Bogat
Imediat cum ajung acasă de la serviciu, o figură luminată şi plină de trăiri intense mă întâmpină în uşă. ” Tataaaaaaaaa! Brac. Un pup. Besc.Hahaha!” ( tata, dezbraca-te, da-mi un pup, te iubesc ). De cum o vezi îţi e greu să nu uiţi de toate provocările şi problemele din ziua respectivă. Uiţi de tot şi îţi creezi o lume în care se regăseşte doar ea.
Zâmbetul copiilor nu ţine cont de micşorarea indemnizaţiei sau a alocaţiei, de probleme de ordin material sau de orice alte probleme de zi cu zi care îţi cam mănâncă ficaţii. Nici nu trebuie. Trebuie doar ca tu, ca părinte, să te asiguri că acest zâmbet nu va dispărea niciodată de pe chipul copilului tău. Prin orice mijloace. Este tot ceea ce contează.
Cică să creşti copii
Suflet de copil
De mai bine de un an sunt tată. Mai exact, de un an şi şapte luni de zile. Înainte de a o avea pe Dana, copiii mi se păreau foarte scumpi şi chiar aveam lipici la ei, dar totul se termina atunci când începeau să urle. Simţeam cu mi se revoltă nervii-n mine şi făceam orice numai să nu mai stau în preajma lor. În momentele alea simţeam că nu sunt pregătit absolut deloc pentru a fi părinte şi pentru a încerca să îi dau copilului meu o educaţie aşa cum se cuvine. Nu de alta, dar la primul urlet probabil că i-aş fi tras şi prima palmă la fund.
Vedeam copii care se tăvăleau pe jos când părinţii lor nu le îndeplineau dorinţele, copii care trânteau tot ce prindeau în mână, alţii care îşi băteau părinţii, iar părinţii reacţionau spunând că se fac de ruşine dacă mai plâng şi dacă mai ţipă. Greşit, total greşit. Copiii nu-s de mine! Aşa-mi ziceam. Iată că mi-a venit mintea la loc, pentru că ceea ce gândeam eu erau copilării. Fugeam de responsabilitate, simţeam că trebuie să fiu independent. Odată cu naşterea fetiţei toate lucrurile s-au schimbat la 360 de grade. Nu simt decât dragoste şi bucurie. Şi nici nu mă enervez total atunci când plânge. Bine, asta poate şi că am unul dintre cei mai cuminţi şi de bun simţ copii care există pe lumea asta.
Nici nu-ţi trebuie mult să vezi că tot ceea ce face un copil este să trăiască clipa cu tot sufletul, la valoare maximă. Când râde, râde din tot sufletul, când plânge, plânge cât poate el de tare, când se bucură, o face cu toată fiinţa, când doarme, doarme atât de liniştit că îţi vine să dai timpul înapoi să te vezi din nou copil. Ăştia-s ei şi trebuie să îi judeci după vârstă. Îmi place că, pe zi ce trece, parcă, descoperă câte ceva nou. Şi eu o fac împreună cu ea, alături de ea. Şi mă bucur, simt că îmi trăiesc din nou copilăria. A crescut şi se vede. Fiţi atenţi, dacă nu mă credeţi !
Ia uitaţi-vă aici !Ce impresii pe capul fetitei mele, acum sta pe oala picior peste picior in timp ce citeste !
Schimbul de generaţii
În urmă cu douăzeci şi ceva de ani mă bucuram de jocurile copilăriei împreună cu verişorii mei şi cu alţi prieteni de bloc. De cele mai multe ori mă jucam în curtea bunicilor. Şi o făceam mai toată ziua. Fie că băteam mingea pe maidan, fie că aprindeam cârpe îmbibate în motorină, puse pe un ciomag, ca să mă dau drept nu ştiu ce cuceritor sau că mergeam la vânat vrăbiuţe cu praştia-n mână, dar mai ales pentru că făceam acelaşi lucru în fiecare zi, nu ne plictiseam chiar deloc.
O ţin minte şi acum pe bunica mea, fie-i ţărâna uşoară că azi se împlineşte un an de când a plecat dintre noi, cum urla după noi pe la ora prânzului ca să mergem să dormim. Pe vremea aia funcţiona Fabrica Chimică de la Mărăşeşti. Cum auzeam sirena de la ora 14:15, cum ne ascundeam prin tufişuri, pentru că ştiam că e semnalul pentru tras pe dreapta-n pat. Am încercat toate locurile posibile, dar degeaba, că tot ne-a găsit. Mersul la culcare era o pedeapsă pentru noi, dar , vai Doamne!, cât de bine era să te întinzi în pat în camera aia răcoroasă, în plină vară, după ce ţi-ai suprasolicitat toţi muşchii.
Uneori, noi, copiii, aveam şi discuţii mai inteligente, cum ar fi ” ce ne facem când vom fi mari?”. Ne tot întrebam cum vom arăta noi atunci când vom creşte, ce vom ajunge, dacă ne vom mai juca sau întâlni tot la fel de des, dacă vom fi părinţi la rândul nostru şi dacă ai noştri copii îşi vor trăi copilăria în aceeaşi curte. Iată că vremea a trecut suspect de repede, iar când ne uităm în oglindă vedem aceleaşi suflete vioaie, de copii neastîmpăraţi, dar cu chip de oameni mari.
În urmă cu un an de zile, chiar pe 9 martie, am rămas fără bunici. În acel moment mi-am dat seama că s-a făcut schimbul de generaţii. Părinţii mei le-au luat locul bunicilor, eu şi soţia am luat locul părinţilor noştri, iar copilul nostru ne-a luat locul nostru. Viaţa este atât de frumoasă, de interesantă, dar , Doamne iartă-mă!, trece atât de repede că nici nu ai timp să meditezi prea mult la aceste lucruri. Suntem în prezent. Eu am 28 de ani şi cu mai bine de douăzeci de ani făceam aceleaşi lucruri pe care, în scurt timp, le va face copilul meu. Eu, însă, voi lua locul părinţilor mei şi o voi bate la cap să facă ceea ce eu uram să fac la acea vreme.
Notă: acest articol este programat să fie publicat pe data de 9 martie, la ora 15:15, în memoria scumpei mele bunici, Mamaca! Dumnezeu să te ierte!
Măsură populistă: alocaţii doar pentru copiii săraci
Filed under: Fucktard, Romania, bani, loc de dat cu capul, management, mizerii, politica, social
Românii sunt puşi în faţa altei propuneri legislative cu un caracter populist : doar copiii săraci să beneficieze de alocaţie. Desigur, acest lucru ne arată că avem un management prost, defectuos. Este o măsură inteligentă menită să facă dreptate? Eu zic că nu!
Sunt foarte multe mesaje venite din partea celor cu venituri mici sau foarte mici pe această temă. Ba la televizor, ba la radio, ba în discuţii purtate pe stradă. Toţi vorbesc pe aceeaşi voce: dacă măsura nu ne afectează, să facă ce vor ei! Eu unul sunt indignat. Sunt foarte multe măsuri luate din fotoliul de ministru. Măsuri care nu reflectă realitatea. Legat de subiect, să ridice mâna cel care consideră că o astfel de măsură este corectă!
În România, numărul familiilor sărace depăşeşte lejer pe cel al familiilor care trăiesc confortabil. Automat, vorbim despre sistemul educaţional. Câţi părinţi au bani să-şi trimită copilul la şcoală? Câţi părinţi dau doi bani pe şcoală ? În mediul rural, uneori, dar mai ales în familiile foarte sărace, în familii dezorganizate, fie că vorbim despre familiile de români sau romi, şcoala este considerată necesară doar pentru că aduce un venit:alocaţia de stat. Sunt foarte mulţi părinţi care merg şi cer profesorilor să le lase copilul repetent, doar pentru a mai beneficia de un an de alocaţie de stat.În aceste familii dezorganizate nimeni nu are mai mult de patru clase. Foarte mulţi nu pot mai mult. Alţii nu au susţinere.
V-aţi întrebat care sunt cele mai numeroase familii ? Bineînţeles, familiile sărace şi familiile de pocăiţi. Fac copii pentru a avea un venit cât de mic. Ce, credeaţi cumva că, în aceste familii, veniturile merg direct către nevoile copilului? Nu! Alocaţiile de stat merg deseori la crâşma din colţul străzii sau la magazinul de cartier. Ori, ştiind aceste lucruri, nu era mai bine ca statul să ofere alocaţii în funcţie de performanţă ? Hmmm, sau poate nu chiar performanţă, ci pentru asigurarea unei educaţii corecte a copiilor proveniţi din familii sărace. Din păcate, statul nu face altceva decât să încurajeze sporul natural şi să îl neglijeze pe cel educaţional.
Pe de altă parte, proiectul despre care vorbeşte ministrul muncii mi se pare unul discriminatoriu. Nu părinţii sunt cei îndreptăţiţi să ia aceste alocaţii. Acest drept este dreptul copilului. Atât. Nu al copilului sărac, nici al celui bogat. Iar dacă vor ca aceste alocaţii să fie eliminate, de ce nu propun ca alocaţiile de care vor beneficia copiii săraci să fie mai mari ? Ce să facă un copil cu 42 de lei lunar ? Dacă aveţi timp şi chef, haideţi să dezbatem puţin problema! M-ar interesa opiniile unor părinţi sau profesori.
Pevestioală desple secs
Făcui fălă să vleau o constatale
La glădiniţă ieli, când am picat,
(Cu toate că-s de-un an în glupa male)
Să mol dacă glumesc, pe omoplat!
Ne-a esplicat doamna educatoale
Amănunţit, chial ne-a si desenat,
Cum am ajuns să ezigstăm sub soale,
Cum fiecale a fost plocleat,
Elam ochi si ulechi de culios
Să aflu cum pe lume am venit,
Si chipes si isteţ, da’ si flumos,
Da’ nu te mint, mai mult m-a plictisit,
C-al fi o balză, cale-n noptiţică,
Ne-aduţe-n pliscu’ ei, împachetaţi.
Când scapă si mămica de bultică
Făcută de la ouă si câlnaţi,
Cum zboală balza asta-nţet, agale,
Vleo nouă luni, să iasă luclu bun
Si cum agiungem în pătuţ si-n ţoale
Pe cosul casei, ca si Mos Clăciun….
Să vezi măi flate, ţe educatoale (!)
Fălă misto, chial m-a lăsat pelplex,
La vâlsta ei, (ţe ţâţe, ce piţioale !)
Să nu stie nimica desple secs ???
( de aici )
Israelul salvează mai mult decât o face România
Cred că nu greşesc când fac o afirmaţie de acest fel, cel puţin atunci când îi aducem în discuţie pe copiii care suferă de probleme cardiace. În Israel există o clinică privată care strânge fonduri internaţionale pentru a plăti operaţii pe cord pentru copii.
În acest moment sunt strânse fonduri enorme pentru cazurile existente în România. Dacă ştiţi cazuri de părinţi disperaţi ai căror copii necesită intervenţii chirurgicale pe cord, este bine să le furnizaţi această informaţie. La rândul vostru, puteţi contribui la salvarea vieţii unui copil care suferă de probleme de sănătate.
La acea clinică se asigură costurile pentru operaţia în sine, tratament complet pre şi post operator, cât şi cazare pentru unul dintre părinţi. Nu se asigură costul transportului copilului şi al părintelui.
Site-ul fundaţiei este www.saveachildsheart.org , iar pentru informaţii suplimentare puteţi suna la Radio România Cultural. Ştirea este cât se poate de reală şi a fost prezentată în data de 28 mai 2009, ora 13.20, la emisiunea “Ştiinţă în cuvinte potrivite” , la rubrica medicală , care se difuzează în fiecare zi după ştirile de la ora 13 la Radio România Cultural.
Notă : ştirea poate fi preluată de pe acest blog, singura condiţie fiind cea a menţionării sursei.
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici