Suntem, pardon, ar trebui sa fim constienti ca firma birocratica a murit.Cam asta se intampla in occident de ani buni, iar Romania cum e in urma cu multi ani, ar trebui sa aiba aceleasi reguli.

Multe firme ar trebui sa se reinventeze, iar asta nu inseamna a schimba ceea ce este, ci a crea ceea ce nu este.Cea mai mare greseala a unei firme se produce atunci cand conducerea nu constientizeaza ca traieste in trecut, ca impune o mentalitate invechita.

In trecut, succesul unei firme se masura prin capacitatea de a supravietui. Din pacate, trecutul altor tari este prezentul in care se zbate tara noastra.

Mediul privat se afla in moarte clinica in aceasta criza impusa, zic eu, de statul român care este incapabil sa propuna solutii si sa stabileasca masuri clare pentru iesirea din criza.Iar daca mediul privat nu produce, suntem morti.

Ce face statul?Ce masuri ia?Mai nimic, dar pregateste marirea TVA si a cotei unice de impozitare.Adica le taie gatul de la genunchi si alora de vor sa produca, si alora de vor/trebuie/nu pot altceva decat sa consume.Ce fac romanii?Nimic! Parca-s hipnotizati.

Poate ca ar trebui sa ne uitam incruntati catre factorii de decizie.Mai bine arzi decat sa te stingi. Poate ca a venit timpul ca sa schimbam pozitia. Poate ca a venit timpul ca noi sa traim si sa-i lasam si pe altii sa moara.Noi, oamenii.Ei, politicienii.

Economia se dezvoltă în nenumărate locuri, numai în România nu. Bine, hai să trecem peste momentul ăla în care economia duduia în mandatul lui Tăriceanu la fel cum tremură chiloţii pe noi în mandatul lui Boc. Nu mai există un singur centru de gravitaţie, aşa cum erau SUA înainte, ci sunt mai multe, însă România se află mereu la polul opus.

De fapt, ce vor românii? Ştim bine că românii nu au fost niciodată atât de pretenţioşi şi că singura lor problemă adevărată este reprezentată de capra vecinului. Aşa că treaba e simplă : 22 de milioane de români vor şi ei ceea ce majoritatea occidentalilor au deja. Şi vor acum! O casă spaţioasă cu gard alb, o maşină care să nu te lase la greu, o soţie frumoasă/un soţ arătos, copii frumoşi şi isteţi,dacă se poate, o vacanţă anuală într-o ţară exotică şi o slujbă decentă şi constantă din care să-şi permită toate acestea.

Dar, hei, ceea ce-i înspăimântător şi suspect, la prima vedere, este că românii nu vor spune ” mi-aş dori” sau “te rog” ci sunt hotărâţi să obţină totul acum. Săracul Brucan era un optimist convins când spunea că României îi trebuiesc 30 de ani ca să îi ajungă pe europeni din urmă.

Au trecut zeci de ani de democraţie prost înţeleasă şi de tranziţie continuă fără ca ceva să se fi întâmplat, iar acum românii sunt mai hotărâţi ca niciodată să îşi facă auzite dorinţele, cel puţin la nivel declarativ.Am devenit un popor civilizat şi cu un mare simţ al răspunderii. Bine aţi venit în viitor! Suntem în anul 2050 şi românii au înţeles că nu trebuie să se mai lase conduşi şi amăgiţi la fiecare 4 ani. Suntem pe drumul cel bun!

ps: drept bonus la ceea ce am scris eu mai sus, trebuie sa spun ca m-m intors din viitor si ca pana in 2050 mai e cale lunga, astfel ca, in prezent, niste dobitoci vor ca hypermarketurile sa fie inchise duminica. Inteligent, nu?

Tot ceea ce înseamnă afacere s-a construit, cel puţin până acum, în jurul unor creaţii de excepţie, urmate de perioade de timp în care nu s-a făcut decât exploatare. Când te uiti la oamenii de afaceri şi mai ales la companiile lor, observi că se pricep extraordinar de bine la a exploata tot ce se poate. Vorbim aici despre resurse umane, tehnologii sau resurse naturale. Se pricep foarte bine, pentru că o fac de mult timp. Din păcate, la capitolul creativitate au un mare minus. A fi creativ înseamnă a face abstracţie de tot ceea ce înseamnă structuri sau tipare tradiţionale.

Aici vreau eu să punctez prin acest post.  Mă tot gândesc să ies din carapacea din ce în ce mai strâmtă şi să fac ceva. Nu poţi face orice, pentru că ai toate şansele să fii pus în faţa unui insucces. Trebuie găsită o nişă. Trebuie creativitate. Mă gândesc că e mai bine, poate, să merg pe alt drum decât cel pe care merge majoritatea oamenilor. Este posibil să plec pe un drum bine definit şi să ajung pe altul, nou şi fără cărări bătătorite  de alţii. Vorba aia, oamenii de ştiinţă au descoperit Viagra, deşi făceau cercetări pentru producerea unui medicament împotriva hipertensiunii arteriale. Sau Columb, care de fapt încerca să ajungă în India şi nu în America.

Românii sunt puşi în faţa altei propuneri legislative cu un caracter populist : doar copiii săraci să beneficieze de alocaţie. Desigur, acest lucru ne arată că avem un management prost, defectuos. Este o măsură inteligentă menită să facă dreptate? Eu zic că nu!

Sunt foarte multe mesaje venite din partea celor cu venituri mici sau foarte mici pe această temă. Ba la televizor, ba la radio, ba în discuţii purtate pe stradă. Toţi vorbesc pe aceeaşi voce: dacă măsura nu ne afectează, să facă ce vor ei! Eu unul sunt indignat. Sunt foarte multe măsuri luate din fotoliul de ministru. Măsuri care nu reflectă realitatea. Legat de subiect, să ridice mâna cel care consideră că o astfel de măsură este corectă!

În România, numărul familiilor sărace depăşeşte lejer pe cel al familiilor care trăiesc confortabil. Automat, vorbim despre sistemul educaţional. Câţi părinţi au bani să-şi trimită copilul la şcoală? Câţi părinţi dau doi bani pe şcoală ? În mediul rural, uneori, dar mai ales în familiile foarte sărace, în familii dezorganizate, fie că vorbim despre familiile de români sau romi, şcoala este considerată necesară doar pentru că aduce un venit:alocaţia de stat.  Sunt foarte mulţi părinţi care merg şi cer profesorilor să le lase copilul repetent, doar pentru a mai beneficia de un an de alocaţie de stat.În aceste familii dezorganizate nimeni nu are mai mult de patru clase. Foarte mulţi nu pot mai mult. Alţii nu au susţinere.

V-aţi întrebat care sunt cele mai numeroase familii ? Bineînţeles, familiile sărace şi familiile de pocăiţi. Fac copii pentru a avea un venit cât de mic. Ce, credeaţi cumva că, în aceste familii, veniturile merg direct către nevoile copilului? Nu! Alocaţiile de stat merg deseori la crâşma din colţul străzii sau la magazinul de cartier. Ori, ştiind aceste lucruri, nu era mai bine ca statul să ofere alocaţii în funcţie de performanţă ? Hmmm, sau poate nu chiar performanţă, ci pentru asigurarea unei educaţii corecte a copiilor proveniţi din familii sărace. Din păcate, statul nu face altceva decât să încurajeze sporul natural şi să îl neglijeze pe cel educaţional.

Pe de altă parte, proiectul despre care vorbeşte ministrul muncii mi se pare unul discriminatoriu. Nu părinţii sunt cei îndreptăţiţi să ia aceste alocaţii. Acest drept este dreptul copilului. Atât. Nu al copilului sărac, nici al celui bogat. Iar dacă vor ca aceste alocaţii să fie eliminate, de ce nu propun ca alocaţiile de care vor beneficia copiii săraci să fie mai mari ? Ce să facă un copil cu 42 de lei lunar ? Dacă aveţi timp şi chef, haideţi să dezbatem puţin problema! M-ar interesa opiniile unor părinţi sau profesori.

Economia de piaţă naşte locuri de muncă. Noi nu avem aşa ceva. Rezultă concedieri!

La început de an am fost martorii dispariţiei de pe piaţă a unor publicaţii cu nume. Enumerăm aici Business Standard, Gardianul, Cotidianul şi Ziua. Pe plan local, în ţară, au mai dispărut o serie de cotidiene. Şi vor mai dispărea, din anumite motive, politice sau strict financiare. Ce se întâmplă cu jurnaliştii concediaţi ? Ar trebui să  meargă către alte publicaţii, locale sau centrale, dacă ar avea această posibilitate. Dar nu prea cred în această şansă, în actualul context economic.

Ce se întâmplă cu adevăraţii jurnalişti ?

Probabil vor fi câţiva, cei mai buni dintre cei buni, care vor fi atraşi către publicaţiile rămase şi care nu se confruntă cu probleme financiare. Dar restul ? Nu poţi da cu piciorul unor jurnalişti care şi-au făcut treaba exemplar, care au bătut drumurile pentru a scrie lucruri interesante, nu ? Sunt jurnalişti care au lucrat ani de-a rândul la un ziar. Şi-au făcut un renume, lumea îi ştie. Vorbim despre cei care merită tot respectul, atât al cititorilor, cât şi al celorlalţi jurnalişti.

Mediul online, o soluţie !?

Ideea este una foarte simplă, nu eu am inventat-o, dar consider că are şanse să fie una de succes : mediul online ! Sigur că da, este greu să o iei de la zero, să îţi faci un brand, să devii credibil şi să nu fii considerat ca a fi “un ziar în plus”. Când vorbim de jurnalism în online, ştim că este o pâine de mâncat. Încă suntem la început, este loc de mai bine. Mai ales dacă mergem pe lucruri bine stabilite de la început. Există nişe, iar dacă ştii pe ce să te axezi ai numai de câştigat. Cu foarte multă muncă, e adevărat. Altfel, dacă îţi faci o publicaţie online unde totul arată ca o varză, cu ştiri care nu sunt împărţite pe categorii, fără o ţintă anume, fără un public căruia să i te adresezi, ai toate şansele să fii “concediat” şi de acolo !

În toată lumea, dar mai ales în România, cel puţin în cadrul instituţiilor publice(deşi se poate aplica cu uşurinţă şi în mediul privat), una dintre marile probleme nu este că salariaţii ştiu prea puţin, ci că nu ştiu ce ştiu. Pentru a funţiona corect, pentru a merge înainte, trebuie să creăm o organizaţie a învăţării şi trebuie să conştientizăm şi, mai ales, să ne asumăm faptul că nu suntem perfecţi.

Ţin minte că, într-o conversaţie avută cu un manager al unei firme despre metode de perfecţionare continuă a salariaţilor, acesta mi-a dat exemplul lui Arthur Koestler care definea creativitatea ca “un tip de învăţare în care profesorul şi elevul se află în aceeaşi persoană”. Această definiţie ar trebui să stea la baza construirii unei instituţii/organizaţii prospere. Trebuie să realocăm cunoştinţele de la nivelurile individuale la cele de grup.

Sigur că da, acest lucru poate suna elementar, însă cum reacţionăm când suntem întrebaţi astfel:

Citeam unele fragmente din cărți de filosofie și management.Mă interesa în mod deosebit conceptul de management modern. Ajuns la un capitol care făcea referire la conceptul de ierarhie, mi-am imaginat o chestie haioasă, până la urmă. Dar să începem prin a spune de unde vine acest concept.

Conceptul de ierarhie a fost introdus de către un grec pe nume Dionisie Areopagitul acum 1500 și ceva de ani. Literal, cuvântul înseamnă ” a conduce prin cele sfinte” . Nu, Dionisie nu era vreun iubitor de vin din mitologie. El era un om alcoolic, care a avut ca preocupare relația dintre Dumnezeu și diavol, raiul și iadul. Și-a imaginat că raiul este organizat ierarhic, cu nouă niveluri care îl aveau pe Dumnezeu ca director executiv, cu arhanghelii care erau ca niște manageri și cu Iisus Hristos, de-a dreapta Lui, într-o poziție de personal(HR).

Trecând ușor peste aceste aspecte, mai serioase aș spune, m-am gândit cum ar arăta un sistem ierarhic într-o companie, dar mai ales într-o instituție publică. Simplu, dar haios.

Ierarhia este o formă de organizare cu fața înspre director și cu fundul spre client.Să-i faci șefului pe plac pare, de cele mai multe ori, mai important decât să îți servești clientul/contribuabilul.Dacă este să fim răutăcioși, putem spune că ierarhia ne simplifică nouă viața, dar oare îi va aduce vreun beneficiu clientului/contribuabilului ?

Dacă ar fi să fiți creativi, cum ați defini sistemul ierarhic ?