Evoluţia omului de la maimuţă la … porc
In: Romania, loc de dat cu capul, nutritie, personal, social
Mâncăm ca să trăim sau trăim ca să mâncăm ? Studiile efectuate de-a lungul timpului certifică faptul că, în cursul vieţii, un om consumă între 40 şi 50 de tone de alimente, ceea ce mă face să consider că obiceiurile alimentare pe care ni le formăm de-a lungul timpului sunt decisive pentru sănătatea noastră.
Mâncăm ce e mai ieftin şi care ne oferă energie cât pentru vreo 2-3 ore, până la următoarea masă. Nu contează ce băgăm în gură atât timp cât gustul ne satisface papilele gustative. Şi ştiţi care e cea mai faină chestie ? Faptul că noi ne hrănim la nivel celular, iar celulele noastre nu consumă nici carne, nici ouă, nici cartofi, legume sau fructe, ci ele folosesc molecule de glucide, vitamine, minerale şi proteine pe care le ia din ceea ce mâncăm noi. Iar dacă alimentaţia noastră nu este bogată în proteine, vitamine şi minerale, celulele se deteriorează în timp, după care mor în chinuri, iar organismul va regenera celule care numai sănătoase nu sunt.
Şi acum vine momentul adevărului în care alţii întreabă şi noi răspundem : câtă proteine, minerale, vitamine şi grăsimi sănătoase iau celulele noastre din cartofi prăjiţi, mezeluri de orice fel, carne prăjită, spre exemplu ? Pentru mine, răspunsul este foarte simplu : foarte puţine în raport cu nevoile organismului. Şi aşa ajungem să avem o alimentaţie dezechilibrată şi să ne trezim mai apoi că avem probleme cu fierul sau calciul, cel puţin. Ca să nu mai vorbim de dulciurile de tot felul – ciocolata, tortul, prăjiturile, băuturile dulci – care conţin o cantitate enormă de zaharoză care se desface extrem de rapid în glucoză şi fructoză şi care duce la o creştere foarte mare a glicemiei. E cazul să mai vorbim despre efectele unei glicemii ridicate ?
Nu uitaţi un lucru : băuturile dulci, acidulate sau nu, conţin aproximativ 150 grame de zahăr per litru, adică undeva la 8-10 linguriţe de zahăr la un pahar !!! Faceţi un test şi mâncaţi rapid 8-10 linguriţe de zahăr şi spuneţi care e senzaţia! Dar ştiaţi că un iaurt din fructe cam tot atât zahăr conţine per porţie ? Ca şi cifre, europenii se laudă cu ingerarea a 35 kg zahăr anual, pe cap de locuitor, iar americanii cu 50 kg de zahăr pe an. Sigur, nu trebuie să îi înjurăm pe cei care produc mâncarea pe care o consumăm zilnic. Ei sunt doar într-un business, scopul lor nu este să ofere sănătate, ci mâncare. Cât mai ieftină , mai gustoasă şi mai arătoasă dacă e posibil.
Vorbim despre evolutia in timp a omului, iar imaginea de sus este cât se poate de reprezentativă. Medicii nutriţionişti spun că peste 70% din boli survin în urma unei alimentaţii incorecte. În Europa, boli precum diabetul, cancerul sau arteroscreloza sunt mult mai prezente comparativ cu sute de ani în urmă. Cancerul şi diabetul va fi principala cauză de deces, atât în Europa cât şi în România. În ţara noastră, peste 8 milioane de români sunt supraponderali şi peste 4.5 milioane de români suferă de obezitate grad 1, 2 sau de obezitate morbidă. Asta în timp ce Ministerul Sănătăţii continuă să schimbe directorii spitalelor sau să se zbată în propria neputinţă, fără a avea o strategie completă şi corectă pentru a acţiona în această privinţă.
Ştiţi cât de uşor ne putem îngrăşa în zilele noastre ? Dar ştiţi cât de greu putem slăbi, mai ales dacă ne-a intrat în sânge mâncatul oricăror alimente la orice oră şi, mai ales, siesta de după masă ? Vă dau un exemplu foarte simplu care explică imaginea de mai sus ! Cuvinte cheie : insulina şi glucoza. Atunci când ne bucurăm de siesta de după masă şi stăm relaxaţi în fotoliul nostru comod, organismul lucrează. El lucrează, numai că noi nu îl ajutăm. Astfel, insulina are dificultăţi în a introduce glucoza în celulele musculare întrucât oferta de energie nu este solicitată şi astfel acceptată de către muşchi. Pe măsură ce glucoza continuă să fie absorbită din intestin, glicemia şi insulemia cresc. Excesul de energie şi de insulină determină o micşorare a numărului şi a eficacităţii a receptorilor de glucoză, adică denumirea clasică de rezistenţă la insulină.
Prin simplul fapt că lipseşte activitatea musculară care să consume glucoza, urmează un al doilea efect al insulinei : sinteza de acizi graşi şi depunerea surplusului energetic sub formă de grăsime. Depozitarea glucozei în muşchi şi în ficat se face sub formă de glicocen, dar rezervorul acestui depozit nu poate depăşi 1,5 kg. Astfel, când se umple rezervorul, toată glucoza rămasă se transformă în grăsime. Şi mai trebuie să mai ştiţi un lucru : depozitarea grăsimilor nu are, aparent, nicio limită. Şi uite aşa se face că ne întâlnim pe stradă sau de-aiurea cu foşti colegi de clasă şi abia dacă îi mai recunoaştem!
(va urma…într-o formă sau alta)Asta înseamnă să fii original !
Am văzut ‘şpe mii de reclame, care mai de care mai pompoase la anumite produse sau chiar la companii respectabile, însă de mult timp nu am mai văzut ceva care să îţi capteze atenţia atât de tare, ba mai mult, să te îndemne să le vizitezi site-ul, foarte reuşit de altfel, prin umorul de care dau dovadă.
Urmăriţi şi lăsaţi-vă impresiile în comentarii !
Concert la injectoare
Intalnirea de anul nou
Bombă cu ceas
In: Romania, bani, loc de dat cu capul, mizerii, personal, social
Am fost la Bucureşti să iau nişte rezultate de la un spital. Lume multă, ca la balamuc. Acel munte de oameni şi de maşini mă ducea cu gândul la verile fierbinţi de pe vremea împuşcatului, atunci când toată lumea, indiferent de clasa socială, mergea în concediu la mare. Numai că aici nu veniseră să se distreze. Dimpotrivă.
Doamne, atâţi oameni bolnavi, unii fără de speranţă, alţii plini de încredere ! Tineri. Copii. Mult prea mici pentru a da piept cu greutatea. Dacă te concentrai puţin, mai că puteai auzi sute de gânduri şi suflete răzvrătite care căutau cu disperare şi cea mai mică rază de speranţă. Holuri reci, pustii. Pereţi încărcaţi de durere.
Medici mult prea puţini în comparaţie cu numărul de pacienţi. Medici foarte buni, extraordinari. Unii cam plictisiţi. Alţii mult prea preocupaţi de pacienţii, de ai impresia că ai călcat pragul unei clinici private. Îţi dai seama că nu-i aşa. N-au nici măcar un cabinet unde să te primească şi să-ţi spună rezultatul. Nu au intimitate. Nici ei, nici pacienţii. Sunt nevoiţi să vorbească pe holuri, în timp ce zeci, chiar sute de pacienţi îşi aşteaptă rândul. Unii mult prea îngrijoraţi, pentru că au tras cu urechea la rezultatele altora.
Asistente tinere, probabil la început de carieră. Grijulii, atente, optimiste, care îţi transmit un mesaj întotdeauna pozitiv. Chiar şi asistente ciufute, îmbâcsite în mizeria sistemului bugetar. Mereu nemulţumite, uneori NF. Nu sunt mulţumite de salariu, dar nici nu arată că merită mai mult.
În primă fază tinzi să pari mulţumit când vezi că se investeşte. Spitalul se modernizează. Se pune rigips, uşi şi geamuri din termopan, sistem de încălzire performant. Confort. Apoi, începi să devii din ce în ce mai stresat. Bormaşina, flexul şi rotopercutorul îţi testează nervii, mai ales dacă aştepţi de ore bune nişte hârtii “date la semnat”. Încerci să te linişteşti gândindu-te cât de greu le este pacienţilor de la terapie intensivă, care au nevoie de odihnă şi linişte, dar care, din păcate, nu o au. Cică să nu faci tensiune. Cică să dormi. Ce să dormi, că nici cu doză dublă de diazepam nu ţi se închid pleoapele.
Un sistem sanitar încă la pământ, în ciuda eforturilor multora dintre medici, care se chinuie să asigure un act medical la standarde europene. Mă tot întreb ce mai caută în ţară medicii foarte buni, orientaţi către rezultate deosebite şi care au o răbdare de fier ? De fapt, ce mai caută ei în sistemul bugetar ? Ar putea câştiga bani serioşi muncind în clinici private sau în afara ţării. Răspunsul e simplu, sincer şi, poate, dureros : cineva trebuie să o facă şi pe asta ! Efectiv o fac din plăcere. Cel puţin aceasta este impresia pe care o lasă.
Dar, de ce să ne minţim ? Şpaga a rămas la loc de cinste. Probabil Sigur este vina noastră. Noi i-am învăţat cu bani. Rămâi, totuşi, cu un gust amar când vezi că anestezistul sau medicul se dă deoparte pentru a număra banii din plicul pe care tocmai i l-ai băgat în buzunarul primitor, cusut cu aţă groasă. Dacă nu-i ok, nu le este ruşine să îţi bată apropouri. Dacă e de ajuns îţi dai seama imediat. Devii foarte important, ca pacient.
Singura mea bucurie este că nu chiar toţi sunt aşa. Încă mai e o şansă. Deşi, dacă gândim la nivel macro, putem spune liniştiţi că asistăm liniştiţi la deconectarea de la aparate a ceea ce a mai rămas din sistemul de sănătate. Nu contează că se fac descoperiri revoluţionare. Nu contează că cei care au descoperit aceste lucruri sunt academicieni cărora le-au scăzut salariile cu 25%. Nimic nu mai contează.
Care a fost răsplata cercetătorilor de la Victor Babeş care au descoperit existenţa unor celule în corpul uman despre care nu se ştia încă nimic şi care au dus la un rezultat fantastic ce a făcut înconjurul lumii : celulele pot reface muşchiul inimii şi astfel pot fi tratate afecţiuni precum infarctul miocardic ?
Păi, răsplata statului român a fost una care nu a făcut doar înconjurul ţării noastre, ci a întregii lumi : proiectul nu este interesant ! Aşa că cercetarea nu va fi dezvoltată şi, cine ştie, un proiect care poate naşte o descoperire care poate revoluţiona medicina zace prin sertarele ministerului.
Până atunci, rămâne să ne plângem amarul prin spitalele clasice româneşti, cu medicamente cumpărate din buzunarul propriu, cu reţete pe care le iei la preţ întreg, cu şpagă şi cu umilinţă. Zău aşa, ce-i aia asigurare medicală ?
Patinoar
In: Fucktard, Marasesti, Romania, foto, loc de dat cu capul, mizerii
Cam aşa arătau toate străzile din Mărăşeşti la prima oră a dimineţii. Asta pentru că toată noaptea a fost lapoviţă şi ninsoare şi s-a format un polei de nedescris, dar mai ales pentru că alţii nu s-au trezit mai de dimineaţă pentru a pune mâna pe lopeţi şi pe nisip, ca lumea să nu-şi rupă gâtul în drum spre serviciu, şcoală sau grădiniţă.
Şi pentru că aşa se poartă la noi, muncitorii au ieşit la cărat nisip şi spart gheaţa după ora 8, că ei au program fix şi nu pot fi treziţi mai din vreme.
Sau, cine ştie, poate or fi petrecut prea mult pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională.
Azi am vrut să bat o femeie
Da, o să spuneţi că titlul e cam dur şi vă gândiţi dacă nu cumva mi-am dat arama pe faţă. Poate că nu. Adevărul este că n-aş fi vrut să o bat pe aia despre care o să vă vorbesc, mai degrabă cred că i-aş fi luat gâtul de la genunchi. Citiţi şi judecaţi!
Discuţie pe holul unui spital între un tip la vreo 60 de ani, solid, ceva în genul lui Sean Connery în anii lui de glorie şi o doamnă, doctor de profesie. Pesemne că se cunoşteau, cel puţin ca şi relaţie medic-pacient. Discuţia avea loc în timp ce aşteptam liftul ( fff solicitat, apropo ).
Pacient (P) : Asta este, nu m-aş fi aşteptat. Toată viaţa am căutat să am un regim de viaţă echilibrat. E adevărat că în ultima vreme m-am cam neglijat, dar nu credeam că mi se poate întâmpla chiar mie !
Doctor (D) : Şi ce v-a dat să faceţi, doar chimio sau şi radioterapie ?
P : ( cu un glas nesigur, stins şi gânditor ) Amândouă ! Nu ştiu, tot mă întreb cu ce-am greşit !?
D: Probabil e din cauza stressului, dumneavoastră cam puneţi totul la suflet. Şi acum vă cam feriţi să spuneţi mai multe. Lăsaţi că o să treacă, o să vedeţi!
P: Păi stress-ul da, că m-a făcut din om neom. Trebuie să fie bine. Ţin la viaţa mea cel puţin la fel de mult ca la cea a copilului meu.
Între timp sosise liftul. Trebuia să urc câteva etaje bune, aşa că nu trebuia să-l scap. În lift au intrat şi cele două persoane. Discuţia a continuat după câteva momente de tăcere, timp în care bărbatul îşi freca mâinile, parcă nerăbdător.
P : Şi ca să v-o zic p-aia dreaptă, da, e de la stress. Am greutăţi mari în familie, nu ştiu cât mai pot suporta. Mi-e să nu mor înainte de a face citostaticele.
D: Îmi pare rău să aud asta, aveţi grija de dumneavoastră, trec şi astea!
P: ( hotărât să-şi spună of-ul ) Imaginaţi-vă, doamnă, că după şase luni de la naşterea fetiţei, adică în urmă cu puţină vreme, am aflat că nevastă-mea e o beţivă ordinară ! Nu ştiu cum de mi-a ascuns asta timp de un an de când ne-am căsătorit. Ştiţi necazul meu cu fosta…
D: Aoleu, asta nu-i bine!
P: Stă cu fetiţa într-o mână şi cu băutura-n alta. Lucram cu jumătate de normă undeva şi nici acolo nu mă mai pot duce, că mi-e frică să-mi las copilul pe mâna ăsteia. Era atât de beată, încât m-am enervat şi mi-am luat fetiţa să o spăl. Ea nu era în stare. Am dezbrăcat-o, am băgat-o în prosop, am dus-o la baie şi, deodată, când o spălam, nevastă-mea a intrat în baie şi mi-a zis să o las în cadă şi să mă duc până jos, la scară, să-i cumpăr o sticlă de vodkă că nu mai avea.
Eu n-am vrut s-o bat, că dacă-i ştergeam una o lipeam de pereţi! Dar, mă ştiţi, eu îs calm şi n-am vrut să audă nici fetiţa ceartă. I-am zis că mă duc după ce o spăl pe asta mică. Ştiţi ce mi-a zis doamnă ? Mi-a zis : adică, ce, tu ţii la asta mai tare decât ţii la mine ? Şi a plecat nervoasă, mi-a trântit uşa şi deodată s-a întors în baie. Noroc că m-am uitat în spate. Avea o oală cu apă fiartă pe care vroia să o toarne pe fetiţa noastră, doamnă !
D: Aşa ceva nu se poate !
Eu : Doamne fereşte ! Doamne! ( vă jur că în momentul acela mi-au dat lacrimile, numai gândindu-mă la fetiţa aceea nevinovată, care n-are cum să se apere şi care, în timp ce tatăl ei era la spital, ea era în mâinile maică-sii, adică într-o totală nesiguranţă )
P : Noroc că am ferit-o şi am pus mâna în faţă şi am reuşit să o împing pe nebuna asta. A dat puţină apă şi pe mine, dar s-a opărit şi ea. Nervoasă, a plecat către bucătărie şi a zis că ne omoară pe amândoi. Nici nu ştiu când am apucat să o scot p-asta mică din cadă, am înfăşurat-o repede în prospop şi am ieşit cu ea din baie. Eu eram cu cea mică în braţe şi nevastă-mea ne urmărea cu ditamai cuţitul în mână. Fugea după noi şi pe stradă, doamnă !
Din păcate, în acel moment trebuia să cobor din lift, pentru că ajunsesem deja la etajul 6. Nu ştiu ce-o mai fi vorbit. Sper că o fi depus plângere la poliţie măcar. Nu ştiu, dar în locul lui cred că îi luam măsură la dinţi în secunda doi. La cât de revoltat eram, puţin mai aveam şi-l luam pe ăla de mână să-mi arate unde locuieşte japiţa aia de femeie.
Nu ştiu, dar de când sunt părinte, am devenit atât de sensibil încât simt pe pielea mea orice rău pe care îl face un părinte unui copil. Voi, cei care sunteţi părinţi cunoaşteţi acest sentiment cu siguranţă. Sunt convins că şi cei care nu au copii i-ar fi şters un dos de palmă ăleia, după care ar fi cărat-o de ciufă la poliţie şi la protecţia copilului.
Astăzi mi s-a rupt sufletul gândindu-mă că fetiţa aceea este în braţele unei nebune în timp ce tatăl ei îşi făcea analizele.
Facem un exerciţiu de imaginaţie: voi ce-aţi fi făcut în locul tipului ?
Ironia sorţii
Dimineaţă, când mergeam spre serviciu am auzit o ştire conform căreia o echipă de cercetători din Franţa a reuşit să detecteze un marker biologic care ajută la depistarea a 11 tipuri de cancer, acest lucru însemnând că va contribui la depistarea mult mai rapidă a bolii şi, poate, la un tratament universal împotriva acesteia.
Da, este o ştire care merită atenţie. Însă ceea ce mi-a atras mie atenţia şi mai mult este că în acea echipă de cercetători francezi şi-au făcut loc şi doi medici români care, culmea, sunt şi coordonatorii acestei echipe. Doi medici români care, foarte probabil, ar fi câştigat un salariu de mizerie în ţară şi ar fi lucrat în acest sistem mizerabil de care ne lovim cu toţii.
Cum era de aşteptat, cercetarea respectivă a fost oprită temporar din lipsă de fonduri. Păi cine să dea bani pe prostii, nu ? Ca să nu mai zic că-n ţară există atâtea minţi luminate printre medici şi cercetători încât, dacă ar fi finanţaţi cum trebuie, s-ar face multe descoperiri revoluţionare.
Ca cea făcută de acei medici din Bucureşti care au descoperit absolut întâmplător un tratament revoluţionar pentru cei ce au probleme cu inima şi au suferit un infarct miocardic. Asta după ce statul le-a tăiat din leafă 25%.
Ce mai merge-n ţara asta ?
In: Romania, bani, loc de dat cu capul, management, mizerii, personal
Nu ştiu dacă v-am spus atât de bine încât să vă intre-n cap că eu, împreună cu maică-mea, administrez o farmacie. De fapt, un mic lanţ de farmacii, în Vrancea. Am investit şi am deschis afacerea în plină criză, în 2009, atunci când băncile strâmbau din nas ori de câte ori vedeau clienţi care încercau să le forţeze mâna pentru a lua credite. Regulile erau din ce în ce mai dure. Cine credeţi că stătea la uşile băncilor ca să facă împrumut în plină criză ? Eu, normal! Atâta timp cât nu luam credit pentru consum ( plasme, mobilier în casă sau mai ştiu eu ce gadgeturi ) şi încercam să îi investesc în ceva, eram mulţumit cu ideea.
Ne-am gândit la domeniul farmaceutic pentru că, ne-am gândit noi, farmaciile nu au dat niciodată faliment dacă au fost administrate corect. Sau aproape niciodată, că mai e şi cazul de forţă majoră. Nu vă spun cât a durat obţinerea autorizaţiei, cât au stat actele pe la minister şi câte şi mai câte cheltuieli neprevăzute au fost făcute ! Enorm. ENORM! În tot timpul ăsta am observat că sistemul birocratic începe să se perfecţioneze. Tinde spre absolut. Orice situaţie care ţi se cere în format electronic, trebuie dusă şi pe hârtie, că nu se poate renunţa la hârţogăraie. În fine.
Pentru că piaţa aşa funcţionează, trebuia să venim cu ceva nou şi interesat în vederea atragerii clienţilor şi a fidelizării lor. Am venit cu preţurile cele mai mici de pe piaţă. Să fim serioşi, ce-l interesează pe om, nu preţul ? Am făcut contract cu CAS, am început să dăm reţete gratuite şi compensate, totul era fain, afacerea începea să dea roade. Oricum, se resimţea efectul crizei. Puterea de cumpărare nu mai e atât de mare dacă salariile s-au micşorat. Teoria funcţionează foarte simplu. Practica ne omoară, pentru că această criză, inventată sau nu în ţara noastră, omoară încet, dar sigur, tot ce înseamnă sistem privat.
Aşa se face că, după ce abia ţi-ai făcut mâna şi ai dat câteva reţete, CAS îţi spune că s-a terminat plafonul şi că dai pe barba ta de-acum încolo. Decontarea se face după luni de zile de rugăciuni către cel de sus, timp în care te tot întrebi ce să faci să nu rămâi blocat financiar, pentru că furnizorii de la care ai cumpărat medicamentele te stresează cu telefoanele pentru a le achia facturile, tu dai din umeri spunând că nu ai cum zilele astea şi, într-un final, ei nu îţi mai dau marfă până ce nu le umezeşti buzele cu ţârâita. Şi uite aşa se formează un cerc vicios, în care actorul principal este nimeni altul decât statul român.
Până la urmă te descurci. Uneori mai greu, alteori mai uşor. Mai uşor pentru că te căleşti şi te gândeşti că, atunci când vom ieşi din criza asta ( dacă vom mai ieşi ), dacă vei mai rezista pe piaţă, înseamnă că vei face bani serioşi.
Problema extrem de enervantă şi de frustrantă, după umila mea părere, este că statul român, în naivitatea lui ( ca să nu zic prostie ), îi faultează şi pe cei care încearcă să aducă plus valoare bugetului consolidat, în speţă sistemul privat, dar şi pe proprii ei cetăţeni, care nu mai ştiu pe unde să mai scoată cămaşa în urma micşorărilor salariale sau a concedierilor masive. Cum ? Extrem de simplu. Nu anunţă scumpiri notabile ale medicamentelor ( gen 10%,20% and so on ), însă preţurilor lor vin săptămână de săptămână mai mari de la furnizor. Nu există factură cu medicamente care să aibă acelaşi preţ (fără tva şi adaos, implicit) cu cel venit în urmă cu doar câteva zile, maxim o săptămână.
Unde mai pui faptul că sunt o mulţime de medicamente cu preţ impus. Adică nu ai voie să pui un preţ mai mare decât preţul impus de casă, implicit de minister. Ce mai contează că te încarci aiurea în gestiune cu medicamente pe care tu nu câştigi, uneori, nici măcar 10% în plus. Ca să nu mai zic de medicamente precum Nexium care vin cu preţ mai mare din depozit decât preţul impus de casă. Adică mai pui bani din buzunar ca să ieşi pe zero.
Având în vedere aceste aspecte destul de simple, pentru că existe multe altele destul de complicate şi complexe pe care nu vi le-am spus acum, dar care sunt convins că se întâmplă în (aproape) orice domeniu din sistemul privat, mă întreb şi vă întreb destul de serios şi îngrijorat : ce mai merge-n ţara asta, oameni buni ? Ce să facem, să ne luăm catrafusele şi să ne mutăm afacerea în ţări precum Bulgaria ?
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici