A murit regele pop-rock
Michael Jackson, regele pop-rock, cel mai mare muzician al tuturor timpurilor, a decedat astăzi într-un spital din Los Angeles în urma unui stop cardiac.
Starul pop Michael Jackson a murit vineri dimineaţa, ora României, după ce a fost spitalizat la Los Angeles, în urma unui stop cardiac, informează presa internaţională.
Celebrul cântăreţ, care a devenit faimos încă de când era copil şi a încântat generaţii întregi cu muzica sa exuberantă şi mişcările sale de dans, a murit după ce a făcut un stop cardiac, fiind apoi transportat la un spital din Los Angeles, informează Reuters, citând Los Angeles Times. Jackson avea 50 de ani.
În ziua de astăzi, nu ştiu câţi dintre noi îl regretă. Probabil, tot noi, cei care am crescut şi am copilărit pe muzica acestuia. În anii ’90, Michael era considerat drept cel mai cunoscut om de pe planetă. Cu o voce extraordinară, cu un dans magnific şi captivant, a cucerit întreaga lume. Pe vremea aia, la 8 ani, făceam diverse scenarii. Mă gândeam cum ar reacţiona lumea dacă ar muri Michael. Eram convins că va fi o mare de larcimi şi că va avea parte de o înmormântare regească. Acum, după zeci de scandaluri, Michael a decăzut şi a ajuns o oarecare persoană pierdută în neant, despre care se ştie că a fost regele muzicii pop-rock.
Urma ca, începând cu 12 Iulie, să susţină o serie de concerte de revenire pe scena muzicii pop-rock. Biletele au fost epuizate la doar câteva ore după ce au fost puse în vânzare. Mă încearcă un oarecare sentiment de tristeţe. Încetul cu încetul se sting toate valorile. Noi cu ce rămânem ? Cu amintirile doar .
M-au învins !
Am avut o noapte albă. De la ora 3 dimineața nu am mai închis un ochi. Nici eu, nici purtătorii de trompă cu rezervor de sânge-n spinare. I-am vânat ca pe ultimii trompetiști cu pretenție de nas.
Cum aprindeam lumina, cum dispăreau cu toții. Cum o închideam, cum îmi urlau pe la ureche. Am scos mâna de sub pilotă, am pus-o pe ureche și am dat să adorm. În secunda doi, m-a pișcat de degete. Când dau să mă scarpin, îmi intră în ureche. Îmi frig o palmă, mă ustură, dar el scapă.
Pe unul l-am prins și l-am omorât încet, timp de vreo 10 minute. La fiecare 2 minute îi rupeam câte un picior. Apoi trompa. Să vadă și el ce e ăla chin la ora 3 noaptea. Mai nasol e că nu am mai putut adormi până dimineața. M-am uitat la noul meu Iphone ca broasca la barieră. Dacă nu ai net, nu prea ai ce face cu el. Abia azi mi-am activat și eu internetul, așa că, în caz de atac la miezul nopții, am ce face.
Trebuie să vorbim neapărat !
Filed under: diverse, fun, loc de dat cu capul, personal
Este ceva urgent, care nu prea suferă amânare, dar nu îţi spun acum. O lăsăm pe mai târziu. Cam astea sunt replicile care mă stresează la maxim. Gigele, dacă mă suni după ora şase seara, atunci când, în mod normal, ar trebui să mă odihnesc după o zi de muncă, spunându-mi că ai ceva urgent să îmi comunici, fă-o frate ! Nu mă ameninţa că îmi spui, după care îmi închizi telefonul ca şi cum a fost o farsă. De obicei, după ce termini conversaţia respectivă, te gândeşti la diverse şi neprevăzute. Te gândeşti dacă nu cumva ai greşit cu ceva faţă de acea persoană, dacă ai vorbit aiurea despre cineva apropiat lui sau, de ce nu, dacă aţi câştigat premiul cel mare la loto.
De cele mai multe ori, însă, chestia de trebuia să o vorbească urgent cu tine nu era decât un căcat fără de care puteai trăi liniştit şi în continuare. Pentru tine, fireşte, căci pentru el, faptul că a văzut nu ştiu ce piţipoancă de care s-a îndrăgostit nebuneşte, înseamnă mare lucru. Normal că m-am luat de el. Normal că i-am spus că nu întotdeauna ceea ce este urgent pentru el, pentru mine poate suferi amânare oricând. Normal că mi s-a activat un oarecare mecanism de miserupism acut, care mă face imun la astfel de apeluri super-extra-mega urgente şi importante.
Apropo, trebuie să vă mai spun ceva destul de important. Hm…dar cred că o să o fac în postul următor. NOT !
Ești frumoasă, dar ești proastă !
Mă enervează femeile fără pic de personalitate. Alea care pică-n limbă după niște gigei cu ula mare. Alea de le întorci pe ce parte vrei, fără ca ele să aibă vreo reacție. Am întâlnit de-a lungul timpului tot felul de proaste gata să facă astfel de lucruri. Credeau despre ele că sunt tot ceea ce așteaptă un bărbat. Sigur că da, un bărbat care nu caută altceva decât să facă sex atunci când i se scoală sau care nu prea mai are pe cine dresa, cam asta caută. Femei maleabile.
Dar cum poți tu, proasta naibii, să te lași călcată în picioare de unul pe care îl consideri bun la pat și la portofel ? Ție îți plăceau fustele scurte și cizmele stretch, iar lui îi place să te vadă îmbrăcată sportish. De ce accepți să porți ce vrea el ? De ce renunți la plăcerile tale doar pentru că așa vrea el ? De proastă,nu ? Și de ce să accepți să faci doar ce vrea el, atât timp cât el nu îți oferă nimic în schimb ?
Astfel de femei mă calcă pe nervi. La fel și bărbații care se lasă călcați în picioare de pițipoancele bune rău care le dansează în poală la clubul de noapte. Se cred zmei, mai cuceritori gata să dea pe spate orice femeie, dar fără mașina cu patru cercuri din fața casei și fără cardurile colorate care le îngroașă portofelul, ar fi niște necunoscuți.
Și cum toate acestea nu-s de ajuns, se mai și întreabă ca proștii, după ce sunt părăsite/părăsiți, cu ce au greșit ! Lasă tati, fără astfel de specimene ne-am crede toți egali în drepturi și-n simțiri…
Am închis prăvălia
Ce-i prea mult, aproape întotdeauna, strică ! Prin urmare, am decis să închid prăvălia şi să renunţ la a mai scrie pe acest blog. Adică să dispar din mediul online. Motivele sunt multe şi variate. De la simplul fapt că nu mai am timp să scriu, nici inspiraţie şi nici chef, până la scârba şi dezgustul pe care îl am faţă de ţăranii care mă tot contrează pe mail şi uneori prin comentarii(pe care le şterg) la unele articole.
Este o decizie pe care caut să o iau de mai mult timp, dar pe care am tot amanat-o din cauză de sentimentalism avansat. Pierderea, probabil, este doar pentru mine, întrucât nu aveam grămezi de cititori şi comentarii făcute la articolele pe care le scriam, aşa cum au unii ţărani din blogosfera mioritică, care nu scriu decât despre goange şi care nu au făcut cunoştinţă cu limba română.
Nu înainte de a închide prăvălia, vreau să vă spun că mă voi ţine de cuvânt în ceea ce priveşte campania de ecologizare. Veţi afla mai multe în curând. Din presă, cel mai probabil. Să fim sănătoşi !
Între penibil şi plăcerea de a conduce
Eram la volan, într-o zi cu soare şi cu multe păsărele care străbăteau câmpul aflat în vecinătatea şoselei. Aveam de parcurs un drum de vreo trei ore, plus distracţia de cel puţin un ceas care avea să mă aştepte la intrarea în Bucureşti. Trebuie să recunosc că mă fac vinovat de mai multe pasiuni dar, în afara celeia pe care nu o pot spune în gura mare, plăcerea de a conduce nu îşi putea găsi rivală decât în bucuria de a asculta muzică. Mai ales atunci când porneam la un drum mai lung şi, mai ales, singur, le aduceam pe amândouă pe calea coexistenţei. Întotdeauna mi-a plăcut să ascult muzică de calitate. Astfel, în timp ce conduceam, eram întotdeauna înconjurat de o companie selectă: solişti, instrumentişti sau compozitori.
Niciodată nu m-am putut plictisi în acest mod, mai ales că trebuia să înfrunt mizeriile aflate de-a lungul drumului şi lipsa anilor de acasă a unora cu care trebuia să împart carosabilul. Îmi plăcea să dau muzica mai tare şi să îmi exprim neîmplinirile ca muzician dublând vocea soliştilor. Nu mă auzea nimeni, soliştii nu se supărau, ba mai mult, îmi ofereau prilejul de a mă lăsa să repet unele refrenuri în timp ce ei se odihneau. În timp ce mă pregăteam să trec la următoarea melodie, detectorul de radar, cu alarma lui insistentă, îmi demonstra că face toţi banii : ţîrrrrrrr ţîîîîîrrrrrrrr ţţţţţţţîîîîîîîîîîîîrrrrrrr…. Read more
Supărat
Parcă ar fi fost marţi astăzi. Am început ziua prost de la prima oră, atunci când m-am întâlnit cu cineva pe care nu îl îngit, şi am terminat-o mult mai prost, rămânând fără bani pe card. După câteva zile de calculat banii pe care trebuie să îi împart pe rate, datorii şi servicii, am ajuns la concluzia că nu îmi mai rămân bani pentru niciun fel de plăcere. Adică nu tu bani pentru fructe, dulciuri sau benzină. După alte câteva zile de nervi că mi-a venit umflată factura la gaze şi că nu am primit o parte din salariu, am decis că trebuie să încep să îmi fac datoria faţă de statul ăsta care nu îmi oferă servicii decente în locul dărilor.
Aşadar, factura de la gaze m-a ajuns uneva la 500 de lei. Să plătesc online,zic. Aşa obişnuiesc. Am băgat datele facturii, am introdus şi datele de pe card şi am dat să plătesc. Când să îmi apară mesajul cum că plata a fost efectuată, m-am trezit cu o fereastră albă care nu dădea niciun mesaj. Am intrat în contul de mail ca să văd dacă mi-au confirmat ăştia plata. Nimic. Pe nicio adresă de mail. De obicei plata se confirmă prin mail. După un timp, am zis să încerc din nou. Intru în cont, dau plată online şi îmi apare suma de plată. Ehhhh, a fost o eroare de sistem cum mi s-a mai întâmplat şi la Orange. Dau să plătesc din nou. Bag datele şi îmi apare aceeaşi fereastră albă, fără niciun fel de mesaj. Intru în contul de mail să văd confirmarea. Nimic. M-am enervat şi mi-am spus că o să plătesc mâine.
Că tot aveam treabă în oraş, am zis să trec şi pe la bancomat să îmi scot banii, dar să las 500 de lei pentru gaze. Trebuia să mai am în cont aproximativ 900 şi ceva de lei. Când dau consultare sold, să fac infarct !!! Mai aveam vreo 300 de lei, semn că idioţii mi-au încasat de două ori factura la gaze, deşi nu mi-au trimis niciun mesaj de confirmare, iar suma de plată a facturii de pe site a rămas aceeaşi. Mai am de făcut plăţi de peste 800 de lei . Am de plătit bănci, impozite şi alte chestii. Nu mai am decât 300 de lei. Mă simt precum un emo. Daţi-mi o lamă, că venă am eu !
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici