Nimic nu e întâmplător
În ultima vreme am discutat cu câteva persoane dragi mie şi, spre regretul meu, acele persoane traversau o perioadă dificilă. Şi nu mă refer aici la lucruri precum lipsa banilor, şeful care te freacă la icre până când pleci singur sau probleme legate de criza economică coroborate cu moartea poetului naţional. Nu. Mă refer la lucruri de o intensitate extraordinară. Lucruri pe care nu ai fi capabil să le găseşti o soluţie. Şi pentru că eu am obiceiul de a pune la suflet chestiile astea, parcă simt o nelinişte în suflet de câteva zile.
Ce să-i spui unei persoane care, într-un an de zile, şi-a pierdut tatăl, fratele şi soţul ? Ce sfaturi ai putea să-i dai? Dar unei persoane care are probleme grave de sănătate de nu mai ştie pe unde să-şi scoată cămaşa de atâţia bani cheltuiţi şi care continuă să primească lovituri pe bandă rulantă în moalele capului, fiind pusă în situaţia de a-şi îngropa fratele ?
Ce să îi spui unei persoane care munceşte cât pentru toată familia şi, atunci când îşi pune capul pe pernă, se uită în urmă şi nu vede nimic care să o facă să îşi termine ziua cu un zâmbet de consolare ? E greu când te zbaţi să scapi de problemele de zi cu zi, de greutăţi de tot felul, de monoton şi simplitate şi cazi într-o altă groapă şi mai mare, cea a sugrumării imaginii sufletului pereche, pe care o ai încă vie în imaginaţie de când ai plecat de-acasă de la ai tăi. E greu să accepţi un viitor impus şi să nu tinzi către acel vis pentru care tragi ca nebunul de parcă doar tu îl vezi împlinit.
Ce să-i spui femeii care nu a apucat să-şi audă copilul atunci când a născut ? Nu vrei să ştii cum e să simţi pe pieptul tău un copil care nu plânge, care nu mişcă, mi-a zis. Ce să-i spui ? Că va fi bine ?
Cum să te comporţi vis-a-vis de persoanele care au avut grave probleme de sănătate, bani extrem de puţini pentru a se vindeca, dar care au reuşit să le rezolve datorită unor suflete mari, iar acum, după ce şi-au văzut sacii în căruţă şi au avut norocul chior de a pune mâna pe-un teanc de bani, nici nu-ţi mai vorbesc, întrucât acest lucru ar însemna (probabil) că se înjosesc ?
Am tot căutat răspunsurile în mintea şi în sufletul meu. De fiecare dată răspunsul era altul. Niciodată, însă, satisfăcător. Simţeam uneori că simpla tăcere poate rezolva multe lucruri. Asta până când soţia mi-a spus o pildă pe care, probabil,mulţi aţi auzit-o. Pentru mine a fost prima dată şi să ştiţi că m-a mişcat pentru că a venit la timpul potrivit.
Povestea este despre doi îngeri, unul tânăr şi altul mai bătrân,care călătoreau printre oameni şi care s-au hotărât să îmbine cele două lumi petrecându-şi noaptea în casa unei familii.Îngerul tânăr trebuia să înveţe din înţelepciunile îngerului bătrân şi experimentat.
Familia la uşa căreia au ales să bată era una înstărită. I-au primit în casă, i-au aşezat la masă, însă nu le-au oferit camera de oaspeţi pentru odihnă, ci le-au oferit o cameră improvizată într-un garaj. Noaptea, în timp ce gazdele dormeau, îngerul tânăr l-a observat pe cel bătrân reparând o gaură într-un perete. A rămas uşor surprins de fapta îngerului bătrân, mai ales că nu i-au tratat cum se cuvine.
Dis de dimineaţă, îngerii au plecat din nou la drum şi, după ceva vreme, au hotărât să se oprească din nou, pentru a petrece o noapte în casa unor oameni. De data aceasta, îngerii au intrat în casa unor oameni foarte săraci, dar extrem de ospitalieri. Le-au oferit tot ce-au avut mai bun în casă, din puţinul pe care îl aveau şi ei. Asta pentru că singura lor sursă de hrană era o vacă de la care mulgeau lapte zilnic.
Le-au oferit patul lor pentru odhihnă, iar gazdele au ales să doarmă într-o anexă pe care o foloseau rareori pentru fiii ce le mai călcau pragul uneori. În timpul nopţii, când gazdele dormeau, îngerul tânăr l-a zărit pe cel bătrân mergând către grajdul acestora. L-a urmărit şi a văzut cum îngerul bătrân a lăsat animalul fără de suflare.
Dimineaţa, înainte de a pleca, ingerii i-au văzut pe oamenii simpli la care au poposit cum îşi plângeau amarul, uitându-se cu disperare la animalul fără viaţă. Aşteptau o minune care nu avea să vină. Revolat, îngerul tânăr l-a întrebat pe cel bătrân cum se poate întâmpla asemenea lucru.
“Primul om avea absolut tot şi totuşi l-ai ajutat, iar a doua familie avea atât de puţin, dar era în stare să împartă totul, iar tu i-ai omorât şi vaca, singura lor sursă de hrană!”, a spus îngerul cel tânăr.
“Lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum par a fi” , i-a răspuns îngerul cel bătrân şi înţelept.
“Când am înoptat în grajd, am observat că în acea gaură din perete era depozitată toată averea familiei respective. De vreme ce stăpânul era obsedat de lăcomie şi era incapabil să-şi împartă bogăţia cu altcineva, am astupat peretele ca să nu îi mai găsească.”
“Noaptea trecută, atunci când am înoptat în patul atât de primitor al familiei de ţărani, îngerul morţii a venit după soţia celui care ne-a primit. Am negociat cu îngerul morţii şi i-am dat în schimb vaca. Încă o dată îţi spun, lucrurile nu sunt întotdeauna cum par a fi şi nimic nu e întâmplător!”, a spus sigur pe el îngerul cel bătrân.
Totul ţine de credinţă şi de omenie. Dacă ai un suflet curat, crezi în Dumnezeu şi faci bine celor din jur şi ţi se întâmplă să fii sau să te simţi îngenuncheat de oricine, chiar şi de către persoanele la care te aştepţi mai puţin, ai puterea să crezi că orice ţi se întâmplă va fi întotdeauna în avantajul tău. Chiar dacă lucrurile nu se desfăşoară aşa cum ar trebui, aşa cum te-ai aştepta.
Va veni o vreme când vei vedea de ce. Unele persoane intră rapid în viaţa noastră şi dispar, poate, la fel de repede. Unii dintre ei ne devin prieteni şi îi simţim aproape de noi, sufleteşte. Îşi lasă amprentele asupra inimii noastre, iar noi devenim mai sensibili şi spunem cu bucurie că ne-am mai făcut un prieten bun. Chiar dacă acest lucru se întâmplă mai rar.
Ziua de ieri a trecut. Cea de mâine este un mister. Astăzi este un dar şi poartă numele de prezent. Viaţa ne oferă multe surprize, unele plăcute, altele mai puţin plăcute. De aceea, viaţa este deosebită şi trebuie trăită cu intensitate în fiecare moment. Nu se ştie niciodată când vei descoperi că a fost spre binele tău !
Nimic nu este întâmplător !!!
Ce mai caută lumea pe google
Filed under: Fucktard, Leapsa, diverse, fun, internet, loc de dat cu capul, mizerii, personal
Am vrut de foarte multe ori să fac o rubrică săptămânală cu expresiile pe care le caută lumea pe google şi care ajung, de bine, de rău, pe blogul meu. Nu prea am vrut să o dau atât de tare în can-can, pentru a nu fi caracterizat un spammer sau, mai rău, un hater. Dar ştiţi ce ? Parcă nu-mi mai pasă atât de mult de ceea ce spune sau crede lumea.
Lăsând discuţiile la o parte, hai să vedem ce mai caută lumea pe google şi cum aterizează ei pe blogul meu !
I. Articole care generează trafic
- traficul cel mai mare mi-l aduce articolul referitor la abuzurile de la Kaufland. Am văzut linkul pe foarte multe forumuri, unele dintre ele foarte populate. Chiar mă distrez văzând că acel articol a devenit subiect de dezbătut pe forumuri. Expresia pe care o caută lumea : ” abuzuri kaufland “
- al doilea articol ca şi număr de vizualizări, cât şi ca număr de căutări pe google este cel în care dau nişte sfaturi pentru vacanţă reuşită la Băile Felix.
Mai sunt destul de multe articole care mi-au generat trafic temporar, însă, de-a lungul timpului acestea au avut impactul cel mai mare. Ah, mint, mai sunt încă două. Unul cu tool-ul acela pentru a-i vedea pe cei care stau ascunşi pe messenger şi cel cu Toshiba Camileo S20 ( concursul acela la care am câştigat camera video ).
II. Expresii hazlii, uneori uimitoare
Sunt convins că nu există blog cu cel puţin 50 de unici/zi care să nu aibă la rubrica “keyword analysis” sau echivalentul acesteia expresii cel puţin hazlii, dacă nu chiar dubioase. Ia să vedem ce s-a întâmplat la mine în ultima săptămână !
- complimente dure – probabil tipul nu vrea să-şi arate sentimentele, ci doar muşchii. Totuşi, trebuie să gâdile femeia la corazon ca să aibe păpică proaspătă-n pat.
- sex cu cai si magari – dubios ? Cel puţin cretin ! Nici nu vreau să-mi imaginez dacă cel ce a căutat asta este bărbat sau femeie. Hai, poate că la femeie s-ar mai înţelege … !
- imi iubesc pasarica – unii avem pitici, alţii păsărici. Adevărul este că şi mie mi-e dor de păsărică. Cea care îşi făcuse cuib la mine pe balcon, buey, perverşilor !
- cum fac sa nu ia bebelusul raceala de la mine – simplu : nu sta în preajma lui ! Dacă nu dai pe acasă, nici măcar partenerul de viaţă nu va şti că ai fost răcit.
- curvele din marasesti – chiar, poate face cineva o listă ?
- drum strategic romania – întotdeauna va fi cel care va duce către ieşirea din ţară
- yaho femi ciudate curve – au pus ăştia net şi-n cătune ?
- am macarimi la pasarica,ce sa fac? – avea un amic o vorbă : vin la tata când te chem, să te fac în p¤¤ă ghem !
- ziua orasului marasesti cine vine anul acesta pe scena? – fă un bine şi caută în arhiva oraşului ! Sunt aceleaşi persoane care urcă pe scenă de zece ani încoace.
- barbat casatorit caut gay din bacau – ţi-ai dat seama prea târziu, aşa-i ?
- sula calului – o fi intrat din nou ăla care căuta sex cu măgari şi cai ?
- ce planta putem lua la boala coada de cal sa poata merga – înainte de plantă cred că e nevoie de o consultatie la psiholog.
- gust salciu in gura - ţi-ai muşcat fierea !
Eu m-am distrat copios în seara asta. Chiar nu mai intrasem de mult timp pe statistici, dar expresiile astea mi-au dat de gândit : ori scriu eu numai bălării, ori google mă indexează prost !?
La voi cum ajunge lumea pe blog ? Aveţi expresii “priceless” ? Dacă vreţi, luaţi-o ca pe o leapşă !
Eşti fericit ?
Filed under: bani, diverse, foto, ganduri, personal, social
Te-ai întrebat vreodată cât eşti de fericit ?
Suntem bombardaţi cu informaţii, unele plăcute, altele mai puţin plăcute, intrăm cu tot trupul în problemele de care ne lovim în fiecare zi, căutând o soluţie cât mai rapidă care să ne mai lase timp şi speranţă şi pentru alte lucruri, suntem mulţumiţi atunci când trecem peste obstacole, deşi niciodată nu ne-am gândit cum ar fi fără ele.
Cu toţii întâmpinăm dificultăţi de-a lungul vieţii şi acelea pot fi zilele în care se decide ce se va întâmpla pe viitor. Dacă este ceva care nu merge în viaţa ta, schimbă acel lucru ! Dacă nu poţi schimba, atunci schimbă-ţi atitudinea! Este important să dăm multă atenţie atitudinii noastre, modului nostru de a privi problemele de zi cu zi, astfel încât să formăm un depozit de unde vom putea lua în zilele cu adevărat dificile. Cu toţii avem zile negre, zile care ne împing la limita răbdării, iar dacă nu ne-am educat să avem o atitudine pozitivă, în acele zile ne va fi cu adevărat greu să sperăm.
Totul funcţionează după o schemă extrem de simplă. Putem schimba totul urmând doar câţiva paşi, însă este foarte dificil să ne impunem acest lucru, întrucât noi, oamenii, ne focalizăm tot mai tare pe probleme, obstacole şi, mai ales, eşecuri. Aceste lucruri ne blochează şi ne oprim, pentru că nu suntem capabili să vedem dincolo de ele. Totuşi, dacă privim cu atenţie, putem vedea clar că nu există probleme care să nu poată fi rezolvate. Totul este ca un puzzle, iar la puzzle există soluţii. Dacă te loveşti de ceva şi nu eşti sigur că se va rezolva sau că poţi rezolva, nu înseamnă că acel lucru nu poate fi rezolvat. Trebuie doar să găseşti soluţia potrivită pentru acel puzzle, pentru acea problemă.
Facem totul pentru a găsi o cale de mijloc, iar atunci când totul revine la normal, suntem extrem de binedispuşi. Normalitatea ne bucură. Cum ar fi dincolo de ea ? Cum ar fi să avem parte în fiecare zi de căldura familiei şi de linişte financiară, cum ar fi să ne simţim în largul nostru ori de câte ori ieşim din casă, să ne iubim aproapele şi să fim atât de energici încât să oferim şi celorlalţi acelaşi sentiment, aceeaşi putere ? Cum ne-am simţi atunci când punem capul pe pernă zâmbind ? Uşuraţi ? Mulţumiţi ? Norocoşi ? Fericiţi ?
Tu cum ai defini fericirea ? Ce anume te-ar face fericit ? Banii, călătoriile, dragostea, recunoaşterea ? Ce faci pentru a fi fericit şi ce ai fi dispus să faci ? Te-ai întrebat vreodată cât eşti de fericit ? Dacă da, care a fost răspunsul tău şi cât de sincer ai fost ?
Azi am pitici pe creier
Întrebare : de ce se ţine un pedofil atunci când face sex ? Răspuns : de ghiozdan .După acelaşi principiu, v-aş întreba dacă o ştiţi pe actriţa principală din filmul ăla pentru adolescenţi, Hannah Montana, care se difuzează pe MiniMax ? Este vorba despre Miley Cyrus, o tânără care îşi va serba majorarul în noiembrie şi care, din câte observ, se bucură de un succes nebun în rândul adolescenţilor. Fetiţele încearcă să o imite, iar băieţii deja o au în baie sub formă de reviste.
Mai nou, fătuca asta a ieşit pe sticlă şi cu un videoclip în care apare îmbrăcată cel puţin sumar, dacă nu provocator, şi ne cântă despre dragoste, sentimente şi efectul acela nebun pe care muzica îl generează. Apoi eu mă întreb, că şi aşa n-am ce face la ora asta, fătuca asta ştie ceva despre dragoste, vrea să intre tare şi pe muzici, nu numai pe filme, sau vrea să nu mai fie etichetată drept fetiţa aia frumuşică ( şi dinţoasă, între noi fie vorba) ce joacă în filme pentru copii ?
Păstrând proporţiile, văd în Miley Cyrus povestea fetelor cuminţi de la Andre sau a virginei Americii, Britney Spears. Chiar sunt curios să văd parcursul acestei copile de-a lungul timpului. Voce n-are, actriţă nu e. Părerea mea.
Sistemul imunitar la copii
Filed under: amintiri, copii, diverse, foto, loc de dat cu capul, personal
Pe zi ce trece, sunt din ce în ce mai convins că puştii din ziua de azi răcesc tot mai des faţă de generaţia mea, spre exemplu. Sigur, gradul de poluare şi de toxicitate din atmosferă a crescut considerabil, solul este ahtiat după minerale ( un studiu făcut de cercetătorii britanici a scos la iveală faptul că, în prezent, din cauza agriculturii moderne, legumele şi plantele îşi iau cu 67% mai puţine minerale din pământ; raportarea s-a făcut la anul 1967 ) şi au apărut tot mai multe virusuri care pun în pericol sănătatea corpului uman, iar copiii sunt primii care reacţionează.
Îi auzim pe părinţi tot mai des spunându-le copiilor să nu pună mâna pe lucruri murdare, să nu ducă mâna la gură, să ţină fularul la gură deşi e călduţ afară, să se şteargă bine pe mânuţe etc.
Să fim serioşi, câţi dintre noi făceam toate aceste lucruri când eram mici ? Toţi, nu-i aşa ? Băgam tot felul de goange-n gură, veneam acasă negri din cap până-n picioare, juliţi, cu mucii până-n bărbie şi nu ştiu dacă răceam mai mult de o dată pe an. Ba eu, atunci când eram mic, mă jucam cu propriul rahat printre degete. Păcat că m-a prins maică-mea exact atunci când urma să îmi exprim talentele pe pereţii din dormitor. D-aia nu ştiu să desenez acum nici măcar un copac la standardele pe care el aşteaptă un copil.
Ştim bine sau măcar ni s-a spus că, pâna la vârsta de şapte ani, copiii îşi întăresc sistemul imunitar . Tot în şapte ani îşi formează şi gusturile alimentare. Şi tot atunci apar şi carenţele, în cazul în care copilul nu a fost hrănit corespunzător ( proteine, vitamine, minerale, apă ). De fapt, imunitatea merge de mână cu alimentaţia.
Sunt părinte şi cunosc la rându-mi alţi părinţi. Unii au copii mai rezistenţi la răceli, alţii nu. Oricum, cam toţi copiii din ziua de azi sunt copii de incubator. Iar copiii de incubator trăiesc după nişte reguli clare impuse de părinţi : pe timp de iarnă apa din biberon trebuie să fie călduţă ( nu care cumva să o laşi la temperatura camerei că răceşte puradelul ), fes şi fular obligatoriu dacă bate vântul sau s-a răcit puţin afară, mănuşi imediat cum cade prima brumă, niciodată copilul nu trebuie să aibe mâinile murdare, iar dacă le-a murdărit sărim repede cu spirtul, dacă a stat mai mult afară/a alergat cu gura deschisă şi bătea vântul, obligatoriu i se vor administra preventiv pastiluţe contra răcelii etc.
Toate chestiile astea se întâmplă mai ales în mediul urban. Aici copilul se cocoloşeşte şi este ferit în fiecare secundă de ameninţarea răcelilor. Iar dacă îţi dai seama într-un târziu că s-ar putea să greşeşti făcând aşa ceva, te gândeşti să-ţi căleşti copilul. Şi faci taman invers faţă de ceea ce făceai până atunci. Asta nu înseamnă că îl căleşti, ci că îl căcăleşti. Şi dai chix, încep reproşurile unui părinte faţă de altul şi apoi urmează resemnarea : copilul nostru e sensibil, facem tot cum ştim noi.
Copiii cresc, iar atunci când sunt îndeajuns de mari pentru a merge la grădiniţă urmează explozia. Îţi răcesc cum nu ţi-au răcit vreodată, pentru că acolo ei sunt mult mai expuşi la boli decât cei care stau acasă, în mediul în care deja s-au învăţat. Şi atunci, exact în momentul ăla, părinţii se îmbărbătează şi îşi spun că bacteriile şi virusurile întăresc sistemul imunitar. Iar dacă nu-şi spun asta, li se spune de către cadrul didactic sau medic. Şi abia atunci îşi dau seama că acel copil ar fi avut nevoie de mai multă libertate şi mai puţină grijă. Strict din acest punct de vedere. Ah, poate şi cel alimentar. Cărniţa şi ciocolata în exces nu aduc beneficii pe termen lung.
Şi noi am răcit,da! Eu, soţia, fratele, prietenii mei. Voi. Dar, încă o dată spun, nu de 20 de ori pe an. Maxim de 3-5 ori pe parcursul unui an de zile ( atunci când mergeam la grădiniţă sau şcoală ). Este şi vina părinţilor care îşi aduc copiii la grădiniţă deşi ei sunt răciţi cobză, cât şi a cadrelor care primesc copiii răciţi praf în mijlocul celor care sunt sănătoşi tun (aparent).
Fiică-mea, Dana, nu a răcit deloc în primul an de viaţă. Abia după primul an a avut o răceală mai serioasă, iar în cei doi ani ai săi a răcit cam de 4 sau 5 ori. Chiar şi aşa, parcă tot nu-s aşa de mulţumit de modul în care noi, ca părinţi, alegem să o protejăm de răceli, dar nici nu pot să fiu atât de radical. Numai cât mă gândesc la febră mă ia cu frică.
Un alt exemplu este Marius, un băiat simplu, de la ţară, care şi-a obişnuit copilul cu aerul puternic de la munte, îl ţine mult mai sumar îmbrăcat chiar şi în zilele mai răcoroase, nu are nicio problemă atunci când copilul duce la gură până şi balega de cal şi îl lasă să meargă în picioarele goale prin iarbă (vara). Copilul ăla nu ştiu dacă a răcit de două ori şi are un an şi ceva.
Oare dacă am fi trăit cu toţii în mediul rural dădeam la fel de multă importanţă tuturor aceste lucruri pe care oamenii din mediul urban le respectă cu stricteţe ( din cauza accesului la informaţie ) ? Eu nu prea ştiu să-mi dau un răspuns, dar mă uit şi acum cu o oarecare simpatie faţă de copilaşii de la ţară care trăiesc copilăria altfel decât cei de la oraş.
Ironia sorţii
Dimineaţă, când mergeam spre serviciu am auzit o ştire conform căreia o echipă de cercetători din Franţa a reuşit să detecteze un marker biologic care ajută la depistarea a 11 tipuri de cancer, acest lucru însemnând că va contribui la depistarea mult mai rapidă a bolii şi, poate, la un tratament universal împotriva acesteia.
Da, este o ştire care merită atenţie. Însă ceea ce mi-a atras mie atenţia şi mai mult este că în acea echipă de cercetători francezi şi-au făcut loc şi doi medici români care, culmea, sunt şi coordonatorii acestei echipe. Doi medici români care, foarte probabil, ar fi câştigat un salariu de mizerie în ţară şi ar fi lucrat în acest sistem mizerabil de care ne lovim cu toţii.
Cum era de aşteptat, cercetarea respectivă a fost oprită temporar din lipsă de fonduri. Păi cine să dea bani pe prostii, nu ? Ca să nu mai zic că-n ţară există atâtea minţi luminate printre medici şi cercetători încât, dacă ar fi finanţaţi cum trebuie, s-ar face multe descoperiri revoluţionare.
Ca cea făcută de acei medici din Bucureşti care au descoperit absolut întâmplător un tratament revoluţionar pentru cei ce au probleme cu inima şi au suferit un infarct miocardic. Asta după ce statul le-a tăiat din leafă 25%.
Ce mai merge-n ţara asta ?
Filed under: Romania, bani, loc de dat cu capul, management, mizerii, personal
Nu ştiu dacă v-am spus atât de bine încât să vă intre-n cap că eu, împreună cu maică-mea, administrez o farmacie. De fapt, un mic lanţ de farmacii, în Vrancea. Am investit şi am deschis afacerea în plină criză, în 2009, atunci când băncile strâmbau din nas ori de câte ori vedeau clienţi care încercau să le forţeze mâna pentru a lua credite. Regulile erau din ce în ce mai dure. Cine credeţi că stătea la uşile băncilor ca să facă împrumut în plină criză ? Eu, normal! Atâta timp cât nu luam credit pentru consum ( plasme, mobilier în casă sau mai ştiu eu ce gadgeturi ) şi încercam să îi investesc în ceva, eram mulţumit cu ideea.
Ne-am gândit la domeniul farmaceutic pentru că, ne-am gândit noi, farmaciile nu au dat niciodată faliment dacă au fost administrate corect. Sau aproape niciodată, că mai e şi cazul de forţă majoră. Nu vă spun cât a durat obţinerea autorizaţiei, cât au stat actele pe la minister şi câte şi mai câte cheltuieli neprevăzute au fost făcute ! Enorm. ENORM! În tot timpul ăsta am observat că sistemul birocratic începe să se perfecţioneze. Tinde spre absolut. Orice situaţie care ţi se cere în format electronic, trebuie dusă şi pe hârtie, că nu se poate renunţa la hârţogăraie. În fine.
Pentru că piaţa aşa funcţionează, trebuia să venim cu ceva nou şi interesat în vederea atragerii clienţilor şi a fidelizării lor. Am venit cu preţurile cele mai mici de pe piaţă. Să fim serioşi, ce-l interesează pe om, nu preţul ? Am făcut contract cu CAS, am început să dăm reţete gratuite şi compensate, totul era fain, afacerea începea să dea roade. Oricum, se resimţea efectul crizei. Puterea de cumpărare nu mai e atât de mare dacă salariile s-au micşorat. Teoria funcţionează foarte simplu. Practica ne omoară, pentru că această criză, inventată sau nu în ţara noastră, omoară încet, dar sigur, tot ce înseamnă sistem privat.
Aşa se face că, după ce abia ţi-ai făcut mâna şi ai dat câteva reţete, CAS îţi spune că s-a terminat plafonul şi că dai pe barba ta de-acum încolo. Decontarea se face după luni de zile de rugăciuni către cel de sus, timp în care te tot întrebi ce să faci să nu rămâi blocat financiar, pentru că furnizorii de la care ai cumpărat medicamentele te stresează cu telefoanele pentru a le achia facturile, tu dai din umeri spunând că nu ai cum zilele astea şi, într-un final, ei nu îţi mai dau marfă până ce nu le umezeşti buzele cu ţârâita. Şi uite aşa se formează un cerc vicios, în care actorul principal este nimeni altul decât statul român.
Până la urmă te descurci. Uneori mai greu, alteori mai uşor. Mai uşor pentru că te căleşti şi te gândeşti că, atunci când vom ieşi din criza asta ( dacă vom mai ieşi ), dacă vei mai rezista pe piaţă, înseamnă că vei face bani serioşi.
Problema extrem de enervantă şi de frustrantă, după umila mea părere, este că statul român, în naivitatea lui ( ca să nu zic prostie ), îi faultează şi pe cei care încearcă să aducă plus valoare bugetului consolidat, în speţă sistemul privat, dar şi pe proprii ei cetăţeni, care nu mai ştiu pe unde să mai scoată cămaşa în urma micşorărilor salariale sau a concedierilor masive. Cum ? Extrem de simplu. Nu anunţă scumpiri notabile ale medicamentelor ( gen 10%,20% and so on ), însă preţurilor lor vin săptămână de săptămână mai mari de la furnizor. Nu există factură cu medicamente care să aibă acelaşi preţ (fără tva şi adaos, implicit) cu cel venit în urmă cu doar câteva zile, maxim o săptămână.
Unde mai pui faptul că sunt o mulţime de medicamente cu preţ impus. Adică nu ai voie să pui un preţ mai mare decât preţul impus de casă, implicit de minister. Ce mai contează că te încarci aiurea în gestiune cu medicamente pe care tu nu câştigi, uneori, nici măcar 10% în plus. Ca să nu mai zic de medicamente precum Nexium care vin cu preţ mai mare din depozit decât preţul impus de casă. Adică mai pui bani din buzunar ca să ieşi pe zero.
Având în vedere aceste aspecte destul de simple, pentru că existe multe altele destul de complicate şi complexe pe care nu vi le-am spus acum, dar care sunt convins că se întâmplă în (aproape) orice domeniu din sistemul privat, mă întreb şi vă întreb destul de serios şi îngrijorat : ce mai merge-n ţara asta, oameni buni ? Ce să facem, să ne luăm catrafusele şi să ne mutăm afacerea în ţări precum Bulgaria ?
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici