Bombă cu ceas
Filed under: Romania, bani, loc de dat cu capul, mizerii, personal, social
Am fost la Bucureşti să iau nişte rezultate de la un spital. Lume multă, ca la balamuc. Acel munte de oameni şi de maşini mă ducea cu gândul la verile fierbinţi de pe vremea împuşcatului, atunci când toată lumea, indiferent de clasa socială, mergea în concediu la mare. Numai că aici nu veniseră să se distreze. Dimpotrivă.
Doamne, atâţi oameni bolnavi, unii fără de speranţă, alţii plini de încredere ! Tineri. Copii. Mult prea mici pentru a da piept cu greutatea. Dacă te concentrai puţin, mai că puteai auzi sute de gânduri şi suflete răzvrătite care căutau cu disperare şi cea mai mică rază de speranţă. Holuri reci, pustii. Pereţi încărcaţi de durere.
Medici mult prea puţini în comparaţie cu numărul de pacienţi. Medici foarte buni, extraordinari. Unii cam plictisiţi. Alţii mult prea preocupaţi de pacienţii, de ai impresia că ai călcat pragul unei clinici private. Îţi dai seama că nu-i aşa. N-au nici măcar un cabinet unde să te primească şi să-ţi spună rezultatul. Nu au intimitate. Nici ei, nici pacienţii. Sunt nevoiţi să vorbească pe holuri, în timp ce zeci, chiar sute de pacienţi îşi aşteaptă rândul. Unii mult prea îngrijoraţi, pentru că au tras cu urechea la rezultatele altora.
Asistente tinere, probabil la început de carieră. Grijulii, atente, optimiste, care îţi transmit un mesaj întotdeauna pozitiv. Chiar şi asistente ciufute, îmbâcsite în mizeria sistemului bugetar. Mereu nemulţumite, uneori NF. Nu sunt mulţumite de salariu, dar nici nu arată că merită mai mult.
În primă fază tinzi să pari mulţumit când vezi că se investeşte. Spitalul se modernizează. Se pune rigips, uşi şi geamuri din termopan, sistem de încălzire performant. Confort. Apoi, începi să devii din ce în ce mai stresat. Bormaşina, flexul şi rotopercutorul îţi testează nervii, mai ales dacă aştepţi de ore bune nişte hârtii “date la semnat”. Încerci să te linişteşti gândindu-te cât de greu le este pacienţilor de la terapie intensivă, care au nevoie de odihnă şi linişte, dar care, din păcate, nu o au. Cică să nu faci tensiune. Cică să dormi. Ce să dormi, că nici cu doză dublă de diazepam nu ţi se închid pleoapele.
Un sistem sanitar încă la pământ, în ciuda eforturilor multora dintre medici, care se chinuie să asigure un act medical la standarde europene. Mă tot întreb ce mai caută în ţară medicii foarte buni, orientaţi către rezultate deosebite şi care au o răbdare de fier ? De fapt, ce mai caută ei în sistemul bugetar ? Ar putea câştiga bani serioşi muncind în clinici private sau în afara ţării. Răspunsul e simplu, sincer şi, poate, dureros : cineva trebuie să o facă şi pe asta ! Efectiv o fac din plăcere. Cel puţin aceasta este impresia pe care o lasă.
Dar, de ce să ne minţim ? Şpaga a rămas la loc de cinste. Probabil Sigur este vina noastră. Noi i-am învăţat cu bani. Rămâi, totuşi, cu un gust amar când vezi că anestezistul sau medicul se dă deoparte pentru a număra banii din plicul pe care tocmai i l-ai băgat în buzunarul primitor, cusut cu aţă groasă. Dacă nu-i ok, nu le este ruşine să îţi bată apropouri. Dacă e de ajuns îţi dai seama imediat. Devii foarte important, ca pacient.
Singura mea bucurie este că nu chiar toţi sunt aşa. Încă mai e o şansă. Deşi, dacă gândim la nivel macro, putem spune liniştiţi că asistăm liniştiţi la deconectarea de la aparate a ceea ce a mai rămas din sistemul de sănătate. Nu contează că se fac descoperiri revoluţionare. Nu contează că cei care au descoperit aceste lucruri sunt academicieni cărora le-au scăzut salariile cu 25%. Nimic nu mai contează.
Care a fost răsplata cercetătorilor de la Victor Babeş care au descoperit existenţa unor celule în corpul uman despre care nu se ştia încă nimic şi care au dus la un rezultat fantastic ce a făcut înconjurul lumii : celulele pot reface muşchiul inimii şi astfel pot fi tratate afecţiuni precum infarctul miocardic ?
Păi, răsplata statului român a fost una care nu a făcut doar înconjurul ţării noastre, ci a întregii lumi : proiectul nu este interesant ! Aşa că cercetarea nu va fi dezvoltată şi, cine ştie, un proiect care poate naşte o descoperire care poate revoluţiona medicina zace prin sertarele ministerului.
Până atunci, rămâne să ne plângem amarul prin spitalele clasice româneşti, cu medicamente cumpărate din buzunarul propriu, cu reţete pe care le iei la preţ întreg, cu şpagă şi cu umilinţă. Zău aşa, ce-i aia asigurare medicală ?
Ofertă de sărbători
Dragii moşului ( că tot am intrat în sezon ), îmi cer scuze pentru absenţa îndelungată de pe blogul personal. Totodată îmi cer scuze şi colegilor de la serviciu care mai aruncă un ochi pe blogul meu pentru că am lipsit puţin şi că mi-am luat concediu fără plată, spre uimirea unora. Am şi câteva motive, toate bune.
Aş începe prin a vă spune că am învăţat să câştig în două zile atâţia bani cât câştig la serviciu într-o lună. Asta după trei luni de zile. Bine, nu vă imaginaţi că în fiecare zi câştig câte 800-1000 de lei. Dar lunar, tot reuşesc să realizez suma asta, chiar dublul sumei. Şi pentru că am învăţat să fac asta, mă gândesc că ar fi bine să îmi fac un PFA şi să încep să câştig pentru mine, aşa cum trebuie, adică legal. Nu că nu ar fi fost aşa până acum, dar tot stăteam pe firma altuia.
Şi că tot veni vorba de ceea ce fac eu, vă invit la noul cabinet de sănătate din Focşani pentru a beneficia de o evaluare de sănătate şi analiză corporală în urma căreia veţi putea obţine şi recomandări şi soluţii la eventualele probleme pe care le aveţi în modul vostru de alimentaţie. De asemenea, tot în această perioadă, adică în luna decembrie, vă puteţi răsfăţa pielea cu un tratament profesional pentru faţă. Oferta este valabilă doar pentru cei pe care îi interesează cu adevărat sănătatea iar rezervarea se face doar în urma unei programări, aşa că … profitaţi !
Cum pregătim un interviu ?
În urmă cu patru luni de zile depuneam cv-uri peste cv-uri pe toate site-urile de profil. Cred că am trimis mai bine de 300 de cv-uri. Căutam să fiu ba reprezentant medical, ba key account executive, ba area sales manager, ba system engineer şi lista poate continua. Denumiri peste denumiri şi aproape toate în engleză, ca să dea o oarecare notă de importanţă.
O singură dată am fost contactat. Este vorba despre cei de la Intrerbrands care m-au şi chemat la un interviu. Între noi fie vorba, era un interviu mult prea ciudat, după părerea mea. Era vorba de teste de logică matematică, niţică filosofie şi probleme de matematică pură. Erau şi câteva care se rezolvau lejer, prin regula de trei simplă. Dar la un interviu să dai astfel de teste fără să te intereseze şi experienţa anterioară ?
Un manager de vânzări venit de la Iveco, prezent la acel interviu împreună cu mine şi cu alţi trei tipi, se trăgea cu mâinile de păr imediat cum a privit testul. Omul avea experienţă în vânzări cât nu aveam eu în relaţia mea cu nevastă-mea , adică de peste 11 ani de zile. Chestia haioasă a fost că eu am trecut testul, el nu. Am mers mai departe, la un al doilea interviu, dar m-am văzut nevoit să refuz jobul întrucât nu mi s-a părut că îmi oferă reale oportunităţi.
Restul de 300 şi ceva de mailuri au rămas fără răspuns. Ce credeţi că am făcut după ce mi-am băgat picioarele în tot ce înseamnă sistem de recrutare online ? Am vrut să văd cât de mult atrage un cv impresionant. Aşa că am inventat un personaj cu burse în străinătate, cu un istoric excelent în vânzări şi cu multă iniţiativă. Am trimis cv-urile la aceleaşi adrese. Câte companii credeţi că s-au arătat interesate ? Da, aţi ghicit, NICI MĂCAR UNA !
După ce m-am întrebat care e rostul acestui sistem de recrutare online dacă mai toţi îşi lansează ofertele de job doar ca să pară transparenţi, am încercat să pătrund în sistemul privat al unor mari companii producătoare de medicamente. Am observat că sunt cu adevărat profesionişti, oameni de cuvânt, însă şi ei cu un defect. Adicătelea merg pe recomandări, ca să nu le zicem pile.
În tot acest timp am încercat să mă pregătesc corespunzător pentru un set de interviuri. Am învăţat de la persoane cu mult mai multă experienţă decât cea a unui bugetar cu state destul de vechi că pregătirea unui interviu într-un mod cât se poate de serios, poate fi cheia succesului. Contează foarte mult aspectul fizic îngrijit, contează să fii calm şi sigur pe tine şi, de ce nu, restrictiv şi impunător. Reţineţi un singur lucru : voi sunteţi în căutarea unui angajator şi nu el în căutarea voastră. Aveţi dreptul să alegeţi cu cine vreţi să lucraţi.
Am învăţat zeci de chestii, de la replici uzuale şi până la răspunsuri tip, tehnici de negociere şi metode elegante de abordare. Până la urmă, tot ceea ce contează este momentul în care dai nas în nas cu cel care te intervievează. În faţa lui uiţi tot ce-ai pregătit acasă şi devii tu însuţi.
Părerea mea sinceră este că trebuie să fii pregătit pentru lucruri care nu pot fi prevăzute. Trebuie să fii capabil să faci faţă unor situaţii la care nu te aşteptai şi care pot intra în contradicţie cu tot ceea ce credeai tu că înseamnă un interviu. Iar pentru a face faţă uşor unor astfel de situaţii, vă voi propune un exerciţiu de imaginaţie.
Mergi la o conferinţă care are loc în incinta unui hotel. Într-o pauză, te decizi să ieşi afară pentru a lua o gură de aer. Te gândeşti la viitorul tău şi crezi că a venit vremea ca tu să ai un job nou. Eşti la penultimul etaj al hotelului şi trebuie să iei liftul.
Când uşile liftului se deschid, dai nas în nas cu o persoană extrem de influentă, impunătoare şi puternică în acelaşi timp. Nu ştiu, un Dinu Patriciu, Ţiriac sau, de ce nu, Donald Trump ? Persoana respectivă observă că sunteţi extrem de entuziasmat şi decide să vi se adreseze : ” Cobor până la etajul 2. Până atunci mă puteţi convinge de ce sunteţi în stare.Aşadar, ce aveţi de spus despre dumneavoastră ? “
Într-adevăr, este un scenariu de domeniul SF, însă nu-i aşa că este bine să fim pregătiţi pentru orice şi să avem întotdeauna replica la noi ? Un discurs de 30-40 de secunde, extrem de concentrat şi nuanţat în acelaşi timp, care să îl facă pe interlocutor să vrea să obţină mai multe informaţii de la noi, poate face mai multe minuni decât un mega-interviu pentru care ai tocit o vară întreagă.
A dat norocul peste mine
În sfârşit, simt că am luat o decizie bună în ceea ce mă priveşte pe mine şi pe familia mea. Am dat cu piciorul la câteva oferte de job pentru că am zis eu că nu e cazul. În trei din patru cazuri am luat o decizie bună. Una a fost ceva mai neinspirată şi mi-e ciudă puţin, dar asta-i treaba.
În urmă cu mai bine de cinci ani cineva a încercat să-mi tragă o ţeapă. Cineva destul de apropiat. Nu am acceptat să intru în joc, dar câţiva amici au făcut-o, spre dezamăgirea mea. Le-am zis că nu e bine, că miroase de la o poştă a joc piramidal clasic şi ordinar şi că sună prea bine pentru a putea reuşi într-un timp atât de scurt şi de simplu. Puţini ştiau la vremea aia de mega-ţeapa Delphin. Eu auzeam pentru prima dată şi mă bucur nespus că am luat decizia potrivită.
După încă un an, naşa mea mi-a spus câte ceva despre o nouă oportunitate. Deşi eram convins că ultimii oameni care mi-ar da ţeapă ar fi chiar rudele sau familia mea, încă aveam proaspăt în mintea mea acel episod cu Delphinul. Aşa că nici nu am vrut să aud mai multe chestii legate de Herbalife. Nu m-a interesat nici dacă sunt ok, nici dacă nu-s.
După fix patru ani de zile, ceva m-a făcut să particip la un eveniment Herbalife. Probabil nevoia cruntă de bani. Salariul a scăzut cu 25%, ratele au crescut, nevoile la fel. Prima lună a fost foarte grea pentru mine. Informaţii peste informaţii, recomandări, traininguri etc. Dar şi plăcut. Mai ales la sfârşitul primei luni, când am observat că profitul meu era aproape cât salariul pe care îl câştigam lună de lună.
După trei luni de zile lucrurile par mult mai simple, frica aia că nu voi avea cum să conving lumea a dispărut, sunt cu adevărat disperat că nu-mi mai ajunge timpul, iar chestia asta se vede şi pe blog, profitul depăşeşte lejer salariul, iar trainingurile încep să devină din ce în ce mai interesante.
Dacă o ţin tot aşa, luna viitoare mă voi califica pentru trainingul internaţional de la Barcelona, care va avea loc anul viitor, în septembrie, acolo unde voi avea privilegiul să primesc lecţii direct de la doctori şi oameni de ştiinţă precum David Heber, laureat al Premiului Nobel pentru medicină.
Şi cum am înţeles că Herbalife înseamnă mai mult decât o afacere ( Herbalife înseamnă sănătate şi energie, în primul rând), aşa cum credeam la început, am început să îmi formez o echipă activă care să îşi fixeze cel puţin aceleaşi scopuri ca şi mine. Şi vă mai spun că cel ce va intra acum în echipa mea, va avea foarte mult de câştigat până în vara anului viitor, întrucât România este printre ţările în care Herbalife are o cotă de încredere şi creştere fantastică.
Iar eu aş fi printre ultimii oameni care ar încearca să dea cuiva ţeapă.
La târgul de ţîgani
Filed under: amintiri, bani, fun, loc de dat cu capul, personal
Am mai zis-o, nu ştiu dacă şi vouă, dar cel mai mare coşmar al meu (prostii de le visezi noaptea, în loc să te imaginezi într-un loc superb în care oricum nu vei ajunge ), care se tot repetă în ultima vreme, este acela de a ajunge sărmanul sărmanilor. Dar din ăla vai de mama lui, că oricât l-ai ajuta să se ridice din gaura imensă în care a căzut, parcă tot nu reuşeşte să atingă podeaua.
Cel puţin anul trecut am visat asta de vreo şase sau şapte ori. Mi-era frică să mă mai culc şi când adormeam, o făceam cu portofelul în mână, dar aşa, palmat, să nu-l vază nevastă-mea.
În ultima vreme, de când am început să lucrez part-time, am început să visez mult mai frumos. Şi mai liniştit. Deh, acum nu mai strâng din buci când ţipă reminderul de pe telefon că am rata de plătit la bancă. Abia plăteam ratele şi utilităţile, dar nici că renunţam la iPhone şi la abonamentul de internet nelimitat de la Orange de 10 euro. Aş murea dracului, vorba uneia!
Şi pentru că mi-s mai masochist aşa de felul meu, am fost odată la Adjud, că mi-au îmbuibat unii capul că acoluşa-i un târg săptămânal unde găseşti toate kitschurile şi tot felul de haine aşa, mai pentru buzunarili noastri di moldoveni zgârciţi. SH, clar. Spiru Haret, pentru cei cu puţină carte.
E un târg de ţîgani. Uite-aşa îmi vine mie să le spun câteodată ţiganilor get-beget. Ţîgani, pentru că se comportă aşa cu toată fiinţa lor. Ţîganul e bun orator, negociator, vânzător şi, până la urmă, ciorditor, dacă vede că nu-i iese nimic. Ce-i al lor, e al lor !
Am mers acolo cu gândul de a face un joc de rol. Cel al unui sărman care abia îşi strânge un pumn de bani ca să bage ceva la ghiozdan şi să încalţe-un pantof Adidas trecut prin şapte perechi de labe. M-aşteptam să merg printre nişte mese şi să mă gândesc la ale mele, că oricum n-aveam de gând să cumpăr. De fapt, venisem cu altă treabă, dar dacă-i târg, hai să vedem! Nici n-am apucat să mă gândesc la ceea ce-mi propusesem că m-a şi luat o ţîgancă în primire :
Hai frumuşelule, şăfule, boierule ! Hai pune mâna pă haine, calitate D&G, să moară cine-o vrea să moară !
Nu vreau, eu mergeam pe-aici…nu mă interesează.
Aaaaş, păi aşa zâi morocănosule !
Morocănos ? Hmmm…. adevărul e că aveam o faţă neadaptată stilului de viaţă de prin târg.
Boarfe aruncate pe-un ciolofan, o grămadă de femei găini care scormoneau prin ele şi care se mai şi certau uneori – ” ia fă mâna de pe ea, eu am văzut-o prima!” … ” cu cât dai asta ?” … “11 lei, mâncaţi-aş, haină de-a lu Botezatu înainte să se-apuce de afaceri, zău!” …. ” scumpă ! 5 lei şi-o iau” … şi….jaaaaaaaaaap, cealaltă pune mâna pe ea şi dă 10 lei şi i-o fură.
Pfoaaaai, în gândul meu, apoi cam aşa îmi vine să fac şi eu după ce-mi achit datoriile. Negociere la sânge pentru o boarfă care nici nu-mi place, dar cică ţîne di cald. Băi, unde dracu am intrat eu ? Eu plec, îmi zic ! Ridic privirea şi văd nişte adidaşi super tari. Dacă te uitai de la 2 metri distanţă ziceai că-s noi. Marca Adidas, original blend. Erau aşezaţi la câţiva zeci de centimetri de grămada cealaltă de adidaşi obişnuiţi. Căcaturi gen Puma, Nike, Reebok.
- Cât e perechea aia de adidaşi, întreb eu în timp ce arăt cu degetul către grămada mare ? ( să fac o probă, zic )
- O sută şefu ! Adică 10 beţe de-astea noi, că ne-am tâmpit cu banii ăştia! - Şi ăia de acolo ( cei Adidas ) ? - O sută douăzeci şăfule ! Originali ! Cristi Ronaldo scrie pe ei, i-am luat de la Bernabeu! - Adică 12 beţe, da ? ( în timp ce duceam mâna la buzunar ) - Nu boierule, un meleon două sute d-ăia vechi ! - Păi tu crezi că ţi-ai găsit prostul ? - Haoleu baştane, păi ce, e scump ? La şcoala şi la banii tăi, nu merită Cristi Ronaldo neşte bani pentru bejuteriile astea? - Cine-i bre Cristi Ronaldo ăsta ? ( eu, mare neştiutor , cică) - Ete ăsta-i Cristinelu meu ! ( un puradel cu pantalonii rupţi în cur, dar cu adidaşi de firmă-n picioare ) L-am botezat aşa după fotbalistu ăla care joacă-n Spania. Astea-s ghete de fotbalist mare, îi dau ieftin ! - Sunt scumpi, nu mă interesează ! Plus că-mi vinzi poveşti care nu fac un ban.
- Gata şăfule, uite, ia-i acum cu o sută şi gata ! Ultimul preţ, că ş-aşa mă doare inima-n pept că ţî-i dau aşa eftini! - Nu, gata. Nu îi vreau ! - Sărmanule ! Dacă m-ai văzut ţîgan ai zis că mă fraereşti, ăh ? E marfă de calitate, poetule ! Hai….şapte sute dă mii vechi, na ! - Nu ! Să fii sănătos ! În momentul în care am auzit cuvântul sărman, mi-am amintit brusc de coşmarul pe care îl tot aveam. Îmi venea să-l calc în picioare pe ţîganul ăla cu mustăţile cât coada de cal.
- Ptiu, că al dracu eşti la maţe !
Apoi îşi aruncă pălăria pe jos de nervi, după care şi-o scutură de pantalonii prăfuiţi. Probabil că au fost şi alţii înaintea mea care l-au refuzat.
După jumătate de oră petrecută în târgul ăla, n-ai cum să nu te distrezi ! Dacă ar fi să mai merg acolo, aş merge pentru distracţie. Cele mai faine replici acolo le găseşti. Uneori, chiar şi cele mai faine tricouri de firmă, noi şi ieftine. Ciordite, desigur. Iar dacă nu iei nimic, deşi negociezi cu ţigăncile până nu mai poţi, s-ar putea să vezi şi-o fofoloancă. Aşa a păţit unul care n-a vrut să cumpere şi i-a mai tras şi-un stuchit ăleia, că e borfaşă.
Ziua mi-am încheiat-o la un restaurant. Hei, staţi, nu aruncaţi cu pietre ! Am mers la Cantina Săracilor. Păi ce, credeaţi că am dat de bani, aşa, dintr-un foc ? Trebuie să recunosc că au o mâncare extrem de gustoasă şi, mai ales, ieftină. Totuşi, mă uitam cum o grămadă de lume bună ( chiar am văzut câţiva potenţi financiar ) vine să ia masa acolo şi cum ăştia mai subţiri la pungă se uită chiorâş la ei.
Am învăţat multe din ce-am văzut acolo, parcă-s puţin mai cumpătat la bani, ajutat fiind şi de coşmarurile care încă îmi sunt proaspete în minte. Chiar aşa, ce coşmaruri v-au marcat pe voi de-a lungul timpului şi cum aţi scăpat de ele ? Sau oi fi eu singurul care are nevoie de consultanţă ?
Eşti fericit ?
Filed under: bani, diverse, foto, ganduri, personal, social
Te-ai întrebat vreodată cât eşti de fericit ?
Suntem bombardaţi cu informaţii, unele plăcute, altele mai puţin plăcute, intrăm cu tot trupul în problemele de care ne lovim în fiecare zi, căutând o soluţie cât mai rapidă care să ne mai lase timp şi speranţă şi pentru alte lucruri, suntem mulţumiţi atunci când trecem peste obstacole, deşi niciodată nu ne-am gândit cum ar fi fără ele.
Cu toţii întâmpinăm dificultăţi de-a lungul vieţii şi acelea pot fi zilele în care se decide ce se va întâmpla pe viitor. Dacă este ceva care nu merge în viaţa ta, schimbă acel lucru ! Dacă nu poţi schimba, atunci schimbă-ţi atitudinea! Este important să dăm multă atenţie atitudinii noastre, modului nostru de a privi problemele de zi cu zi, astfel încât să formăm un depozit de unde vom putea lua în zilele cu adevărat dificile. Cu toţii avem zile negre, zile care ne împing la limita răbdării, iar dacă nu ne-am educat să avem o atitudine pozitivă, în acele zile ne va fi cu adevărat greu să sperăm.
Totul funcţionează după o schemă extrem de simplă. Putem schimba totul urmând doar câţiva paşi, însă este foarte dificil să ne impunem acest lucru, întrucât noi, oamenii, ne focalizăm tot mai tare pe probleme, obstacole şi, mai ales, eşecuri. Aceste lucruri ne blochează şi ne oprim, pentru că nu suntem capabili să vedem dincolo de ele. Totuşi, dacă privim cu atenţie, putem vedea clar că nu există probleme care să nu poată fi rezolvate. Totul este ca un puzzle, iar la puzzle există soluţii. Dacă te loveşti de ceva şi nu eşti sigur că se va rezolva sau că poţi rezolva, nu înseamnă că acel lucru nu poate fi rezolvat. Trebuie doar să găseşti soluţia potrivită pentru acel puzzle, pentru acea problemă.
Facem totul pentru a găsi o cale de mijloc, iar atunci când totul revine la normal, suntem extrem de binedispuşi. Normalitatea ne bucură. Cum ar fi dincolo de ea ? Cum ar fi să avem parte în fiecare zi de căldura familiei şi de linişte financiară, cum ar fi să ne simţim în largul nostru ori de câte ori ieşim din casă, să ne iubim aproapele şi să fim atât de energici încât să oferim şi celorlalţi acelaşi sentiment, aceeaşi putere ? Cum ne-am simţi atunci când punem capul pe pernă zâmbind ? Uşuraţi ? Mulţumiţi ? Norocoşi ? Fericiţi ?
Tu cum ai defini fericirea ? Ce anume te-ar face fericit ? Banii, călătoriile, dragostea, recunoaşterea ? Ce faci pentru a fi fericit şi ce ai fi dispus să faci ? Te-ai întrebat vreodată cât eşti de fericit ? Dacă da, care a fost răspunsul tău şi cât de sincer ai fost ?
Ironia sorţii
Dimineaţă, când mergeam spre serviciu am auzit o ştire conform căreia o echipă de cercetători din Franţa a reuşit să detecteze un marker biologic care ajută la depistarea a 11 tipuri de cancer, acest lucru însemnând că va contribui la depistarea mult mai rapidă a bolii şi, poate, la un tratament universal împotriva acesteia.
Da, este o ştire care merită atenţie. Însă ceea ce mi-a atras mie atenţia şi mai mult este că în acea echipă de cercetători francezi şi-au făcut loc şi doi medici români care, culmea, sunt şi coordonatorii acestei echipe. Doi medici români care, foarte probabil, ar fi câştigat un salariu de mizerie în ţară şi ar fi lucrat în acest sistem mizerabil de care ne lovim cu toţii.
Cum era de aşteptat, cercetarea respectivă a fost oprită temporar din lipsă de fonduri. Păi cine să dea bani pe prostii, nu ? Ca să nu mai zic că-n ţară există atâtea minţi luminate printre medici şi cercetători încât, dacă ar fi finanţaţi cum trebuie, s-ar face multe descoperiri revoluţionare.
Ca cea făcută de acei medici din Bucureşti care au descoperit absolut întâmplător un tratament revoluţionar pentru cei ce au probleme cu inima şi au suferit un infarct miocardic. Asta după ce statul le-a tăiat din leafă 25%.
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici