Merg destul de des la evenimente publice şi întâlnesc de cele mai multe ori fotografi angajaţi la diferite ziare, televiziuni sau tabloide. Unde întorci capul vezi o grămadă de profesionişti în ale pozatului. Aşa îţi spui, văzând în mâna lor numai scule profi de ultimă generaţie, cu ditamai obiectivele şi cu multe setări manuale. Mereu mă uit cu jind la ele. Mi-aş dori şi eu să am un aparat profi pe care să-l exploatez la maximum. Nu că aş şti să fac cine ştie ce fotografii.

Numai că o bună parte din posesorii de aparate de lux pozează pe “auto”, la fel cum pozează marea majoritate a utilizatorilor de aparate foto ( gen săpuniere ).  Nu prea observi la ei setări manuale, timpi de expunere, focus manual sau fotografii în cascadă. Câteodată îi vezi cu ochiul în viewfinder. Dar rar. Lucrul ăsta l-am observat şi pe flickr. Statistic, foarte mulţi utilizatori folosesc aparate foto performante. Practic, puţini dintre ei realizează fotografii remarcabile. Sau chiar decente, dar în care să se folosească de calităţile aparatului.

Poate că voi fi criticat că generalizez. Nu, nu o fac. Dar mă întreb de ce ai avea nevoie de un aparat scump dacă te rezumi doar la a face poze pe “auto” sau folosind anumite scenarii pe care le pune la dispoziţie aparatul foto ? Nu ştiu dacă sunt cel mai potrivit om care să ridice problema asta, dar mi-e ciudă când văd amatori care folosesc bijuterii de aparate foto. E ca şi cum ai avea Ferrari, dar ai merge pe banda 1 cu 50 km/h.

Altfel, le recomand tuturor să urmeze nişte paşi simpli de utilizare a aparatelor foto compacte, cu recomandarea de a nu arunca banii pe aparate costisitoare daca nu au de gand să le folosească la potenţialul lor ! Iar dacă vreţi ceva mai mult de atât, urmaţi cu încredere paşii de aici !

Săptămâna trecută, în timp ce făceam naveta serviciu (Mărăşeşti) – casă (Soveja)  (deh, tare bine e la munte pe timp de caniculă ), am auzit la ştirile EuropaFm că Poliţia Română şi Colegiul Psihologilor au întocmit profilul şoferului problemă de pe şoselele patriei. M-am gândit automat că şoferul problemă este tânăr, cu o maşină puternică şi cu părinţi bogaţi.

Adevărat, portretul robot al şoferului problemă, conform studiului, arată că el are până în 25 de ani, nu are carnet de mai mult de 5 ani de zile şi conduce o maşină cu motor puternic, de peste 2000 cmc. Ăştia-s zmeii. Este practic imposibil să fii şofer şi să nu fi văzut în trafic un măscărici care face depăşiri riscante pentru că, na, are maşină care duce mult, sau care conduce după propriile reguli.

Tot cu probleme pot fi şi şoferii care conduc maşina firmei la care este angajat. Nu e maşina lor, aşa că o exploatează la maxim. Şi conduc agresiv.

Ok, nu ştiu de ce au făcut un studiu despre aşa ceva. Chestia asta se putea observa cu ochiul liber. La fel şi studiul referitor la cunoaşterea regulilor de circulaţie, care a scos la iveală un rezultat zdrobitor : “peste 97% dintre şoferii români cunosc legea după ureche”.

Un exemplu concret l-am întâlnit chiar la jumătate de oră după ce am ascultat ştirea respectivă. În comuna Străoane (Vrancea), un şofer a înţeles să parcheze maşina după cât l-a dus capul. Probabil că astfel de şoferi au fost trecuţi cu vederea de studiul respectiv. Ca el sunt mulţi alţii. Se numesc cocalari, iar în Vrancea au cam început să se bată doi pe un loc.

Anul acesta am mers din nou la mare, deşi acest lucru nu intra în planurile pe care mi le făcusem pentru acest an, din lipsă de finanţe. Cum v-am mai spus, am un frate deosebit care m-a invitat să petrec 5 zile pe litoralul bulgăresc. De ce în Bulgaria ? Pentru că litoralul românesc nu mai are de mult timp cu ce să ne surprindă. Mai ales din punctul de vedere al serviciilor, care  sunt la pământ.

Aşa că, joia trecută am plecat spre Nisipurile de Aur. Am ales un hotel despre care se spune că ar fi unul dintre cele mai bune hoteluri de pe litoralul bulgăresc. Este vorba despre Grifid Bolero. Drumul a fost lejer şi nu prea am întâlnit radare pe drum. Asta poate şi pentru faptul că am ales ca oră de plecare 5 dimineaţa. După câteva ore de mers am ajuns la Giurgeni, unde am plătit suma de 8 lei, reprezentând taxa de drum. După o cafeluţă şi un sandwich cumpărat de la OMV, imediat cum ieşi din Hârşova, ne-am îndreptat către Constanţa, unde aveam să ajungem după vreo patru ore de mers.

Ca rută am ales Focşani – Râmnicu Sărat – Ianca – Hârşova – Constanţa. Drum foarte bun, fără gropi în cea mai mare parte. Am întâlnit câteva gropi generoase, amplasate strategic, astfel încât să dai peste ele exact atunci când nu te aştepţi. Aşa că, atenţie mare pe unele porţiuni de drum dintre Stupina şi N. Bălcescu. Cel mai important aspect a fost faptul că şoseaua nu era aglomerată. Cel puţin la dus, pentru că la drumul de întoarcere am parcurs distanţa de 5-8 km în cca. 30 de minute, pe porţiunea de drum dintre Agigea şi Cumpăna, unde doi agenţi de poliţie  încurcau circulaţia.

În jurul orei 9.15 am ajuns în staţiunea Eforie Nord, unde am făcut un popas. Lume multă, parcările pline. Cică n-are lumea bani! Şi totuşi, atmosfera parcă era una cam apăsătoare, lumea nu era atât de entuziasmată la fel ca în alţi ani. “Ia nămolul şi aspra de baie”, “nu daţi banii pe prostii, ia banane la copii” sau “arde, frige şi n-are gură să strige” au rămas sloganurile strigate-n gura mare printre cearşafuri. Gunoaie, puţine alge şi mizerie prin apă, manele de la prima oră a dimineţii şi câteva hoteluri lăsate în paragină sau, cel puţin, care nu au fost renovate de multă vreme. Preţuri bune, porumbul fiert – 3 lei, berea la 0.5l – 5 lei, şezlongul – 10 lei şi un rând măricel la împinge tava, unde preţurile au rămas în mare parte aceleaşi de anul trecut.  ( CLICK PE POZE PENTRU MĂRIRE !!! )

După o oră de bătut drumurile prin Eforie, ne-am îndreptat către vamă. Am ajuns acolo în jurul orei 11, după 330 de km de drum şi 15 litri de motorină consumaţi. La vamă formalităţile au fost scurte, am plătit 10 leva ( 20 lei ) pentru vigneta pe o săptămână, am schimbat banii în leva la schimbul valutar din vamă şi am plecat spre Nisipurile de Aur. Din vamă şi până în staţiune sunt fix 90 km. Drumul este bunicel, nu sunt gropi, dar ai toate şansele să dai peste poliţişti care-ţi sar cu radarul în faţă. Drumul din vamă şi până în staţiune mi s-a părut dezamăgitor, sărac. Parcă aş fi intrat în Somalia. La un moment dat chiar am crezut că mergem pe un drum greşit.

Am ajuns la hotel după o oră de mers. 90 de kilometri într-o oră e cam multicel. Asta din cauză că veţi întâlni limitări de viteză la 40 şi 60 km/h pe tot parcursul drumului. Noi am avut norocul să nu ne oprească poliţia.

Ajunşi la hotel, agentul de securitate ne-a asigurat un loc de parcare în parcarea subterană, până ce aveam să facem check-in-ul. Ne-am plimbat aproape două ore prin staţiune, întrucât cazările se fac începând cu ora 14. Odată cazaţi, ni s-au cerut, atenţie, 30 leva/zi pt. parcare. Adică dublul sumei în lei. Ar fi însemnat să plătim cca 250 de lei pe tot parcursul şederii. Aşa că am ales să ne parcăm maşina la 50m de hotel cu 10 leva/zi.

De altfel, costul parcării a fost singura nemulţumire legată de hotelul Grifid Bolero. A, poate şi faptul că, deşi ştiau să vorbească româneşte, recepţionerele se încăpăţânau să vorbească în engleză sau în germană. În cazul meu nu au fost probleme, dar alţi turişti aveau probleme în a se face înţeleşi.

Deşi am căutat camera timp de 15 minute, timp în care am dat zeci de ture coridoarelor pentru a găsi camera 544 ( după care mi-am dat seama că toate camerele sunt împărţite în două categorii : cu soţ şi fără soţ ), am avut plăcerea să găsesc o cameră aerisită, spaţioasă, cu vedere la piscine. Confortul era asigurat.

Grifid Bolero este un hotel de 4 stele, cu trei piscine şi jacuzzi, din care una acoperită, cu sală de fitness, masaj şi saună, patru restaurante ( Bolero, asiatic, bulgăresc şi argentinian ), bar, disco şi club de seară şi animatori pentru copii. În regim ultra all inclusive, hotelul îţi oferă pe tot parcursul zilei, la piscină, la restaurant sau la clubul de seară, băuturi răcoritoare, cocktail-uri alcoolice sau non-alcoolice, tării sau bere ( din păcate doar la halbă, nu la draft ) şi mâncare câtă poţi duce.

Camera standard este dotată cu tv, aer condiţionat, baie curată şi spaţioasă, balcon măricel şi minibar free of charge. Cum cazarea se făcea începând cu ora 14, am pierdut masa de prânz care este între 12.30 şi 14, însă am fost găzduiţi de restaurantul argentinian, unde am luat o gustare tip junk-food ( burgeri, hot-dog, sandwich, cartofi prajiţi ). Dau o notă mare mâncării destul de diversificate şi gustoase, însă îmi exprim dezamăgirea vis-a-vis de lipsa fructelor pe parcursul zilei ( în cameră sau la barul piscinei ). Fructe găseşti doar la orele de masă, şi atunci puţine.

Apa din piscine este curată, personalul foarte atent, receptiv, curăţenie în camere se face zilnic, animatorii sunt de apreciat, însă nu şi locurile de joacă, care mi s-au părut sărăcăcioase. Există un mini-club pentru copiii de peste 4 ani, însă nu şi locuri de joacă pentru cei mai mici. Spun asta pentru că am văzut foarte mulţi familişti.

Mâncarea la restaurantul Bolero (cel principal) este foarte bună şi diversificată. La cel cu specific argentinian şi bulgăresc este mai mult decât ok. Chiar şi la cel asiatic te poţi descurca, dacă ştii ce să comanzi. Acolo, spre  exemplu, singura mâncare care a digerat a fost somonul file cu nu ştiu ce fel de sos. În rest, era o salată din ceva neidentificat care avea gust de varză murată stricată, un fel de pui marinat la tavă cu sos dulce şi cu ananas, sosuri peste sosuri, dar unul era atât de iute încât te învineţeai pe loc ( aşa zicea frate-miu, eu nu am avut plăcerea să gust ), sushi, limbă de chow-chow şi glezne de broască îmbrăcate în ochi de balenă la nisip. Adică toate goangele posibile.

În plus, dacă optai să mănânci la unul din restaurantele a la carte  ( asiatic, bulgăresc, argentinian ) şi se întâmpla ca mâncarea să fie pe gustul tău, nu te mai lăsau ăia să intri la restaurantul principal, deşi tu ai plătit totul în regim ultra all-inclusive. De reţinut faptul că seara este obligatoriu să mergi la masă în pantaloni lungi şi nu scurţi.

Preţurile sunt puţin cam piperate faţă de litoralul românesc. Asta mai ales din cauza leului, care a ajuns o biată mâţă friptă şi în faţa levei bulgăreşti. Astfel, şezlongul costă 7 leva/zi, umbrela – 6 leva, porumbul 2-3 leva şi berea – 3 leva. Dacă vrei să mergi cu tractoraşul trebuie să scoţi din buzunare 2 leva (3 leva în week-end, când e aglomeraţie mai mare ). Cocktailurile costă vreo 5 leva, sucurile în jur de 4 leva, îngheţata 2 leva/100 grame.

În staţiune sunt multe posibilităţi de a-ţi petrece timpul liber. Sunt discoteci şi cluburi cu zecile, unde intrarea este gratuită, iar prima băutură e din partea casei. Eşti invitat la restaurante cu program artistic diversificat şi cu mâncare, zic ei, bună, dar vă spun cu toată sinceritatea că nu îţi mai vine să intri în vreun restaurant după ce iei masa la hotel.De curăţenie nu mai vorbesc. Îţi era ruşine să arunci ceva pe jos şi, atenţie, erau mulţi români pe acolo! Până la urmă se ajunge tot la spiritul de turmă.

Nu este nevoie să vă cumpăraţi de acasă chestii pe care le puteţi cumpăra din marketuri, pentru că acolo se poate găsi orice, de la banala periuţă de dinţi până la costume de epocă sau ţoale de firmă. Totul la preţuri acceptabile spre piperate, când vorbim de haine. Găseşti cabinete medicale, farmacii, tatoo store, studiouri foto pentru poze retro, studiouri pentru portrete şi picturi în ulei, case de schimb valutar, magazine cu bijuterii, supermarketuri non-stop şi aşa mai departe. Se pare că bulgarii au înţeles că tot ceea ce contează este respectul faţă de client şi oferirea unor servicii de calitate pentru a putea ţinti către un turism profitabil.

Eu am cheltuit banii doar pe tabloul pe care i l-am făcut fiică-mii şi care m-a costat 70 de leva, pe portretul gangsta` – 10 leva, ceva bere pe plajă şi nişte rahat bulgăresc ( alimentar, ofcourse ) – 2 leva cutia mica şi 2,5 leva cutia mare. Atât. Nu am simţit nevoie să îmi cumpăr de mâncare sau de băut . Nu ştiu cât costa o tură cu paraşuta deasupra mării, că tare era fain.

În concluzie, pot spune cu mâna pe suflet că voi ignora mult timp de acum încolo ofertele vacanţelor din România. Asta dacă nu cumva vor înţelege că turismul merge mână în mână cu oferirea unor servicii de calitate.

Exemplu concret :  Mamaia, hotel de 2 stele, mic dejun inclus : 248 lei/zi/persoană.  Nisipurile de aur, Grifid Bolero – 4 stele, ultra all-inclusive, 250 lei/zi/persoană. Incomparabil.

Preţuri de referinţă :

Preţ bilet Grifid Bolero 4 nopţi ( 5 zile ) în regim ultra all-inclusive pentru 2 persoane – 488 euro, cu toate taxele de staţiune incluse.

Focşani – Nisipurile de Aur (Grifid Bolero ) – 420 km. Nu te poţi aştepta la un consum mai mare de 18-20 litri de motorină. Un plin îţi ajunge pentru dus-întors. Deci 200 – 250 lei pentru motorină.

Taxă de drum la Giurgeni – 8 lei/autoturism. Mai adăugăm 8 lei la întoarcere.

Vignetă săptămânală autoturism – 10 leva.

Parcare Hotel Bolero – 30 leva/zi. Parcare Hotel Metropol ( 50m de Bolero ) – 10 leva/zi.

M-am întors din mini-vacanţa petrecută în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Am luat pastila de revenit cu picioarele pe pământ şi am pornit din nou pe drumul acela bătătorit şi cu urme vagi de speranţă că vor veni şi la noi vremuri mai bune.

Voi scrie un articol mai amplu cu privire la scurta mea vacanţă, însă până atunci vreau să vedeţi cum arată o zi obişnuită din viaţa mea.

Cred că, la cât de nebun sunt după fiică-mea, ar trebui să îi fac un blog numai al ei, în care să postez amintiri de-a lungul timpului. Poate că aş fi făcut-o până acum, dar mulţi amici mi-au spus că sunt fotografiile cu Dana sunt binevenite pe blogul meu. M-ar bucura să fie aşa.La cât de mândru sunt de ea, v-aş recomanda tuturor să vă căsătoriţi şi să faceţi copii. Şi, credeţi-mă, nu aş fi spus aşa ceva în urmă cu vreo 5-6 ani nici în ruptul capului, pentru că şi eu eram ca mulţi dintre voi, aşa, mai independent şi rebel.

Când vezi un copil care nici măcar nu a împlinit doi ani de când a venit pe lume că spune poezii, vorbeşte fără nicio problemă la telefon, renunţă brusc la pamperşi şi merge singură la oală, cântă, dansează, are ambiţia de a se îmbraca şi de a se încalţa singură, chiar dacă e nevoie şi de ajutorul nostru, şamd…. nu ai cum să nu fii absolut îndrăgostit de el. Iar eu, ca om, m-am schimbat extraordinar de mult. Ador copiii şi îmi vine să sar la gâtul celor care îşi bat sau care îşi părăsesc copiii.

Vă propun o nouă serie de portrete făcute în week-end, că tot a fost vreme numai bună de bălăcit.