Dacă aţi avut vreodată câini sau pisici, cu siguranţă v-aţi întrebat cum au ieşit din locul în care i-aţi închis. Pentru că, de ce să nu fim serioşi, câteodată nu-i vrei prin preajmă.

Ţin minte că atunci când eram mai mic, bunicii mei au pus în jurul grădinii  gard nou din sârmă împletită, plus poartă nouă. Ştiu că au închis câinele acolo, că trebuia să vină nişte musafiri şi asta ar fi fost măsura de siguranţă. Cum, necum, câinele a reuşit să iasă şi a sărit direct pe domnii musafiri.

Ei, aşa se întreabă, probabil, şi părinţii copilului din imaginea de mai sus atunci când îl văd de cealaltă parte a gardului. Hehe, poate nu aţi ştiut, dar copiii sunt mult mai isteţi decât părinţii lor în multe cazuri. Eu am tras o porţie bună de râs. Voi ?

Nici măcar atunci când i-a strigat din tot sufletul ei : ” mami, maşina, mami! nuuuu!, încercând să îşi smulgă mâna din a celei căreia îi încredinţase viaţa. Prea târziu. Filmul s-a rupt, muzica continua să cânte pe un fundal gri, cenuşiu. Soarele intrase în norii tot mai apăsători şi un vuiet îi tăia orice cale de acces către speranţă.

Traversase un bulevard pe trecerea de pietoni şi o maşină a lovit-o din plin. Nici măcar nu a avut şansa ca şoferul să oprească pentru a-i acorda primul ajutor. A fugit la fel de repede cum a venit.

“Mami, mami ! Mă auzi? Mami, trezeşte-te!” Capul îi era lovit, picioarele abia le mai putea mişca. A reuşit să îşi deschidă ochii şi să îşi strângă copilul de mânuţă. “Sunt aici, puiul mamei, sunt aici !” Ştia foarte bine că avea nevoie de ajutor pentru a-şi putea salva copilul. Nu mai avea puterea să zâmbească şi să ceară ajutor. Abia dacă o mai putea privi în ochi pe copila sa, care o striga fără oprire cu lacrimile până în bărbie.

După puţin timp, soarele îşi făcuse apariţia timid iar muzica începea din nou să prindă viaţă. Simţea o căldură extraordinară înăuntrul său şi în momentul acela a ştiut că totul va fi bine.

-Mami, mami, eşti bine? Mă auzi ?

Şi-a luat fiica de mână, a sărutat-o pe creştet şi i-a zâmbit.

-Da, iubita mea, eu te aud. Doar eu … şi vântul.

Mâncăm ca să trăim sau trăim ca să mâncăm ? Studiile efectuate de-a lungul timpului certifică faptul că, în cursul vieţii, un om consumă între 40 şi 50 de tone de alimente, ceea ce mă face să consider că obiceiurile alimentare pe care ni le formăm de-a lungul timpului sunt decisive pentru sănătatea noastră.

Mâncăm ce e mai ieftin şi care ne oferă energie cât pentru vreo 2-3 ore, până la următoarea masă. Nu contează ce băgăm în gură atât timp cât gustul ne satisface papilele gustative. Şi ştiţi care e cea mai faină chestie ? Faptul că noi ne hrănim la nivel celular, iar celulele noastre nu consumă nici carne, nici ouă, nici cartofi, legume sau fructe, ci ele folosesc molecule de glucide, vitamine, minerale şi proteine pe care le ia din ceea ce mâncăm noi. Iar dacă alimentaţia noastră nu este bogată în proteine, vitamine şi minerale, celulele se deteriorează în timp, după care mor în chinuri, iar organismul va regenera celule care numai sănătoase nu sunt.

Şi acum vine momentul adevărului în care alţii întreabă şi noi răspundem : câtă proteine, minerale, vitamine şi grăsimi sănătoase iau celulele noastre din cartofi prăjiţi, mezeluri de orice fel, carne prăjită, spre exemplu ? Pentru mine, răspunsul este foarte simplu : foarte puţine în raport cu nevoile organismului. Şi aşa ajungem să avem o alimentaţie dezechilibrată şi să ne trezim mai apoi că avem probleme cu fierul sau calciul, cel puţin. Ca să nu mai vorbim de dulciurile de tot felul – ciocolata, tortul, prăjiturile, băuturile dulci – care conţin o cantitate enormă de zaharoză care se desface extrem de rapid în glucoză şi fructoză şi care duce la o creştere foarte mare a glicemiei. E cazul să mai vorbim despre efectele unei glicemii ridicate ?

Nu uitaţi un lucru : băuturile dulci, acidulate sau nu, conţin aproximativ 150 grame de zahăr per litru, adică undeva la 8-10 linguriţe de zahăr la un pahar !!! Faceţi un test şi mâncaţi rapid 8-10 linguriţe de zahăr şi spuneţi care e senzaţia! Dar ştiaţi că un iaurt din fructe cam tot atât zahăr conţine per porţie ? Ca şi cifre, europenii se laudă cu ingerarea a 35 kg zahăr anual, pe cap de locuitor, iar americanii cu 50 kg de zahăr pe an. Sigur, nu trebuie să îi înjurăm pe cei care produc mâncarea pe care o consumăm zilnic. Ei sunt doar într-un business, scopul lor nu este să ofere sănătate, ci mâncare. Cât mai ieftină , mai gustoasă şi mai arătoasă dacă e posibil.

Vorbim despre evolutia in timp a omului, iar imaginea de sus este cât se poate de reprezentativă. Medicii nutriţionişti spun că peste 70% din boli survin în urma unei alimentaţii incorecte. În Europa, boli precum diabetul, cancerul sau arteroscreloza sunt mult mai prezente comparativ cu sute de ani în urmă. Cancerul şi diabetul va fi principala cauză de deces, atât în Europa cât şi în România. În ţara noastră, peste 8 milioane de români sunt supraponderali şi peste 4.5 milioane de români suferă de obezitate grad 1, 2 sau de obezitate morbidă. Asta în timp ce Ministerul Sănătăţii continuă să schimbe directorii spitalelor sau să se zbată în propria neputinţă, fără a avea o strategie completă şi corectă pentru a acţiona în această privinţă.

Ştiţi cât de uşor ne putem îngrăşa în zilele noastre ? Dar ştiţi cât de greu putem slăbi, mai ales dacă ne-a intrat în sânge mâncatul oricăror alimente la orice oră şi, mai ales, siesta de după masă ? Vă dau un exemplu foarte simplu care explică imaginea de mai sus ! Cuvinte cheie : insulina şi glucoza. Atunci când ne bucurăm de siesta de după masă şi stăm relaxaţi în fotoliul nostru comod, organismul lucrează. El lucrează, numai că noi nu îl ajutăm. Astfel, insulina are dificultăţi în a introduce glucoza în celulele musculare întrucât oferta de energie nu este solicitată şi astfel acceptată de către muşchi. Pe măsură ce glucoza continuă să fie absorbită din intestin, glicemia şi insulemia cresc. Excesul de energie şi de insulină determină o micşorare a numărului şi a eficacităţii a receptorilor de glucoză, adică denumirea clasică de rezistenţă la insulină.

Prin simplul fapt că lipseşte activitatea musculară care să consume glucoza, urmează un al doilea efect al insulinei : sinteza de acizi graşi şi depunerea surplusului energetic sub formă de grăsime. Depozitarea glucozei în muşchi şi în ficat se face sub formă de glicocen, dar rezervorul acestui depozit nu poate depăşi 1,5 kg. Astfel, când se umple rezervorul, toată glucoza rămasă se transformă în grăsime. Şi mai trebuie să mai ştiţi un lucru : depozitarea grăsimilor nu are, aparent, nicio limită. Şi uite aşa se face că ne întâlnim pe stradă sau de-aiurea cu foşti colegi de clasă şi abia dacă îi mai recunoaştem!

Am scris două sau trei articole în mare grabă dar şi cu mare atenţie şi am preferat să mă concentrez pe carieră. Aici vine şi regretul meu. Regretul că nu m-am putut bucura zilnic de cei cu care obişnuiam să îmi încep dimineaţa şi să-mi termin ziua.

Îmi lipsesc articolele complete, informative şi pline de iniţiativă ale lui GrimCris, povestirile extraordinare ale lui Nea Costache, intamplarile si povestirile hazlii ale lui Cătălin, caruia i s-a pus pata pe toţi şi a hotărât să ia o pauză prelungită, articolele pline de substanţă ale Iuliei, care nu prea mai semnează condica de ceva vreme.

Cum aş putea să nu amintesc despre trăirile Anderei sau despre recentele întâmplări pe care le-a trăit pe proprie piele Vali, în prag de sărbători ? Vali, ţi-am zis mă că-i popă ? Tu nimic, Baaaatman, Baaatman !

Mi-e dor de articolele scrise cu sufletul de buna mea prietenă, Ramona, alias Lady Allia, cât şi de tânăra noastră speranţă, Valentina. Este o plăcere să te relaxezi citind ceea ce scriu aceste două minunate fete. Iar când mă gândesc la Ramona, imediat îmi amintesc că ea a lansat o carte pe care eu nu o am în bibliotecă. Gata, mi-am făcut semn cu pixul. La fel cum mi-am făcut semn în agendă să intru mai des pe blogul tizului meu, PATRICKdan, care observ că se implică foarte mult pe pagina de Facebook a blogosferei vrâncene.

Şi cum să nu regreţi că nu ţi-ai făcut timp să faci zi de zi ceea ce deja îţi intrase în sânge ? Cum să nu regreţi că nu prea mai stai pe net, când la polul opus se află o persoană care mai toată ziua asta face ? Da, vorbesc de Tudor, “bloggerul mic” care s-a luat la trântă cu monştrii sacri ( sau acri ) ai blogosferei româneşti !

No, bine că vin sărbătorile de iarnă, moment în care mă voi aşeza şi eu bucată cu bucată la locul meu şi voi avea timp să îmi mai plimb ochii pe site-urile de care am amintit mai sus. Nu de alta, dar ştiţi şi voi bine că ochii care nu se văd se uită, ori eu nu vreau să pierd contactul cu oameni pe care îi îndrăgesc şi cu care m-am întâlnit în mai multe rânduri de-a lungul anului. Încă mai am un cuvânt de spus în blogosfera aceasta frumoasă, am planuri şi proiecte pe care le voi demara din primăvară şi tare mi-ar prinde bine să nu pierd contactul cu cei pe care îi am în blogroll.

Dragilor, eu vă urez sărbători fericite, multe bucurii şi împliniri pe toate planurile şi, ce e mai important, multă sănătate, energie şi putere de concentrare ! Şi nu uitaţi, sunt cu ochii pe voi!

Lăsând discuţiile la o parte, hai să vedem ce mai caută lumea pe google şi cum aterizează ei pe blogul meu !

I. Articole care generează trafic

• traficul cel mai mare mi-l aduce articolul referitor la abuzurile de la Kaufland. Am văzut linkul pe foarte multe forumuri, unele dintre ele foarte populate. Chiar mă distrez văzând că acel articol a devenit subiect de dezbătut pe forumuri. Expresia pe care o caută lumea : ” abuzuri kaufland “
• al doilea articol ca şi număr de vizualizări, cât şi ca număr de căutări pe google este cel în care dau nişte sfaturi pentru vacanţă reuşită la Băile Felix.

Mai sunt destul de multe articole care mi-au generat trafic temporar, însă, de-a lungul timpului acestea au avut impactul cel mai mare. Ah, mint, mai sunt încă două. Unul cu tool-ul acela pentru a-i vedea pe cei care stau ascunşi pe messenger şi cel cu Toshiba Camileo S20 ( concursul acela la care am câştigat camera video ).

II. Expresii hazlii, uneori uimitoare

Sunt convins că nu există blog cu cel puţin 50 de unici/zi care să nu aibă la rubrica “keyword analysis” sau echivalentul acesteia expresii cel puţin hazlii, dacă nu chiar dubioase. Ia să vedem ce s-a întâmplat la mine în ultima săptămână !

• complimente dure – probabil tipul nu vrea să-şi arate sentimentele, ci doar muşchii. Totuşi, trebuie să gâdile femeia la corazon ca să aibe păpică proaspătă-n pat.
• sex cu cai si magari – dubios ? Cel puţin cretin ! Nici nu vreau să-mi imaginez dacă cel ce a căutat asta este bărbat sau femeie. Hai, poate că la femeie s-ar mai înţelege … !
• imi iubesc pasarica – unii avem pitici, alţii păsărici. Adevărul este că şi mie mi-e dor de păsărică. Cea care îşi făcuse cuib la mine pe balcon, buey, perverşilor !
• cum fac sa nu ia bebelusul raceala de la mine – simplu : nu sta în preajma lui ! Dacă nu dai pe acasă, nici măcar partenerul de viaţă nu va şti că ai fost răcit.
• curvele din marasesti – chiar, poate face cineva o listă ?
• drum strategic romania – întotdeauna va fi cel care va duce către ieşirea din ţară
• yaho femi ciudate curve – au pus ăştia net şi-n cătune ?
• am macarimi la pasarica,ce sa fac? – avea un amic o vorbă : vin la tata când te chem, să te fac în p¤¤ă ghem !
• ziua orasului marasesti cine vine anul acesta pe scena? – fă un bine şi caută în arhiva oraşului ! Sunt aceleaşi persoane care urcă pe scenă de zece ani încoace.
• barbat casatorit caut gay din bacau – ţi-ai dat seama prea târziu, aşa-i ?
• sula calului – o fi intrat din nou ăla care căuta sex cu măgari şi cai ?
• ce planta putem lua la boala coada de cal sa poata merga – înainte de plantă cred că e nevoie de o consultatie la psiholog.
• gust salciu in gura - ţi-ai muşcat fierea !

Eu m-am distrat copios în seara asta. Chiar nu mai intrasem de mult timp pe statistici, dar expresiile astea mi-au dat de gândit : ori scriu eu numai bălării, ori google mă indexează prost !?

La voi cum ajunge lumea pe blog ? Aveţi expresii “priceless” ? Dacă vreţi, luaţi-o ca pe o leapşă !

După acelaşi principiu, v-aş întreba dacă  o ştiţi pe actriţa principală din filmul ăla pentru adolescenţi, Hannah Montana, care se difuzează pe MiniMax ? Este vorba despre Miley Cyrus, o tânără care îşi va serba majorarul în noiembrie şi care, din câte observ, se bucură de un succes nebun în rândul adolescenţilor. Fetiţele încearcă să o imite, iar băieţii deja o au în baie sub formă de reviste.

Mai nou, fătuca asta a ieşit pe sticlă şi cu un videoclip în care apare îmbrăcată cel puţin sumar, dacă nu provocator, şi ne cântă despre dragoste, sentimente şi efectul acela nebun pe care muzica îl generează. Apoi eu mă întreb, că şi aşa n-am ce face la ora asta, fătuca asta ştie ceva despre dragoste, vrea să intre tare şi pe muzici, nu numai pe filme, sau vrea să nu mai fie etichetată drept fetiţa aia frumuşică ( şi dinţoasă, între noi fie vorba) ce joacă în filme pentru copii ?

Păstrând proporţiile, văd în Miley Cyrus povestea fetelor cuminţi de la Andre sau a virginei Americii, Britney Spears. Chiar sunt curios să văd parcursul acestei copile de-a lungul timpului. Voce n-are, actriţă nu e. Părerea mea.

Acest lucru îmi aminteşte de-o zi oarecare, în urmă cu aproximativ trei ani, când am terminat şi ultimul leuţ din casă şi mai aveam de aşteptat o săptămână până să-mi intre salariul pe card. Dădusem banii pe ratele bancare, pe utilităţi şi pe mâncare. Nu mi-au mai rămas de distracţie. Ar fi fost suspect să-mi rămână.

Resemnat, mă întinsesem în pat lângă nevastă-mea şi am dat drumul la televizor. Nici un minut n-a trecut că a apărut o reclama la ciocolata Heidi, aia cu alune de-mi place mie de mor. Asta apropo de reclame. Mi s-au făcut ochii cât cepele şi ouăle cât baloanele umplute cu heliu. Eram lipit de televizor şi făceam 13-14 prin casă că n-aveam bani de-o ciocolată. Disperat, am început să caut în fiecare colţ al casei. Ciocolata costa la vremea aia cam 30 de mii, adicătelea 3 lei din ăştia noi. Am găsit doar vreo 17 mii prin casă, mărunţiş. M-am simţit precum ultimul om. Vă daţi seama, n-aveam nici măcar de-o ciocolată!?

Deodată, nu ştiu cum, m-am dus ţintă către şifonier. Am luat la puricat hainele, atât de disperat eram. Şi voi ştiţi că românul e periculos când vine vorba de crăpelniţă. Parcă Dumnezeu mi-a îndreptat paşii către şifonier. Am găsit acolo o bancnotă de 50 de mii, uitată cine ştie de când. 50 + 17 = 67. Adică două Heidi şi mi-a mai rămas şi rest.

De când mi s-a întâmplat chestia asta, încercam să îmi impun să mai las din când în când bani prin casă. Mărunţiş, cât să se strângă de-un cico. Mai târziu mi-am dat seama că şi ăla prindea picioare. Cum găsea ceva parale, nevastă-mea era lângă ei. Credea că îi las ciubuc. Pentru ce, nu ştiu.

De atunci nu mai ştiu să mă fi bucurat aşa de tare, tocmai pentru că nu mi s-a mai întâmplat să găsesc bani prin buzunare. Asta până azi, când nu-mi mai găseam geanta de la Herbalife. Era în portbagaj. O uitasem de săptămâna trecută. Am luat-o dis de dimineaţă după mine, la birou si am deschis-o ca să verific dacă e agenda mea cu planificările în ea. Era, iar în agendă, pe lângă planificări am mai găsit un pliculeţ mic şi alb. Mare mi-a fost surpriza şi bucuria atunci când în plicul respectiv am zărit bani. Şi nu mărunţiş, ci 350 de lei, o parte din profitul meu de pe luna septembrie, profit de care uitasem imediat ce l-am făcut.

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar pe mine aceste lucruri mă întântă foarte tare. Noroc că nu i-am uitat prin casă. Oare îi mai găseam ?

Este şi cazul unui bărbat puternic, fie şi numai prin prezenţa sa. Un bărbat care impune respect de cum îl vezi. Este bine pregătit şi are un caracter puternic. A dus o copilărie nu prea roz, trăgându-se dintr-o familie simplă, de la ţară, şi tot timpul şi-a dorit să iasă din cotidian. A urmat o facultate şi şi-a făcut veacul printre oameni cu influenţă. Toţi banii pe care îi trimiteau părinţii săi, bani foarte greu strânşi, îi cheltuia pe cărţi şi pe diverse ieşiri în oraş alături de persoane de la care el credea că avea de învăţat câte ceva.

A fost numit într-o funcţie de conducere a unei fabrici de textile şi apoi a fost şeful unei gări. În tot acest timp, puterea l-a făcut să se simtă un om adevărat, puternic,  cu multă influenţă. A dat de bani, a inţeles că oamenii pot fi cumpăraţi şi umiliţi în acelaşi timp, a devenit foarte sever în relaţia cu proprii angajaţi şi în cel mai scurt timp şi-a atras de partea sa numai persoane false.

A ajuns unde a dorit şi a scăpat de ceea ce l-a marcat în copilărie : viaţa unui om simplu, de la ţară. Ba mai mult, nu prea îi mai înghiţea pe oamenii simpli. Inclusiv pe părinţii săi, care au făcut tot ce-au putut pentru a-i asigura singurului lor copil suportul financiar de care avea nevoie pentru a se putea descurca atunci când a plecat să urmeze o facultate. I-a lăsat să moară în simplitate, în sărăcie.

Timpul a trecut, el a devenit tot mai puternic şi potent financiar, a activat chiar şi în politică şi, ca orice om la o vârstă onorabilă, s-a căsătorit cu o femeie  care i-a făcut un băiat. Şi cum viaţa te pune la încercare, omul nostru a făcut câteva greşeli în căsnicie, urmate de altele, în business.  Drept urmare, nevasta l-a părăsit şi i-a luat mare parte din avere, copilul nu a vrut să îl mai vadă pe tatăl său iar pe plan profesional a avut o cădere bruscă.

A început să bea cam mult, prietenii săi falşi l-au săpat, după care l-au părăsit, a strâns mari datorii la casa pe care o avea în centrul oraşului şi era printre persoanele care nu mai aveau nicio aşteptare de la viaţă. A ajuns într-o situaţie critică şi, după mulţi ani, a fost nevoit să părăsească oraşul pentru a se muta la ţară, în locul unde şi-a trăit copilăria.

Nu avea bani nici măcar de-o pâine, iar ultima lui speranţă era chiar fiul său, care ajunsese să câştige binişor din propria afacere. Numai că fiul său l-a ajutat doar să scape de crunta boală a alcoolului şi l-a lăsat să vadă ce înseamnă să trăieşti pe ceea ce ţi-ai clădit într-o viaţă întreagă. Şi a plecat, iar omul nostru nu l-a mai văzut de atunci.

A început să lucreze pământul lăsat moştenire, să crească nişte animăluţe într-un colţ de grădină şi să se gândească la tot parcursul său de-a lungul timpului. Viaţa i-a dat o şansă, dar apoi l-a pedepsit pentru că nu a ştiut să profite corect de ea. A acceptat în cele din urmă că a fi om este un lucru mare, pe care nu oricine îl reuşeşte. E foarte uşor să-i faci rău cuiva doar pentru a urmări nişte scopuri şi nu este corect să judeci pe cineva, indiferent de poziţia socială pe care o ai.

Ultimele sale zile au semănat cu cele ale părinţilor săi, aşteptând un semn, cât de mic, din partea unicului său fiu şi cu speranţa că Dumnezeu îl va ierta pentru păcatele sale făcute în vremea în care credea că toată lumea îi cade la picioare. Era mândru de faptul că abia acum, la nevoie, i-a înţeles pe părinţii lui şi ştia că singurul lucru care i-a mai rămas este demnitatea.

De asta v-am întrebat înainte ce vă inspiră această fotografie.

Stai acolo ca prostul, îţi plângi în pumni, îţi tragi firele de păr unul câte unul, că doar ai timp, ajungi să crezi că mai ai un pas până la a-ţi pierde orice urmă de demnitate şi te rogi la toţi sfinţii ca ăl de ţi-a înscenat mizeria asta să înebunească înzecit. Ieşi din pârnaie, te bucuri de libertate şi nici prin gând nu ar trebui să-ţi mai treacă să te mai gândeşti la ea.

Dar tu, nebun cum eşti, te duci direct la ea. Baţi la uşă şi deschide tocmai taică-său, viitorul tău socru (în mintea ta). Te întreabă ce faci, cu un aer de securist de primă clasă, iar tu îl întrebi unde-i Corina. Strâmbă din nas, îl dai la o parte şi intri. Nu-ţi mai pasă de nimic. Ce-ar putea să ţi se întâmple mai rău de-atât ? Vine şi ziua în care o iei de nevastă. Mai mult din ambiţie.

Nu apuci să numeri anii, că primeşti o veste îmbucurătoare. Socrul tău nu mai recunoaşte pe nimeni. Are Alzheimer. Ai un caracter puternic, aşa că te duci să-l vizitezi. Nu se mai uită urât la tine. Nu mai strâmbă din nas. Nu mai pune la cale nimic rău. Doar se uită pierdut la tine şi te întreabă dacă vrei să îţi croşeteze un pulover, apoi şi se pişă pe el. Tu îi mai dai un pahar cu apă şi pleci, nu înainte de a-i aminti că i-ai adus banane. După alţi ani, observi cum blestemele tale şi-au atins scopul. Socrul tău e slăbit rău, nu-şi mai aduce aminte de nimeni şi de nimic şi are dureri groaznice. Are şi-un cancer. “Iartă-l, Doamne!”, îi zici ţinându-l de mână, după care îl laşi să moară. Îţi juri că nu vei mai blestema pe cineva vreodată.

Vremea trece, tu îţi faci un viitor în Germania, îţi lansezi propria afacere şi te bucuri de viaţă alături de soţia ta.E nasol că nu poate face copii. Suferiţi amândoi din cauza acestui lucru, dar mai mult ea, parcă. Tu îţi îneci amarul mergând la curve şi, uneori, închizând barurile.

VA URMA !

Nota : orice asemanare cu personajele reale este pur intamplatoare !

Mă întrebam care a fost deşteptul ăla care a avut ideea asta fabuloasă. Funeriu, desigur, care în singurătatea lui s-a gândit că rolul acestor păpuşi este cel de a-i obişnui pe puradeii de grădiniţă cu aşa-zisa diversitate şi de a-i face mai toleranţi faţă de persoanele cu handicap. Ia stai să vezi când copilaşii, cu imaginaţia lor bogată, vor să fie şi ei precum păpuşile şi le vor cere părinţilor scaune cu rotile, bastoane sau cârje.

Este un lucru ruşinos şi asta este părerea mea personală. Măcar pe copii să îi lase să vadă doar ceea ce e frumos şi perfect.Înţeleg perfect ideea de a exista în grădiniţe păpuşi de culoari sau naţionalităţi diferite, însă cele cu dizabilităţi nu-şi au locul sub nicio formă.

Să ne aşteptăm ca în următorii ani să se bage în grădiniţe păpuşi care cerşesc, păpuşi cu penis, pentru că, da, există multe cazuri de schimbare de sex, păpuşa Esca, Boc sau Udrea, păpuşi voodoo sau păpuşi gonflabile ? Doamne, ce probleme avem ! Sunt convins că puştii aşteaptă cu nerăbdare păpuşile Funeriu, pe care o să le chinuie în draci. Măcar să îşi răzbune părinţii!