Unde vreau eu sa ajung cu acest lucru ? Ei bine, pentru simplul fapt ca preturile sunt printre cele mai bune din oras, poate chiar din judet, multe persoane aleg sa cumpere medicamentele de la farmacia noastra. Printre clienti se nimeresc si persoane cu un nivel de cultura mai slab dezvoltat. Sanatatea nu tine cont de minte, apropo de “mento sana in corpore sano”.

Fapt pentru care, timp de 5 minute, pe ceas, am facut o cura de ras de toata frumusetea cu ajutorul unui client putin mai bronzat, care venise intr-un suflet la farmacie, trimis de consoarta, sa cumpere niste alifie pentru pasarica nevesti-sii. Iata si motivul !

In romana : ” Alifie pentru mancarimi jos. Adulti, pasarica.”

Na, ca iar m-a lovit rasul fara sa il pot controla !

1. Sunt un om pe care te poţi baza oricând. Sunt foarte sincer, loial şi deschis  în ceea ce priveşte relaţia strict profesională sau de prietenie pe care o dezvolt cu o anumită persoană şi, cred eu, acest lucru nu este de neglijat atunci când vorbim de prietenie, proiecte sau parteneriate.
2. Sunt punctual din cale afară. Chestia asta o iau ca pe o calitate, pentru că m-a ajutat de cele mai multe ori.
3. Energic, bine dispus, plin de umor . Nici nu ştiţi cât de mult contează să întâmpini oamenii cu zâmbetul pe buze! Iar dacă mai ai şi un simţ al umorului destul de bine dezvoltat, ai toate şansele să te faci plăcut.
4. Îmi place să cred că sunt inteligent. Bineînţeles, de acest lucru mă conving prin feedback. Până acum am avut parte de un feedback convingător, dar niciodată nu strică mai mult.
5. Îmi orientez acţiunile spre autodezvoltare şi progres. Întotdeauna, la sfârşit de an, îmi fac o analiză pentru a vedea ce am câştigat din punct de vedere profesional şi chiar personal, cu accent  pe relaţiile de socializare. Mă ajută atunci când îmi fixez obiective pe care nici eu nu cred că le pot atinge, dar atunci când trebuie să trag linie să văd că m-am apropiat destul de bine de ţintele propuse.
6. Sunt tolerant şi dau dovadă de mult bun simţ. Uneori credeam despre cei cu bun simţ că au numai de pierdut. Vedeţi şi voi că, în ziua de azi, răzbesc mai mult cei cu un tupeu fantastic, dus la extrem. Cred că m-am înşelat. Poate că nu ai de câştigat atât de mult pe terment scurt atunci când dai dovadă de toleranţă şi bun simţ, dar cu siguranţă vei câştiga pe termen lung respectul oamenilor şi vei sta foarte bine la capitolul imagine persoanlă.

Iată că s-au terminat punctele ( cele şase ) în care aveam voie să mă laud. Păcat, pentru că aş mai fi vrut să trec la capitolul calităţi şi spiritul de observaţie, perspicacitatea, diplomaţia şi creativitatea.

Cum mie mi-a plăcut mult leapşa dezvoltată de Ştefan Murgeanu şi GrimCris, aş vrea să le ofer ocazia şi altor colegi din blogosferă ( a se citi “de suferinţă” ) să se laude cu deosebitele calităţi personale.

Aşadar, dragii mei colegi Cătălin(@capca1), Valerică(@omulvaly), Dan Ştefan(@danyrolux), Ionuţ(@ingerasu) şi Ramona (@ladyallia), ia să vedem cu ce calităţi vă lăudaţi voi !

Vorbeşte cursiv, spune poezii destul de lungi, cântă şi dansează, dar cel mai mult au început să mă distreze perlele pe care le scoate pe guriţă. Este momentul pe care îl aşteptam de multă vreme.

Îi dorim multă sănătate şi îi urăm un călduros “la mulţi ani!” !

Astfel, spre exemplu, salariile între 600-800 lei pot fi majorate cu cel mult 20%, cele între 801-1000 lei cu 16%, între 1001-1500 lei cu 12%,  între 1501-2000 cu 8%, între 2001-2500 cu 4%, iar salariile de peste 2501 lei cu cel mult 1%. Toate creşterile sunt condiţionate de faptul că ele nu pot creşte peste cele impuse de noua grilă de salarizare.

Pe lângă aceste lucruri, guvernanţii au considerat corectă tăierea sporului de 75% acordat pentru funcţiile de manageri publici, îndepărtând mulţi specialişti din sistem, zic eu, cât şi tăierea unor sporuri cadrelor care muncesc în condiţii cu înalt risc profesional, cum este şi cazul personalului medical din secţiile de boli infecţioase.

Consultă aici noile grile de salarizare !

Aici poţi vedea cum vor arăta salariile în 2011 !

Ce concluzii tragem, la cald, din aceste informaţii ? Păi prima concluzie ar fi că toţi bugetarii ar trebui să mulţumească din inimă partidului pentru procentul de 1-20%, chiar dacă el nu va fi resimţit în mod real, din cauza preţurilor care explodează zi de zi.

A doua concluzie ar fi că, deşi se anunţau reduceri masive în rândul bugetarilor, ele au fost trecute cu vederea, ba mai mult, încep creşterile salariale. Acum sunt bani ?

În final, cea de-a treia concluzie pe care o trag este că mai marii noştri conducători aplică excelent tezele celui de-al XVI-lea congres. Adică ăia care au salarii mai mari trebuiesc penalizaţi crunt. Nu contează că au făcut facultăţi, că au masterate, doctorate şi experienţă vastă în specialitate. Trebuiesc aduşi la un numitor comun cu personalul necalificat. Bravo!

În tot acest timp, românii stau la cozi pentru a da bani şi acceptă fără mari probleme să îngenuncheze în faţa unui sistem din ce în ce mai autoritar. Uite de aia mă bucur că am ales o altă cale şi, sper eu, în curând mă voi delimita total de tot ceea ce înseamnă administraţie.

- Tot respectul, nea Costică! Îmi pare bine să vă întâlnesc! Ce mai faceţi ?

- Noroc, noroc! Iaca…am ieşit la aer, că nu mai pot suporta să îmi trăiesc singurătatea în casă.

- Arătaţi foarte bine ! Cum mai staţi cu sănătatea ?

- Sunt sănătos, nu mă plâng! Multumesc lui Dumnezeu că-s sănătos, că asta îmi mai trebuia, să fiu dependent de medicamente! Dar parcă nu-s în apele mele…

- Păi?

- Mi-e frică de bătrâneţe. Mi-e frică şi mă deprimă. Nici nu ştii cum e să iubeşti viaţa, chiar să ţi-o rişti pe front şi după aia să o preţuieşti de o mie de ori mai mult, dar, deodată, să îţi priveşti în oglindă chipul plin de riduri.  Parcă văd altă persoană, mă simt expirat şi nu mai văd cu ce pot fi de folos. Habar n-ai cum este să te trezeşti în mirosul ăla de  om stătut în pat pentru multă vreme. Părul să-ţi miroasă a bătrâneţe, faţa să se deformeze în aceeaşi oglindă în care, atunci când erai tânăr, ţi-aşezai părul şi te dădeai cu colonie pe faţă, grăbit să ieşi la o cafea cu prietena de la colţul străzii. Mă deprimă. E ca şi cum m-aş fi culcat tânăr şi m-am trezit bătrân, lipsit de putere.

În timpul acela, pe stradă tocmai trecea doamna Florica, o bătrână cochetă după care îi cam fugeau ochii lui nea Costică.

- Bună Florico!

- Aaaaa, nea Costică ! Ce bine-mi pare să te văd! Arăţi foarte bine! Nu te-am mai văzut de-un car de ani!

În acel moment, nea Costică a schiţat un zâmbet natural, timp în care i-a sărutat mâna Floricăi.

- Mulţumesc! Şi dumneata arătaţi exact aşa cum te-am lăsat ultima dată. Ce să fac? Nu prea am mai ieşit, dar azi mi-am făcut curaj. M-am întâlnit cu Dan şi mai schimbam o vorbă. Îl mai ţii minte ? Bătea mingea pe maidan şi tu ţipai mereu la el, că aia nu e oră de jucat, ci de dormit.

- Eu merg înspre parcul mare, nu vrei să mai schimbăm o vorbă , îl întreabă Florica pe nea Costică ?

- Ba da, că tot am drum încolo, înspre casă!

În acel moment, nea Costică s-a luminat la faţă şi şi-a luat rămas bun de la mine, promiţându-mi că ne vom mai vedea. Parcă era alt om. Cred că era impulsul de care avea nevoie. Lumea nu-l uitase şi părea că acesta era momentul pe care îl aştepta din clipa în care a decis să iasă pe uşa casei sale.

De atunci, aproape în fiecare seară, nea Costică iese la plimbare împreună cu doamna Florica, vorbesc foarte mult şi deseori poate fi văzut cum râde cu poftă. A rămas acelaşi om pe care îl ştiam de mic, însă cu altă înfăţişare. Vârsta nu ne iartă, însă sunt oameni a căror vârstă le albeşte părul, dar nu le zgârie inima care rămâne tânără şi bate mereu la fel de tare pentru lucrurile bune şi frumoase.

Cine stă la marginea şoselelor, în locuri excelent alese, şi le face semn şoferilor pentru a opri, cu intenţia de a produce bani ?

Răspunsul vi-l dau tot eu, ca să nu vă duceţi cu gândul la curve încă de luni dimineaţa ! Este vorba despre echipajele de poliţie rutieră. Echipaje care m-au disperat cu radarele lor de nouă generaţie.

Sâmbătă dimineaţa trebuia să ajung la Piatra Neamţ la un training de vânzări şi, cum am plecat mai târziu de acasă, am încercat să grăbesc lucrurile. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, am avut neplăcuta surpriză să găsesc drumul dintre Bacău şi Piatra Neamţ împânzit de radare şi de poliţişti care trăgeau maşinile pe dreapta într-o veselie.

Asta o fi în urma deciziei guvernului de a tăia lefurile bugetarilor cu 25% ?

Cum aş putea să uit momentele acelea în care, imediat cum femeile începeau să strige în gura mare ” la masăăăăăăăăăăăă copii ! toată lumea la masăăăăăăăăăăăă!”, de prin toate colţurile naturii, copiii îşi făceau cale către mesele pline de bunătăţuri făcute la botul calului ? Eram atât de mulţi, încât aveai impresia că toată suflarea prezentă în staţiunile montane venea la noi la masă. Eram 20-22 de familii. La corturi, bineînţeles.

Doamne, câţi prieteni mi-am făcut şi ce amintiri plăcute am ! Îmi juleam genunchii în crengi sau pe stâncile dure, în încercarea mea de a ajunge cât mai repede în apa curată a râului ce ducea către cascadă, ne făceam bâte şi săbii din lemn, luam la pas toate potecile, făceam drumeţii lungi ( ţin minte că am mers vreo 5-6 ore dus-întors ).

Cum aş putea să uit aventura extremă de pe Jepii Mici ? Ştiţi foarte bine că, pentru a urca pe Bucegi, se urcă pe Jepii Mari. Ei bine, împreună cu alţi prieteni, în căutare de frumos ( flori şi tot felul de fructe de pădure ), am luat-o la pas.  Aveam 11 sau 12 ani. Când  ne-am uitat în spate, am fost uimiţi să vedem cât drum am parcurs. Singura problemă era că nu aveam încălţările corespunzătoare urcării şi mai ales a coborârii unei astfel de pante. Era ditamai hăul. Aşa că, singura opţiune a fost să urcăm de nebuni până la Crucea Caraiman. Vă daţi seama la ce risc am fost supuşi! Chiar şi aşa, a fost extraordinar pentru noi, copiii. Exploram şi ne credeam zmei. Fabulos!

Cum să uit drumeţiile făcute an de an de-a lungul Cheilor Tişiţei, în rezervaţia naturală ? Doamne, ce peisaje ! Adunam mure, alune de pădure şi făceam băi răcoritoare de-a lungul râului ce străbătea pădurea. Am o mulţime de amintiri plăcute, petrecute la munte.

Mă întreb cum aţi răspunde unei provocări, în cel mai sincer mod posibil !?

Se înscrie cineva la o drumeţie prin Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei (Lepşa) ?

Pe lângă faptul că “pierdem” doar câteva ore bune mergând, este sănătate curată, iar peisajele în această perioadă sunt extaordinar de frumoase. Nu ne trebuie decât un rucsac în spate în care să avem de-ale gurii şi nişte apă sau energizant. Deşi sunt atâtea izvoare de-a lungul drumului.

Hai să lăsăm scaunul, munca şi statul la calculator pentru o zi şi să facem ceva util pentru noi ! Sunteţi amatori ? Uitaţi, ca să dau un impuls, sunt dispus să ofer cazarea pentru 6-7 persoane pe care le voi alege eu. Criteriul după care voi alege va fi tocmai dragostea pentru natură.

Când a fost ultima dată când aţi mers într-o drumeţie ? Vă place muntele ? Sunteţi plăcut impresionat ori de câte ori vă aflaţi în mijlocul naturii ?

Când spunem munte, iarbă verde, pădure, vă gândiţi doar la grătarul încins sau v-ar plăcea să trageţi o tură printre copaci şi să vă oxigenaţi creierul ?

Răspundeţi la aceste întrebări şi chiar dezvoltaţi subiectul ! Mă interesează mult, pentru că această postare reprezintă doar introducerea a ceea ce va însemna următoarea postare.

“Un poliţist a murit de inimă rea după ce i s-a tăiat 25% din leafă” ( ZdV, ediţia de ieri ).

“Din poziţia noastră de ziar local, cu singura menire de a ne informa corect cititorii, [...] “

Cea mai penibilă chestie a apărut în ediţia de astăzi a liderului presei vrâncene, Ziarul de Vrancea.

Corneliu Condurache, directorul general al Ziarului de Vrancea, scrie azi un editorial în care îl plânge pe poliţistul decedat, dar  îi greşeşte numele, spre ruşinea redacţiei care munceşte pe rupte pe un salariu mizer, probabil. Astfel, Silviu a devenit Sergiu.

Acest lucru îmi aduce aminte de unchiul meu, care, la 80 şi ceva de ani, când a murit fratele său, plângea alt mort aflat în aceeaşi capelă. Desigur, la vârsta lui poate e de înţeles. Sigur, a greşi e omeneşte. Dar putem spune asta când vorbim de presa locală ? Noi pe cine plângem ?

Nu am citatul la îndemână şi nici nu ştiu în acest moment care este numele autorului ( deşi îmi amintesc că era vorba despre un sârb ), dar ştiu că începea prin a-şi critica poporul . Spunea că sârbul este gelos atunci când este incult.

Desigur, nu au scăpat nici alte popoare. Spunea despre americani că sunt geloşi pentru că preţuiesc prea mult sănătatea şi timpul lor decât pe soţie. Arabii sunt geloşi precum şarpele boua, iar turcii precum gorila. Cum se manifestă şarpele boua când e geloasă ? Dar gorila ? Sau se referă la manifestările animalice ?

Nemţii fac din gelozie o chestie de onoare, pentru a avea ocazia să se bată şi să se taie reciproc, spaniolii aveau cândva dreptul să îşi închidă soţiile în mânăstire şi grecul, băiat deştept, nu este gelos întrucât consideră că pierderea femeii este un lucru care se poate repara uşor, dintre atâtea lucruri pe care le pierzi într-o viaţă întreagă. Rusul este la capătul opus, întrucât nu-şi ucide soţia care i-a fost necredincioasă, ci se spânzură el, crezând că nu a fost atât de bun pentru ea.

Citind aceste rânduri, abia aşteptam să văd cum se comportă poporul român când vine vorba de gelozie. Din păcate, autorul nu spunea nimic despre acest lucru. Aşa că vă întreb pe voi : cum se manifestă românul atunci când este gelos ?

@sursa foto