Se apropie sfârşitul anului, iar acest lucru înseamnă, din punctul meu de vedere, un moment în care trag linie şi îmi fac o strategie pe termen mediu. Pentru că intrăm în anul de graţie 2010, îmi propun o strategie pe următorii cinci ani de zile. Ştiu, suntem în plină criză financiară, în politică nu prea sunt liniştite apele, în administraţie se simte un aer înţepător, iar în mediul privat sunt fluctuaţii mari.

Nu puţini au fost cei care mi-au spus anul trecut, dar şi în cursul acestui an, să nu mă gândesc să renunţ la jobul pe care il am. Toţi mi-au spus să mai aştept, să nu fac paşi greşiţi, mai ales în această perioadă delicată. Avantajul meu este că întotdeauna am ştiut să gândesc corect, fără să mă avânt aiurea. Am primit câteva oferte de job interesante, dar le-am refuzat pe toate. Unele nu îmi ofereau siguranţa locului de muncă (pentru cel puţin 1 an de zile), altele nu îmi ofereau posibilitatea de a mă afirma în vreun fel. Nu vedeam oportunităţi de dezvoltare şi mai ales, nu mi-ar fi plăcut să fac ceea ce mi se propusese. Pe de altă parte, salariul ar fi fost unul destul de promiţător. Dar am refuzat şi bine am făcut.

Anul acesta am riscat. Aşa am simţit că este bine.Am speculat şi bine am făcut. În plină criză, am făcut un împrumut bancar destul de mare.Alături de părinţii mei. Ne-am deschis propria afacere, iar peste câţiva ani de zile voi alerga doar pentru mine şi pentru familia mea.  Treburile au început deja să se mişte, iar eu voi deveni din ce în ce mai detaşat, că prea am fost stresat în ultimul timp. Totuşi, parcă aş vrea să mai fac şi altceva înainte de a mă ocupa strict de această afacere de familie. Probabil că voi face acest lucru începând din primul trimestru al anului 2010. Să vedem cum se mişcă treburile.

Aşadar, peste cinci ani am câteva aşteptări pe care sper să le fructific :

- vreau să fiu un tată şi mai fericit, aşa că voi mai face un copil ;

- vreau un job mai bun, mai interesant, mai liber nu ca timp, ci ca exprimare ( creativitate, răspundere,iniţiativă)

- vreau ca afacerea pe care am pornit-o acum să crească şi chiar să devină lider de piaţă pe plan local;

- vreau să îmi iau o nouă maşină

- vreau să mă pregătesc sufleteşte şi material pentru a ridica o casă;

- vreau să îmi demonstrez că pot mai mult decât atât

Peste cinci, hai, şapte ani, mă văd cam aşa : ( nu la fizic, ci la bună dispoziţie )

În urmă cu patru ani de zile spuneam un DA hotărât în fața ofițerului stării civile. Am avut emoții mai ales când am intrat în sala unde avea loc să fac cununia civilă, mai ales că cel care ținea speech-ul(primarul) era tatăl meu. M-am căsătorit din dragoste. Am iubit-o șase ani la rândul înainte de a-i cere mâna. Șase ani plini de trăiri intense. Dacă mă gândesc bine, toate amintirile pe care le am încă din liceu, le am cu ea, alături de ea.

Deja s-au împlinit zece ani de când suntem împreună și, cred eu, ne iubim foarte sincer. Am învățat împreună să trecem peste certuri prostești, orgolii, scene de gelozie sau orice alte obstacole. Am învățat împreună să ne descoperim treptat, astfel încât zece ani să ni se pară o clipă. Am avut o nuntă așa cum am visat, cu mulți invitați și muzică bună. La noi nu a existat luna de miere. Fizic a existat, însă, fără să mă laud, noi trăim lună de lună, de ani buni, zile de miere.

Întotdeauna am iubit-o pentru că are un bun simț ieșit din comun, este o femeie devotată, pune multă pasiune într-o relație, este alintată peste măsură și știe să se facă auzită. Are un caracter puternic și este foarte creativă. Îi place să culeagă tot ce este mai bun pe acolo pe unde merge. Îi place să facă din rahat bici. Și cam reușește.

Rezultatele a patru ani de căsnicie sunt mult peste așteptările mele. Suntem cel puțin la fel de fericiți ca înainte de a deveni soț și soție și avem o fetiță extraordinar de cuminte, frumoasă și isteață. La capitolul bani stăm mai prost, în sensul că nu am reușit să ne mutăm într-o casă a noastră. Cu timpul, dacă suntem sănătoși, sper o rezolvăm și pe asta. Patru ani de căsnicie. Doi tineri fericiți. O scumpete de fetiță. O familie unită. Cu asta ne mândrim.

Bonus pentru cititorii din oraşul în care locuiesc şi care mă tot roagă să mai pun poze cu frumoasa mea fetiţă. Dana Ioana împlineşte 7 luni peste o săptămână . Cadourile şi felicitările le pot primi eu

La un moment dat ne întrebăm cu toţii ce o să facem după ce ne căsătorim. Faptul că, de mai bine de 20 de ani, trecem printr-o perioadă mai dificilă ne rezumăm la a sta împreună cu părinţii sau într-un apartament cu chirie. Inevitabil, ne gandim cum să facem pentru a avea propria locuinţă . Ne punem întrebări, ne facem calcule şi observăm că dă cu virgulă şi ajungem la a ne spune … bă, dacă eram la casa mea…8->

Citeam la începutul lunii într-un cotidian despre un calcul făcut de câţiva analişti financiari care ne spuneau cam cât trebuie să câştigăm pentru un credit de casă. Numai dacă citeai primele rânduri simţeai cum îţi fugea pământul de sub picioare. În primul rând, în prezent, orice bancă îţi va cere un avans de minim 25% din preţul imobilului pe care vrei să îl cumperi. Dacă faci un împrumut de 100.000 de euro, ar trebui să dai un avans de 25.000 de euro. Pentru ca acest credit să îţi fie aprobat de către bancă, ar trebui să ai un venit lunar de cel puţin 6500 de lei, în funţie de banca la care aplici.

Dacă luăm cazul unor tineri căsătoriţi, acest lucru este aproape imposibil. Ai putea face asta dacă ai vreo mătuşă Tamara, însă în acest caz ţi-ai lua locuinţa cu bani cash.  Am prieteni care câştigă destul de binişor în Bucureşti. Lucrează în domeniul IT şi iau undeva între 800-1500 euro. Prea puţin pentru a putea să te gândeşti la a-ţi cumpăra o casă unde să îţi trăieşti restul zilelor împreună cu familia. În aceste condiţii, consider că tot cei care au  avut şi până acum bani o vor duce bine. Restul să se descurce cum îi taie capul. Nu ştiu dacă aş accepta să fiu sclavul băncilor în condiţiile în care m-aş încadra la limită pentru un credit ipotecar. Asta în condiţiile în care susţin că pentru dezvoltare este nevoie de credite. Probabil că de aia vedem români care pleacă în străinătate pentru a câştiga atât cât merită, pentru că în România salariile sunt de tot râsul. Mă întreb, câţi dintre voi vă puteţi gândi la a aplica pentru un credit ipotecar ?