Despre motivaţia la locul de muncă
Vorbeam astăzi cu un amic, manager la o companie, despre motivaţia la locul de muncă în termeni generali. Printre altele, se plângea că o parte din lucrători nu se mai simt motivaţi să muncească. Asemeni altor manageri sau conducători de instituţii publice, consideră că a investit destul de mult în formarea lor profesională, iar în schimb ei îşi pierd motivaţia şi pleacă. Generalizând, am considerat că vina este a managerilor respectivi şi mai ales a practicilor din cadrul companiilor sau a instituţiilor publice. Punându-mă în pielea angajaţilor, consider că atunci când acestora le lipseşte motivaţia, problema constă în unul din următoarele aspecte : obiectivele propuse de conducere sunt ambigue, nu există un sistem corespunzător de evaluare a activităţii, s-a practicat o selecţie defectuoasă sau poate că este de vină sistemul de recompensare sau incapacitatea managerului de a influenţa modul în care un angajat percepe acest sistem.
Sunt situaţii în care sistemul de evaluare al activităţii companiei / instituţiei respective este menit să acorde atenţie unor factori care nu ţin neapărat de performanţă, cum ar fi iniţiativa, fidelitatea sau curajul. Dacă acest lucru nu este însuşit de angajaţi în momentul selecţiei personalului, există riscul ca angajaţii să se simtă neîndreptăţiţi. De ce? Pentru că ei vor depune un efort deosebit pentru a obţine performanţe notabile, insă un efort mai mare nu va duce automat către o evaluare favorabilă. E posibil ca ei să aibă deficienţe la capitolul îndemânare,ceea ce înseamnă că, oricât ar încerca, sunt şanse mici ca ei să obţină performanţe deosebite.
Apoi, mai există posibilitatea ca angajatul să considere că şeful nu îl place, aşa cum se practică din ce în ce mai des în România. Mai ales în sistemul public, acolo unde funcţionarii sunt bine protejaţi de lege, se practică intimidarea şi şantajul. Drept rezultat, angajatul se va aştepta la o evaluare nefavorabilă indiferent de efortul pe care îl depune. Pe de altă parte, angajaţii care beneficiază de o evaluare bună, se aşteaptă ca ea să vină însoţită şi de o recompensă. Ştim foarte bine că cei mai mulţi dintre cei angajaţi consideră că relaţia dintre muncă şi răsplată este slabă. Au mare dreptate, mai ales că şefii lor răsplătesc multe ” lucruri “, numai munca nu. Astfel, când primele sau sporurile se acordă pe baza linguşirii şefului, sunt mai şanse ca restul angajaţilor să considere că relaţia muncă-răsplată este descurajantă.
Mai sunt cazuri în care un angajat îşi pierde motivaţia tocmai datorită recompenselor. La prima vedere pare ciudat, însă acest lucru reprezintă un factor destul de important. Să vă dau câteva exemple! Un angajat poate că şi-ar dori o muncă mai solicitantă, întrucât crede despre el că poate mai mult, însă nu primeşte în schimb decât cuvinte de laudă. Altul poate munci pe brânci în speranţa că va obţine o promovare, dar în schimb nu primeşte decât o mărire de salariu. Nu totul ţine de bani, cât ţine de necesitatea asigurării unei compatibilităţi între recompense şi nevoile fiecărui angajat.
Mai nou, odată cu trecerea la sistemul bugetar, putem observa cum se fac abuzuri de putere. E pe sistemul ” eu sunt şef aici iar tu eşti un umil angajat ! fă aia, aia şi aia ! ai x minute ! “. În acel moment, angajatul care reuşeşte să facă tot ceea ce îi este solicitat, într-un mod nu tocmai de lăudat, se aşteaptă ca efortul depus să nu fie luat în seamă la evaluarea de sfârşit de an. Ba mai mult, se poate aştepta la tot ce e mai rău, astfel pierzându-şi orice fel de motivaţie. Pierderea motivaţiei înseamnă afectarea calităţii muncii şi deteriorarea produsului final. Cunosc angajaţi care s-ar mulţumi şi cu un simplu “mulţumesc” atunci când duc la bun sfârşit o sarcină.
Concluzia pe care am tras-o împreună cu amicul meu, care sper să nu se fi supărat pentru că am fost atât de direct, este că mulţi angajaţi nu se simt motivaţi la locul de muncă pentru că percep existenţa unor relaţii negative între efort şi rezultat, între munca depusă şi recompensele oferite şi între recompensele primite şi cele aşteptate. Un grad mai mare de implicare a managerului în rândul nevoilor angajaţilor, mai ales a celor care merită atenţia urmare a rezultatelor deosebite, sau o mai bună colaborare între manager şi departamentul de resurse umane, ar duce cu siguranţă la reducerea numărului celor care nu se mai simt motivaţi la locul de muncă.
Cât de mult contează experienţa ?
Poate că cei mai mulţi dintre noi acceptă ideea că experienţa reprezintă o componentă preţioasă, chiar indispensabilă în cazul unei funcţii de conducere. Spre exemplu, am înţeles de-a lungul anilor că alegătorii, în marea lor majoritate, înclină să creadă că un mandat de consilier sau director, la nivel local, sau un mandat de senator,deputat sau ministru, la nivel central, i-ar pregăti pe oamenii respectivi să fie buni conducători ( primari, preşedinţi de stat, etc. ). În acelaşi timp, structurile acceptă ideea respectivă atunci când îşi desemnează candidaţii pentru funcţiile de conducere, pe baza experienţei lor.
Hai să vedem, câţi dintre voi aţi depus cv-uri la diferite companii pentru a aplica pentru un job şi v-aţi lovit de cerinţa numărul 1, respectiv experienţa anterioară în domeniul la care aveaţi să aplicaţi ? Sunt convins că toţi ar răspunde pozitiv. Mai mult, experienţa este, poate, cel mai important factor luat în calcul atât la angajare, cât şi la promovare. Ceea ce este cu adevărat surprinzător, este că dovezile adunate de-a lungul timpului nu susţin ideea că experienţa în sine influenţează pozitiv eficacitatea muncii, mai ales cea de conducere.
Dacă ne-am uita peste istoria americanilor, am observa că unii dintre liderii lipsiţi de experienţă au obţinut succese remarcabile, spre deosebire de alţi conducători experimentaţi care au produs o dezamăgire cruntă în dauna aşteptărilor. Poate că cel mai bun exemplu ar fi cel al foştilor preşedinţi SUA Abraham Lincoln şi Harry Truman, care au fost extrem de bine văzuţi şi care au practicat un management de calitate, dar care nu aveau experienţă anterioară în a conduce, în timp ce Herbert Hoover sau Franklin Pierce, deşi foarte experimentaţi, au fost printre cei mai slabi preşedinţi ai SUA din toate timpurile.
Ajungi să te întrebi cum de e posibil ca experienţa acumulată în timp să nu îi facă pe conducători să devină mai eficienţi ? Probabil că experienţa oferă unele posibilităţi de învăţare care se transformă în aptitudini din ce în ce mai bune de conducător. Un lucru este sigur : calitatea experienţei nu este neapărat sinonimă cu vechimea în munca respectivă. Un mare neajuns al raţionamentului de genul ” experienţa contează ” îl constituie impoteza conform căreia timpul petrecut într-o funcţie este o măsură a experienţei. De fapt, acest lucru nu spune absolut nimic despre calitatea experienţei. O persoană care are 20 de ani de experienţă nu înseamnă că are de zece ori mai multe experienţe semificative faţă de unul care a acumulat doar 2 ani de experienţă. Concluzia care s-ar putea trage de aici ar putea fi că 20 de ani de experienţă nu înseamnă altceva decât un an de experienţă repetat de 20 de ori.
Personal, cred că procesul real de învăţare încetează după aproximativ doi ani de muncă, întrucât până în acel moment se consideră că ai trecut prin aproape toate situaţiile noi, deosebite. După această perioadă intervine obişnuinţa. Munceşti din obişnuinţă şi cunoşti tot despre jobul pe care îl practici, iar asta nu înseamnă neapărat experienţă. Astfel, problema pe care o ridică încercarea de a lega experienţa de eficacitatea muncii, fie ea de conducere, este desconsiderarea calităţii şi a diversităţii experienţei. Este obligatoriu ca să acordăm atenţie relevanţei experienţei din trecut pentru o situaţie nouă. În acel moment de loveşti de necesitatea unei astfel de experienţe anterioare.
În general, culturile organizaţiilor diferă, la fel ca muncile, resursele auxiliare sau caracteristicile angajaţilor. Unul dintre motivele pentru care experienţa nu este strâns legată de rezultatele muncii îl reprezintă caracterul variabil al situaţiilor în faţa cărora eşti pus. Acest lucru ne facem să tragem o concluzie, sper eu nu prea pripită, şi anume că experienţa nu este un indicator real al eficacităţii. Într-o situaţie nouă, experienţa în muncă nu constituie o garanţie a aplicării ei, indiferent că ai 5, 10 sau 20 de ani de experienţă în muncă. Tot ceea ce contează este calitatea experienţei şi aplicabilitatea ei la o eventuală situaţie nouă pe care o vei avea de înfruntat.
Voi ce credeţi, contează experienţa ? Este experienţa un factor determinant în aplicarea la un job ? Atunci când vă duceţi să vă alegeţi conducătorul puneţi preţ pe experienţă ? Dar atunci când aplicaţi pentru un job şi vi se cere experienţă, mizaţi pe ea ? Putem avea succes fără o experienţă bogată în câmpul muncii ?
Dimineaţa pe răcoare …
Astăzi dimineaţă în jurul orei 8 am plecat ca tot omul la serviciu. Din întâmplare, am urmărit vremea cu o seară în urmă. Ăştia de prezentau spuneau că va fi o dimineaţă răcoroasă cu o minimă de 2 grade în termometre. Frig, mi-am zis, aşa că mi-am călcat un pulover nu foarte subţire dar nici gros. Dimineaţă când m-am trezit am văzut o urmă de brumă care acoperea iarba rămasă încă verde. M-am spălat, mi-am tras blugii pe mine, mi-am tras puloverul pe gat, am luat geaca şi am plecat la serviciu.
Când am ieşit din scară am zis că încremenesc . Era un ger pătrunzător ca ăla din februarie. Am fugit efectiv până la maşină curios să aflu câte grade sunt afară. Rezultatul îl aveţi în poza de mai jos. Cu această ocazie îmi manifest ura faţă de “specialiştii” lu’ peşte prăjit care estimează ei timpul probabil care este el timp , vorba lui nea Gigi Berbecali.
M-am uitat astăzi pe site-ul administraţiei naţionale de meteorologie . Am observat că sâmbătă se anunţă lapoviţă şi ninsoare. Este clar, vine căldura !
În sfârşit, CONCEDIU !
Anul acesta am amânat în mod voit concediul de odihnă . Chiar dacă mi-a fost greu să nu plec nicăieri ( mare, munte ) şi să îi văd pe alţii cum vin bronzaţi şi plini de viaţă din concediu, am ales să intru în concediul de odihnă abia acum, pentru a mă putea bucura de naşterea fetiţei mele. Este adevărat, numai concediu de odihnă nu este ăsta, dar contrar aşteptărilor simt o mulţumire şi o împlinire fantastică. Sunt convins că va fi un concediu activ, pentru că pe lângă treburile casnice vreau să mă ocup şi de business, atât cât pot , pentru că mă gândesc serios şi la schimbarea autoturismului, dar şi la cumpărarea unor chestii prin casă, care nu mai pot suferi amânare.
Oricum, chiar şi aşa, este o gură mare de aer. Pur şi simplu m-am săturat să vin în fiecare dimineaţă la serviciu. Am nevoie de o pauză, am nevoie de odihnă şi de recreere. Am la dispoziţie o lună de zile pentru aceste lucruri. Sper să dispun de timpul necesar întreţinerii acestui blog, deşi în ultimele zile m-am gândit foarte serios să renunţ la el şi să şterg orice urmă a existenţei lui în mediul online. Probabil eram stresat peste măsură. Mi-am revenit însă, dar sincer să fiu, încă mă mai gândesc la acest lucru. Credeţi că ar trebui să renunţ la acest blog ? Aştept cârcotaşii 
Dacă răspunsul este DA, aş vrea şi o motivaţie clară şi sinceră.
Până atunci, mă duc să mă liniştesc pentru că în sfârşit, am intrat în CONCEDIU !!! 
Folosiţi Yahoo! Messenger la serviciu ?
Un sondaj scos recent pe piaţă arată că aproximativ 40% din salariaţii români stau în timpul serviciului pe messenger în timpul programului de lucru. Se spune ca acest lucru ar dăuna productivităţii în cadrul muncii pentru că salariatul în cauză ar sta de vorbă cu prietenii în loc să îşi facă treaba. Poate că ar fi aşa dacă acel salariat ar alege ca toată ziua să şi-o petreacă pe net sau folosind programe de tip messenger. Uneori, managerii aleg aceast tip de metodă pentru ca salariatul să nu se simtă frustrat. Eu zic că petrecerea câtorva ore pe net în timpul serviciului sporeşte productivitatea. Salariatul, fie el angajat în mediul public sau privat, ar trebui să fie evaluat după rezultatele finale . Poate că lui îi place să se simtă liber, să facă pauze dese şi să stea pe messenger, dar să îşi ducă la îndeplinire sarcinile. Condiţionarea acestuia ar putea afecta productivitatea lui. Asta e părerea mea, bună sau rea.
Voi folosiţi messengerul în timpul serviciului ?
Treaz vs beat criţă
ANIAP, ziua 1. Deschiderea conferinţei, prima prezentare extrem de plictisitoare şi de tot râsul a celor de la Romsys , apoi chestii interesante cu şi despre soluţii software destinate administraţiei publice. În pauzele de cafea am avut privilegiul de a discuta despre posibilitatea implementarii unor soluţii la primăria la care muncesc. Nu am putut avansa discuţiile, întrucât nu sunt convins că se vrea implementarea lor în acest moment. Mi-a plăcut că era wireless în sala de conferinţe. Mergea downloadul cu 1 mb/sec. După conferinţă, pe la şapte seara adică, m-am aruncat direct în valurile calzi ale mării. Apoi duş, după care îmbrăcat la costum de gală şi mers la seara festivă a decernării premiilor. Sincer, nu mă aşteptam să iau locul 1, mai ales că Primăria Pucioasa era un concurent foarte serios. Cu toate acestea, m-am bucurat la maxim şi am început seara prin a mă distra aşa cum ştiu eu.
Am dansat pe muzică bună şi am băut împreună cu noi sau vechi cunoştinţe. Şi am băut … şi am băut … după care am mai băut un pic. Începusem să văd câteva stele verzi, dar şi unele albastre. Parcă vedeam şi ceva mişcări de trupe de jur împrejur, dar foarte vag. Am ajuns ca împreună cu amicii mei să ne dăm seama că avem puteri supranaturale. Mişcam obiectele cu privirea, adică 
. La un moment dat, pe la ora 2 noaptea, atunci când s-a terminat petrecerea, ne-am îndreptat în gaşcă spre hotel. Unii cântau din tot sufletul, alţii recitau. Se mai auzeau din când în când şi chestii de genul : “la naiba în puii mei, m-am îmbătat. acum cine mă mai iubeşte ? uooooofffff ! “.
Cum mergeam spre hotel,din întunericul ce ne înconjura privirile, a sărit o boschetară care ne cânta “la mulţi ani” . A zis că dacă îi dăm nişte bani ne cântă şi la acordeon 
. Şi ne-a cântat. A cântat cam pentru 30 şi ceva de lei, atât cât au dat băieţii fără să ştie, bineînţeles. Mi-au plăcut cântecele alea cu versuri vulgare. Nu eram beat. Eram destul de ameţit. Îmi dădeam seama ce vorbeam şi cum reacţionam. Mă uitam la ceilalţi cum îşi împleticeau picioarele şi limba la mersul pe jos şi la vorbitul într-o română de clasa a 2-a. Într-un final am ajuns la hotel şi m-am culcat. Era ora 3 şi ceva noaptea. La ora 9.30 începea conferinţa, aşa că am dormit pe unde scurte. M-am trezit având capul greu şi o sete neobişnuită.
ANIAP, ziua 2. Am participat la lucrările conferinţei. În mare parte, s-a întâmplat acelaşi lucruri ca în prima zi, adică prezentări de soluţii . Am pus ţara la cale cu câţiva reprezentanţi ai unor companii, am primit câteva oferte de muncă, m-am întâlnit cu noul director general al Ucrap(Unitatea Centrala pt Reforma Ad-ţiei Publice), dl. Viorel Cristea, pe care îl ştiam de cu mult timp în urmă şi am aşteptat seara, pentru a mă distra puţin. Mi-am propus să nu mai pun gura pe băutură.
Trebuie să recunosc că seara a doua a fost destul de plictisitoare. Nu ştiu de ce. Lumea se distra în jurul meu, dar eu şi cu alţi 3-4 amici am găsit seara destul de plictisitoare, aşa că pe la miezul nopţii ne-am hotărât să mergem în holul hotelului şi să discutăm pe chestiuni de bussiness. Am scos din maşină 3 sticle de vin roşu, aduse împreună cu două sticle de whiskey pentru a sărbători naşterea copilului meu, şi am început să discutăm la un pahar de vorbă. Recunosc, am băut şi eu un pahar de vin. Atât. La început eram 3 persoane în holul hotelului. În câteva ore deja eram peste 8 persoane. M-a distrat faptul că pe măsură ce veneau la masa noastră, erau din ce în ce mai beţi. Venise unul pe la 3 şi ceva dimineaţa, nu ştiu de unde, dar era terminat. Mai avea puţin şi mergea în patru labe . Vorbea foarte tare, foarte urât şi spunea bancuri seci care durau cel puţin 10 minute. Păcat că nu am avut camera la mine să îl fi înregistrat. Au fost discuţii interesante, multe din ele foarte haioase, cauzate de cei cu sânge în alcool. Am ajuns în cameră pe la 5 dimineaţa şi deşi nu am băut alcool, nu m-am putut trezi mai devreme de ora 10.
Am făcut o comparaţie între a fi treaz şi a fi beat criţă. Când eşti beat criţă, ţi se pare că eşti în lumea ta, condusă de tine. Faci ce vrei, când vrei, cu cine vrei. Consideri că cei care stau lângă tine trebuie să bea pentru a fi prietenii tăi. Vrei să ai cu cine să glumeşti, cu cine să dansezi şi de cine să râzi. Cauţi să îţi găseşti jumătatea, deşi ai o relaţie stabilă. Vorbeşti tare, încâlcit şi eşti plin de tine. Când eşti treaz, este ok. Te comporţi absolut normal şi condamni gesturile făcute de cei beţi criţă. Râzi de comportamentul lor şi uneori îţi vine să îi strângi de gât. Când eşti treaz îţi dai seama că odată şi tu ai fost beat criţă . Râzi de tine şi promiţi că nu vei mai bea în aşa hal. Până te îmbeţi din nou.
M-am întors câştigător
Am venit de la ANIAP , acolo unde m-am întâlnit cu câţiva buni amici şi am încercat să punem ţara la cale. Adică să facem un plan pentru a porni propria afacere. A fost o întâlnire de bun augur, am participat la prezentări de soluţii IT, unele destul de interesante, iar seara am păstrat-o pentru discuţii şi distracţie cât cuprinde.
De departe, cel mai fain moment a fost decernarea premiilor la concursul comunitatea virtuală , acolo unde am fost desemnat câştigătorul locului 1, la secţiunea oraşe.
Mă bucur că obiectivul meu pe acest an a fost îndeplinit, însă din păcate a trebuit să particip la acest concurs pe cont propriu, întrucât la serviciu nu s-au găsit bani pentru deplasare.
Aşadar, site-ul primăriei oraşului Mărăşeşti este site-ul numărul 1 în ţară până la următoarea întâlnire a comunităţii Aniap.
O să revin când am timp şi cu povestiri amuzante .
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici