Oare cât de sănătoşi suntem ?
Pornim de la certitudinea că toate studiile făcute până în prezent demonstrează că energia organismului nostru se regăseşte în muşchi şi în ficat, sub formă de glicogen. Bun. Mai ştim că efortul fizic intens scade aceste rezerve de glicogen din musculatură care sunt refăcute foarte repede prin aportul alimentar de glucide.
Mergem pe altă cale acum afirmând că sunt mulţi cei care consideră că alimentaţia de bază este formată din proteine, cu trimitere directă la carne. Sigur, sentimentul ăsta există încă din antichitate, când, înainte de începerea oricăror competiţii, atleţii greci consumau mari cantităţi de carne întrucât erau convinşi că de acolo vine puterea. Pe de altă parte, dacă ne uităm la animalele cu o masă musculară mare sau foarte mare ( elefanţi, rinoceri, cai, etc.) înţelegem că ele îşi formează mare parte din masa musculară mâncând iarbă, frunze sau alte vegetale.
Mai ştim bine că alimentaţia omului modern, mereu aflat în viteză, are ca structură principală mâncăruri de tip fast-food, mâncăruri bogate în grăsimi şi zaharuri, care reprezintă de fapt combustibilul nostru de zi cu zi, pentru că noi cu asta ne hrănim. Ori, organismul cerşeşte în disperare combustibil de calitate. Iar acest combustibil este reprezentat de glucide. Cea mai răspândită formă de glucid din natură şi totodată cea
mai importantă sursă de energie pentru om şi animale este amidonul, care se găseşte în frunze, rădăcini, seminţe şi tuberculi.
Acum urmează un întreg proces complex prin care glucidele sunt absorbite de organism pe care nu o să îl comentăm.Este pură teorie. Dar pe parcurs ne întâlnim cu aportul constant de glucoză din organism. Este ok, avem nevoie de ea ca şi sursă principală de energie şi asigură funcţionarea optimă a unor organe precum creierul şi celulele nervoase, însă glicemia, adică nivelul glucozei în sânge, este cea care ne dictează bunul mers al sănătăţii. Creşterea glicemiei declanşează o secreţie masivă de insulină, care face ca glucoza să fie depozitată sub formă de grăsime şi glicogen. Cantităţile mari de insulină din sânge, ca urmare a „inundării” cu glucoză, au un efect dăunător asupra arterelor, favorizând ateroscleroza.
Şi cum creşte glicemia ? Prin ingestia de zaharuri, prezente în mai toate băuturile, dulciurile sau gustările pe care le găsim pe rafturi. Mai spuneam într-un articol recent că extrem de multe băuturi acidulate conţin cam 150gr de zahăr la litru, adică în jur de 8-10 linguriţe la pahar. Asta-i mai rău decât orice. Cataclism, pentru că ştiu persoane care beau zi de zi în jur de 1-2 litri de astfel de sucuri.
La fel şi multe dintre iaurturile cu fructe pe care le dau părinţii copiilor de dimineaţă, înainte de a merge la şcoală. Ştiaţi că acestea conţin tot cam 10 linguriţe de zahăr/porţie ? La fel ca şi multe sortimente de fulgi şi cereale ( din alea mai ochioase ) care au aproximativ 50% din calorii sub formă de zahăr.
Consumul crescut de zahăr atrage întotdeauna o frecvenţă mai mare de cancere de sân, de colon şi infarct miocardic. Şi ca efecte ale zaharurilor asupra organismului putem enumera :
- zahărul scade capacitatea leucocitelor de a ucide microbii. Odată cu creşterea glicemiei, leucocitele îşi modifică forma şi devin mai leneşe, deci nu mai distrug un număr atât de mare de bacterii. Dacă în mod normal, cu o glicemie normală, un leucocit distruge 14 bacterii, după o masă care conţine cam 20 de linguriţe de zahăr ( şi aţi văzut cât de uşor e să facem asta ), un leucocit reuşeşte să distrugă doar o bacterie, deci are o capacitate de luptă mult mai mică.
- zahărul furnizează doar calorii goale, adică lipsite de orice urmă de vitamine, minerale sau fibre.
- zahărul rafinat secătuieşte organismul de vitamina B1
- zahărul are acţiune acidifiantă. Scoate calciul din oase şi dinţi şi duce la favorizarea osteoporozei.
- zahărul consumat în cantităţi mari tulbură utilizarea proteinelor crescând colesterolomia şi trigliceridele, adică grăsimile în sânge.
- zahărul creşte aciditatea gastrică ( aviz persoanelor cu ulcer )
- orice tip de acnee se accentuează după consumul de zahăr
- consumul în exces de zahăr favorizează apariţia cancerului hepatic, rectal şi colic
Sfatul este să renunţaţi urgent la băuturile carbogazoase şi energizante, să reduceţi radical cantitatea de dulciuri şi să vă îndreptaţi privirea către o alimentaţie mai bogată în fibre, vitamine şi minerale. Nu refuzaţi un piept de pui la grill, o friptură de vită la cuptor, salate şi garnituri de legume şi multă, multă apă. Cel puţin doi litri. Şi pe lângă asta, ar fi ideale măcar 30 de minute de mişcare sporadică pe parcursul unei zile.
Chiar şi aşa, nu o să reuşiţi să aveţi o alimentaţie corectă, dar măcar faceţi paşi mari pentru un alt stil de viaţă.
Vrea cineva să ştie mai multe despre proteine ? ![]()
Trăşculescu vrea să aducă liniştea pe stadioane
Unul dintre deputaţii de Vrancea, Alin Trăşculescu, aflat în tabăra PD-L, a dat un interviu pentru Gazeta Sporturilor unde susţine că va propune modificarea legii Dragomir, cu una nouă, inspirată din modelul englezesc. Astfel, deputatul PD-L susţine că în maxim un an de zile vom putea vedea pe stadioane părinţi care îşi aduc copiii la meciuri.
Eu cred că trebuie impus un model românesc, care să rezolve problemele româneşti cu pedepse româneşti. Şi dacă e să faci un astfel de proiect, să te asiguri că este bun, complet şi complex, dar mai ales să iei o măsură de siguranţă pentru a nu fi schimbat ori de câte ori se schimbă guvernul sau conducerea fotbalului românesc. Nu ştiu câte şanse de reuşită are Alin Trăşculescu, dar e de urmărit. Interviul integral îl puteţi citi mai jos.
- Domnule Trăşculescu, cum v-aţi hotărît că trebuie modificată legea împotriva violenţei în sport?
- În România, huliganismul a luat amploare în ultimul timp şi prin această lege vom încerca stoparea lui. Noua lege va fi una mult mai complexă şi cu pedepse mai dure. Read more
Avantajele copilăriei
Nu ştiu dacă este chiar cel mai potrivit titlu. Cert este că nu voi vorbi despre lucrurile pe care obişnuiam să le fac atunci când eram mic. Nu pentru că nu ar merita rememorată acea perioadă, ci pentru că vreau să mă axez doar pe un singur lucru : plăcerea de a te juca, de a te simţi liber. Am avut o copilărie atât de fericită, încât povestea copilăriei mele va fi povestită, probabil, chiar şi de copiii copiilor mei. Sau cel puţin aşa mi-ar plăcea să cred. Dintre toate plăcerile, două îmi erau foarte dragi. Călătoriile şi bătutul mingii pe toate drumurile.
Ce mai conta că veneam acasă murdari din cap şi până în picioare sau că aveam genunchii juliţi de la zgură sau asfalt ? Ce mai conta că tricourile şi pantalonii scurţi erau plini de la iarba prin care mă aruncam ca să prind toate mingiile ? Mă simţeam în largul meu, eram foarte fericit că îmi ocup aproape tot timpul făcând ce îmi place. Mereu îmi spunea maică-mea să profit la maxim de momentele acelea şi nu înţelegeam de ce. Acum ştiu. Am crescut, am la rândul meu un copil şi sunt convins că îi voi da aceleaşi sfaturi.

În perioada copilăriei, pe lângă alte activităţi cultural-artistice, jucam foarte mult fotbal cu prietenii de la bloc. Am prins perioada împuşcatului, când la ora 12 fix trebuia să fie linişte deplină. Dar cine să o păstreze ? Băteam mingea de dimineaţa şi până seara târziu, cu pauză de masă şi somn. Îl ţin minte şi acum pe administratorul de bloc, unul băţos, cu o mustaţă apăsătoare, care ne fugărea de mama focului pentru că deranjăm liniştea publică. Nouă ne făcea plăcere să fim alergaţi. Vă daţi seama ce gălăgioşi eram. Iată că acele vremuri au trecut, iar viaţa şi-a urmat cursul ei. Mult timp de atunci nu am mai pus piciorul pe minge, nu m-am mai întâlnit cu aceiaşi prieteni şi n-am mai gustat din plăcerile copilăriei. Venise timpul să fac curte fetelor, să merg la liceu şi să mă pregătesc pentru viaţă.
Cu doi ani în urmă mi-am adus aminte de vremea copilăriei. Jucam fotbal pe teren sintetic în fiecare week-end, pe timp de noapte.Era extraordinar, dar, cum lucrurile frumoase durează foarte puţin, m-am ales cu o febră musculară de toată frumuseţea, ca mai apoi să ajung să nu mai pot juca fotbal deloc, din cauza unor dureri lombare . Dau semne de bătrâneţe, chiar dacă îmi e carcasa încă bine lustruită. N-am ce face acum, însă îmi pot aminti cu plăcere de avantajele copilăriei mele.
Să vină Ciopraga !
In: Fucktard, Marasesti, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, politica, sport
Acestea fiind spuse, cred că soluţia problemei este la îndemâna domnului primar, mai ales că cel care îşi oferea sprijinul necondiţionat pe timp de campanie eletorală, mistăr Mircea Ciopraga, este de aceeaşi culoare politică cu primarul oraşului Mărăcity. Sau bunăvoinţa se vede doar pe timp de campanie electorală, atunci când proştii trebuie să voteze ?
1-1, meci nul :)
Steaua Bucureşti joacă din ce în ce mai prost. De mult timp nu mai este echipa care speria şi spulbera orice concurent. Nu mai regăsim acea răutate în joc, acel spirit agresiv şi spectaculos. Probabil că Lăcătuş este de vină împreună cu tot staff-ul tehnic. Este curios faptul că o echipă cu un brand ca al Stelei nu are un departament de scouting bine pus la punct. Antrenorul lipseşte cu desăvârşire, patronul freacă menta.
Aseară, steliştii au jucat împotriva celor de la Cluj, campioana en-titre a campionatului României. Cum era de aşteptat, s-au trezit abia după ce au încasat un gol şi după ce au rămas în inferioritate numerică, când Lovin a primit roşu. Un roşu discutabil. S-au trezit, spuneam. Adică au ratat din toate poziţiile posibile. Totuşi, Dayro Moreno şi-a salvat pielea şi a înscris pentru Steaua. Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1. Interesant este că marea publicaţie Gazeta Sporturilor, cu milioane de cititori online, a comentat scurt şi la obiect : ” derby cu de toate : fotbal, atmosferă şi controverse. Nul nebun în Ghencea ” . Îmi încep ziua de joi, bucuros că am mai învăţat ceva şi anume că orice meci de egalitate este considerat meci nul. Tare, este ?

DNA joga bonito

Pân’ la urmă cum e ?
Am găsit în cotidianul Prosport două ştiri care se bat cap în cap. Cine e de vină pentru asta oare ? Trombetta, antrenorul CFR-iştilor, care este atât de supărat încât nu ştie ce mai vorbeşte, sau redactorii Prosport care în goana după ştiri multe care să apară pe site, uită că au pus un titlu care se bate cap în cap cu altul ?





