Cum mă văd peste cinci ani
Se apropie sfârşitul anului, iar acest lucru înseamnă, din punctul meu de vedere, un moment în care trag linie şi îmi fac o strategie pe termen mediu. Pentru că intrăm în anul de graţie 2010, îmi propun o strategie pe următorii cinci ani de zile. Ştiu, suntem în plină criză financiară, în politică nu prea sunt liniştite apele, în administraţie se simte un aer înţepător, iar în mediul privat sunt fluctuaţii mari.
Nu puţini au fost cei care mi-au spus anul trecut, dar şi în cursul acestui an, să nu mă gândesc să renunţ la jobul pe care il am. Toţi mi-au spus să mai aştept, să nu fac paşi greşiţi, mai ales în această perioadă delicată. Avantajul meu este că întotdeauna am ştiut să gândesc corect, fără să mă avânt aiurea. Am primit câteva oferte de job interesante, dar le-am refuzat pe toate. Unele nu îmi ofereau siguranţa locului de muncă (pentru cel puţin 1 an de zile), altele nu îmi ofereau posibilitatea de a mă afirma în vreun fel. Nu vedeam oportunităţi de dezvoltare şi mai ales, nu mi-ar fi plăcut să fac ceea ce mi se propusese. Pe de altă parte, salariul ar fi fost unul destul de promiţător. Dar am refuzat şi bine am făcut.
Anul acesta am riscat. Aşa am simţit că este bine.Am speculat şi bine am făcut. În plină criză, am făcut un împrumut bancar destul de mare.Alături de părinţii mei. Ne-am deschis propria afacere, iar peste câţiva ani de zile voi alerga doar pentru mine şi pentru familia mea. Treburile au început deja să se mişte, iar eu voi deveni din ce în ce mai detaşat, că prea am fost stresat în ultimul timp. Totuşi, parcă aş vrea să mai fac şi altceva înainte de a mă ocupa strict de această afacere de familie. Probabil că voi face acest lucru începând din primul trimestru al anului 2010. Să vedem cum se mişcă treburile.
Aşadar, peste cinci ani am câteva aşteptări pe care sper să le fructific :
- vreau să fiu un tată şi mai fericit, aşa că voi mai face un copil ;
- vreau un job mai bun, mai interesant, mai liber nu ca timp, ci ca exprimare ( creativitate, răspundere,iniţiativă)
- vreau ca afacerea pe care am pornit-o acum să crească şi chiar să devină lider de piaţă pe plan local;
- vreau să îmi iau o nouă maşină
- vreau să mă pregătesc sufleteşte şi material pentru a ridica o casă;
- vreau să îmi demonstrez că pot mai mult decât atât
Peste cinci, hai, şapte ani, mă văd cam aşa : ( nu la fizic, ci la bună dispoziţie )
Ai carte, n-ai parte?
Filed under: Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, social
Afara este foarte frig, ploua mocaneste si vantul sufla cu putere.E asa de nasol, incat nu ti-ai lasa nici cainele afara.
Intrebare : ce este mai rau, sa fii maturator de strazi ca,deh, nu ti-a placut cartea, sau sa ai la activ doua facultati, sa stii meserie, dar sa nu ai niciun job ?
E mai nasol sa stai in frig si in ploaie, dar sa castigi niste banuti, cat de putini, care sa iti potoleasca foamea, sau sa stai acasa, la caldura, dar sa nu castigi niciun banut ? Nu pentru ca nu ai avea cap, ci pentru ca nu gasesti un job potrivit pentru tine.
Citeam zilele trecute un studiu care spunea ca un procent serios care ingroasa randul somerilor este reprezentat de oameni capabili, cu studii superioare, care au ramas fara un job in urma restructurarilor sau a angajarilor pe sistem de pile, cunostinte si relatii (PCR).
Criza financiară şi ajutorul social
Filed under: Fucktard, Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, politica, social
S-a ajuns la fundul sacului. Ăştia de la guvernare nu prea mai au ce fura cheltui, bugetarii stau cu sabia deasupra capului aşteptând să fie trimişi acasă, băncile stau cu sabia deasupra capului bugetarilor trimişi acasă de stat, încercând să îşi recupereze banii daţi împrumut. Imediat după ce am scăpat de Ceauşescu, ţara noastră a stat pe post de vacă şi uneori capră. Toţi au muls de la ea cât au putut, după care i-au dat pe la spate… papucii. Suntem puşi în faţa faptului împlinit. Ne aflăm în plină criză financiară, măsuri împotriva ei nu s-au luat, iar şomerii îngroaşă rândurile.
Dacă vorbim despre sistemul bugetar, este clar că s-a ajuns prea departe. Avem în administraţia centrală sau locală organigrame supraîncărcate, posturi extrem de bine plătite, de cele mai multe ori nejustificat, iar actorii politici nu dau nici cel mai mic semn că le-ar păsa de oameni. Soluţia s-a găsit repede : jumătate din bugetari să plece acasă şi astfel se va face economie la bugetul de stat. Bugetarii ăia vor lua şomaj, bani asiguraţi tot de la bugetul de stat. Apoi, dacă nu reuşesc să se mai angajeze, vor îngroşa rândurile celor asistaţi social.
Toate ca toate, dar ce ne facem cu ăştia de iau ajutor social de la stat ? În fiecare ţară civilizată acest sistem este pus la punct. Este dus aproape de perfecţiune. Nu şi la noi. La noi se încurajează statul degeaba. Conform legii 416/2001, privind venitul minim garantat, cel care se încadrează la ajutorul social trebuie să presteze până la 72 de ore de muncă în folosul comunităţii. În realitate, munca este transformată în sprijinitul corpului în coada de mătură sau lopată. Nu avem oameni care să îi supravegheze pe asistaţii sociali. Multe primării fac pontajele din burtă, mulţi dintre cei care iau ajutor social nu se încadrează de fapt în pevederile legii şi de multe ori cele 72 de ore de muncă se reduc la 5-6 ore.
Legea venitului minim garantat prevede că femeile care au în întreţinere un copil de până la 7 ani sunt scutite de la a presta acele 72 de ore de muncă. Asta în timp ce o femeie care face un copil, beneficiază de un concediu de 2 ani de zile. Asta deşi a muncit să le dea bani şi ăstora de sunt asistaţi. Ce face statul cu asistaţii sociali ? De ce nu se trece la revizuirea legii venitului minim garantat, care are atâtea hibe ? Pentru că s-ar reduce drastic numărul asistaţilor sociali, ceea ce va duce direct şi rapid la sancţionarea politicienilor la urne ? Păi, dacă tot luăm măsuri drastice, haideţi să ne ţinem de treabă. Altfel, unul munceşte pentru familia lui, dar şi pentru a altora care îşi sprijină bărbia în mătură mustăcind a pagubă la proştii care se grăbesc să ajungă la muncă pentru a-i ţine pe ei în viaţă.
Avantajele copilăriei
Nu ştiu dacă este chiar cel mai potrivit titlu. Cert este că nu voi vorbi despre lucrurile pe care obişnuiam să le fac atunci când eram mic. Nu pentru că nu ar merita rememorată acea perioadă, ci pentru că vreau să mă axez doar pe un singur lucru : plăcerea de a te juca, de a te simţi liber. Am avut o copilărie atât de fericită, încât povestea copilăriei mele va fi povestită, probabil, chiar şi de copiii copiilor mei. Sau cel puţin aşa mi-ar plăcea să cred. Dintre toate plăcerile, două îmi erau foarte dragi. Călătoriile şi bătutul mingii pe toate drumurile.
Ce mai conta că veneam acasă murdari din cap şi până în picioare sau că aveam genunchii juliţi de la zgură sau asfalt ? Ce mai conta că tricourile şi pantalonii scurţi erau plini de la iarba prin care mă aruncam ca să prind toate mingiile ? Mă simţeam în largul meu, eram foarte fericit că îmi ocup aproape tot timpul făcând ce îmi place. Mereu îmi spunea maică-mea să profit la maxim de momentele acelea şi nu înţelegeam de ce. Acum ştiu. Am crescut, am la rândul meu un copil şi sunt convins că îi voi da aceleaşi sfaturi.
În perioada copilăriei, pe lângă alte activităţi cultural-artistice, jucam foarte mult fotbal cu prietenii de la bloc. Am prins perioada împuşcatului, când la ora 12 fix trebuia să fie linişte deplină. Dar cine să o păstreze ? Băteam mingea de dimineaţa şi până seara târziu, cu pauză de masă şi somn. Îl ţin minte şi acum pe administratorul de bloc, unul băţos, cu o mustaţă apăsătoare, care ne fugărea de mama focului pentru că deranjăm liniştea publică. Nouă ne făcea plăcere să fim alergaţi. Vă daţi seama ce gălăgioşi eram. Iată că acele vremuri au trecut, iar viaţa şi-a urmat cursul ei. Mult timp de atunci nu am mai pus piciorul pe minge, nu m-am mai întâlnit cu aceiaşi prieteni şi n-am mai gustat din plăcerile copilăriei. Venise timpul să fac curte fetelor, să merg la liceu şi să mă pregătesc pentru viaţă.
Cu doi ani în urmă mi-am adus aminte de vremea copilăriei. Jucam fotbal pe teren sintetic în fiecare week-end, pe timp de noapte.Era extraordinar, dar, cum lucrurile frumoase durează foarte puţin, m-am ales cu o febră musculară de toată frumuseţea, ca mai apoi să ajung să nu mai pot juca fotbal deloc, din cauza unor dureri lombare . Dau semne de bătrâneţe, chiar dacă îmi e carcasa încă bine lustruită. N-am ce face acum, însă îmi pot aminti cu plăcere de avantajele copilăriei mele.
Dracu ştie !
Suntem un popor de credincioşi. Vezi multă, foarte multă lume la biserică în zi de mare sărbătoare creştină. În rest, pe ici, pe colo, câteva băbuţe şi săraci cu duhul care se apleacă în semn de mătanie pe la uşile bisericii. Dau ziua bună la preot, mai cântă o strofă sau două în corul bisericii şi cred că păcatele le sunt iertate. Ajunşi acasă, marea majoritate a credincioşilor uită de unde au venit. Pleacă din casa Domnului cu sufletul pur şi ajung în casa omului cu sufletul plin de griji.
Se apucă să facă treabă, să muncească sau să ridice mai ştiu eu ce. Cum face unul vreo prostie, hop şi scuza: dracul m-a pus s-o fac şi pe asta ! Românul găseşte mereu vinovaţi şi de multe ori cel mai vinovat nu este el, ci dracul. Şi-a băgat dracul coada în treburile lui. În viaţa de zi cu zi a românului, dracul împreună cu vorbele de duh populare şi atât de pline de înţeles fac casă bună. Ah, mai e şi bârfa sau invidia. Cum îl vedem pe unul care are un serviciu bun, la stat, care implică un salariu măricel, cu maşină şi casă, ne întrebăm cine îl ţine-n braţe ? Pe cine are în spatele său de îşi permite să stea cât mai puţin pe la serviciu şi să câştige cât mai mulţi bani ? Dracu ştie !?
Românilor le place adesea să se distreze. Şi o fac cum ştiu ei mai bine, cu mulţi prieteni, băutură cât cuprinde şi grătare.La iarbă verde, dacă se poate. Acolo, în plină distracţie, încep discuţiile şi laudele fiecăruia.
-Uite bă, mi-am luat o maşină second-hand din Germania la un preţ de nimic !
-Cum dracu ? Unde ai găsit aşa ceva ?
-Ei, l-am prostit eu pe unul care ar fi vrut să scape de maşină că nu prea avea bani… Chestia este că maşina mea are funcţie turbo, apeşi pe un buton şi accelerează foarte tare timp de câteva secunde.
-Du-te băi, zic ceilalţi ofensaţi, maşină cu buton de turbo n-a văzut nici dracu !
După distracţie, ajunşi acasă, doi dintre ei vorbeau despre petrecerea dată la iarbă verde.
-Ai văzut mă ce zicea amicul tău ? Că şi-a luat maşină cu buton turbo, auzi ! Păi ăsta face mişto de noi pe faţă,mă ? Ne crede proşti ?
- Eh, să-l ia dracu ! Hai să vorbim despre altceva !
Unora dintre români le place să creadă despre ei că sunt oameni cultivaţi, chiar dacă nu sunt. Şi se duc la teatru, îmbrăcaţi în ţol festiv de ginerică, se dau în stambă, se duc la operă, merg la galerii de artă. Poate,poate îi vede cineva cunoscut. Ce mai contează că nu înţeleg nimic din tot ceea ce văd ? Chiar aşa îşi spun în sinea lor : dracu să mă ia dacă înţeleg ceva ! Întotdeauna dracul . El este actorul principal.
Mai vedem deseori români pentru care nu contează decât propriul interes. Ar fi în stare să îşi trădeze prietenii şi uneori chiar familia pentru a-şi atinge propriul interes. Fac spălături în urechile şefilor, trimit vorbe fără vreun sâmbure adevăr sau îşi toarnă colegii. Mai pe scurt, se face frate cu dracul sau îşi vinde sufletul dracului. Cum ştim, minciuna are picioare scurte, şeful nu are postul asigurat toată viaţa, iar cel ce s-a făcut frate cu dracul o ia pe coajă. Când planul său a fost demascat, face ca toţi dracii.
Oricum, românii sunt simpatici şi,între noi fie vorba, nu-i dracul chiar atât de negru pe cât pare. Ptiu, drace !
2012, începutul sfârșitului ?
Filed under: Fucktard, Romania, diverse, movies, personal, video
Într-un documentar, Nostradamus 2012, se spunea, argumentat sau nu, că în decembrie 2012 va avea loc o aliniere galactică, adică Soarele răsare pe linie dreaptă cu centrul Căii Lactee, ceea ce ar putea aduce schimbări dramatice în viața de pe Pământ. Unele insecte și animale pot dispărea, lumea se va confrunta cu fenomene catastrofale și foamete, vor fi schimbări climatice majore etc.
Mi-am adus aminte de acest documentar, pe care l-am urmărit aproape jumătate de oră, deoarece am auzit multe persoane care vorbeau despre aceste fenomene care pot avea loc. Românilor le-au plăcut astfel de povești de când lumea și pământul. Cu siguranță țineți minte episodul Hâncu, episod ce a provocat panică în rândul românilor privitori de otv. Au dormit în stradă în noaptea aceea.
Alții spuneau că privesc partea bună a lucrurilor. Lumea se va curăța de mafioți, politicieni, maneliști, boschetari și curve. Nasol este că și ei se vor duce odată cu ceilalți. Eu cred că nu va fi chiar așa. Ok, lumea se schimbă în rău. Viața sănătoasă pe Pământ este distrusă de mâna omului. Nu se iau măsuri în ceea ce privește încălzirea globală. Probabil că vom ajunge să avem parte de fenomene catastrofale, însă nu cred deloc în ceea ce s-ar putea numi ”sfârșitul lumii” . Povești despre acest subiect sunt destule, eu aștept filmul 
Mă adaptez încet, dar sigur
Filed under: Marasesti, Romania, bani, diverse, loc de dat cu capul, personal
Proaspăt venit din vestul țării, acolo unde aerul este puțin mai puternic și mai greu de suportat pentru cei care nu au cei șapte ani de-acasă (aviz țăranilor veniți în week-end să-și lase pachetele goale de țigări prin mijlocul stațiunii, dar și dâra puternică de Armani luat de la colțul străzii), ajuns în mijlocul familiei pe care abia așteptam să o întâlnesc și să o îmbrățișez, nu am crezut că îmi va veni atât de greu să mă adaptez la viața pe care o duceam zi de zi aici, la mine acasă.
Nu vreau să par nici ipocrit, nici vreun țăran care a uitat de unde a plecat, dar când am intrat în orașul natal, am simțit un gust al naibii de amar. Parcă am intrat într-o comună părăsită până și de locuitorii ei. Abandonată la greu. O comună în care ți-ai petrece doar un sfârșit de săptămână, în vizită la părinți și rude. Asta în cel mai fericit caz. Mă simt ca și cum aș fi trăit zeci de ani într-o grotă, pentru ca mai apoi să mă trezesc în mijlocul unui mare centru comercial. Aproape că uiți de locurile în care ai fost nevoit să trăiești, iar când te întorci acolo, te întorci cu un gust amar.
Brusc, mi-am dat seama că trebuie să mă zbat pentru a face pasul pe care trebuia să îl fac de mult timp : să mă mut într-un oraș mai mare, care să îmi ofere mie și familiei mele mai multe oportunități și perspective de dezvoltare. Un oraș care să îi ofere copilului meu șansa de a se dezvolta corespunzător, de a merge la o școală bună și de a urma anumite cursuri și traininguri care să îi ofere o altă viziune asupra vieții pe care o trăiește. Să îmi iau un job unde voi câștiga bani, nu vorbe. La fel de brusc, mi-am dat seama că toate acestea le pot realiza doar dacă dispun de niște bani, iar bani nu am. Dar măcar visez. La fel cum visez că orașul în care locuiesc și pe care, vrând-nevrând, îl iubesc, se va dezvolta și va ajunge orașul istoric de care toată lumea a auzit. Sau cum visez că, poate odată și odată, voi fi managerul orașului în care locuiesc și că voi face absolut tot ce îmi stă în putere pentru a-i aduce mândria și pentru a provoca ecoul de altădată.
Până atunci, vreau să vă mulțumesc că, în tot acest timp cât am fost eu plecat în vacanță, blogul meu a avut un număr constant de vizitatori, ba chiar mai mulți decât în zilele obișnuite, când scriam zi de zi. Asta mă face să mă adaptez rapid oriunde m-aș afla.
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici