Învaţă de la viaţă!
Filed under: Romania, amintiri, bani, loc de dat cu capul, social
Sunt persoane care au pregătirea şi, până la urmă, norocul de a fi numiţi într-o funcţie de conducere. Uneori chiar în funcţii de conducere importante, precum cea de director la nu ştiu ce instituţie sau fabrică.
Este şi cazul unui bărbat puternic, fie şi numai prin prezenţa sa. Un bărbat care impune respect de cum îl vezi. Este bine pregătit şi are un caracter puternic. A dus o copilărie nu prea roz, trăgându-se dintr-o familie simplă, de la ţară, şi tot timpul şi-a dorit să iasă din cotidian. A urmat o facultate şi şi-a făcut veacul printre oameni cu influenţă. Toţi banii pe care îi trimiteau părinţii săi, bani foarte greu strânşi, îi cheltuia pe cărţi şi pe diverse ieşiri în oraş alături de persoane de la care el credea că avea de învăţat câte ceva.
A fost numit într-o funcţie de conducere a unei fabrici de textile şi apoi a fost şeful unei gări. În tot acest timp, puterea l-a făcut să se simtă un om adevărat, puternic, cu multă influenţă. A dat de bani, a inţeles că oamenii pot fi cumpăraţi şi umiliţi în acelaşi timp, a devenit foarte sever în relaţia cu proprii angajaţi şi în cel mai scurt timp şi-a atras de partea sa numai persoane false.
A ajuns unde a dorit şi a scăpat de ceea ce l-a marcat în copilărie : viaţa unui om simplu, de la ţară. Ba mai mult, nu prea îi mai înghiţea pe oamenii simpli. Inclusiv pe părinţii săi, care au făcut tot ce-au putut pentru a-i asigura singurului lor copil suportul financiar de care avea nevoie pentru a se putea descurca atunci când a plecat să urmeze o facultate. I-a lăsat să moară în simplitate, în sărăcie.
Timpul a trecut, el a devenit tot mai puternic şi potent financiar, a activat chiar şi în politică şi, ca orice om la o vârstă onorabilă, s-a căsătorit cu o femeie care i-a făcut un băiat. Şi cum viaţa te pune la încercare, omul nostru a făcut câteva greşeli în căsnicie, urmate de altele, în business. Drept urmare, nevasta l-a părăsit şi i-a luat mare parte din avere, copilul nu a vrut să îl mai vadă pe tatăl său iar pe plan profesional a avut o cădere bruscă.
A început să bea cam mult, prietenii săi falşi l-au săpat, după care l-au părăsit, a strâns mari datorii la casa pe care o avea în centrul oraşului şi era printre persoanele care nu mai aveau nicio aşteptare de la viaţă. A ajuns într-o situaţie critică şi, după mulţi ani, a fost nevoit să părăsească oraşul pentru a se muta la ţară, în locul unde şi-a trăit copilăria.
Nu avea bani nici măcar de-o pâine, iar ultima lui speranţă era chiar fiul său, care ajunsese să câştige binişor din propria afacere. Numai că fiul său l-a ajutat doar să scape de crunta boală a alcoolului şi l-a lăsat să vadă ce înseamnă să trăieşti pe ceea ce ţi-ai clădit într-o viaţă întreagă. Şi a plecat, iar omul nostru nu l-a mai văzut de atunci.
A început să lucreze pământul lăsat moştenire, să crească nişte animăluţe într-un colţ de grădină şi să se gândească la tot parcursul său de-a lungul timpului. Viaţa i-a dat o şansă, dar apoi l-a pedepsit pentru că nu a ştiut să profite corect de ea. A acceptat în cele din urmă că a fi om este un lucru mare, pe care nu oricine îl reuşeşte. E foarte uşor să-i faci rău cuiva doar pentru a urmări nişte scopuri şi nu este corect să judeci pe cineva, indiferent de poziţia socială pe care o ai.
Ultimele sale zile au semănat cu cele ale părinţilor săi, aşteptând un semn, cât de mic, din partea unicului său fiu şi cu speranţa că Dumnezeu îl va ierta pentru păcatele sale făcute în vremea în care credea că toată lumea îi cade la picioare. Era mândru de faptul că abia acum, la nevoie, i-a înţeles pe părinţii lui şi ştia că singurul lucru care i-a mai rămas este demnitatea.
De asta v-am întrebat înainte ce vă inspiră această fotografie.
Transformarea
Filed under: Romania, amintiri, loc de dat cu capul, social
Eşti român get-beget, dar ai fost binecuvântat de Dumnezeu să te stabileşti în Germania.Asta după chinuri groaznice, timp în care viitorul tău socru, om cu funcţie mare în guvern, îţi tot băga strâmbe, disperat fiind că vrei să i-o tragi fiică-sii şi apoi să-i ceri mâna, din bun simţ. El nu ştie ce-i aia iubire, pasiune, devotament. Aşa că îţi înscenează nişte chestii care te bagă la răcoare timp de câteva luni bune.
Stai acolo ca prostul, îţi plângi în pumni, îţi tragi firele de păr unul câte unul, că doar ai timp, ajungi să crezi că mai ai un pas până la a-ţi pierde orice urmă de demnitate şi te rogi la toţi sfinţii ca ăl de ţi-a înscenat mizeria asta să înebunească înzecit. Ieşi din pârnaie, te bucuri de libertate şi nici prin gând nu ar trebui să-ţi mai treacă să te mai gândeşti la ea.
Dar tu, nebun cum eşti, te duci direct la ea. Baţi la uşă şi deschide tocmai taică-său, viitorul tău socru (în mintea ta). Te întreabă ce faci, cu un aer de securist de primă clasă, iar tu îl întrebi unde-i Corina. Strâmbă din nas, îl dai la o parte şi intri. Nu-ţi mai pasă de nimic. Ce-ar putea să ţi se întâmple mai rău de-atât ? Vine şi ziua în care o iei de nevastă. Mai mult din ambiţie.
Nu apuci să numeri anii, că primeşti o veste îmbucurătoare. Socrul tău nu mai recunoaşte pe nimeni. Are Alzheimer. Ai un caracter puternic, aşa că te duci să-l vizitezi. Nu se mai uită urât la tine. Nu mai strâmbă din nas. Nu mai pune la cale nimic rău. Doar se uită pierdut la tine şi te întreabă dacă vrei să îţi croşeteze un pulover, apoi şi se pişă pe el. Tu îi mai dai un pahar cu apă şi pleci, nu înainte de a-i aminti că i-ai adus banane. După alţi ani, observi cum blestemele tale şi-au atins scopul. Socrul tău e slăbit rău, nu-şi mai aduce aminte de nimeni şi de nimic şi are dureri groaznice. Are şi-un cancer. “Iartă-l, Doamne!”, îi zici ţinându-l de mână, după care îl laşi să moară. Îţi juri că nu vei mai blestema pe cineva vreodată.
Vremea trece, tu îţi faci un viitor în Germania, îţi lansezi propria afacere şi te bucuri de viaţă alături de soţia ta.E nasol că nu poate face copii. Suferiţi amândoi din cauza acestui lucru, dar mai mult ea, parcă. Tu îţi îneci amarul mergând la curve şi, uneori, închizând barurile.
VA URMA !
Nota : orice asemanare cu personajele reale este pur intamplatoare !
După chipul şi asemănarea lui
Filed under: Fucktard, Romania, bani, loc de dat cu capul, mizerii, politica, social
Încă de dimineaţă, de când am intrat pe twitter şi pe site-ul unor publicaţii centrale, m-a indignat rău de tot o ştire conform căreia Ministerul Educaţiei este dispus să aloce peste 9 milioane de lei pentru achiziţionarea unor păpuşi cu dizabilităţi pentru copiii de grădiniţă. Este vorba despre păpuşi aflate în scaun cu rotile sau care au cârje, baston, care-s oarbe sau au sindromul Down.
Mă întrebam care a fost deşteptul ăla care a avut ideea asta fabuloasă. Funeriu, desigur, care în singurătatea lui s-a gândit că rolul acestor păpuşi este cel de a-i obişnui pe puradeii de grădiniţă cu aşa-zisa diversitate şi de a-i face mai toleranţi faţă de persoanele cu handicap. Ia stai să vezi când copilaşii, cu imaginaţia lor bogată, vor să fie şi ei precum păpuşile şi le vor cere părinţilor scaune cu rotile, bastoane sau cârje.
Este un lucru ruşinos şi asta este părerea mea personală. Măcar pe copii să îi lase să vadă doar ceea ce e frumos şi perfect.Înţeleg perfect ideea de a exista în grădiniţe păpuşi de culoari sau naţionalităţi diferite, însă cele cu dizabilităţi nu-şi au locul sub nicio formă.
Să ne aşteptăm ca în următorii ani să se bage în grădiniţe păpuşi care cerşesc, păpuşi cu penis, pentru că, da, există multe cazuri de schimbare de sex, păpuşa Esca, Boc sau Udrea, păpuşi voodoo sau păpuşi gonflabile ? Doamne, ce probleme avem ! Sunt convins că puştii aşteaptă cu nerăbdare păpuşile Funeriu, pe care o să le chinuie în draci. Măcar să îşi răzbune părinţii!
Despre prietenia de pe Facebook
Filed under: diverse, fun, internet, loc de dat cu capul, personal, social
Primesc un mail de notificare de la Facebook, cum că cineva m-a contactat. Intru în căsuţa de mail, dau click pe link şi încep să citesc mesajul.
Hei, buna ! Ce faci ? Vrei sa fii prietenul meu ?
Eu, ca un băiat conştiincios ce sunt, mi-am zis “fuck, yes!” şi am dat confirmare la cererea de prietenie. De ce nu ? Mie îmi place să am cât mai mulţi prieteni, chiar dacă în online găseşti foarte mulţi din ăştia care nu dau doi bani pe vorbele sau trăirile tale. Lasă-i să se adune! Mai socializezi, mai afli câte ceva noi, mai dai “like” la o poză în care mai apare câte un cunoscut and so on.
Acum, ca să fiu un băiat de treabă, mi-am zis că e frumos din partea mea să îi transmit un mesaj, ca răspuns la cererea de prietenie. Şi, ca Bulă ( ca să nu zic altfel ), am salutat-o şi am întrebat-o de unde e şi dacă mă cunoaşte. Răspunsul a fost scurt şi la obiect .
Ce treabă ai tu cu mine ? Cine eşti tu de te bagi în seamă cu mine ? Ă ?
Eu nu mai înţeleg nimic din jocul ăsta nostim şi cu o mie de feţe, numit Feisbuc (feisbuci, pentru adolescenţi).
Adică… acum vii şi îmi ceri prietenia, îmi dai şi mesaj personal, şi după aia mă întrebi de ce mă bag în seamă cu tine ? Mă, ce mama naibii aţi înţeles voi din internetul ăsta ?
Toamna se numără…recolta
Filed under: amintiri, diverse, foto, fun, personal, pr0n
Când eram mai mic, bunicii mei mă luau cu ei la cules, fie că era vorba de struguri, cartofi sau varză. Nu mă luau atât pentru a-i ajuta la treabă, cât pentru a mă face să înţeleg că mâncarea pe care o găsesc în farfurie este rezultatul unui an de muncă. Începusem să înţeleg chestia asta şi îmi plăcea să mă fac util ba la culesul roadelor, ba la reparatul sau vopsitul gardului sau, ştiu eu, la prăşitul şi mai apoi la culesul porumbului.
Când era vorba de mers la cules de cartofi, tare îmi mai plăcea să caut în pământ cartofi cu forme ciudate. La fel şi la roşii, castraveţi sau ardei. Îmi amintesc chestiile acestea pentru că în ultimele zile am devenit cam melancolic. Cred că de când am trecut pe lângă fosta mea grădiniţă care mi-a trezit nişte amintiri pe care nu le voi putea uita niciodată.
Şi pentru ca totul să prindă contur, am primit un mail cu nişte fotografii care reflectă exact trăirile mele din ultimele ore. Mi-am adus aminte cu plăcere de fragmente din copilărie, de bunicii mei care s-au dus unul câte unul în lumea celor drepţi, dar şi de momentele mele “ciudate” în care găseam la legume forme pentru absolut orice obiect pe care mi-l puneam în minte.
Vă avertizez că fotografiile de mai jos pot fi considerate de unii drept provocatoare şi chiar vulgare, însă chiar şi aşa, eu tot le pun 
Spuneţi drept, câţi dintre voi vă aduceţi aminte de copilărie urmărind pozele de mai jos ?
Alifie pentru pasarica
Filed under: Fucktard, Romania, diverse, foto, fun, loc de dat cu capul, personal
Nu stiu daca v-am mai spus, dar de aproape un an de zile am investit impreuna cu parintii mei intr-o afacere sanatoasa, inca, si anume deschiderea unui mic lant de farmacii in judetul Vrancea. Inca nu excelam la capitolul experienta in acest domeniu, desi ea exista, dar excelam la capitolul oferta. Adicatelea la preturi. Probabil cele mai bune, iar acest lucru conteaza foarte mult pentru consumatori.
Unde vreau eu sa ajung cu acest lucru ? Ei bine, pentru simplul fapt ca preturile sunt printre cele mai bune din oras, poate chiar din judet, multe persoane aleg sa cumpere medicamentele de la farmacia noastra. Printre clienti se nimeresc si persoane cu un nivel de cultura mai slab dezvoltat. Sanatatea nu tine cont de minte, apropo de “mento sana in corpore sano”.
Fapt pentru care, timp de 5 minute, pe ceas, am facut o cura de ras de toata frumusetea cu ajutorul unui client putin mai bronzat, care venise intr-un suflet la farmacie, trimis de consoarta, sa cumpere niste alifie pentru pasarica nevesti-sii. Iata si motivul !
In romana : ” Alifie pentru mancarimi jos. Adulti, pasarica.”
Na, ca iar m-a lovit rasul fara sa il pot controla ! 
Cel din urmă nu e mereu cel dintâi
Filed under: Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, mizerii
E vară, iar în acest anotimp ieşim mai des la un restaurant sau la o terasa însoţiţi de prieteni sau cunoştinţe. Că e după serviciu, că e înainte de a merge în club sau la un party sau că e la o întâlnire a bloggerilor sau a tweeteriştilor, regula rămâne aceeaşi : ultimul care plăteşte consumaţia dă cei mai mulţi bani din buzunar.
De unde această regulă ? Păi, după câteva ore de bună dispoziţie, bere, cafele şi alte minunăţii, atunci când vine nota de plată, românul începe să îşi facă nişte calcule pentru a vedea cât are de achitat. ” Deci, eu am băut două beri, o cafea şi un cocktail. Asta înseamnă vreo 18 lei. Uite 20 de lei de la mine!” . ” Eu am băut vreo trei beri şi un cappucino, parcă. Deci 15 şi cu 4.5. Ia 20 de lei şi de la mine!”.
Calcule peste calcule, tumbe logice şi mutarea virgulei acolo unde ne este interesul. Suntem buni la calcule, însă doar atunci când trebuie să luăm, nu când trebuie să dăm de la noi. Aşa că lăsăm nişte bani acolo, în mare, să fie.
În timp ce oamenii fac calcule absolut delicate, se mai trezeşte câte unul care, brusc, trebuie să ajungă undeva urgent. Salută fugitiv, zice că ne vom vedea în curând şi fuge cu telefonul la ureche. După vreo zece minute, timp în care calculele dădeau cu virgulă, sună ăla înapoi şi zice că a uitat să dea banii, de tare ce s-a grăbit. ” Puneţi voi şi vă dau eu! Mii de scuze!”. Şi aşa rămâne…
Iar ultimul mohican rămas la masă, după ce strânge maldărul de bani începe să îi numere. El ştie că a băut doar o bere la 5 lei şi are 7 lei în mână, că vrea să las şi de-un ciubuc. Pe nota de plată este trecut, cu litere mari, 58 de lei. Nu s-au adunat decât 45 de lei şi toţi au ieşit din bar. Nu şi el, care bagă mâna adânc în buzunare pentru a reîntregi suma.
Nu că-i haios rău ?
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici