Sărbători pascale cu miros de cozonac
“Dan, săptămâna aceasta vom ţine post ! Este Săptămâna Mare, aşa că ai grijă prin ce cutii bagi mâna şi vezi ce mănânci! “, după care bunica mea mergea agale în bucătărie unde avea să taie legumele pentru ciorbă. Ştia că îmi plac dulciurile şi că mă fofilez pe lângă ea, în magazin, că aveam pe vremea aia unul, şi iau cutiile la rând pentru a vedea ce-i mai bun pe acolo. Aveam până în 10 ani şi îmi plăceau poveştile ei pline de învăţăminte. La un moment dat eram hotărât să îmbrac hainele preotesti, aşa de mult mă animau poveştile ei.
Era regulă clară ca, în Săptămâna Mare, să ţinem post. Nu cred că ne era atât de greu, atât mie cât şi lui Andrei, fratele meu. Cel puţin până vineri, când bunică-mea frământa de zor la coca pentru cozonaci. O lăsa la crescut într-o cameră unde trebuiau ca uşile să rămână obligatoriu închise, să nu fie curent. Cam greu, pentru că noi eram atât de zbenguiţi că luam la rost tot ce găseam în cale. Şi, în plus, ştiam noi că acolo se pregăteşte ceva bun, iar curiozitatea ne împingea către lucruri nepermise.
Ispita mare se manifesta după masa de amiază, atunci când cozonacii erau scoşi din cuptor. Mirosea atât de frumos în casă, că ţi se făcea pielea ca de găină când te gândeai la spiritul sărbătorilor pascale. Tot ceea ce vedeai în jur erau doar ouă roşii cu modele care mai de care, cozonaci, drob, friptură şi ciorbă de miel, sarmale. Aveam impresia că trăiesc momente de poveste unde bunica şi părinţii aveau rolul de a ne ridica bucuria şi frumuseţea copilăriei la rang de artă. Cel puţin aşa simţeam eu. Şi sincer vă spun, nimeni nu face cozonaci aşa cum obişnuia bunica mea să-i facă! Mari, pufoşi, cu un gust deosebit. Ţi se topeau în gură, iar cu lapte mergeau de numa numa!
Nu pot uita mirosul îmbietor de cozonaci fierbinţi făcuţi în cuptorul acela de lângă bucătăria de vară. Ne rugam în gândul nostru de copii inocenţi ca în momentul în care bunica scoate cozonacii din cuptor să ne taie şi nouă câte o felie pentru a ne alina poftele. Stăteam lângă ea ca nişte căţeluşi care aşteptau o mică atenţie cât să îi facă să dea din codiţă. Din păcate, singura plăcere a rămas aceea de a-i mirosi şi de a ne gândi cât de buni au ieşit, pentru că postul era post şi ar fi fost păcat să ne “spurcăm” chiar în vinerea mare.
Şi uite aşa, după slujba de Înviere la care mergeam cu toţii la Biserica veche, după un sfert de oră de mers pe jos foarte încet şi atent, pentru a nu se stinge lumânarea cu care am luat lumină de la preot, ajungeam acasă şi ne aşezam la masa bogată în preparate, gata pentru a face faţă tuturor provocărilor. Nici nu am mai avut răbdare să începem cu aperitivul, să continuăm cu felul unu şi doi, că am şi luat câte o felie de cozonac şi am mâncat-o pe nerăsuflate.
Fiindcă ne apropiem cu paşi repezi de sărbătorile pascale, vă urez vouă şi familiilor voastre sărbători fericite, sănătate şi linişte sufletească! Paşte fericit!
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici