Cum şi ce vorbim în public?

February 26, 2010 by danbrasov · Leave a Comment
Filed under: Fucktard, Romania, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, social 

Spaţiul public este acel loc unde orice persoană liberă are dreptul să îşi plimbe fiinţa. Deşi spaţiul public este prietenul tuturor, rasa umană are şi ea regulile ei de bun simţ. Sau ar trebui sa le aibă, să şi le impună. Spre exemplu, cum vă comportaţi atunci când vorbiţi la telefon şi sunteţi în public ?

Nu-i aşa că sunt multe persoane pe care le auzim în autobuz, metrou, piaţă, sau de aiurea, cum povestesc la telefon lucruri ce ţin de intimitatea fiecăruia? Sau femei care îşi ceartă bărbatul prin telefon că a uitat să îl ia pe ăla micu de la şcoală, să cumpere nu ştiu ce din piaţă sau să plece naibii din crâşma aia unde, parcă, lucrează cu normă întreagă. Şi de aici pleacă toate insultele reciproce pe care lumea, fără să vrea, le aude.

Pe de altă parte asistăm la gângureli, vorbe dulci, romantisme. În gară, în staţia de autobuz sau metrou. Şi de-a pururea. Doamne, dar cât de fain este să auzi cum cineva vorbeşte la telefon despre relaţiile lui intime cu x-uleasca pe care a cucerit-o de la prima întâlnire şi căreia nu îi va mai răspunde la telefon, pentru că a vrut doar o aventură. Sau fazele clasice gen : “şi eu te iubesc, te pup, pa ! dar hai, închide tu! nu, închide tu primul! “ . De câte ori nu vi s-a întâmplat să asistaţi la o discuţie siropoasă în mijloacele de transport în comun ?

În partea opusă gângurelilor tinerilor întâlnim grijile celor mai în vârstă. Subiectul de discuţie : bolile, suferinţa, nevoia de bani pentru medicamente. ” Vai, dragă, aseară am zis că mor ! Am avut o criză de fiere de nu mai puteam! Nici mâncare nu am mai apucat să fac, bărbatul era nervos că îi era foame, copiii făceau gălăgie şi nimeni nu mă băga în seamă. ….. daaaa, nesimţiţi bărbaţii ăştia! Dar lasă, că o să îi fie şi lui rău şi atunci o să vadă ce fel e când nu îl bag în seamă!”

Suntem oameni, deci simţim nevoia să socializăm. Perfect de acord. Dar vă întreb : cum vorbim în public şi, mai ales, despre ce vorbim în public? Chiar trebuie ca toată lumea din autobuz să ştie cât de mare e stiloul prietenului tău ? Toţi oamenii din metrou trebuie să audă cum îl cerţi tu pe bărbatul tău că bea ca nesimţitul ? Toată lumea din staţia de tramvai trebuie să ştie că ai suferit aseară o criză de fiere şi că nimeni nu ţi-a întins o mână ?

După părerea mea, acestea sunt lucruri pe care le vorbim într-un cadru restrâns, chiar dacă trendul este să otevizăm(de la OTV) ţara. La o adică, ţi-ar plăcea să beneficiezi de o audienţă generoasă  atunci când eşti cu partenerul în pat ? Păi, dacă nu, atunci de ce povesteşti tu, dragă române, lucrurile acestea în spaţiile publice ?

Babele şi credinţa

Motto : Cred ca Dumnezeu in creerea omului, cumva

si-a supraestimat abilitatile. ( Oscar Wilde )

Într-o zi de duminică, nu!, într-o sfântă zi de duminică, m-am dus la Biserică. Credincios de mic, că doar, na, am vrut să mă fac popă, am intrat în lăcaşul sfânt afişând mina unui om serios şi credincios, am salutat câteva babe pe care le ştiam de mic sau pe care le-am ajutat de-a lungul timpului cu câte-o pâine, m-am închinat discret la icoanele de la intrarea în Biserică şi m-am alăturat celorlalţi credincioşi care luau parte la sfânta slujbă de duminică.

Nu am înaintat, ci am rămas aproape de ieşirea din Biserică, fiindcă nu aveam să stau mult. Lângă mine, câteva băbuţe îşi îndoiau cu greu genunchii apăsaţi de vremuri grele. Făceau mătănii sau se rugau în genunchi la Dumnezeu. Cu siguranţă, cereau. Cereau iertarea păcatelor, dar erau atâţia la rând. Deodată, în Biserică intră o tipă care ţinea un copil în braţe.

- Auzi, fă  Aurico, ia uită-te la cucoana aia ! Nu se mai satură de certat cu bărbatu-său şi vine la Biserică ! Nesimţita naibii, vine şi cere iertare cred.

- Da dragă, mai e şi cu fiică-sa în braţe. N-ar sta bărbatu-său cu copchilul nici să-l baţi. Sigur e la băut pe undeva. Sau la curve, că mereu zice că pleacă acolo când se ceartă cu nevastă-sa.

Deranjat fiind de şuşotelile babelor care şi-au găsit loc de bârfă chiar în spatele meu, chiar în Biserică!, m-am uitat spre ele deranjat şi le-am rugat să aibă bunul simţ să vorbească mai încet.

- Ei, ce să spun, ai venit tu, tânăr, să ne zici nouă ce să facem … dacă nu îţi convine, poţi să pleci liniştit !

Brusc, babele îşi întorc privirea către doctorul intrat să-şi facă şi el o cruce, ca tot credinciosul. Nu prea îl vezi pe la Biserică, dar dacă îl vezi, înseamnă că a cam greşit cu câte ceva. Sau poate că îl aşteaptă o operaţie grea.

- Ia uite-l fă pe dom’ doctor. A venit să îşi ceară iertare pentru toţi banii pe care îi cere de la oamenii care îi intră în cabinet.

- Taci fă din gură, că e doctor bun. Mie mi-a spus întotdeauna că nu am nimic, iar când am avut nevoie de câte ceva, mi-a vorbit frumos şi mi-a dat reţete. Nu ca toţi bădăranii din ziua de azi. Ce, mai sunt doctorii cum erau înainte ?

- Uite-l fă, a şi ieşit ! Nu prea-l ţine Dumnezeu în casa lui. E păcătos, vine de ochii lumii !

Deodată, copilul celei care a intrat în Biserică mai devreme începe să plângă. Şi plângea din ce în ce mai tare. Degeaba încerca maică-sa să îl liniştească, probabil îl speriase ceva. Imediat, babele s-au simţit jignite.

- Şşşşşşşt ! Ieşi afară doamnă ! Chiar aşa, nu putem şi noi să ascultăm slujba din cauza matale ?

- E doar un copil, încerc să îl liniştesc ! Ce tot vă aprindeţi atât ? Nu aveţi altă treabă ?

- Fă bine şi scoate-l afară până se linişteşte ! Ai respect pentru lumea asta şi pentru preot, eiiii, zău aşa !

Supărată, probabil, că lumea e atât de rea, tipa a ieşit din Biserică nu înainte de a-şi face cruce atât ei, cât şi copilului.

- Aşa, du-te afară ! Mai bine pleacă acasă, la bărbatul tău că poate te caută prin alte părţi!

A fost momentul în care nu am mai suportat şi m-am decis să plec. Nu înainte de a le spune că locul în care se află este un loc în care ar trebui să uite de toate răutăţile de zi cu zi, de griji şi de probleme. Mai că nu le-am făcut nesimţite. Păi cum este posibil ca într-o Biserică, unde preotul ne vorbeşte despre bunătate şi despre cele sfinte, să te comporţi în aşa hal ? Probabil că se plictiseau acasă, ori nu prea mai trecea lume prin faţa casei. Lume pe care să o bârfească. Le mai lipseau seminţele şi totul era perfect. De aceea m-am hotărât ca de acum înainte să merg, din când în când, la mânăstiri, iar la Biserică să merg doar în zi de sărbătoare. Credinţa trebuie să existe în suflet, în primul rând. Dacă nu ai sufletul curat şi dacă nu crezi în Dumnezeu, te duci degeaba la Biserică. Iar dacă te duci, cu siguranţă te vei simţi bine lângă băbuţele acelea.

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes