Poate că este în regulă să folosim această titulatură la serviciu. Totuşi, când faceţi cunoştinţă cu cineva, pe lângă lucrurile protocolare şi de bun simţ, gen cum te numeşti şi o strângere fermă de mâini, cea mai frecventă întrebare care urmează acestor reguli generale este “cu ce te ocupi?”

Şi ajungem la tituaturile de la început. Aşa vreţi să îşi aminteacă lumea de voi ? Sunt convins că aveţi aşteptări mult mai mari de la propria voastră persoană. Drept urmare, unii se gândesc la un mod cu totul nou de a se descrie. Un mod în care putem să îi împărtăşim interlocutorului nostru cât mai multe lucruri despre noi, dar mai ales lucruri cu ajutorul cărora să le captăm atenţia celorlalţi. Asta numesc eu spotul meu publicitar. CV ar fi prea uzual, poate şi prea lung sau banal pentru o primă discuţie.

” Îmi asum răspunderea redactării fişelor de proiect, caut finanţări active şi eligibile care să se încadreze în strategia noastră, planific bugetul alocat viitorului proiect şi fac analiza cost-beneficiu”.

Parcă nu-i atât de incitant, nu-i aşa ? Sunt conştient de acest lucru şi încerc să compensez acest lucru începându-mi discursul spunând că “atrag investiţii uriaşe” sau “aduc milioane de euro la buget“.  Ohohoooo, ce interesant ! Nu ? Este startul excelent al unui spot publicitar de succes. Cine n-ar vrea să afle mai mult despre voi ? Pe când, dacă îi spui scurt că eşti manager de proiect, celălalt s-ar putea rezuma scurt la a spune ” fain, eu sunt inginer”.

Cuvintele cheie care nu trebuie să lipsească din alcătuirea spotului vostru publicitar sunt “a ajuta”, ” a oferi”, “a susţine”, “a elimina”, verbe care îl vor face pe partenerul vostru de discuţie să înţeleagă exact cu ceea ce vă ocupaţi. Ca să nu mai zic de ” a rezolva” sau ” a accelera “.Niciodată nu se ştie cât de impactat va fi de mesajul vostru şi cât de mult aţi putea beneficia în urma unei simple conversaţii.

În loc de informatician, ce aţi spune de “rezolv problemele tehnice al unui grup de 80 de persoane, indiferent dacă mă aflu în birou sau la sute de km distanţă” ?

În loc de “consultant wellness“, ce aţi spune de “am grijă de sănătatea oamenilor” şi continuînd cu “ofer evaluări de   sănătate şi alimentaţie şi fac un set de măsurători neinvazive (calculul indicelui de masă musculară, masă grasă din organism etc.), urmând ca la sfârşit să primească cele mai bune sfaturi ale unora dintre cei mai renumiţi medici nutriţionişti din lume”.

Desigur, ceea ce vă planificaţi a spune în spotul vostru publicitar depinde într-o mare măsură şi de circumstanţe. Cele de mai sus vă vin precum o mănuşă când sunteţi abordat de cineva la o conferinţă, spre exemplu, însă nu prea se potriveşte în cadrul unei întâlniri ocazionale ( de socializare, traininguri de formare profesionala etc. ).

Dacă v-aţi prezenta aşa la ziua de naştere a unui coleg sau la o întâlnire a celor de pe twitter sau facebook, mai mult ca sigur aţi vedea foarte multe sprâncene ridicate. Iar dacă aţi face-o la o întâlnire romantică, cu siguranţă s-ar duce vestea şi aţi fi fost ocolit multă vreme de fetele tentate să vă accepte invitaţia la cină. Aşa că trebuie să aveţi spoturi diferite pentru diferitele sfere în care vă desfăşuraţi existenţa.

În final, după ce totul va fi decurs aşa cum v-aţi planificat, nu uitaţi să le oferiţi şi celorlalţi aceeaşi oportunitate.

Deci, cu ce vă ocupaţi ?

În mintea mea lucrurile stăteau foarte simplu : voi lucra în administraţie până când nimic nu mă va mai surprinde şi, mai ales, motiva. Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că i-am oferit prea mult timp acestui job. Mai ales că e prost plătit. Lucrez în administraţie din anul 1 de facultate. De la 19 ani adică. Anul viitor împlinesc 10 ani de muncă în acelaşi loc şi simt că încep să mă plafonez, dacă nu cumva chiar am făcut-o.

Tot încerc de ceva vreme să îmi găsesc un job care să mă surprindă şi să îmi ofere şansa de a-mi demonstra că se poate şi mai bine. Am investit mult suflet şi bani pentru a deschide un mic lanţ de farmacii. Eu eram nebunul ăla care deschidea uşile băncilor în plină recesiune pentru a întreba câte ceva despre condiţiile de acordare a unui credit. Trebuie să risc, mi-am zis!

După doar jumătate de an, prognozele bugetare au devenit extrem de pesimiste şi am început să am insomnii numai cât mă gândeam la împrumutul pe care l-am făcut. Un salariu am, iar dacă scade şi ăla, cu ce mai plătesc eu datoriile ?

Am mers la interviuri, am negociat unele oferte, am şi refuzat, am şi fost refuzat. Şi tot nu s-a întâmplat nimic, astfel că am ajuns să mă holbez la fluturaşul de salariu precum un constipat în budă. Credeţi-mă pe cuvânt de onoare, e deprimant să câştigi un salariu de 700-800 de lei, ştiind că ai terminat o facultate şi un masterat. Ştiind că ai nişte aşteptări de la viaţă, iar familia are aşteptări de la tine. Am ajuns să fiu plătit precum un muncitor necalificat. Iar eu chestia asta nu o înghit. Copilul are nevoie de o educaţie corespunzătoare, iar noi, părinţii ei, de o viaţă lipsită de griji.

În urmă cu două săptămâni am mers la un simpozion. Ştiam despre ce era vorba, dar am mers mai mult pentru naşa mea decât din curiozitate. Era Ziua Clientului Herbalife, loc în care se vorbea despre rezultatele obţinute de cei care au acceptat să-şi schimbe modul de viaţă şi alimentaţie. Lucruri care mă lăsau rece. Mai ales că mie nu îmi plac chestiile de genul întâlnirilor cu aplauze şi cu povestiri gen “clubul alcooliştilor”. Unde mai pui faptul că naşa mea se ocupă de vreo patru ani de zile de asta, timp în care mi-a vorbit pe larg despre tot ceea ce înseamnă Herbalife. Deci nu prea avea cu ce să mă surprindă.

Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar săptămâna trecută am luat o decizie care mi-a schimbat în întregime stilul de viaţă. Poate părea un clişeu, însă vorbesc cât se poate de serios. Am intrat în familia Herbalife şi din acel moment am înţeles că totul este plin de substanţă. Totul capătă sens. Nu vă puteţi imagina despre ce vorbesc până nu îmi urmaţi exemplul, pentru că aşa ceva nu prea poţi exprima în cuvinte. Nu vă imaginaţi că am găsit vreo comoară şi nici secretul tinereţii fără bătrâneţe.

Am înţeles doar că, odată intrat acolo, te convingi singur că sistemul MLM nu este cel pe care îl cunoşti în urma experienţelor nefericite gen Caritas sau Delphin şi că, pentru a te bucura de prestigiu şi pentru a câştiga bani, că de aia mergi acolo, trebuie să munceşti pe rupte. Ceea ce îmi place. Am ales să fac ceea ce fac pentru că am văzut rezultate reale, mai ales că multe din ele se întâmplă în familia mea. Cum să nu te bucuri când ştii că ajuţi lumea să adopte un stil de viaţă sănătos şi , pe de altă parte, mai şi faci un ban pe chestia asta ? Eu am spus-o de o mie de ori, nu aş recomanda prietenilor mei ceva de care nu sunt sigur pentru că nu îmi stă în caracter să îi păcălesc. Dimpotrivă. Vreau respectul lor.

Cât despre rezultate, aici este satisfacţia maximă ! De ce spun că mi-am schimbat în întregime stilul de viaţă ? Pentru că am trecut de la starea aia proastă, fără de speranţă, când mă gândeam doar cum să fac să împart banii în aşa fel încât să îmi ajungă toată luna şi de pâine sau mâncărică pentru fetiţa mea, la starea de bine, plină de energie şi speranţă.

Şi cum să nu gândeşti aşa dacă în numai trei zile câştigi puţin mai mult de jumătate din salariul pe care îl câştigi la jobul full-time într-o lună ?

Însă vă spun, în aceste trei zile mi-am văzut fiica doar 15-20 de minute pe zi, mi-am sărutat soţia înainte de culcare, atunci când ajungeam acasă şi am lăsat de o parte tot ceea ce înseamnă hobby-uri ( gen calculatorul, blogul personal, plimbările în prag de seară ). Lucruri care m-au făcut să îmi pun o întrebare serioasă : acesta să fie momentul pe care îl aşteptam de o viaţă ?

Întrebare pentru voi : ce sacrificii aţi face pentru a avea o viaţă liniştită pe viitor ? Aţi fi dispuşi să vă sacrificaţi timpul liber pe care îl petreceţi cu prietenii, să vă vedeţi copilul 15 minute pe zi, să vă sărutaţi jumătatea doar atunci când mergeţi să mâncaţi sau când vă pregătiţi de culcare?

De o săptămână am început să lucrez cu o companie în domeniul nutriţiei, companie cu peste 30 de ani de experienţă în domeniul wellness şi cu reprezentanţe în peste 70 de ţări din întreaga lume. Este vorba despre Herbalife, companie care colaborează cu nutriţionişti de renume mondial, printre care şi un laureat al premiului Nobel pentru medicină.

Am pornit la acest drum datorită rezultatelor pe care le-am văzut în familie şi la rude. Am avut o experienţă neplăcută în urmă cu doi sau trei ani, când unele persoane au încercat să mă corupă să intru într-un sistem piramidal clasic, ăla în care tu doar trebuie să corupi pe cineva să cumpere ceva şi să aştepţi apoi să îţi vină banul. Nu am putut accepta aşa ceva, mai ales că lumea mă ştie drept un om serios. Cum să le recomand eu prietenilor ceva de care şi eu mă îndoiesc ?

Herbalife are peste 60 de milioane de consumatori în întreaga lume şi oferă soluţii cum ar fi alimentaţia corectă (mic dejun, nevoi specifice), controlul greutăţii (slăbire, menţinere, îngrăşare),nutriţie externă şi, de ce nu, oportunitatea dezvoltării unei afaceri.

Pentru mine, totul a pornit din momentul în care am început să beau shake-ul (cel mai sănătos înlocuitor al unei mese) de dimineaţă, pentru că nu obişnuiesc să mănânc înainte de a merge la serviciu. Nemâncând dimineaţa, pe la ora 10 stomacul meu cerşea de mâncare, starea mea era foarte proastă, mi-era somn şi eram moleşit. Ca să îmi mai revin mergeam să îmi cumpăr o gogoaşă şi nişte eugenii. Poate şi o îngheţată. Vă daţi seama ce mâncare sănătoasă băgam în mine pe stomacul gol,da?

Ori, puţini dintre noi bagă de seamă că avem o digestie bună, energie, vitalitate şi o stare de bine atunci când avem o nutriţie corectă. Iar noi, în alimentaţia zilnică, nu avem asiguraţi toţi nutrienţii în cantitatea optimă, nu ne luăm proteine suficiente pentru a asigura corpului echilibrul necesar şi doza zilnică recomandată. Când vorbim de necesar, spre exemplu, cantitatea zilnică de fibre necesare corpului uman este de 35 de grame. Adică echivalentul a 14 banane sau o varză şi jumătate, consumate zilnic. Necesarul de vitamine şi minerale – 5-7 porţii de legume şi fructe de culori diferite ( fiecare culoare reprezintă un nutrient ) sau grăsimile esenţiale – echivalentul a 3 porţii de peşte ( oceanic ).

Încă o dată vă spun : cei care mă cunosc ştiu că nu ofer vise, ci realităţi. Nu îmi place să îmi bat joc de oameni şi nu recomand ceva în care eu nu cred şi pe care nu l-am testat. Aşa că, dacă sunteţi interesaţi sau curioşi, pur şi simplu, vă fac o ofertă specială, pentru că sunt nou în business.

Vă ofer gratuit o evaluare de alimentaţie şi stil de viaţă. Acest lucru înseamnă în mare că vă voi face o evaluare a obiceiuriulor alimentare şi a modului de viaţă.Vom completa un chestionar despre ce mâncaţi voi în fiecare zi şi vom face nişte măsurători. Astfel, vom vedea ce faceţi bine şi care sunt punctele slabe în alimentaţia voastră. Ce spuneţi, sună bine ?

M-am lămurit eu cum e cu eJobs, bestjobs….blowjobs, îmi zic ! Joburile alea sunt puse acolo de dragul de a fi publicate, dar funcţia e ocupată de mult timp de către unii care apelează la PCR ( pile, cunoştinţe şi relaţii ). Închid laptopul şi îmi fac de treabă, simţindu-mă precum răţuşca cea urâtă. Din când în când, mai dau o raită pe lângă laptop. Poate, poate apare ceva. Al naibii ispită !

Ca să vezi : cv-ul dumneavoastră a fost vizualizat ! Hopa, două mesaje! Era vorba despre două joburi faine, unul de reprezentant medical, unde trebuia să promovezi şi să vinzi nişte produse/medicamente, altul de project manager la o companie din UK. Îmi frecam mâinile a pagubă. Eram convins că nu se va mai întâmpla nimic de-acum încolo, în sensul de a apela cineva la serviciile mele. Vorba aia, am stat în sistemul bugetar 10 ani de zile, timp în care unii ar crede că m-am plafonat. Ca să fiu sincer, poate ca m-am plafonat, dar foarte puţin. Îmi place să cred că am aceeaşi mentalitate pe care o aveam în urmă cu 10 ani, când m-am angajat.

Au trecut două zile de când cv-ul meu a fost vizualizat de către cele două companii, dar nu am primit niciun feedback. E clar, mi-am spus, nu am nicio şansă. A mai trecut o zi, după care am primit un mail prin care eram informat că sunt selectat pentru a participa la un interviu online. După încă două zile am fost informat că eu şi încă trei persoane am trecut de această probă şi că urmează să facem un training. Sunt angajatul companiei pe postul de project manager în UK !!!

Nici nu ştiam cum să mă bucur, tremuram de bucurie dar nu schiţam niciun gest, parcă. Păi ce să mai zici atunci când te gândeşti că, în urmă cu o săptămână, totul era de un gri cenuşiu, iar de săptămâna viitoare te vei muta definitiv în UK, unde vei câştiga lunar suma de 8400 de euro şi vei avea şi o primă de instalare de vreo 10.000 de euro ?

Azi de dimineaţă am trimis mailul de confirmare pentru participarea la training şi pentru intrarea în posesie a biletelor de avion, după care m-a trezit ceasul . Era timpul să merg la serviciu.  Prea tare visul, prea mare dezamăgirea. Azi nu se poate discuta cu mine, da?

Nu puţini au fost cei care mi-au spus anul trecut, dar şi în cursul acestui an, să nu mă gândesc să renunţ la jobul pe care il am. Toţi mi-au spus să mai aştept, să nu fac paşi greşiţi, mai ales în această perioadă delicată. Avantajul meu este că întotdeauna am ştiut să gândesc corect, fără să mă avânt aiurea. Am primit câteva oferte de job interesante, dar le-am refuzat pe toate. Unele nu îmi ofereau siguranţa locului de muncă (pentru cel puţin 1 an de zile), altele nu îmi ofereau posibilitatea de a mă afirma în vreun fel. Nu vedeam oportunităţi de dezvoltare şi mai ales, nu mi-ar fi plăcut să fac ceea ce mi se propusese. Pe de altă parte, salariul ar fi fost unul destul de promiţător. Dar am refuzat şi bine am făcut.

Anul acesta am riscat. Aşa am simţit că este bine.Am speculat şi bine am făcut. În plină criză, am făcut un împrumut bancar destul de mare.Alături de părinţii mei. Ne-am deschis propria afacere, iar peste câţiva ani de zile voi alerga doar pentru mine şi pentru familia mea.  Treburile au început deja să se mişte, iar eu voi deveni din ce în ce mai detaşat, că prea am fost stresat în ultimul timp. Totuşi, parcă aş vrea să mai fac şi altceva înainte de a mă ocupa strict de această afacere de familie. Probabil că voi face acest lucru începând din primul trimestru al anului 2010. Să vedem cum se mişcă treburile.

Aşadar, peste cinci ani am câteva aşteptări pe care sper să le fructific :

- vreau să fiu un tată şi mai fericit, aşa că voi mai face un copil ;

- vreau un job mai bun, mai interesant, mai liber nu ca timp, ci ca exprimare ( creativitate, răspundere,iniţiativă)

- vreau ca afacerea pe care am pornit-o acum să crească şi chiar să devină lider de piaţă pe plan local;

- vreau să îmi iau o nouă maşină

- vreau să mă pregătesc sufleteşte şi material pentru a ridica o casă;

- vreau să îmi demonstrez că pot mai mult decât atât

Peste cinci, hai, şapte ani, mă văd cam aşa : ( nu la fizic, ci la bună dispoziţie )

]]> http://www.danbrasov.ro/index.php/2009/12/07/cum-ma-vad-peste-cinci-ani/feed/ 6 http://www.danbrasov.ro/index.php/2009/08/11/in-cautarea-jobului-perfect/ http://www.danbrasov.ro/index.php/2009/08/11/in-cautarea-jobului-perfect/#comments Tue, 11 Aug 2009 09:39:17 +0000 danbrasov http://www.danbrasov.ro/?p=1413 Că tot suntem în plină criză, că tot vin concediile fără plată peste noi, că tot se vorbeşte despre disponibilizări în masă, dar după alegerile din toamnă, că aşa-i la români, haideţi să vorbim puţin despre jobul perfect. Oare să fie ăsta (via) ?

Astfel, trebuie să facem ca totul să depindă de noi şi să nu mai dăm vina pe cineva pentru greşelile noastre. Trăim într-o lume modernă, aflată într-o continuă schimbare şi într-un continuu progres, astfel încât trebuie să spunem că a venit timpul să devenim capii capetelor noastre. Trebuie să ne determinăm destinele. De câte ori vi s-a întâmplat să vedeţi oameni de succes, cu faimă şi bani cât pentru zeci de generaţii ? Nu e aşa că v-aţi pus întrebarea cum de au ajuns acei oameni atât de bine văzuţi ? În ziua de astăzi, oamenii de succes au succes pentru că sunt ceea ce fac şi fac ceea ce sunt. Vorbim despre oameni şi valori, nu despre “oameni” şi nonvalori.

Presupun că totul trebuie să pornească de la renunţa să ni se impună anumite roluri din exterior. Totul pleacă de la propria personalitate, astfel încât să ajungi să te întrebi cine eşti si ce vrei să faci cu adevărat ? Din păcate, mulţi îşi pun întrebarea asta din anumite poziţii sau funcţii. Pentru a reuşi cu adevărat, trebuie să te dezbraci de orice funcţie. Nu eşti nici angajat şi nici angajator, nici român şi nici ţigan, nici negru şi nici alb. Rămâne doar să te întrebi ce vrei de la viaţă ştiind că puterea e în propriile-ţi mâini. Este adevărat, în propria locuinţă ne gândim la toate acestea, dar suntem conştienţi că afară ne aşteaptă o lume hipercompetitivă. Uneori suntem tentaţi să ne speriem şi să renunţăm la tot. Cum ar fi dacă ne-am face o strategie personală, o strategie a noastră care să ne apere de tot ceea ce ne aşteaptă afară ? Este nevoie de o gândire pe cât de complexă, pe atât de simplă.  Trebuie să fim conştienţi de faptul că vremurile bune nu ne aşteaptă la primul colţ de stradă, dacă nu căutăm şi prin fundături.

Orice ai vrea să faci, trebuie să o faci ştiind că eşti unic. Asta dacă vrei să ai succes. Trebuie să te străduieşti să instituieşti monopoluri şi să găseşti nişe. O nişă poate însemna un succes enorm, dacă ştii cum să o manevrezi. Dacă ne-am putea imagina o societate complet transparentă, nu ne mai putem preface că muncim şi nici nu mai putem poza într-o altă persoană. Până acolo mai e mult de muncă şi în acelaşi timp ne vine în minte o întrebare, legitimă de altfel : cum să fim unici şi să ajungem oameni de succes dacă nu avem bani suficienţi ca să pornim o afacere ? Istoria ne arată că nici oamenii care au avut succes de-a lungul timpului nu au dus-o tocmai bine înainte de a deveni cunoscuţi. O să vă fac cunoscute două cazuri. Să o facem interactiv.

Este anul 1984. Ai  aproximativ 1000 de dolari şi urmează să împlineşti în curând 19 ani. Ce faci cu banii ?

a) dai o petrecere mare

b) îţi cumperi o maşină second-hand

c) vinzi calculatoare din camera ta de cămin, unde eşti student.

Michael Dell a ales varianta c, ajungând unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din mediul IT.

Suntem în anul 1977 şi ai 2000 de dolari în cont. Urmează să împlineşti 33 de ani şi te întrebi ce să faci cu banii . Ce ai alege ?

a) să dai o petrecere mare la care să îi inviţi pe toţi prietenii tăi

b) să călătoreşti în lume timp de câteva săptămâni

c) să pui bazele unei companii care să se ocupe de baze de date

Larry Ellison, fondatorul şi directorul executiv al companiei Oracle, a ales varianta c.

Iată că o afacere profitabilă se poate naşte plecând de la o idee în care crezi că poate da roade. Dacă crezi că există o piaţă pentru o idee abstractă, urmează-ţi visul ! Chiar şi cea mai nebună idee bună poate avea succes. Nu vizitatorii galeriilor de artă i-au spus lui Picasso să inventeze cubismul .

” Dacă oamenii n-ar face niciodată lucruri prosteşti, nu s-ar mai întâmpla nimic inteligent în veci ” – Ludwig Wittgenstein .

Sunt situaţii în care sistemul de evaluare al activităţii companiei / instituţiei respective este menit să acorde atenţie unor factori care nu ţin neapărat de performanţă, cum ar fi iniţiativa, fidelitatea sau curajul. Dacă acest lucru nu este însuşit de angajaţi în momentul selecţiei personalului, există riscul ca angajaţii să se simtă neîndreptăţiţi. De ce? Pentru că ei vor depune un efort deosebit pentru a obţine performanţe notabile, insă un efort mai mare nu va duce automat către o evaluare favorabilă. E posibil ca ei să aibă deficienţe la capitolul îndemânare,ceea ce înseamnă că, oricât ar încerca, sunt şanse mici ca ei să obţină performanţe deosebite.

Apoi, mai există posibilitatea ca angajatul să considere că şeful nu îl place, aşa cum se practică din ce în ce mai des în România. Mai ales în sistemul public, acolo unde funcţionarii sunt bine protejaţi de lege, se practică intimidarea şi şantajul. Drept rezultat, angajatul se va aştepta la o evaluare nefavorabilă indiferent de efortul pe care îl depune. Pe de altă parte, angajaţii care beneficiază de o evaluare bună, se aşteaptă ca ea să vină însoţită şi de o recompensă. Ştim foarte bine că cei mai mulţi dintre cei angajaţi consideră că relaţia dintre muncă şi răsplată este slabă. Au mare dreptate, mai ales că şefii lor răsplătesc multe ” lucruri “, numai munca nu. Astfel, când primele sau sporurile se acordă pe baza linguşirii şefului, sunt mai şanse ca restul angajaţilor să considere că relaţia muncă-răsplată este descurajantă.

Mai sunt cazuri în care un angajat îşi pierde motivaţia tocmai datorită recompenselor. La prima vedere pare ciudat, însă acest lucru reprezintă un factor destul de important.  Să vă dau câteva exemple! Un angajat poate că şi-ar dori o muncă mai solicitantă, întrucât crede despre el că poate mai mult, însă nu primeşte în schimb decât cuvinte de laudă. Altul poate munci pe brânci în speranţa că va obţine o promovare, dar în schimb nu primeşte decât o mărire de salariu. Nu totul ţine de bani, cât ţine de necesitatea asigurării unei compatibilităţi între recompense şi nevoile fiecărui angajat.

Mai nou, odată cu trecerea la sistemul bugetar, putem observa cum se fac abuzuri de putere. E pe sistemul ” eu sunt şef aici iar tu eşti un umil angajat ! fă aia, aia şi aia ! ai x minute !  “. În acel moment, angajatul care reuşeşte să facă tot ceea ce îi este solicitat, într-un mod nu tocmai de lăudat, se aşteaptă ca efortul depus să nu fie luat în seamă la evaluarea de sfârşit de an. Ba mai mult, se poate aştepta la tot ce e mai rău, astfel pierzându-şi orice fel de motivaţie. Pierderea motivaţiei înseamnă afectarea calităţii muncii şi  deteriorarea produsului final. Cunosc angajaţi care s-ar mulţumi şi cu un simplu “mulţumesc” atunci când duc la bun sfârşit o sarcină.

Concluzia pe care am tras-o împreună cu amicul meu, care sper să nu se fi supărat pentru că am fost atât de direct, este că mulţi angajaţi nu se simt motivaţi la locul de muncă pentru că percep existenţa unor relaţii negative între efort şi rezultat, între munca depusă şi recompensele oferite şi între recompensele primite şi cele aşteptate. Un grad mai mare de implicare  a managerului în rândul nevoilor angajaţilor, mai ales a celor care merită atenţia urmare a rezultatelor deosebite, sau o mai bună colaborare între manager şi departamentul de resurse umane, ar duce cu siguranţă la reducerea numărului celor care nu se mai simt motivaţi la locul de muncă.

Hai să vedem, câţi dintre voi aţi depus cv-uri la diferite companii pentru a aplica pentru un job şi v-aţi lovit de cerinţa numărul 1, respectiv experienţa anterioară în domeniul la care aveaţi să aplicaţi ? Sunt convins că toţi ar răspunde pozitiv. Mai mult, experienţa este, poate, cel mai important factor luat în calcul atât la angajare, cât şi la promovare. Ceea ce este cu adevărat surprinzător, este că dovezile adunate de-a lungul timpului nu susţin ideea că experienţa în sine influenţează pozitiv eficacitatea muncii, mai ales cea de conducere.

Dacă ne-am uita peste istoria americanilor, am observa că unii dintre liderii lipsiţi de experienţă au obţinut succese remarcabile, spre deosebire de alţi conducători experimentaţi care au produs o dezamăgire cruntă în dauna aşteptărilor. Poate că cel mai bun exemplu ar fi cel al foştilor preşedinţi SUA Abraham Lincoln şi Harry Truman, care au fost extrem de bine văzuţi şi care au practicat un management de calitate, dar care nu aveau experienţă anterioară în a conduce, în timp ce Herbert Hoover sau Franklin Pierce, deşi foarte experimentaţi, au fost printre cei mai slabi preşedinţi ai SUA din toate timpurile.

Ajungi să te întrebi cum de e posibil ca experienţa acumulată în timp să nu îi facă pe conducători să devină mai eficienţi ? Probabil că experienţa oferă unele posibilităţi de învăţare  care se transformă în aptitudini din ce în ce mai bune de conducător. Un lucru este sigur : calitatea experienţei nu este neapărat sinonimă cu  vechimea în munca respectivă. Un mare neajuns al raţionamentului de genul ” experienţa contează ” îl constituie impoteza conform căreia timpul petrecut într-o funcţie este o măsură a experienţei. De fapt, acest lucru nu spune absolut nimic despre calitatea experienţei. O persoană care are 20 de ani de experienţă nu înseamnă că are de zece ori mai multe experienţe semificative faţă de unul care a acumulat doar 2 ani de experienţă. Concluzia care s-ar putea trage de aici ar putea fi că 20 de ani de experienţă nu înseamnă altceva decât un an de experienţă repetat de 20 de ori.

Personal, cred că procesul real de învăţare încetează după aproximativ doi ani de muncă, întrucât până în acel moment se consideră că ai trecut prin aproape toate situaţiile noi, deosebite. După această perioadă intervine obişnuinţa. Munceşti din obişnuinţă şi cunoşti tot despre jobul pe care îl practici, iar asta nu înseamnă neapărat experienţă. Astfel, problema pe care o ridică încercarea de a lega experienţa de eficacitatea muncii, fie ea de conducere, este desconsiderarea calităţii şi a diversităţii experienţei. Este obligatoriu ca să acordăm atenţie relevanţei experienţei din trecut pentru o situaţie nouă. În acel moment de loveşti de necesitatea unei astfel de experienţe anterioare.

În general, culturile organizaţiilor diferă, la fel ca muncile, resursele auxiliare sau caracteristicile angajaţilor. Unul dintre motivele pentru care experienţa nu este strâns legată de rezultatele muncii îl reprezintă caracterul variabil al situaţiilor în faţa cărora eşti pus. Acest lucru ne facem să tragem o concluzie, sper eu nu prea pripită, şi anume că experienţa nu este un indicator real al eficacităţii. Într-o situaţie nouă, experienţa în muncă nu constituie o garanţie a aplicării ei, indiferent că ai 5, 10 sau 20 de ani de experienţă în muncă. Tot ceea ce contează este calitatea experienţei şi aplicabilitatea ei la o eventuală situaţie nouă pe care o vei avea de înfruntat.

Voi ce credeţi, contează experienţa ? Este experienţa un factor determinant în aplicarea la un job ? Atunci când vă duceţi să vă alegeţi conducătorul puneţi preţ pe experienţă ? Dar atunci când aplicaţi pentru un job şi vi se cere experienţă, mizaţi pe ea ? Putem avea succes fără o experienţă bogată în câmpul muncii ?

Când am ieşit din scară am zis că încremenesc . Era un ger pătrunzător ca ăla din februarie. Am fugit efectiv până la maşină curios să aflu câte grade sunt afară. Rezultatul îl aveţi în poza de mai jos. Cu această ocazie îmi manifest ura faţă de “specialiştii” lu’ peşte prăjit care estimează ei timpul probabil care este el timp , vorba lui nea Gigi Berbecali.

M-am uitat astăzi pe site-ul administraţiei naţionale de meteorologie . Am observat că sâmbătă se anunţă lapoviţă şi ninsoare. Este clar, vine căldura !