De ce să nu dăm zăpada în drum ? Lasă, că maşinile vor merge peste ea şi o să dispară văzând cu ochii. Aşa m-a învăţat pe mine tata şi bunicul, aşa o să îi învăţ şi eu pe copiii şi nepoţii mei. Aşa arăţi că eşti om gospodar. Trebuie să îţi cureţi trotuarul, nu?

Cam după acest principiu merg oamenii. Şi nu, nu doar cei de la ţară, care, pare-se au mai puţine clase decât ţăranul de oraş. Am întâlnit multă zăpadă aruncată-n drum de oameni care merg pe acest principiu, dar nu am rezistat să nu fac o fotografie minunăţiei de mai jos. Las-o naibii, tată, cum să mai treacă maşinile pe acolo ?

No, cam aşa, cică, s-ar numi oraşul nostru, mai nou. Submarinul galben. Dacă în privinţa culorii (politice) e clară ideea, rămâne să ne dăm de ceasul morţii în ceea ce priveşte vremea de afară.

Încă din momentul în care am văzut  codul galben, mai apoi portocaliu, de ninsori, mi-am dat seama că atunci când se va topi va fi urgie. Şi este urgie. Astăzi a plouat toată ziua, iar apa ajunge, în unele locuri, până la jumătatea roţilor maşinilor. Lumea este nervoasă, pe trotuar nu prea se poate merge, pe şosea ai toate şansele să fii udat din cap până-n picioare, pe sus nu poţi să mergi, iar metrou n-avem.

Soluţia, la prima vedere, pare simplă. În primul rând, toată lumea care are zăpadă în faţa casei, blocului sau magazinului trebuie să pună mâna pe lopată şi să o dea la o parte. Apoi, neapărat, los ţiganos, beneficiaros de ajutorus socialus de la status, trebuiesc puşi să cureţe trotuarele de zăpadă, dar mai ales străzile, ca să aibă pe unde să se ducă apa la canal. Dacă intră şi pompierii în acţiune în vederea eliminării apei strânse de-a lungul şi de-a latul străzilor, am putea crede că trăim într-un oraş civilizat.

Până atunci, fie vorba între noi, cine mă împrumută şi pe mine cu o pereche de cizme de pescar ?

Sunt în Băile Felix de o săptămână. În fiecare zi petrecută aici, nu am putut să nu remarc oamenii locului. Nu moldovenii veniţi la tratamente, nici bucureştenii veniţi cu merţane şi bmw-uri cu scopul de a agăţa vreo piţipoancă cu contor la păsărică. Oamenii locului. Sunt de o calmitate ieşită din comun. La ei până şi câinii latră ” no, ham ! “.

Sunt calmi, primitori, serviabili şi cu un fin simţ al umorului. Nu ai păpat mâncarea pe care tocmai ţi-a servit-o ? Înseamnă că nu eşti mulţumit. Ceva nu a ieşit bine. Îţi aduce altceva în loc şi îşi cere scuze pentru cele întâmplate. Te vede că te simţi plictisit ? Începe să îţi propună diferite lucruri . Hai la un tenis, hai la un pescuit, hai la sărit cu parapanta, la o călărie sau cu un atv ! Vrea să te întorci şi la anul care vine, tot la el. Şi pentru asta e în stare să te pupe şi în fund. Nu face totul pentru bani. Nu pe faţă. Te face să te simţi bine, în largul tău, pentru ca să te întorci.

Aici n-am văzut urmă de ţigani şi nici de cerşetori. Cum adică, să cobor din maşină şi să nu văd pe nimeni lângă uşă să se milogească pentru 1 leu ? Exact ! Cu toate acestea, uitându-mă la infrastructura de drumuri sau la casele locuitorilor din împrejurimi,  observ că sunt mai mult săraci decât bogaţi. Spre deosebire de partea cealaltă a ţării, sărăcia nu îi înrăieşte. Nu prea vezi invidie, nu prea vezi ură, nu vezi riduri şi nici vagabonzi care fură sau care stau la colţ de stradă. Ei ştiu că trebuie să facă orice ca să trăiască mai bine, iar dacă au norocul ca în zona lor să se afle vreun obiectiv turistic mai important, fac pe dracu-n-paişpe ca să îşi amenajeze corespunzător locuinţa şi să ofere condiţii decente de cazare. Şi le merge, pentru că sunt civilizaţi şi primitori. De la vest şi până la est  e cale lungă. Ani lumină.