După părerea mea este o ODĂ dedicată mamelor de pretutindeni, iar versurile sunt extrem de puternice şi bine alese.

Dumnezeu să te odihnească între îngeri, Tică ! Îţi mulţumesc că ai existat !

…îmi amintesc că, ori de câte ori era ziua mea, Tică îmi umplea telefonul de sms-uri foarte haioase şi originale, făcute pe moment.

———————————-

LA MULŢI ANI, DOAMNĂ

SĂ VĂ TRĂIASCĂ ŞTEFAN

ÎNTRU MULŢI ANI

FERICIŢI

ŞI DRAGOSTE

Naşii

buna dimineaţa Doamnă

fevruarie la picioarele tale

in alb

ca o cununa dumnezeiască

buna dimineaţa Doamnă

ne închinăm Ţie

aşa cum nu ştim încă

a ne închina Mamelor

şi cum inima săraca

ca o pasăre vânată în continuu

se străduieşte de veacuri

să ne destănuie taina

naşterii lumii…

bună dimineaţa Doamnă

binecuvântat fie ceasul dragostei

dar să ne aducem aminte

o !

să ne aducem aminte

că nimic din tot ce este sfânt

că nimic din tot ce este frumos

că nimic din tot ce rămâne TRAINIC

nu se poate împlini

decât în

durere

imensa lumină a durerii

ca un semn al trecerii noastre

şi a rămânerii

în rana cumplită a pământului

bună dimineaţa Doamnă

Toamna s-a împlinit în tine

şi rodul s-a desfăcut

precum florile din muguri

şi acum Soarele

mai ales cel din noi

Soarele Sufletului

şi al iubirii

pe cerul nevăzut

ca o iarnă pentru spălarea păcatelor

ca o primăvară pentru naştere

ca o vară pentru împlinire

înainte de Toamnă

binecuvântat fie rodul dragostei

binecuvântat fie pruncul curat

binecuvântata fie durerea mamei

pentru fericirile lumii…

Bună dimineaţa doamnă

cine oare înainte de Dumnezeu

mai aude Ţipătul

ţipătul durerii

şi ţipătul bucuriei

ţipătul-cântec

singurul mare şi înalt cântec

al ieşirii din întuneric?

Dar cine-l înţelege într-atât

ca sa poată iubi Viaţa

ca pe o femeie

şi Moartea ca pe o îndurare ?
Cine se mai apropie de Dumnezeu într-atât

ca să-i poată înţelege gândul?

o, Femeie !

numai Tu, dătătoare de viaţă,

binecuvântare Ţie

întru numele Lui

binecuvântare!

albe flori Doamnă

flori de lumină

flori-dalbe

flori de rouă

flori de dor

numai flori sub picioarele Tale

numai flori

coroane imense

în părul Tău

numai flori

ca o primăvară de muguri

în cuvintele Tale

numai flori

ca o toamnă bogată în fructe

în sufletul Tău

binecuvântat fie, deci, ceasul dintâi

când iubirea a curs dumnezeieşte

peste noi

binecuvântate fie clipele nopţii

când se aud copiii cântând

în sângele nostru

binecuvântat

binecuvântat

binecuvântat

fie numele Tău

Mamă !

Dintr-o sinceră şi sărbătorească

dragoste

astăzi

7 fevruarie 1982

când suntem alături de tine

şi de pruncul tău

aşa cum vom fi

întotdeauna

Ai tăi,

Bogdan

Rodica

şi

constantin ghiniţă

La mulţi ani !

Pace Doamnă în sufletele noastre !

Vă mulţumesc pentru participare şi vă provoc să rămâneţi în continuare fideli blogului şi paginii de sănătate de pe Facebook a Herbalife Vrancea.
Un An Nou liniştit şi prosper ! La mulţi ani !

În mintea mea erau tot felul de gânduri, dar cel mai puternic sentiment era acela de împlinire. Ah, mai era ceva : o senzaţie puternică de gol în stomac.

Per total a fost un eveniment reuşit. Copiii au fost la înălţime, au fost şi foarte multe emoţii, dar era şi firesc. Cel puţin, planurile mele au cam fost date peste cap pentru că fiică-mea nu m-a lăsat să îi ies din raza de acţiune. Măcar şi-a dus rolul de “fulg de nea” până la capăt, a spus poeziile ca la carte, a cântat, a dansat şi a vorbit cu moşul.Apropo, tema primei serbări a fost “fulgul de nea”(fetele) vs “omul de zăpadă”(băieţii).

Pe scurt, cam asta s-a întâmplat astăzi la prima serbare a boboceilor de grădiniţă (sau măcar atât am reuşit eu să prind ) :

Lucrul acesta mi-a adus aminte de vremea în care încercam să fac tot posibilul pentru a petrece câteva minute lângă o persoană pe care o credeam sculă în materie de calculatoare. Eu eram un umil “elev”, proaspăt utilizator al unui calculator mult prea puternic pentru timpurile alea ( în anii 90 aveam un hard-disk de 6 Gb, mult peste colegii mei care se mândreau cu hdd-uri de până în 1Gb. ), dar care nu ştiam mare lucru, chiar dacă eram la mate-info. Uram faptul că la şcoală aveam nişte amărâte de calculatoare care funcţionau cât de cât doar dacă apăsai butonul turbo şi în loc să învăţăm hardware şi programare “ca la carte” făceam prostia de Turbo Pascal.

În fine. M-am dat pe lângă persoana aceea până a înţeles că, pentru a scăpa de privirile mele curioase, trebuie să mă înveţe să stăpânesc cum trebuie toate aceste cunoştinţe. Trebuie să recunosc că omul a avut răbdare cu mine, mi-a explicat şi paraexplicat şi tot ceea ce credeam că am învăţat de la el puneam în practică pe calculatorul meu. Aşa se făcea că la fiecare sfârşit de săptămână veneam cu pc-ul la el ca să mi-l repare

Nu a durat mult toată această poveste pentru că totuşi nu-s ultimul încuiat de pe lumea asta. Abia la sfârşitul poveştii mi-a recunoscut că mai avea puţin şi mă strângea de gât dacă mă mai vedea pe vizor cu calculatorul în braţe.

Cu timpul, a venit şi momentul în care eu eram în postura de a învăţa pe cineva cam aceleaşi lucruri. Sincer să fiu, mă simţeam onorat şi împlinit să învăţ pe cineva să facă ceva ce am făcut şi eu. Numai că, brusc şi deodată ( cum spunea o fostă colegă ), nu mai eram atât de răbdător pe câtă răbdare am avut atunci când am vrut să fur meseria. Am început să mă enervez repede ori de câte ori “elevul” nu înţelegea chestii foarte simple, gândindu-mă că îi va fi foarte greu înţeleagă complexitatea sistemului dacă nici măcar lucrurile banale nu îi intră în cap. Abia mai apoi mi-am dat seama că, poate, eu sunt de vină fiindcă trec prea repede peste anumite etape şi că lui îi era ruşine să întrebe lucruri pe care, poate, nu le-a înţeles.

Şi m-am gândit că atunci când eşti nevoit să înveţi pe cineva să facă ce-ai făcut tu atâta timp, e ca şi cum ar trebui să accepţi persoane noi într-o familie. Se schimbă absolut totul. Pe mine m-a surprins cum persoanele pe care le-am învăţat să utilizeze (mai mult sau mai puţin) calculatorul  m-au făcut să mă uit în interiorul meu. Pot să  văd cu alţi ochi cine eram eu atunci,  cine sunt acum şi cine aş putea deveni într-o zi.

Un singur lucru este cert : trebuie să mă înarmez cu mai multă răbdare şi să accept că aşa am fost şi eu odată. Voi aţi fost  răbdători de felul vostru atunci când v-aţi aflat într-o astfel de situaţie ?

La mulţi ani şi multă sănătate îi doresc!

PS : Dupa ce a participat la o demonstratie facuta de animatorii de la Babyland din Jupiter, a urmat practica la noi acasa

Aşa se face că, de câte ori are ocazia să socializeze cu un copil mai mare ca ea, îl întreabă diferite lucruri pe care le-a făcut la grădiniţă. Doamne…şi nici nu ştiţi cât vorbeşte şi ce replici are! Şi nici nu refuză să ia lecţii de la alţi copii, chiar dacă, atât cât ştie ea, se pricepe să facă lucrurile respective. Să luăm un mic exemplu, zic!

Şi bunica mea spunea despre copii că sunt sănătoşi atât timp cât sunt grăsuni şi veseli, iar acest lucru a fost transmis din generaţie în generaţie şi astfel au ajuns părinţii să-şi hrănească proprii copii mai mult decât este cazul. Hrana şi mai ales compoziţia ei s-a schimbat de-a lungul timpului din mâncarea sănătoasă în mâncare procesată. Nu şi obiceiurile, care au rămas aceleaşi.

Când mergem în comunităţi cu un grad de sărăcie ceva mai pronunţat vedem persoane preponderent supraponderale şi mai ales obeze. Întotdeauna în acea comunitate trăiesc şi oameni care sunt mai “avuţi” şi, de cele mai multe ori, acei oameni sunt sănătoşi şi mai ales arată ca nişte oameni sănătoşi.

Acest lucru ne face să înţelegem că principalul motiv pentru care oamenii sunt obezi şi au o stare de sănătate precară are o legătură mai mare cu economia decât cu biologia. Economia este în mare măsură vinovată de toate aceste aspecte, pentru că ea, prin industria alimentară foarte bine dezvoltată, ne face să mâncăm din ce în ce mai mult din cele mai dăunătoare produse alimentare.

Orientarea companiilor alimentare (mai ales cele care au ca obiect al afacerii preparatele tip fast-food, dar nu numai) către clienţii supraponderali este extrem de profitabilă, întrucât aceste persoane consumă în mod obişnuit de două ori mai mult decât o persoană cu greutatea normală. Astfel, targetul acestor companii este să facă dintr-un număr de persoane care cântăresc, să zicem, 95 kg şi care nu au energia necesară pentru a face faţă tuturor cerinţelor zilnice să cântărească măcar 100 kg până în luna X, prin creşterea consumului de alimente nesănătoase, ca să îşi îndeplinească targetul de vânzări şi să primească bonusul pentru a ajunge în mult visata vacanţă de pe Coasta de Azur. Şi este foarte probabil ca aceste persoane care au astfel de joburi să mănânce o masă sănătoasă când merg acasă, în familie.

Astfel, am ajuns în prezent să observăm că efectele obezităţii şi a unei stări de sănătate nu tocmai bună, trec dincolo de aspectul fizic al unei persoane. Ceea ce vreau să spun este că am înlocuit discriminarea sexuală şi rasială cu un nou tip de discriminare, bazat pe greutatea şi aspectul fizic al unei persoane. De câte ori nu am auzit spunându-se lucruri jignitoare despre anumite persoane supraponderale? De câte ori aceste persoane sunt refuzate atunci când aplică la un job pentru care sunt pregătiţi din punct de vedere profesional ? De foarte multe ori, nu?

Iată că odată cu trecerea timpului, cei mai mulţi oameni care sunt obezi ocupă partea inferioară a treptelor sociale în timp ce în trecut sărăcia era asociată cu persoanele slabe, iar obezitatea cu bogăţia!

Dar uite că a venit momentul ca eu să scap şi de aceste contre! Întâmplător, am găsit pe internet o soluţie foarte simplă şi haioasă de a împături tricourile fără prea mare efort. Şi nici nu trebuie să ai mare talent în a face asta. Priviţi!

1. Reno-ul meu face fiţe. În urmă cu ceva timp a rămas blocat pe o fază şi nu şi-a mai revenit. Am urcat în maşină, am pus contact şi….buffff!, AC-ul mergea pe turaţie maximă. Zic să dau bice, adică motor şi să reglez după aia turaţia ventilatorului. Neam!

Am apăsat fiecare butonaş în parte. Şi, contrar aşteptărilor, toate mergeau în afară de cel de reglare a turaţiei. Vizita la reprezentanţa Renault mi-a adus o veste neagră rău : un condensator mic trebuie înlocuit. Preţ cu tot cu manoperă : 600 de lei !!! Mă întreb dacă ăştia tot nu şi-au dat seama după atâta amar de vreme că lucrează tot după lista de preţuri de la reprezentanţele Renault din Franţa ?

M-am interesat pe forumurile dedicate renoiştilor din România şi alţii care au avut aceeaşi problemă au apelat la service-urile de cartier. Total piesă + manoperă = 60-70 lei.

2. Ca să nu merg cu vântu-n freză, am apelat la serviciile CFR pentru a ajunge la Bucureşti unde aveam eu nişte treabă. M-am dus cu rapidul şi m-am întors cu inter-city-ul. Rapidul face cu juma de oră mai mult, dar parcă era mai comod ca şi inter-city. Adică stăteai mai relaxat pe scaune. Minusul mare la rapid este ca are priza la juma de metru faţă de scaune, faţă de inter-city care dispune de prize sub masa din faţa pasagerului.

Şi nu asta-i chestia cea mai nasoală. Nu, nici pe departe! Eu mă întreb cum oare, în anul 2011, un drum Focşani-Bucureşti se face cu Rapidul în 4 ore şi cu IC în 3,5 ore ? Iar ca raport servicii/preţ sunt varză cei de la CFR. Dus-întors/persoană costă puţin peste 100 de lei, stai 4 ore în măgăoaia aia şi numeri stâlpii de-ţi vine să turbezi, pe când cu maşina personală scoţi din buzunare 100-120 de lei dus-întors şi îţi ia doar 2-2,5 ore. Nu ştiu, dar parcă în anii 90 trenurile mergeau mai repede şi costau mai puţin !