Măsură populistă: alocaţii doar pentru copiii săraci
In: Fucktard, Romania, bani, loc de dat cu capul, management, mizerii, politica, social
Românii sunt puşi în faţa altei propuneri legislative cu un caracter populist : doar copiii săraci să beneficieze de alocaţie. Desigur, acest lucru ne arată că avem un management prost, defectuos. Este o măsură inteligentă menită să facă dreptate? Eu zic că nu!
Sunt foarte multe mesaje venite din partea celor cu venituri mici sau foarte mici pe această temă. Ba la televizor, ba la radio, ba în discuţii purtate pe stradă. Toţi vorbesc pe aceeaşi voce: dacă măsura nu ne afectează, să facă ce vor ei! Eu unul sunt indignat. Sunt foarte multe măsuri luate din fotoliul de ministru. Măsuri care nu reflectă realitatea. Legat de subiect, să ridice mâna cel care consideră că o astfel de măsură este corectă!
În România, numărul familiilor sărace depăşeşte lejer pe cel al familiilor care trăiesc confortabil. Automat, vorbim despre sistemul educaţional. Câţi părinţi au bani să-şi trimită copilul la şcoală? Câţi părinţi dau doi bani pe şcoală ? În mediul rural, uneori, dar mai ales în familiile foarte sărace, în familii dezorganizate, fie că vorbim despre familiile de români sau romi, şcoala este considerată necesară doar pentru că aduce un venit:alocaţia de stat. Sunt foarte mulţi părinţi care merg şi cer profesorilor să le lase copilul repetent, doar pentru a mai beneficia de un an de alocaţie de stat.În aceste familii dezorganizate nimeni nu are mai mult de patru clase. Foarte mulţi nu pot mai mult. Alţii nu au susţinere.
V-aţi întrebat care sunt cele mai numeroase familii ? Bineînţeles, familiile sărace şi familiile de pocăiţi. Fac copii pentru a avea un venit cât de mic. Ce, credeaţi cumva că, în aceste familii, veniturile merg direct către nevoile copilului? Nu! Alocaţiile de stat merg deseori la crâşma din colţul străzii sau la magazinul de cartier. Ori, ştiind aceste lucruri, nu era mai bine ca statul să ofere alocaţii în funcţie de performanţă ? Hmmm, sau poate nu chiar performanţă, ci pentru asigurarea unei educaţii corecte a copiilor proveniţi din familii sărace. Din păcate, statul nu face altceva decât să încurajeze sporul natural şi să îl neglijeze pe cel educaţional.
Pe de altă parte, proiectul despre care vorbeşte ministrul muncii mi se pare unul discriminatoriu. Nu părinţii sunt cei îndreptăţiţi să ia aceste alocaţii. Acest drept este dreptul copilului. Atât. Nu al copilului sărac, nici al celui bogat. Iar dacă vor ca aceste alocaţii să fie eliminate, de ce nu propun ca alocaţiile de care vor beneficia copiii săraci să fie mai mari ? Ce să facă un copil cu 42 de lei lunar ? Dacă aveţi timp şi chef, haideţi să dezbatem puţin problema! M-ar interesa opiniile unor părinţi sau profesori.
O idee pentru jurnalişti
In: Mass-Media, Romania, bani, diverse, internet, management, social
Economia de piaţă naşte locuri de muncă. Noi nu avem aşa ceva. Rezultă concedieri!
La început de an am fost martorii dispariţiei de pe piaţă a unor publicaţii cu nume. Enumerăm aici Business Standard, Gardianul, Cotidianul şi Ziua. Pe plan local, în ţară, au mai dispărut o serie de cotidiene. Şi vor mai dispărea, din anumite motive, politice sau strict financiare. Ce se întâmplă cu jurnaliştii concediaţi ? Ar trebui să meargă către alte publicaţii, locale sau centrale, dacă ar avea această posibilitate. Dar nu prea cred în această şansă, în actualul context economic.
Ce se întâmplă cu adevăraţii jurnalişti ?
Probabil vor fi câţiva, cei mai buni dintre cei buni, care vor fi atraşi către publicaţiile rămase şi care nu se confruntă cu probleme financiare. Dar restul ? Nu poţi da cu piciorul unor jurnalişti care şi-au făcut treaba exemplar, care au bătut drumurile pentru a scrie lucruri interesante, nu ? Sunt jurnalişti care au lucrat ani de-a rândul la un ziar. Şi-au făcut un renume, lumea îi ştie. Vorbim despre cei care merită tot respectul, atât al cititorilor, cât şi al celorlalţi jurnalişti.
Mediul online, o soluţie !?
Ideea este una foarte simplă, nu eu am inventat-o, dar consider că are şanse să fie una de succes : mediul online ! Sigur că da, este greu să o iei de la zero, să îţi faci un brand, să devii credibil şi să nu fii considerat ca a fi “un ziar în plus”. Când vorbim de jurnalism în online, ştim că este o pâine de mâncat. Încă suntem la început, este loc de mai bine. Mai ales dacă mergem pe lucruri bine stabilite de la început. Există nişe, iar dacă ştii pe ce să te axezi ai numai de câştigat. Cu foarte multă muncă, e adevărat. Altfel, dacă îţi faci o publicaţie online unde totul arată ca o varză, cu ştiri care nu sunt împărţite pe categorii, fără o ţintă anume, fără un public căruia să i te adresezi, ai toate şansele să fii “concediat” şi de acolo ! Read more
Despre creativitate şi performanţă
În toată lumea, dar mai ales în România, cel puţin în cadrul instituţiilor publice(deşi se poate aplica cu uşurinţă şi în mediul privat), una dintre marile probleme nu este că salariaţii ştiu prea puţin, ci că nu ştiu ce ştiu. Pentru a funţiona corect, pentru a merge înainte, trebuie să creăm o organizaţie a învăţării şi trebuie să conştientizăm şi, mai ales, să ne asumăm faptul că nu suntem perfecţi.
Ţin minte că, într-o conversaţie avută cu un manager al unei firme despre metode de perfecţionare continuă a salariaţilor, acesta mi-a dat exemplul lui Arthur Koestler care definea creativitatea ca “un tip de învăţare în care profesorul şi elevul se află în aceeaşi persoană”. Această definiţie ar trebui să stea la baza construirii unei instituţii/organizaţii prospere. Trebuie să realocăm cunoştinţele de la nivelurile individuale la cele de grup.
Sigur că da, acest lucru poate suna elementar, însă cum reacţionăm când suntem întrebaţi astfel: Read more
Cum definim ierarhia ?
Citeam unele fragmente din cărți de filosofie și management.Mă interesa în mod deosebit conceptul de management modern. Ajuns la un capitol care făcea referire la conceptul de ierarhie, mi-am imaginat o chestie haioasă, până la urmă. Dar să începem prin a spune de unde vine acest concept.
Conceptul de ierarhie a fost introdus de către un grec pe nume Dionisie Areopagitul acum 1500 și ceva de ani. Literal, cuvântul înseamnă ” a conduce prin cele sfinte” . Nu, Dionisie nu era vreun iubitor de vin din mitologie. El era un om alcoolic, care a avut ca preocupare relația dintre Dumnezeu și diavol, raiul și iadul. Și-a imaginat că raiul este organizat ierarhic, cu nouă niveluri care îl aveau pe Dumnezeu ca director executiv, cu arhanghelii care erau ca niște manageri și cu Iisus Hristos, de-a dreapta Lui, într-o poziție de personal(HR).
Trecând ușor peste aceste aspecte, mai serioase aș spune, m-am gândit cum ar arăta un sistem ierarhic într-o companie, dar mai ales într-o instituție publică. Simplu, dar haios.
Ierarhia este o formă de organizare cu fața înspre director și cu fundul spre client.Să-i faci șefului pe plac pare, de cele mai multe ori, mai important decât să îți servești clientul/contribuabilul.Dacă este să fim răutăcioși, putem spune că ierarhia ne simplifică nouă viața, dar oare îi va aduce vreun beneficiu clientului/contribuabilului ?
Dacă ar fi să fiți creativi, cum ați defini sistemul ierarhic ?
Outsourcingul, o soluţie pe timp de criză ?
In: IT, Romania, bani, diverse, fonduri europene, management, personal
Ce inseamnă outsourcing ?
Externalizarea, denumită şi Outsourcing, se referă la delegarea unor sarcini sau obiective unor segmente organizaţionale aparţinând unor entităţi externe, care oferă un raport preţ calitate mai bun sau deţin expertiză în domenii specializate. Externalizarea poate cuprinde un spectru larg de activităţi, de la procese operaţionale (de exemplu livrarea de produse) şi până la funcţiuni ale firmei. ( sursa: wikipedia )
Promovare prin externalizare
Outsourcingul este o soluţie, dacă vorbim la general. Cu atât mai mult, în această perioadă de criză, outsourcingul poate veni ca o soluţie pentru multe dintre companiile care nu mai fac faţă cheltuielilor din ce în ce mai mari. Când vine vorba de reduceri ale cheltuielilor, departamentele de marketing sunt primele care vor avea de suferit. Cunosc multe companii care au tăiat până la zero cheltuielile de marketing.
Chiar şi aşa, companiile au nevoie de promovare. Constant. Fără promovare eşti zero barat, dar când te gândeşti că mai toţi clienţii întârzie cu plata serviciilor, furnizorii întârzie la rândul lor cu livrarea produselor şi în plus ţi se cere să faci plata lor în avans. Spre urmare, cel mai probabil, decizia care va fi luată în secunda doi va fi desfiinţarea departamentului de marketing al companiei respective. Cel puţin pentru un timp. Ce-ar fi dacă, în locul acestor decizii, s-ar pune problema externalizării serviciilor ? Adică, în loc să plăteşti câţiva salariaţi, să plăteşti, la jumătate de preţ, unul sau doi consultanţi care să se ocupe exclusiv de promovare .
Avem încredere în outsourcing ?
Din păcate, numărul companiilor care apelează la astfel de soluţii de externalizare a serviciilor este unul foarte mic. Întâlnim deseori manageri reticenţi în ceea ce priveşte decizia de a adopta o politică bazată pe externalizarea serviciilor. Cei mai mulţi fac parte din companii multinaţionale. Situaţia se va modifica în functie de felul în care se va schimba strategia managerilor români, dar şi în funcţie de timpul în care pieţele europene vor fi deja saturate, fapt ce va motiva intrarea unor companii de outsourcing pe piaţa internă.
Trebuie să recunoaştem că outsourcingul nu reprezintă, deocamdată, o soluţie, întrucât ţara noastră este slab reprezentată la nivelul proiectelor de accesare a fondurilor europene, faţă de alte state europene, al căror grad de accesare al fondurilor este unul foarte mare. Nu cred că m-aş pripi dacă aş spune că, pe viitor, outsourcingul va reprezenta o soluţie mai mult decât potrivită pentru companiile aflate în plină dezvoltare.
Prima casă, prima ţeapă
In: Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, management, mizerii, politica, social
După cum ştiţi, a demarat programul guvernamental “prima casă”. Până să fie pus pe hârtie, programul părea a fi destinat celor cu venituri mici şi medii, care nu au în proprietate un imobil şi care, astfel, nu îşi pot permite să facă un credit pentru a cumpăra locuinţa mult visată. Ştiam bine că preţurile locuinţelor au crescut în ultimii ani extrem de mult. O casă într-un oraş marişor costau cât o vilă de lux din occident. Ştiam bine că cei mai mulţi dintre români nu au salarii mai mari de 200-300 de euro. Ştiam că gradul de sărăcie este mare, la fel cum ştiam că nu oricine şi-ar permite să dea o rată consistentă la bancă, timp de 25-30 de ani.
De aceea, programul propus de guvern ar fi trebuit să se adapteze realităţii. Cum bine ştim, în România, gura bate fundul. Au fost date declaraţii peste declaraţii, care mai de care mai încurajatoare. Boc zicea că aşa ceva nu s-a mai întâmplat în România, Pogea zicea că s-a făcut un efort extraordinar pentru demararea acestui program, mai ales că au fost negocieri dure cu băncile, care nu se lăsau vrăjite, lumea era cu sufletul la gură, Michael Jackson îşi pregătea revenirea în forţă şi Elena Udrea se plimba în picioarele goale pe malul apei. Ce mai, extraordinar !
De fapt, ce înseamnă acest program pentru noi, consumatorii ? Zic că înseamnă un mare ajutor pentru bănci, nu pentru noi. Garanţia oferită de stat ajută băncile să relanseze ofertele de creditare. Dobânzile sunt extrem de mari, comisioanele sunt fără număr, iar noi, consumatorii, ajungem să plătim de 2 ori mai mult decât luăm. Aflăm din presă că cea mai mică rată posibilă la un credit ipotecar de cel mult 60.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, prin acest program, ar fi de 340 de euro. Asta în condiţiile în care cea mai mică dobândă propusă este de 5.5 %.
Procentul nu este unanim acceptat, astfel că dobânzile pot urca până la 14% pentru creditele în euro sau până la 23% la creditele în lei. Majoritatea băncilor acceptă un grad de îndatorare de 50%, ceea ce înseamna că pentru cel mai ieftin credit prin „prima casă” ar fi necesar un salariu de circa 700 de euro, aproximativ 3.000 de lei pe lună, adică mai mult de două salarii medii pe economie. În luna martie, spre exemplu, salariul mediu net pe economie a fost de 1.402 lei, conform Institutului National de Statistică.
Am citit în presă că există o clauză în contractul ipotecar încheiat cu banca, prin care aceasta are dreptul să-ţi ia locuinţa dacă valoarea ei de piaţă a scăzut sub suma împrumutată. În concluzie, această primă casă este doar o garanţie pentru bănci că nu vor rămâne fără banii pe care îi dăruiesc din tot sufletul populaţiei.
În aceste condiţii, mă întreb cine îşi poate permite să îşi facă credit prin programul prima casă ? Cine altcineva decât cei ce câştigă câteva mii de euro pe lună ? Conform statisticilor, în ţara noastră nu există decât câteva sute de mii de persoane care s-ar încadra la aceste reguli impuse de program, din care doar câteva zeci de mii şi-ar putea permite să dea o rată la bancă prin acest program. Aşadar, GUVERNUL ROMÂNIEI ia nişte măsuri adresate câtorva zeci de mii de persoane şi nu întregului popor.
Cu un salariu minim acceptat de bancă pentru a-ţi face credit, nu îţi perimiţi să cumperi locuinţa şi gata. Locuinţa aia trebuie renovată, în cele mai multe din cazuri. Apoi, trebuie să mănânci, să te îmbraci, să îţi creşti copilul, să îţi plăteşti utilităţile, să mai mergi şi tu, poate, într-un concediu odată la 2 ani. Consider că este o ţeapă servită pe tavă românilor, dar şi o oportunitate pentru speculanţii imobiliari.
Oamenii sunt diferiți
In: Marasesti, Romania, diverse, loc de dat cu capul, management, personal, politica, social
Mergând prin oraș cu fetița mea, am auzit câțiva membri de partid(nu spun care) vorbind despre votanții din Mărășești. Discuția era destul de încinsă în momentul în care am trecut pe lângă ei și am prins din zbor faptul că, pentru acei membri de partid, la fel ca și pentru alții,probabil, oamenii din orașul ăsta sunt atât de proști și fomiști, încât ar fi în stare să voteze numai aiurea, doar ca să își satisfacă ei niște pofte sau, după caz, ure personale față de anumiți politicieni.
Nu mi-a plăcut deloc ce am auzit, chiar dacă se întâmplă ca unele persoane să gândească altfel decât o fac acei membri de partid. Mi-a stat pe vârful limbii să îl contrazic pe unul din cei care se cred mari șmecheri politici și să îi spun că oamenii nu sunt mărfuri în vrac, ci ei se prezintă ca niște forme și profiluri diferite. Dacă unul greșește sau nu este de acord cu politica ta, nu înseamnă că toți sunt niște dobitoci cărora le curg bale din gură de proști.
Am învățat de-a lungul timpului că fiecare indivit în parte este diferit. Mă uit la fiică-mea și îmi dau seama de asta, mai ales atunci când fac comparație cu alți copii de vârsta ei. Da, nu toți oamenii sunt la fel de intelectuali, buni, onești sau muncitori, dar schimbarea pe care o vrem sau pe care o așteptăm din partea lor are nevoie de timp. Industriei auto i-au trebuit peste 100 de ani ca să își dea seama că femeile nu sunt niște bărbați mai mici și firavi.Astfel, totul se va face prin personalizare la cel mai mic numitor comun:unu.
Ca și poltician, angajator, căutător de talente și așa mai departe, ori reușești să treci cu brio acest proces de diferențiere ( nu toți sunt la fel ), ori o să stai să privești cum închid ușa pe dinafară cele mai de preț valori care ți-au trecut prin față. Pe scurt, dacă reușești să îi educi pe oameni, ca mai apoi să îi tratezi ca pe niște imbecili sau doar ca pe o simplă resursă umană, cum se obișnuiește a se face în instituțiile publice, cei mai buni vor pleca.
Îmi aduc aminte și de câțiva conducători de instituții publice care făceau această greșeală. Se întâmplă și sub ochii mei acest lucru și e mare păcat că astfel de conducători, de altfel pregătiți pentru a face față întâmplărilor de acest fel, tratează instruirea oamenilor ca pe un cost și nu ca pe o investiție. Ca să îi atragem și mai ales să îi păstrăm în cadrul organizației noastre pe cei mai buni oameni, trebuie să îi tratăm ca pe niște individualități. De altfel, originea cuvântului individ vine din latină și înseamnă,literal, indivizibil.
De ce la noi, acolo unde muncim, nu se poate ca oamenii să fie tratați, evaluați, răsplătiți, motivați și inspirați în feluri diferite, de la caz la caz, așa cum se practică peste hotare ? Oare nu pentru că avem manageri slab pregătiți și politicieni la fel de slab pregătiți ? Companiile populare din SUA își răsplătesc angajații cu lucruri precum masaj la locul de muncă, valet peronal și chiar servicii de spălătorie și de creștere a copiilor. Alte companii, care oferă servicii de îngrijire la domiciliu, nu au pus limită în ceea ce privește zilele de concediu medical a angajaților. Chiar poți să stai acasă cât timp ai nevoie, dar să îngrijești o femeie bolnavă. Altora li se aduc la serviciu stripteuze, ca să îi mai destindă pe angajații care muncesc non-stop. Vi se pare un răsfăț ? Poate că da, dar dacă nu îți poți răsfăța oamenii tăi, e foarte puțin probabil că îți vei răsfăța clienții.
Concluzia este una singură : mulți dintre managerii și politicienii din România nu sunt atât de bine pregătiți pentru a face performanță cu adevărat. Nu îți trebuie diplome la Harvard și nici doctorate ca să faci asta. Contează să fii capabil și să ai o minte deschisă. Să fii receptiv și să înveți de la alții mai bine pregătiți ca tine. Dacă rămânem cu ochelarii de cal puși pe ochi, nu o să ridicăm capul din mocirlă niciodată, iar oamenii competenți vor fugi acolo unde li se va recunoaște adevărata valoare. Oamenii nu sunt proști și nici răi. Ei sunt pur și simplu diferiți.
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici