de drumeţii, picnicuri sau, după caz, grătărele prin pădure. Sâmbătă, cel puţin, a fost o vreme de poveste, cu aproape 20 de grade în termometre, fără vânt şi cu multă lume venită să (re)cunoască Soveja.

Şi totuşi, ce s-a întâmplat dis de dimineaţă, imediat ce ora s-a încăpăţânat să se schimbe ? Surpriză !!!

… şi nici măcar n-am haine pentru aşa ceva

La noi a venit moșul incărcat de cadouri și multă bucurie. Cea mai fericită a fost Dana Ioana care, deși a fost foarte timidă la început, i-a recitat moșului o poezie foarte frumoasă și i-a cântat un colind care i-a mers moșului direct la suflet.

Așa că i-a dăruit multe cadouri frumoase, exact așa cum i-a scris în scrisorică.

Entuziasmat, l-am rugat pe Moș Crăciun să treacă pe la toți prietenii mei care îmi vor lăsa o vorbă bună în comentarii

Crăciun fericit ! Ho, ho, ho!

Şi pentru că aşa se poartă la noi, muncitorii au ieşit la cărat nisip şi spart gheaţa după ora 8, că ei au program fix şi nu pot fi treziţi mai din vreme.

Sau, cine ştie,  poate or fi petrecut prea mult pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională.

Suntem bombardaţi cu informaţii, unele plăcute, altele mai puţin plăcute, intrăm cu tot trupul în problemele de care ne lovim în fiecare zi, căutând o soluţie cât mai rapidă care să ne mai lase timp şi speranţă şi pentru alte lucruri, suntem mulţumiţi atunci când trecem peste obstacole, deşi niciodată nu ne-am gândit cum ar fi fără ele.

Cu toţii întâmpinăm dificultăţi de-a lungul vieţii şi acelea pot fi zilele în care se decide ce se va întâmpla pe viitor. Dacă este ceva care nu merge în viaţa ta, schimbă acel lucru ! Dacă nu poţi schimba, atunci schimbă-ţi atitudinea! Este important să dăm multă atenţie atitudinii noastre, modului nostru de a privi problemele de zi cu zi, astfel încât să formăm un depozit de unde vom putea lua în zilele cu adevărat dificile. Cu toţii avem zile negre, zile care ne împing la limita răbdării, iar dacă nu ne-am educat să avem o atitudine pozitivă, în acele zile ne va fi cu adevărat greu să sperăm.

Totul funcţionează după o schemă extrem de simplă. Putem schimba totul urmând doar câţiva paşi, însă este foarte dificil să ne impunem acest lucru, întrucât noi, oamenii, ne focalizăm tot mai tare pe probleme, obstacole şi, mai ales, eşecuri. Aceste lucruri ne blochează şi ne oprim, pentru că nu suntem capabili să vedem dincolo de ele. Totuşi, dacă privim cu atenţie, putem vedea clar că nu există probleme care să nu poată fi rezolvate. Totul este ca un puzzle, iar la puzzle există soluţii. Dacă te loveşti de ceva şi nu eşti sigur că se va rezolva sau că poţi rezolva, nu înseamnă că acel lucru nu poate fi rezolvat. Trebuie doar să găseşti soluţia potrivită pentru acel puzzle, pentru acea problemă.

Facem totul pentru a găsi o cale de mijloc, iar atunci când totul revine la normal, suntem extrem de binedispuşi. Normalitatea ne bucură. Cum ar fi dincolo de ea ? Cum ar fi să avem parte în fiecare zi de căldura familiei şi de linişte financiară, cum ar fi să ne simţim în largul nostru ori de câte ori ieşim din casă, să ne iubim aproapele şi să fim atât de energici încât să oferim şi celorlalţi acelaşi sentiment, aceeaşi putere ? Cum ne-am simţi atunci când punem capul pe pernă zâmbind ? Uşuraţi ? Mulţumiţi ? Norocoşi ? Fericiţi ?

Tu cum ai defini fericirea ? Ce anume te-ar face fericit ? Banii, călătoriile, dragostea, recunoaşterea ? Ce faci pentru a fi fericit  şi ce ai fi dispus să faci ? Te-ai întrebat vreodată cât eşti de fericit ? Dacă da, care a fost răspunsul tău  şi cât de sincer ai fost ?

Îi auzim pe părinţi tot mai des spunându-le copiilor  să nu pună mâna pe lucruri murdare, să nu ducă mâna la gură, să ţină fularul la gură deşi e călduţ afară, să se şteargă bine pe mânuţe etc.

Să fim serioşi, câţi dintre noi făceam toate aceste lucruri când eram mici ? Toţi, nu-i aşa ? Băgam tot felul de goange-n gură, veneam acasă negri din cap până-n picioare, juliţi, cu mucii până-n bărbie şi nu ştiu dacă răceam mai mult de o dată pe an. Ba eu, atunci când eram mic, mă jucam cu propriul rahat printre degete. Păcat că m-a prins maică-mea exact atunci când urma să îmi exprim talentele pe pereţii din dormitor. D-aia nu ştiu să desenez acum nici măcar un copac la standardele pe care el aşteaptă un copil.

Ştim bine sau măcar ni s-a spus că, pâna la vârsta de şapte ani, copiii îşi întăresc sistemul imunitar . Tot în şapte ani îşi formează şi gusturile alimentare. Şi tot atunci apar şi carenţele, în cazul în care copilul nu a fost hrănit corespunzător ( proteine, vitamine, minerale, apă ). De fapt, imunitatea merge de mână cu alimentaţia.

Sunt părinte şi cunosc la rându-mi alţi părinţi. Unii au copii mai rezistenţi la răceli, alţii nu. Oricum, cam toţi copiii din ziua de azi sunt copii de incubator. Iar copiii de incubator trăiesc după nişte reguli clare impuse de părinţi : pe timp de iarnă apa din biberon trebuie să fie călduţă ( nu care cumva să o laşi la temperatura camerei că răceşte puradelul ), fes şi fular obligatoriu dacă bate vântul sau s-a răcit puţin afară, mănuşi imediat cum cade prima brumă, niciodată copilul nu trebuie să aibe mâinile murdare, iar dacă le-a murdărit sărim repede cu spirtul, dacă a stat mai mult afară/a alergat cu gura deschisă şi bătea vântul, obligatoriu i se vor administra preventiv pastiluţe contra răcelii etc.

Toate chestiile astea se întâmplă mai ales în mediul urban. Aici copilul se cocoloşeşte şi este ferit în fiecare secundă de ameninţarea răcelilor. Iar dacă îţi dai seama într-un târziu că s-ar putea să greşeşti făcând aşa ceva, te gândeşti să-ţi căleşti copilul. Şi faci taman invers faţă de ceea ce făceai până atunci. Asta nu înseamnă că îl căleşti, ci că îl căcăleşti. Şi dai chix, încep reproşurile unui părinte faţă de altul şi apoi urmează resemnarea : copilul nostru e sensibil, facem tot cum ştim noi.

Copiii cresc, iar atunci când sunt îndeajuns de mari pentru a merge la grădiniţă urmează explozia. Îţi răcesc cum nu ţi-au răcit vreodată, pentru că acolo ei sunt mult mai expuşi la boli decât cei care stau acasă, în mediul în care deja s-au învăţat. Şi atunci, exact în momentul ăla, părinţii se îmbărbătează şi îşi spun că bacteriile şi virusurile întăresc sistemul imunitar. Iar dacă nu-şi spun asta, li se spune de către cadrul didactic sau medic. Şi abia atunci îşi dau seama că acel copil ar fi avut nevoie de mai multă libertate şi mai puţină grijă. Strict din acest punct de vedere. Ah, poate şi cel alimentar. Cărniţa şi ciocolata în exces nu aduc beneficii pe termen lung.

Şi noi am răcit,da! Eu, soţia, fratele, prietenii mei. Voi. Dar, încă o dată spun, nu de 20 de ori pe an. Maxim de 3-5 ori pe parcursul unui an de zile ( atunci când mergeam la grădiniţă sau şcoală ). Este şi vina părinţilor care îşi aduc copiii la grădiniţă deşi ei sunt răciţi cobză, cât şi a cadrelor care primesc copiii răciţi praf în mijlocul celor care sunt sănătoşi tun (aparent).

Fiică-mea, Dana, nu a răcit deloc în primul an de viaţă. Abia după primul an a avut o răceală mai serioasă, iar în cei doi ani ai săi a răcit cam de 4 sau 5 ori. Chiar şi aşa, parcă tot nu-s aşa de mulţumit de modul în care noi, ca părinţi, alegem să o protejăm de răceli, dar nici nu pot să fiu atât de radical. Numai cât mă gândesc la febră mă ia cu frică.

Un alt exemplu este Marius, un băiat simplu, de la ţară, care şi-a obişnuit copilul cu aerul puternic de la munte, îl ţine mult mai sumar îmbrăcat chiar şi în zilele mai răcoroase, nu are nicio problemă atunci când copilul duce la gură până şi balega de cal şi îl lasă să meargă în picioarele goale prin iarbă (vara). Copilul ăla nu ştiu dacă a răcit de două ori şi are un an şi ceva.

Oare dacă am fi trăit cu toţii în mediul rural dădeam la fel de multă importanţă tuturor aceste lucruri pe care oamenii din mediul urban le respectă cu stricteţe ( din cauza accesului la informaţie ) ? Eu nu prea ştiu să-mi dau un răspuns, dar mă uit şi acum cu o oarecare simpatie faţă de copilaşii de la ţară care trăiesc copilăria altfel decât cei de la oraş.