Nu stiu daca v-am mai spus, dar de aproape un an de zile am investit impreuna cu parintii mei intr-o afacere sanatoasa, inca, si anume deschiderea unui mic lant de farmacii in judetul Vrancea. Inca nu excelam la capitolul experienta in acest domeniu, desi ea exista, dar excelam la capitolul oferta. Adicatelea la preturi. Probabil cele mai bune, iar acest lucru conteaza foarte mult pentru consumatori.

Unde vreau eu sa ajung cu acest lucru ? Ei bine, pentru simplul fapt ca preturile sunt printre cele mai bune din oras, poate chiar din judet, multe persoane aleg sa cumpere medicamentele de la farmacia noastra. Printre clienti se nimeresc si persoane cu un nivel de cultura mai slab dezvoltat. Sanatatea nu tine cont de minte, apropo de “mento sana in corpore sano”.

Fapt pentru care, timp de 5 minute, pe ceas, am facut o cura de ras de toata frumusetea cu ajutorul unui client putin mai bronzat, care venise intr-un suflet la farmacie, trimis de consoarta, sa cumpere niste alifie pentru pasarica nevesti-sii. Iata si motivul !

In romana : ” Alifie pentru mancarimi jos. Adulti, pasarica.”

Na, ca iar m-a lovit rasul fara sa il pot controla !

Conform legii de aplicare a legii-cadru, salariile de bază, indemnizaţiile şi soldele, diferenţiate în funcţie de veniturile actuale, vor avea parte de creşteri minime de 1% (1 procent). Creşterile pot ajunge chiar şi la 20% în cazul salariilor mici şi foarte mici.

Astfel, spre exemplu, salariile între 600-800 lei pot fi majorate cu cel mult 20%, cele între 801-1000 lei cu 16%, între 1001-1500 lei cu 12%,  între 1501-2000 cu 8%, între 2001-2500 cu 4%, iar salariile de peste 2501 lei cu cel mult 1%. Toate creşterile sunt condiţionate de faptul că ele nu pot creşte peste cele impuse de noua grilă de salarizare.

Pe lângă aceste lucruri, guvernanţii au considerat corectă tăierea sporului de 75% acordat pentru funcţiile de manageri publici, îndepărtând mulţi specialişti din sistem, zic eu, cât şi tăierea unor sporuri cadrelor care muncesc în condiţii cu înalt risc profesional, cum este şi cazul personalului medical din secţiile de boli infecţioase.

Consultă aici noile grile de salarizare !

Aici poţi vedea cum vor arăta salariile în 2011 !

Ce concluzii tragem, la cald, din aceste informaţii ? Păi prima concluzie ar fi că toţi bugetarii ar trebui să mulţumească din inimă partidului pentru procentul de 1-20%, chiar dacă el nu va fi resimţit în mod real, din cauza preţurilor care explodează zi de zi.

A doua concluzie ar fi că, deşi se anunţau reduceri masive în rândul bugetarilor, ele au fost trecute cu vederea, ba mai mult, încep creşterile salariale. Acum sunt bani ?

În final, cea de-a treia concluzie pe care o trag este că mai marii noştri conducători aplică excelent tezele celui de-al XVI-lea congres. Adică ăia care au salarii mai mari trebuiesc penalizaţi crunt. Nu contează că au făcut facultăţi, că au masterate, doctorate şi experienţă vastă în specialitate. Trebuiesc aduşi la un numitor comun cu personalul necalificat. Bravo!

În tot acest timp, românii stau la cozi pentru a da bani şi acceptă fără mari probleme să îngenuncheze în faţa unui sistem din ce în ce mai autoritar. Uite de aia mă bucur că am ales o altă cale şi, sper eu, în curând mă voi delimita total de tot ceea ce înseamnă administraţie.

Din ciclul “unde se duce mâncărimea după ce o scarpini?”, vă propun următoarea ghicitoare :

Cine stă la marginea şoselelor, în locuri excelent alese, şi le face semn şoferilor pentru a opri, cu intenţia de a produce bani ?

Răspunsul vi-l dau tot eu, ca să nu vă duceţi cu gândul la curve încă de luni dimineaţa ! Este vorba despre echipajele de poliţie rutieră. Echipaje care m-au disperat cu radarele lor de nouă generaţie.

Sâmbătă dimineaţa trebuia să ajung la Piatra Neamţ la un training de vânzări şi, cum am plecat mai târziu de acasă, am încercat să grăbesc lucrurile. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, am avut neplăcuta surpriză să găsesc drumul dintre Bacău şi Piatra Neamţ împânzit de radare şi de poliţişti care trăgeau maşinile pe dreapta într-o veselie.

Asta o fi în urma deciziei guvernului de a tăia lefurile bugetarilor cu 25% ?

E vară, iar în acest anotimp ieşim mai des la un restaurant sau la o terasa însoţiţi de prieteni sau cunoştinţe. Că e după serviciu, că e înainte de a merge în club sau la un party sau că e la o întâlnire a bloggerilor sau a tweeteriştilor, regula rămâne aceeaşi : ultimul care plăteşte consumaţia dă cei mai mulţi bani din buzunar.

De unde această regulă ? Păi, după câteva ore de bună dispoziţie, bere, cafele şi alte minunăţii,  atunci când vine nota de plată, românul începe să îşi facă nişte calcule pentru a vedea cât are de achitat. ” Deci, eu am băut două beri, o cafea şi un cocktail. Asta înseamnă vreo 18 lei. Uite 20 de lei de la mine!” . ” Eu am băut vreo trei beri şi un cappucino, parcă. Deci 15 şi cu 4.5. Ia 20 de lei şi de la mine!”.

Calcule peste calcule, tumbe logice şi mutarea virgulei acolo unde ne este interesul. Suntem buni la calcule, însă doar atunci când trebuie să luăm, nu când trebuie să dăm de la noi. Aşa că lăsăm nişte bani acolo, în mare, să fie.

În timp ce oamenii fac calcule absolut delicate, se mai trezeşte câte unul care, brusc, trebuie să ajungă undeva urgent. Salută fugitiv, zice că ne vom vedea în curând şi fuge cu telefonul la ureche. După vreo zece minute, timp în care calculele dădeau cu virgulă, sună ăla înapoi şi zice că a uitat să dea banii, de tare ce s-a grăbit. ” Puneţi voi şi vă dau eu! Mii de scuze!”. Şi aşa rămâne…

Iar ultimul mohican rămas la masă, după ce strânge maldărul de bani începe să îi numere. El ştie că a băut doar o bere la 5 lei şi are 7 lei în mână, că vrea să las şi de-un ciubuc. Pe nota de plată este trecut, cu litere mari, 58 de lei. Nu s-au adunat decât 45 de lei şi toţi au ieşit din bar. Nu şi el, care bagă mâna adânc în buzunare pentru a reîntregi suma.

Nu că-i haios rău ?

Prima întâmplare

M-am obişnuit ca în week-end să merg la Soveja pentru a respira aer curat şi pentru a-mi încărca bateriile. Tot ceea ce înseamnă cumpărături le fac dinainte cu o zi de a merge acolo, pentru că în Soveja sunt foarte puţini agenţi economici şi oferta nu este atât de variată. Aşa că prefer să iau carnea, băutura şi alte mărunţişuri din Carrefour sau din piaţă.

Bineînţeles, atunci când ajungi acolo se întâmplă să mai uiţi câte ceva, aşa că te gândeşti să mergi cu încredere la magazinele din apropierea casei tale. În cazul meu, aveam nevoie de zahăr şi oţet. M-am uitat la ceas. Era ora 10:50 dimineaţa. Ştiam că magazinul este închis între ora 12 şi 15, aşa că mi-am luat portofelul şi am pornit la drum. N-am făcut mai mult de 5, hai 10 minute până acolo. Când să intru, surprizăăăă, magazinul era închis. O babă mi-a zis că vânzătoarea a plecat să îşi hrănească băiatul şi să dea de mâncare la animale şi că nu trebuie să mai aştept. Să vin după ora 15, că atunci deschide.

A trebuit să mă întorc şi să iau maşina pentru a merge la magazinul din capătul satului, unde eram convins că e deschis. Nu era, m-am înşelat eu. Noroc că cel ce vindea era prin curte. M-a recunoscut şi a deschis pentru mine.

A II-a întâmplare

Am două magazine în apropierea blocului în care locuiesc. Magazine de cartier, cu de toate, care supravieţuiesc şi pentru că dau marfă pe caiet. Preţurile sunt foarte apropiate, dacă nu chiar aceleaşi preţuri la alimentele de bază. Distanţa până la primul magazin este cam de 300 de metri, iar cea dintre cele două magazine este cam de 100-150 de metri, deci nu e chiar aşa mult de mers. Bineînţeles, de cele mai multe ori mă opresc la primul magazin, însă cumpăr şi de dincolo de multe ori, pentru că, zic eu, are marfă mai diversificată.

Diferenţa dintre cele două magazine nu se face nici la preţuri şi nici la distanţa dintre ele.

Exemplu : deşi cumpăr des de la ambele magazine, primul magazin ( cel mai apropiat ) nu dă rest decât în gume şi bomboane, iar dacă se întâmplă să nu ai 10 sau 20 de bani pe lângă suma de plată, trebuie să mai scoţi un leu din buzunar. Restul îl vei primi în gume sau bomboane. La al doilea magazin se schimbă puţin datele problemei. Restul se dă şi în gume sau bomboane, însă dacă nu ai 10 sau 20 de bani pe lângă suma de plată nu este nicio problemă. “Îi aduci tu când mai treci pe aici!” . E pe bază de ” la câtă vânzare faci şi la cât rest mi-ai lăsat, ar fi culmea să îţi mai cer 10 bani”.

Concluzie

Înţeleg acum de ce lumea foloseşte pretextul crizei economice. Pentru că lenea e mare şi pentru că bişniţarul român face tot posibilul să te jecmănească în stil barbar, doar, doar o mai câştiga 10 bani în plus de pe urma unora ca tine. Pun adaos foarte mare, nu dau bonuri fiscale şi se încăpăţânează să practice aceleaşi obiceiuri ca în anii comunismului. Deschid şi închid prăvălia când vor ei (deh, acum sunt patroni!), practică preţuri de lux, dar se plâng că nu le merge afacerea şi că nu se mai vinde marfa ca înainte. Domnilor, mă întreb unde vom ajunge cu astfel de mentalitate şi cu astfel de servicii ? Clientul vostru nu mai este stăpânul vostru ?

Mda, cam ştiu ce gândiţi voi acum. Gândiţi ceva de genul ” hopa, şi-a făcut Dan timp să mai scrie ceva pe blogul lui, aşa că trebuie să fie ceva mai special!”. Well…

Sunt multe lucruri pe care le urăsc. Să dezamăgesc oamenii este unul dintre ele. Dar ne întoarcem la chestia asta puţin mai târziu.

Alt lucru pe care îl urăsc este faptul că, după ce am jucat ani de zile la loto, pariloto şi tot felul de combinaţii în care cuvântul loto îşi face apariţia, în momentul în care am câştigat şi eu 50 de lei am început să sar de bucurie şi să mă cred un om norocos. Asta până când mi-am dat seama că puteam să îmi plătesc lejer un sfert din ratele la bancă cu banii daţi pe bilete de-a lungul timpului. Dar nu, prostul se bucură că a câştigat 50 de lei. Acela a fost şi momentul în care am decis să renunţ la a mai cheltui banii pe astfel de rahaturi.

Mai sunt multe lucruri pe care le urăsc mai mult sau mai puţin, dar vă zic cu o mână pe suflet şi cu cealaltă încrucişată că întotdeauna mi-a plăcut să stau noaptea sub cerul liber atunci când merg la munte. Să mă uit la miile de stele aranjate de-aiurea, aruncate parcă dintr-un pumn imens, şi să îmi fac ordine în gânduri. Ah, şi din când în când să îmi pun câte o dorinţă atunci când observ o stea căzătoare, chiar dacă ştiu că nu mi s-au îndeplinit niciodată. Asta poate şi pentru că mi-am dorit atât de mult să iau potul cel mare la loto.

Cum am ajuns eu să urăsc clipele petrecute sub cerul liber la munte ? Simplu ! Din cauza unor persoane care se uită în acelaşi timp cu mine pe acelaşi cer şi care îşi aleg o stea din miile de stele pe care trebuie în mod obligatoriu să o văd şi eu. “Uite-o mă acolo, cum să nu o vezi ? Aia ? Nuu, mai în dreapta, ba spre stânga, aia dintre alea de zici că formează un trei întors invers şi puţin înclinat! Ah, da, acum o văd!” . De fapt este o analogie. Vedem ceea ce vrea un individ să vedem. Chiar dacă nu vedem. Înţelegeţi ?

Să ne întoarcem acum la ce spuneam mai devreme. Nu îmi place să dezamăgesc oamenii. Voi aţi putea fi primii, crezând că veţi găsi aici ceva interesant de citit. Dar hai să ne prefacem că vă place şi să mergem mai departe ! Alţii ar putea fi unii vecini de bloc, obişnuiţi ca eu să mă comport exemplar atunci când ei îmi decid ora la care să mă culc sau să mă trezesc. A pierit ruşinea, au mâncat-o porcii. La fel şi regulile de bun simţ, scrise sau nu.

Aşa că, dacă vreţi să vă alintaţi vecinii obosiţi praf după o zi plină, faceţi tot posibilul să nu adormiţi până pe la 2-3 noaptea, când termină ei cu treaba prin casă. După ce s-a făcut linişte totală, luaţi nişte adidaşi care trebuiesc spălaţi şi băgaţi-i în maşina de spălat automată. Puneţi detergent şi balsam, setaţi maşina la programul cel mai lung şi asiguraţi-vă că pentru clătire nu sunt destule doar 800 de rotaţii pe minut, ci măcar 1000. Daţi “start”, trageţi uşile după voi şi băgaţi-vă la somn.  Ah, era să uit ! Asiguraţi-vă că maşina voastră nu este atât de silenţioasă, iar dacă este, nu trebuie decât să dereglaţi unul din picioruşele de susţinere a maşinii. Asta ca să se clatine şi să vibreze aşa cum o făceau maşinile Albalux pe timpuri.

Zgomotul maşinii de spălat care se balansează şi vibrează din toate balamalele şi care loveşte cu picioruşul ăla mai scurt în gresia de sub ea este cel puţin la fel de interesant precum bormaşina sau rotopercutorul care sparge pereţii la prima oră de sâmbătă sau duminică, atunci când ţi-e somnul cel mai dulce.

Eu nu voi face niciodată acest lucru pentru că lumea ar crede despre mine că sunt răzbunător şi că nu am cei şapte ani de-acasă (bine că au auzit de aşa ceva!). Dar, cine ştie, poate aceste rânduri vă inspiră atunci când vă sare muştarul. Sau înainte de a vă muta la casă, drept cadou de rămas bun.

Săptămâna trecută, în timp ce făceam naveta serviciu (Mărăşeşti) – casă (Soveja)  (deh, tare bine e la munte pe timp de caniculă ), am auzit la ştirile EuropaFm că Poliţia Română şi Colegiul Psihologilor au întocmit profilul şoferului problemă de pe şoselele patriei. M-am gândit automat că şoferul problemă este tânăr, cu o maşină puternică şi cu părinţi bogaţi.

Adevărat, portretul robot al şoferului problemă, conform studiului, arată că el are până în 25 de ani, nu are carnet de mai mult de 5 ani de zile şi conduce o maşină cu motor puternic, de peste 2000 cmc. Ăştia-s zmeii. Este practic imposibil să fii şofer şi să nu fi văzut în trafic un măscărici care face depăşiri riscante pentru că, na, are maşină care duce mult, sau care conduce după propriile reguli.

Tot cu probleme pot fi şi şoferii care conduc maşina firmei la care este angajat. Nu e maşina lor, aşa că o exploatează la maxim. Şi conduc agresiv.

Ok, nu ştiu de ce au făcut un studiu despre aşa ceva. Chestia asta se putea observa cu ochiul liber. La fel şi studiul referitor la cunoaşterea regulilor de circulaţie, care a scos la iveală un rezultat zdrobitor : “peste 97% dintre şoferii români cunosc legea după ureche”.

Un exemplu concret l-am întâlnit chiar la jumătate de oră după ce am ascultat ştirea respectivă. În comuna Străoane (Vrancea), un şofer a înţeles să parcheze maşina după cât l-a dus capul. Probabil că astfel de şoferi au fost trecuţi cu vederea de studiul respectiv. Ca el sunt mulţi alţii. Se numesc cocalari, iar în Vrancea au cam început să se bată doi pe un loc.