Nu stiu daca v-am mai spus, dar de aproape un an de zile am investit impreuna cu parintii mei intr-o afacere sanatoasa, inca, si anume deschiderea unui mic lant de farmacii in judetul Vrancea. Inca nu excelam la capitolul experienta in acest domeniu, desi ea exista, dar excelam la capitolul oferta. Adicatelea la preturi. Probabil cele mai bune, iar acest lucru conteaza foarte mult pentru consumatori.

Unde vreau eu sa ajung cu acest lucru ? Ei bine, pentru simplul fapt ca preturile sunt printre cele mai bune din oras, poate chiar din judet, multe persoane aleg sa cumpere medicamentele de la farmacia noastra. Printre clienti se nimeresc si persoane cu un nivel de cultura mai slab dezvoltat. Sanatatea nu tine cont de minte, apropo de “mento sana in corpore sano”.

Fapt pentru care, timp de 5 minute, pe ceas, am facut o cura de ras de toata frumusetea cu ajutorul unui client putin mai bronzat, care venise intr-un suflet la farmacie, trimis de consoarta, sa cumpere niste alifie pentru pasarica nevesti-sii. Iata si motivul !

In romana : ” Alifie pentru mancarimi jos. Adulti, pasarica.”

Na, ca iar m-a lovit rasul fara sa il pot controla !

Să se fi împlinit o lună de când, băgându-mi nasul prin arhiva bunicii mele, am găsit o cărticică în care erau trecute mai multe citate a unor filosofi, poeţi sau scriitori. Probabil că le-a adunat în timp, dar mi-a plăcut chestia asta şi am citit fugitiv câteva citate. M-am oprit asupra unuia care făcea referire la comportamentul unor popoare atunci când sunt loviţi de cea mai grea boală,  gelozia.

Nu am citatul la îndemână şi nici nu ştiu în acest moment care este numele autorului ( deşi îmi amintesc că era vorba despre un sârb ), dar ştiu că începea prin a-şi critica poporul . Spunea că sârbul este gelos atunci când este incult.

Desigur, nu au scăpat nici alte popoare. Spunea despre americani că sunt geloşi pentru că preţuiesc prea mult sănătatea şi timpul lor decât pe soţie. Arabii sunt geloşi precum şarpele boua, iar turcii precum gorila. Cum se manifestă şarpele boua când e geloasă ? Dar gorila ? Sau se referă la manifestările animalice ?

Nemţii fac din gelozie o chestie de onoare, pentru a avea ocazia să se bată şi să se taie reciproc, spaniolii aveau cândva dreptul să îşi închidă soţiile în mânăstire şi grecul, băiat deştept, nu este gelos întrucât consideră că pierderea femeii este un lucru care se poate repara uşor, dintre atâtea lucruri pe care le pierzi într-o viaţă întreagă. Rusul este la capătul opus, întrucât nu-şi ucide soţia care i-a fost necredincioasă, ci se spânzură el, crezând că nu a fost atât de bun pentru ea.

Citind aceste rânduri, abia aşteptam să văd cum se comportă poporul român când vine vorba de gelozie. Din păcate, autorul nu spunea nimic despre acest lucru. Aşa că vă întreb pe voi : cum se manifestă românul atunci când este gelos ?

@sursa foto

“Tu erai un copil cuminte, mult mai cuminte decât Andrei” (fratele meu ), îmi zice maică-mea la o discuţie referitoare la perioada în care eram copii! Dar tare proşti mai eraţi! “Ce, crezi că în zilele noastre copiii se mai joacă la fel ca voi ? Nu mai sunt aceleaşi jucării! Păi vouă dacă vă arătam punga de celofan, ziceaţi că e cea mai faină jucărie de pe faţa pământului! Jumătate de oră nu aveam treabă cu voi. Aşa de încuiaţi eraţi!”

Adevărul este că, raportat la isteţimea copiilor din ziua de azi, eu eram încuiat rău. Băleam la geam când vedeam un excavator care ridica molozul sau zăpada şi pe care eu îl numeam la vremea aia “tractorul cu faraş”, eram cel mai fericit dacă mă duceai în gară să văd trenurile care, pe vremea aia, aveau locomotive cu abur pe care eu le denumeam “locomotive cu fum”, îmi plăcea să merg la “cofotărie” să mănânc o prăjitură şi efectiv îmi curgeau balele atunci când ai mei mă puneau să ascult muzică sau poveşti la magnetofon. Ca să nu mai zic de diafilm. Parcă eram pe altă lume.

Păi ce, eu, atunci când eram copil mă puteam compara cu fiică-mea, spre exemplu, care are acces la informaţii solide, la televizor şi calculator, cât şi la metode de educaţie interactivă? Pe vremea aia totul se dădea cu porţia, ca nu cumva lumea să aibe pretenţia că poate oferi mai mult societăţii. Era îndobitocire în masă.

-Ehe, cât de greu era prin anii 80 faţă de acum! Cumpărai carne de pui şi multe alte alimente cu porţia, iar ca să îţi asigur laptele trebuia să ne aşezăm la cozi interminabile. Ţin minte că eram în drum spre mare. Cu trenul, nu cu maşina, ca acum. Aveai un an şi jumătate şi erai disperat să bei lapte din biberon. Numai că eu l-am uitat acasă şi nu ştiam ce să îţi zic ca să nu faci scene prin tren, de faţă cu toată lumea.

-Cum măi mamă să uiţi biberonul şi laptele acasă ? Ce fel de mamă eşti tu?, îi zic eu uşor amuzat de poveste .

-Păi da, imaginează-ţi câte bagaje am cărat după mine cu tac-tu, plus voi doi!

-Bun, dar cum m-ai păcălit ? Mi-ai zis că le-ai uitat ?

-Asta îmi trebuia! Dacă nu vedeai biberonul, făceai mai rău ca trenul! Aşa că ţi-am spus că l-am scăpat pe geam din greşeală.

-Câtă inteligenţă! Şi eu cum am reacţionat ?

-Neaşteptat de bine! Ţi-am spus, erai cuminte şi ascultător. Ai spus : ” ai căpat bibeonu, ata ete!” şi din momentul ăla nu ai mai băut lapte din biberon. Nici măcar când te-ai întors acasă.

- Inteligent, ce să zic ?

…….

Unde mai pui că pe vremea aia, la câtă informaţie era, femeile erau convinse că trebuie să bea bere pentru a stimula producţia de lapte matern. De aia sunt eu acum un băutor înrăit. Dacă îmi dai o sticlă de tărie, acolo o vei găsi şi în anul următor.

Cu timpul am crescut, am mers la grădiniţă unde am învăţat o poezie cu “un ţipigoi care a făcut un mare tăbăroi”, de s-au scăpat ai mei pe ei de râs când le-am recitat-o, îmi făceam veacul prin jurul unei clădiri aflate în construcţie şi mă enervau ai mei că stăteau cu gura pe mine că , deh, exista pericolul să-mi rup gâtul, numai că eu mi-am spart capul. Urmele se văd şi acum. Ce să-i faci, eram mic şi prostuţ. Acum sunt mare şi …….. (fill in the blanks).

Imaginaţi-vă cum zboară timpul! Eu n-am timp de asta, pentru că m-am trezit ditamai bărbatul, aşezat pe un scaun lângă cei ce mi-au fost colegi de liceu în urmă cu 10 ani de zile. Am început să depanăm amintiri şi am rămas blocat atunci când cineva care mi-a fost coleg şi în I-VIII a scos o poză de grup făcută la sfârşitul clasei a VIII-a. Uitaţi şi voi cum arăta un copil de clasa a 8-a ! (dreapta-sus, ultimul rând)

Aţi râs bine ? Ei, acum e timpul să vă gândiţi cum arată în prezent un copil de clasa a 8-a ! E înalt, i-a dat mustaţa, discoteca nu mai reprezintă niciun secret pentru el, ştie ce-i aia bere,  iar când vede o revistă porno râde ironic comparând în mintea sa imaginile din revistă cu filmele porno luate de pe net. Am intrat şi eu în discotecă pe la 14 ani. Da, dar ca să îl caut pe frate-miu să îmi dea cheia de la bloc. Am intrat ca struţul, cu capul în pământ. Mi-era ruşine, însă nu atât de ruşine pe cât mi-a fost atunci când am ieşit, pentru că s-au apucat gagicile să mă răsfeţe şi să îmi spună ce ochi frumoşi am şi cât de scump sunt. Ah, şi că o să se bată femeile pe mine. Prostii! Când am crescut fugeau toate, nu ştiu de ce !

Voi cum aţi crescut ? Aţi fost generaţia aia cu cheia de gât, sau aţi crescut stând pe scaunul de la calculator  ? Jucaţi mijita, ţară ţară vrem ostaşi, şotronul şi bălegar, sau counter strike, half-life şi gta ? Aţi avut jucării primite de la fraţii mai mari sau jucării personalizate ? Credeţi sau nu că e diferenţă mare între generaţii ?

Mda, cam ştiu ce gândiţi voi acum. Gândiţi ceva de genul ” hopa, şi-a făcut Dan timp să mai scrie ceva pe blogul lui, aşa că trebuie să fie ceva mai special!”. Well…

Sunt multe lucruri pe care le urăsc. Să dezamăgesc oamenii este unul dintre ele. Dar ne întoarcem la chestia asta puţin mai târziu.

Alt lucru pe care îl urăsc este faptul că, după ce am jucat ani de zile la loto, pariloto şi tot felul de combinaţii în care cuvântul loto îşi face apariţia, în momentul în care am câştigat şi eu 50 de lei am început să sar de bucurie şi să mă cred un om norocos. Asta până când mi-am dat seama că puteam să îmi plătesc lejer un sfert din ratele la bancă cu banii daţi pe bilete de-a lungul timpului. Dar nu, prostul se bucură că a câştigat 50 de lei. Acela a fost şi momentul în care am decis să renunţ la a mai cheltui banii pe astfel de rahaturi.

Mai sunt multe lucruri pe care le urăsc mai mult sau mai puţin, dar vă zic cu o mână pe suflet şi cu cealaltă încrucişată că întotdeauna mi-a plăcut să stau noaptea sub cerul liber atunci când merg la munte. Să mă uit la miile de stele aranjate de-aiurea, aruncate parcă dintr-un pumn imens, şi să îmi fac ordine în gânduri. Ah, şi din când în când să îmi pun câte o dorinţă atunci când observ o stea căzătoare, chiar dacă ştiu că nu mi s-au îndeplinit niciodată. Asta poate şi pentru că mi-am dorit atât de mult să iau potul cel mare la loto.

Cum am ajuns eu să urăsc clipele petrecute sub cerul liber la munte ? Simplu ! Din cauza unor persoane care se uită în acelaşi timp cu mine pe acelaşi cer şi care îşi aleg o stea din miile de stele pe care trebuie în mod obligatoriu să o văd şi eu. “Uite-o mă acolo, cum să nu o vezi ? Aia ? Nuu, mai în dreapta, ba spre stânga, aia dintre alea de zici că formează un trei întors invers şi puţin înclinat! Ah, da, acum o văd!” . De fapt este o analogie. Vedem ceea ce vrea un individ să vedem. Chiar dacă nu vedem. Înţelegeţi ?

Să ne întoarcem acum la ce spuneam mai devreme. Nu îmi place să dezamăgesc oamenii. Voi aţi putea fi primii, crezând că veţi găsi aici ceva interesant de citit. Dar hai să ne prefacem că vă place şi să mergem mai departe ! Alţii ar putea fi unii vecini de bloc, obişnuiţi ca eu să mă comport exemplar atunci când ei îmi decid ora la care să mă culc sau să mă trezesc. A pierit ruşinea, au mâncat-o porcii. La fel şi regulile de bun simţ, scrise sau nu.

Aşa că, dacă vreţi să vă alintaţi vecinii obosiţi praf după o zi plină, faceţi tot posibilul să nu adormiţi până pe la 2-3 noaptea, când termină ei cu treaba prin casă. După ce s-a făcut linişte totală, luaţi nişte adidaşi care trebuiesc spălaţi şi băgaţi-i în maşina de spălat automată. Puneţi detergent şi balsam, setaţi maşina la programul cel mai lung şi asiguraţi-vă că pentru clătire nu sunt destule doar 800 de rotaţii pe minut, ci măcar 1000. Daţi “start”, trageţi uşile după voi şi băgaţi-vă la somn.  Ah, era să uit ! Asiguraţi-vă că maşina voastră nu este atât de silenţioasă, iar dacă este, nu trebuie decât să dereglaţi unul din picioruşele de susţinere a maşinii. Asta ca să se clatine şi să vibreze aşa cum o făceau maşinile Albalux pe timpuri.

Zgomotul maşinii de spălat care se balansează şi vibrează din toate balamalele şi care loveşte cu picioruşul ăla mai scurt în gresia de sub ea este cel puţin la fel de interesant precum bormaşina sau rotopercutorul care sparge pereţii la prima oră de sâmbătă sau duminică, atunci când ţi-e somnul cel mai dulce.

Eu nu voi face niciodată acest lucru pentru că lumea ar crede despre mine că sunt răzbunător şi că nu am cei şapte ani de-acasă (bine că au auzit de aşa ceva!). Dar, cine ştie, poate aceste rânduri vă inspiră atunci când vă sare muştarul. Sau înainte de a vă muta la casă, drept cadou de rămas bun.

M-am întors din mini-vacanţa petrecută în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Am luat pastila de revenit cu picioarele pe pământ şi am pornit din nou pe drumul acela bătătorit şi cu urme vagi de speranţă că vor veni şi la noi vremuri mai bune.

Voi scrie un articol mai amplu cu privire la scurta mea vacanţă, însă până atunci vreau să vedeţi cum arată o zi obişnuită din viaţa mea.

Ştia Mărgineanu ce zice atunci când cânta piesa asta. Fiţi atenţi la clipul de mai jos ( via )!