Regretul meu
Pentru mine, din punct de vedere a tot ceea ce înseamnă prezenţa în online, luna decembrie a fost una extrem de slabă. Nu am participat la multe dintre subiectele care au fost puse în discuţie de colegii mei din blogosfera vrânceană, nu am gustat articole faine, scrise cu sufletul pe masă sau cu zâmbetul pe buze de cei pe care obişnuiam să îi citesc zilnic…mai că n-am făcut nimic.
Am scris două sau trei articole în mare grabă dar şi cu mare atenţie şi am preferat să mă concentrez pe carieră. Aici vine şi regretul meu. Regretul că nu m-am putut bucura zilnic de cei cu care obişnuiam să îmi încep dimineaţa şi să-mi termin ziua.
Îmi lipsesc articolele complete, informative şi pline de iniţiativă ale lui GrimCris, povestirile extraordinare ale lui Nea Costache, intamplarile si povestirile hazlii ale lui Cătălin, caruia i s-a pus pata pe toţi şi a hotărât să ia o pauză prelungită, articolele pline de substanţă ale Iuliei, care nu prea mai semnează condica de ceva vreme.
Cum aş putea să nu amintesc despre trăirile Anderei sau despre recentele întâmplări pe care le-a trăit pe proprie piele Vali, în prag de sărbători ? Vali, ţi-am zis mă că-i popă ? Tu nimic, Baaaatman, Baaatman !
Mi-e dor de articolele scrise cu sufletul de buna mea prietenă, Ramona, alias Lady Allia, cât şi de tânăra noastră speranţă, Valentina. Este o plăcere să te relaxezi citind ceea ce scriu aceste două minunate fete. Iar când mă gândesc la Ramona, imediat îmi amintesc că ea a lansat o carte pe care eu nu o am în bibliotecă. Gata, mi-am făcut semn cu pixul. La fel cum mi-am făcut semn în agendă să intru mai des pe blogul tizului meu, PATRICKdan, care observ că se implică foarte mult pe pagina de Facebook a blogosferei vrâncene.
Şi cum să nu regreţi că nu ţi-ai făcut timp să faci zi de zi ceea ce deja îţi intrase în sânge ? Cum să nu regreţi că nu prea mai stai pe net, când la polul opus se află o persoană care mai toată ziua asta face ? Da, vorbesc de Tudor, “bloggerul mic” care s-a luat la trântă cu monştrii sacri ( sau acri ) ai blogosferei româneşti !
No, bine că vin sărbătorile de iarnă, moment în care mă voi aşeza şi eu bucată cu bucată la locul meu şi voi avea timp să îmi mai plimb ochii pe site-urile de care am amintit mai sus. Nu de alta, dar ştiţi şi voi bine că ochii care nu se văd se uită, ori eu nu vreau să pierd contactul cu oameni pe care îi îndrăgesc şi cu care m-am întâlnit în mai multe rânduri de-a lungul anului. Încă mai am un cuvânt de spus în blogosfera aceasta frumoasă, am planuri şi proiecte pe care le voi demara din primăvară şi tare mi-ar prinde bine să nu pierd contactul cu cei pe care îi am în blogroll.
Dragilor, eu vă urez sărbători fericite, multe bucurii şi împliniri pe toate planurile şi, ce e mai important, multă sănătate, energie şi putere de concentrare ! Şi nu uitaţi, sunt cu ochii pe voi!
Ce mai caută lumea pe google
In: Fucktard, Leapsa, diverse, fun, internet, loc de dat cu capul, mizerii, personal
Am vrut de foarte multe ori să fac o rubrică săptămânală cu expresiile pe care le caută lumea pe google şi care ajung, de bine, de rău, pe blogul meu. Nu prea am vrut să o dau atât de tare în can-can, pentru a nu fi caracterizat un spammer sau, mai rău, un hater. Dar ştiţi ce ? Parcă nu-mi mai pasă atât de mult de ceea ce spune sau crede lumea.
Lăsând discuţiile la o parte, hai să vedem ce mai caută lumea pe google şi cum aterizează ei pe blogul meu !
I. Articole care generează trafic
- traficul cel mai mare mi-l aduce articolul referitor la abuzurile de la Kaufland. Am văzut linkul pe foarte multe forumuri, unele dintre ele foarte populate. Chiar mă distrez văzând că acel articol a devenit subiect de dezbătut pe forumuri. Expresia pe care o caută lumea : ” abuzuri kaufland “
- al doilea articol ca şi număr de vizualizări, cât şi ca număr de căutări pe google este cel în care dau nişte sfaturi pentru vacanţă reuşită la Băile Felix.
Mai sunt destul de multe articole care mi-au generat trafic temporar, însă, de-a lungul timpului acestea au avut impactul cel mai mare. Ah, mint, mai sunt încă două. Unul cu tool-ul acela pentru a-i vedea pe cei care stau ascunşi pe messenger şi cel cu Toshiba Camileo S20 ( concursul acela la care am câştigat camera video ).
II. Expresii hazlii, uneori uimitoare
Sunt convins că nu există blog cu cel puţin 50 de unici/zi care să nu aibă la rubrica “keyword analysis” sau echivalentul acesteia expresii cel puţin hazlii, dacă nu chiar dubioase. Ia să vedem ce s-a întâmplat la mine în ultima săptămână !
- complimente dure – probabil tipul nu vrea să-şi arate sentimentele, ci doar muşchii. Totuşi, trebuie să gâdile femeia la corazon ca să aibe păpică proaspătă-n pat.
- sex cu cai si magari – dubios ? Cel puţin cretin ! Nici nu vreau să-mi imaginez dacă cel ce a căutat asta este bărbat sau femeie. Hai, poate că la femeie s-ar mai înţelege … !
- imi iubesc pasarica – unii avem pitici, alţii păsărici. Adevărul este că şi mie mi-e dor de păsărică. Cea care îşi făcuse cuib la mine pe balcon, buey, perverşilor !
- cum fac sa nu ia bebelusul raceala de la mine – simplu : nu sta în preajma lui ! Dacă nu dai pe acasă, nici măcar partenerul de viaţă nu va şti că ai fost răcit.
- curvele din marasesti – chiar, poate face cineva o listă ?
- drum strategic romania – întotdeauna va fi cel care va duce către ieşirea din ţară
- yaho femi ciudate curve – au pus ăştia net şi-n cătune ?
- am macarimi la pasarica,ce sa fac? – avea un amic o vorbă : vin la tata când te chem, să te fac în p¤¤ă ghem !
- ziua orasului marasesti cine vine anul acesta pe scena? – fă un bine şi caută în arhiva oraşului ! Sunt aceleaşi persoane care urcă pe scenă de zece ani încoace.
- barbat casatorit caut gay din bacau – ţi-ai dat seama prea târziu, aşa-i ?
- sula calului – o fi intrat din nou ăla care căuta sex cu măgari şi cai ?
- ce planta putem lua la boala coada de cal sa poata merga – înainte de plantă cred că e nevoie de o consultatie la psiholog.
- gust salciu in gura - ţi-ai muşcat fierea !
Eu m-am distrat copios în seara asta. Chiar nu mai intrasem de mult timp pe statistici, dar expresiile astea mi-au dat de gândit : ori scriu eu numai bălării, ori google mă indexează prost !?
La voi cum ajunge lumea pe blog ? Aveţi expresii “priceless” ? Dacă vreţi, luaţi-o ca pe o leapşă !
Despre prietenia de pe Facebook
In: diverse, fun, internet, loc de dat cu capul, personal, social
Primesc un mail de notificare de la Facebook, cum că cineva m-a contactat. Intru în căsuţa de mail, dau click pe link şi încep să citesc mesajul.
Hei, buna ! Ce faci ? Vrei sa fii prietenul meu ?
Eu, ca un băiat conştiincios ce sunt, mi-am zis “fuck, yes!” şi am dat confirmare la cererea de prietenie. De ce nu ? Mie îmi place să am cât mai mulţi prieteni, chiar dacă în online găseşti foarte mulţi din ăştia care nu dau doi bani pe vorbele sau trăirile tale. Lasă-i să se adune! Mai socializezi, mai afli câte ceva noi, mai dai “like” la o poză în care mai apare câte un cunoscut and so on.
Acum, ca să fiu un băiat de treabă, mi-am zis că e frumos din partea mea să îi transmit un mesaj, ca răspuns la cererea de prietenie. Şi, ca Bulă ( ca să nu zic altfel ), am salutat-o şi am întrebat-o de unde e şi dacă mă cunoaşte. Răspunsul a fost scurt şi la obiect .
Ce treabă ai tu cu mine ? Cine eşti tu de te bagi în seamă cu mine ? Ă ?
Eu nu mai înţeleg nimic din jocul ăsta nostim şi cu o mie de feţe, numit Feisbuc (feisbuci, pentru adolescenţi).
Adică… acum vii şi îmi ceri prietenia, îmi dai şi mesaj personal, şi după aia mă întrebi de ce mă bag în seamă cu tine ? Mă, ce mama naibii aţi înţeles voi din internetul ăsta ?
Unii cu munca, alţii cu joaca
Am înţeles că a fost lansată o aplicaţie pentru iPhone care îţi oferă posibilitatea să faci tot ceea ce ţine de tine şi de nervii tăi, pentru a-ţi creşte copilul apărut din cauză că te-ai lăsat dus de plăcerile vieţii şi nu ai folosit un prezervativ.
Pe de o parte, aplicaţia e faină, aşa, pentru o joacă de câteva minute. Pe de altă parte, toţi retarzii vor prefera aplicaţii de acest gen în loc să vadă cum e să ai un copil, pe bune. Diferenţa este ca de la cer la pământ. Copiii nu se fac şi nici nu se cresc cu ajutorul telefonului. În plus, nici măcar nu am găsit chestia asta pe AppStore.
Nu mai schimba poza pe twitter!
Duminică, la tweetmeet, vorbeam cu Grim şi cu Sorin despre twitter şi social media. Printre altele, am adus în discuţie obiceiul unora de a-şi schimba des, dacă nu foarte des, poza de la twitter.
Atunci când urmăreşti foarte multe persoane pe twitter, informaţia va fi procesată rapid şi faci imediat legătura între cel care postează ceva şi poza sa. Prin urmare, sunt poze care îmi spun că omul ăla zice ceva interesant de cele mai multe ori, ceva care merită toată atenţia, la fel cum unele poze îmi spun că persoanele din spatele lor sunt foarte aproape de a primi unfollow din cauza spamurilor şi a tweeturilor cu totul şi cu totul neinteresante.
Astfel, nu de puţine ori am fost pus în faţa situaţiei de a trece peste postări foarte interesante a unor oameni pe care îi aveam printre favoriţi, doar pentru simplul fapt că şi-au schimbat poza din profilul de twitter. Recunosc, mă uit mai mult la poză decât la nume. Asociez numele cu poza şi probabil că o fac din grabă. La voi cum e?
Cum a fost la #winetweetmeet Focşani
Prima întâlnire a twitteriştilor vrânceni s-a vrut a fi o întâlnire care să pregătească terenul pentru ceea ce va fi ediţia a doua a întâlnirii celor care formează blogosfera vrânceană. Au participat toţi cei înscrişi în listă, ba chiar au fost şi alte câteva persoane pe care am avut plăcerea să le urăm bun venit în grupul nostru.
Nu au fost stabilite nişte teme, aşa că acolo am vorbit despre tot ceea ce se poate, de la cocalari până la academicieni, de la ziare online până la fenomenul social media, despre twitter şi cum ar trebui să ne folosim corect de el, dar şi puţin despre unele proiecte pe care vrem să le promovăm în blogosferă.
Păcat că nu a venit şi alibus, specialistul nostru în vinuri! Mai toţi am considerat că Tuborg şi Carlsberg sunt cele mai bune soiuri şi nimeni nu a vrut să desfacă singura sticlă de vin de pe masă, un Pinot Noir, adus în grabă de acasă.
Întâlnirea noastră s-a terminat cu o plimbare în parc, unde ne-am putut înţelege fără a fi distorsionaţi de muzică. Avem în plan unele proiecte interesante pe care sper să le dăm şi mai mult contur şi să le punem în practică imediat după cea de-a doua întâlnire a noastră.

Feriţi-vă de măgăruş!
Este clar că foarte mulţi copii din mediul urban au ca prim hobby calculatorul. Nu este nimic rău în a şti să utilizezi calculatorul încă de mic copil, însă este numai vina părinţilor atunci când copilul lor refuză să iasă în faţa blocului să bată mingea sau să se joace cu alţi copii de vârsta lui.
Refuză pentru că i se pare mai interesant să navigheze pe internet sau pentru că vrea să reuşească trecerea la un nivel imediat superior la jocul ăla cu împuşcături. E mai fain să socializeze pe platforme gen hi5 sau yahoo messenger decât să o facă faţă în faţă cu puştii din faţa blocului sau de pe uliţă. Ce fac părinţii în timpul ăsta? Îşi văd de treabă şi se bucură că plodul lor este cuminte şi că nu se împrieteneşte cu toţi retarzii.
De aceea vedem pe stradă copii foarte timizi, mai degrabă sălbatici, care nu ştiu să lege trei cuvinte, deşi pe net se dau zmei, copii care abia aşteaptă să se retragă în mediul lor, acolo unde îşi găsesc liniştea şi unde îşi trăiesc adevărata copilărie. Sunt copii care văd în alţi copii mai obraznici nişte monştri care trebuiesc îndepărtaţi. Şi acţionează! Încep să urle, să mimeze anumiţi luptători, să se comporte ca într-un joc.
Dar cea mai mare problemă vine din afara locuinţei în care îşi trăiesc inconştienţi copilăria. Este vorba despre conexiunea la internet, pe care părinţii o consideră indispensabilă. Mulţi părinţi consideră că internetul înseamnă doar informaţie şi jocuri şi nu îşi controlează copiii. Nu ştiu câţi dintre părinţi au auzit de programe de control parental, programe care monitorizează activitatea copilului la calculator şi interzic accesul la unele site-uri, precum cele cu un grad ridicat de violenţă sau porno. Interzic chiar şi folosirea unor cuvinte care pot fi considerate vulgare.
Internetul poate împiedica dezvoltarea corectă a copilului. Degeaba îi oferi o educaţie aleasă dacă îl laşi să acceseze orice pagină de internet. Copilul trebuie protejat şi supravegheat. Este adevărat, controlul excesiv poate dăuna, dar este indicat să se stabilească câteva reguli înainte de a vă lăsa copilul liniştit în faţa calculatorului.





