Efecte ale concedierii
Vorbim din ce în ce mai des despre concedieri, ca urmare a crizei economice care afectează din ce în ce mai vizibil şi ţara noastră. Fie că ele sunt în masă, fie că sunt luate în grabă sau că sunt efectul acestei crize financiare, concedierile produc efecte. La CFR se anunţă disponibilizări în masă, companii de tot felul anunţă concedieri masive, unele companii intră în faliment. Când se fac asemenea anunţuri, atenţia se îndreaptă în mod firesc spre cei care îşi pierd slujba. Este de aşteptat ca acele persoane care rămân fără un loc de muncă să sufere de depresie şi anxietate. Uneori, companiile încearcă să le ofere celor concediaţi consultanţă în găsirea unui nou loc de muncă.Uneori se fac chiar şi compensări. E nasol să te afli în pielea acelor persoane.
Deşi nu vreau să minimalizez traumele pe care concedierile le pot produce oamenilor care îşi pierd locul de muncă, aş vrea să pun accentul pe efectul pe care aceste concedieri îl au asupra celor rămaşi. Consider că efectele concedierii unor persoane sunt la fel de puternice şi în cazul celor rămaşi, iar managerii care ignoră acest lucru riscă să asiste la o scădere drastică a randamentului celor rămaşi, respectiv al organizaţiei. Mai dureros este că rar se întâmplă ca managerii să nu ignore acest lucru. O comparaţie între victimele şi supravieţuitorii unei concedieri ar arăta că ambele categorii resimt aceleaşi sentimente de frustrare. Victimele sunt nevoite să meargă mai departe, să o ia de la capăt. Acest lucru nu este valabil şi pentru supravieţuitori. Ei se vor simţi în continuare frustraţi, vor avea sentimentul de nesiguranţă a locului de muncă, de depresie sau de incorectitudine.
Vor trece la acţiuni simple, care vor presupune limitarea la a face minimul necesar, îşi vor pierde loialitatea, vor asista,fără să vrea, la scăderea dorinţei de asumare a riscurilor. Pe scurt, nu vor mai da randament. În acest caz, managerii poartă pe umeri tot ceea ce ar putea însemna continuarea sau, dimpotrivă, falimentul organizaţiei. Din păcate, pe viitor vom vorbi din ce în ce mai mult despre astfel de lucruri. O cultuă organizaţională bine definită, alături de detaşarea de anumite practici paternaliste, ar putea face ca persoanele care vor supravieţui concedierilor să dea un randament satisfăcător şi, astfel, să limiteze numărul organizaţiilor care vor falimenta.
E nevoie de proiecte
Filed under: Marasesti, bani, fonduri europene, management, personal
Mărăşeşti, Vrancea, anul 2009. Cel mai sărac oraş din judeţul Vrancea. Să trecem peste faptul că, pe de o parte, electoratul mărăşeştean a ales întotdeauna omul/partidul care era în opoziţie cu partidul aflat la Guvernare, sau, pe de altă parte, că municipalitatea a tăiat cât de mult a putut din bugetul oraşului, tocmai pentru a da caşcavalul primăriilor care au conducători prieteni cu partidul cel mai puternic. Nu vorbim despre asta. S-a tot vorbit şi nu am face altceva decât să ne băgăm din nou în lada cu gunoi a politicii din România.
Să generalizăm. Haideţi să trecem la oportunităţi de dezvoltare administrativ-teritorială. Indiferent cine e la putere şi cine e în opoziţie, managerii de oraşe ar trebui să ştie, împreună cu localnicii, că bugetul local a fost, este şi va fi întotdeauna insuficient pentru a te putea gândi la investiţii serioase, respectiv la dezvoltarea urbană. Tocmai de aceea, mai ales în această perioadă în care se pot accesa fonduri europene, proiecţiile bugetare ar trebui să fie axate pe investiţii şi pe dezvoltare prin depunerea unor proiecte pe fonduri nerambursabile . Adică, pe lângă cheltuielile clasice( de personal, utilităţi publice, furnizori etc.) , un procent mare ar trebui să se regăsească la capitolul cofinanţare.
În aceste vremuri, dacă te plângi că bugetul local este foarte mic, rişti să ţi-o iei pe coajă. Ai atâtea posibilităţi de dezvoltare, încât trebuie să fii dobitoc să îţi pierzi timpul plângându-te că n-ai primit bani de la judeţ ca să faci investiţii. Desigur, trebuie să ai şi o echipă de profesionişti care, împreună cu o firmă de consultanţă pe fonduri europene, să muncească de zor pentru a aduce bani europeni. La fel, oamenii trebuiesc încurajaţi şi plătiţi aşa cum se cuvine. Astfel, cu bani puţini la bugetul local, se pot naşte idei, dar mai ales proiecte extraordinare, prin aplicarea la fondurile structurale.
Consultanţa costă, iar când vorbim de fonduri structurale te iei cu mâinile de cap. Scrierea unui proiect poate aduce consultantului până la 10% din valoarea totala a proiectului. Te întrebi de ce ar vrea un funcţionar care lucrează la stat să scrie proiecte şi să ia un salariu de toată jena ? Poate pentru a prinde experienţă, poate pentru o face pentru urbe, poate o face pentru a-şi demonstra că poate. Sau poate nu o face, pentru că drepturile îi sunt călcate în picioare. Vorbeam de proiecte, iar în Mărăşeşti e nevoie de proiecte. Multe proiecte. Eu am o viziune despre dezvoltarea oraşului, dar nu mă ascultă nimeni. Poate că atunci când cineva o să vrea să mă asculte va fi prea târziu. Sau voi cere bani în schimbul ideilor pe care, în prezent, le pot oferi în mod gratuit.
Eu zic atât : oraşul trebuie să se dezvolte plecând de la ce are el mai de preţ. Adică trecutul istoric, plin de glorie. Oraşul trebuie să se dezvolte de la Mausoleu înspre centru. Nu invers. Mausoleul trebuie să devină un nucleu al dezvoltării economice. Mai ales că este în prag de reabilitare, graţie unui proiect depus de Consiliul Judeţean Vrancea, care are ca scop reabilitarea şi introducerea într-un circuit turistic a Mausoleelor din Focşani, Soveja, Mărăşti şi Mărăşeşti. De ce să nu încercăm să profităm de potenţialul turistic ? De ce să nu facem proiecte care să plece de la această idee ? Cine e rapid şi deştept, cine vrea, dar şi cine poate, va avea de câştigat. Ca om, ca manager, ca oraş. Cine nu, va rămâne la mila municipalităţii ca şi până acum. Şi se va plânge, crezând că electoratul va înghiţi aceeaşi pastilă pe care o înghite odată la 4 ani.
Rişti şi câştigi !
Tot ceea ce înseamnă afacere s-a construit, cel puţin până acum, în jurul unor creaţii de excepţie, urmate de perioade de timp în care nu s-a făcut decât exploatare. Când te uiti la oamenii de afaceri şi mai ales la companiile lor, observi că se pricep extraordinar de bine la a exploata tot ce se poate. Vorbim aici despre resurse umane, tehnologii sau resurse naturale. Se pricep foarte bine, pentru că o fac de mult timp. Din păcate, la capitolul creativitate au un mare minus. A fi creativ înseamnă a face abstracţie de tot ceea ce înseamnă structuri sau tipare tradiţionale.
Aici vreau eu să punctez prin acest post. Mă tot gândesc să ies din carapacea din ce în ce mai strâmtă şi să fac ceva. Nu poţi face orice, pentru că ai toate şansele să fii pus în faţa unui insucces. Trebuie găsită o nişă. Trebuie creativitate. Mă gândesc că e mai bine, poate, să merg pe alt drum decât cel pe care merge majoritatea oamenilor. Este posibil să plec pe un drum bine definit şi să ajung pe altul, nou şi fără cărări bătătorite de alţii. Vorba aia, oamenii de ştiinţă au descoperit Viagra, deşi făceau cercetări pentru producerea unui medicament împotriva hipertensiunii arteriale. Sau Columb, care de fapt încerca să ajungă în India şi nu în America.
Am nevoie de mai multă inovaţie. Avem cu toţii nevoie de asta, în perspectiva dezvoltării unui mediu sănătos. Ce înseamnă inovaţia de fapt ? Ea înseamnă crearea inexistentului actual. Inovaţia s-ar putea traduce în ” ce-ar fi dacă… ? ” , pusă de zeci de ori, până la aflarea unui răspuns care să ducă la o soluţie inovatoare.Cum spuneam, aceste experimente implică riscuri. De asta mi-e teamă mie. Teama pleacă de la bani. Abia pui un ban deoparte, iar când vrei să investeşti, să faci ceva cu ei, te gândeşti automat la riscuri. Uneori îţi vine să crezi că ţi-ai dori să ai parte de eşecuri cât mai rapide, asta numai pentru a învăţa într-un ritm mai alert şi să reuşeşti cât mai repede.La tot pasul vedem riscuri. Dacă ni le asumăm este posibil să reuşim, dar putem da greş. Iisus şi-a asumat riscuri şi a fost răstignit pe cruce. A rămas însă un mare inovator al valorilor. Van Gogh a riscat şi el, însă contemporanii l-au ridiculizat şi a sfârşit prin a se sinucide.
Toate acestea înseamnă riscuri asumate. Riscuri fără de care, probabil, nu s-ar fi făcut progrese şi omenirea ar trăi şi acum în peşteri sau pe insule pustii. Mă tot gândesc că riscul înseamnă progres, însă nu ştiu dacă trebuie sau nu să fac pasul cel mare.Atunci când te duci la luptă şi eşti rănit, primeşti o decoraţie. Pentru asta te afli acolo, ca să îţi asumi riscuri. Meritul este răsplătit. Ce ar fi dacă răniţii ar fi trecuţi pe o listă moartă, dacă ar fi daţi uitării ? Nu e aşa că moralul s-ar prăbuşi şi nimeni nu şi-ar mai asuma aceste riscuri ?
Totuşi, riscul nu înseamnă doar progres. Uneori poate fi fatal, dacă nu îţi dai seama imediat de efectele pe care le-ar putea produce. Nu ştiu dacă aţi auzit de povestea hamburgherului McLean, de la McDonalds. În anii 90 (95-96 parcă, McDonald’s a introdus în meniu un hamburger cu un conţinut scăzut de grăsime – McLean. El a fost introdus ca urmare a preocupării consumatorilor pentru sănătate. După un timp, testele de marketing au dovedit că hamburherul a fost un eşec, chiar dacă era aproape la fel de gustos ca BigMac-ul. Unde a greşit McDonald’s ? Au neglijat faptul că oamenii care intră într-un McDonald’s nu vor neapărat să mănânce hrană sănătoasă. Cei care vor asta pot alege un restaurant oarecare. Iată că riscul poate avea urmări neplăcute, mai ales dacă te grăbeşti să îl faci.
Încă mă gândesc la câteva activităţi pe care le-aş putea desfăşura. Am câteva idei originale, zic eu, care ar putea fi de efect. Nu ştiu dacă într-un oraş mic, ca al meu. Nu sunt obligat să o fac aici, oricum.Deşi sunt vărsător, cam stau în balanţă. Dar şi când vine momentul …
Cine-a pus laleaua-n brânză ?
Filed under: Fucktard, Romania, bani, management, mizerii
Aseară butonam telecomanda de la GigiTv. Când pe Antena3, când pe Realitatea, când pe CNN, HBO sau Fashion. Am mai urmărit câteva chestii interesante pe Discovery Travel&Living. Nu am dat pe Private Spice, acolo unde non-stop poţi vedea oameni în calduri, dar am făcut prostia de a da pe canalele TVR. Mă uitam ca broasca la barieră şi nu înţelegeam utilitatea atâtor canale plătite din bani publici. Aş lua ca exemplu TVR Info. La ora la care am juns pe canalul respectiv, adică pe la 12 noaptea, eram invitat să urmăresc nişte webcamuri amplasate în anumite oraşe. De ce aş vrea să văd webcamuri la tv când le pot vedea pe net ? De ce să dau eu bani ca să văd chestii care nu mă interesează ? Pentru că atât eu, cât şi voi suntem atât de nepăsători, încât acceptăm tot ceea ce ni se oferă. Şefii TVR ar trebui să fie traşi la răspundere.
Unde este utilitatea atâtor canale plătite din bani publici ? De ce trebuie să avem 6 (şase) canale TVR ? Ştim bine că sursele de finanţare ale TVR sunt banii proveniţi din abonamentele tv, din reclame şi de la bugetul de stat. Făcând o comparaţie cu alte televiziuni din România, mă întreb unde naibii este eficienţa ? De ce alte televiziuni din România au audienţă dublă faţă de TVR, care e injectat cu bani publici ? Vreau să văd management de calitate la o televiziune publică. Nu vreau să văd o televiziunele la picioarele preşedintelui şi nici a partidului de guvernământ. Vreau o televiziune independentă, o televiziune a românilor. Ce e de făcut ?
Fii unicul tău conducător !
Treptat, se pare că măreţul proiect socialist care are ca obiectiv darea puterii către popor, se realizează pe zi ce trece, numai că el nu este înfăptuit de către discipolii comunismului, ci de către propovăduitorii liberei iniţiative. Într-o astfel de lume, trebuie să ne stabilim unele standarde şi obiective. Trebuie să ştim cine suntem şi ce vrem, unde vrem să mergem şi cu cine dorim să stabilim parteneriate de afaceri. La o adică, dacă tot suntem condamnaţi la libertate, măcar să preluăm controlul asupra propriilor vieţi. Nu ne mai putem baza pe instituţiile statului sau pe o altă instituţie menită să dea sens vieţilor noastre. Viaţa ta eşti tu ! 
Astfel, trebuie să facem ca totul să depindă de noi şi să nu mai dăm vina pe cineva pentru greşelile noastre. Trăim într-o lume modernă, aflată într-o continuă schimbare şi într-un continuu progres, astfel încât trebuie să spunem că a venit timpul să devenim capii capetelor noastre. Trebuie să ne determinăm destinele. De câte ori vi s-a întâmplat să vedeţi oameni de succes, cu faimă şi bani cât pentru zeci de generaţii ? Nu e aşa că v-aţi pus întrebarea cum de au ajuns acei oameni atât de bine văzuţi ? În ziua de astăzi, oamenii de succes au succes pentru că sunt ceea ce fac şi fac ceea ce sunt. Vorbim despre oameni şi valori, nu despre “oameni” şi nonvalori.
Presupun că totul trebuie să pornească de la renunţa să ni se impună anumite roluri din exterior. Totul pleacă de la propria personalitate, astfel încât să ajungi să te întrebi cine eşti si ce vrei să faci cu adevărat ? Din păcate, mulţi îşi pun întrebarea asta din anumite poziţii sau funcţii. Pentru a reuşi cu adevărat, trebuie să te dezbraci de orice funcţie. Nu eşti nici angajat şi nici angajator, nici român şi nici ţigan, nici negru şi nici alb. Rămâne doar să te întrebi ce vrei de la viaţă ştiind că puterea e în propriile-ţi mâini. Este adevărat, în propria locuinţă ne gândim la toate acestea, dar suntem conştienţi că afară ne aşteaptă o lume hipercompetitivă. Uneori suntem tentaţi să ne speriem şi să renunţăm la tot. Cum ar fi dacă ne-am face o strategie personală, o strategie a noastră care să ne apere de tot ceea ce ne aşteaptă afară ? Este nevoie de o gândire pe cât de complexă, pe atât de simplă. Trebuie să fim conştienţi de faptul că vremurile bune nu ne aşteaptă la primul colţ de stradă, dacă nu căutăm şi prin fundături.
Orice ai vrea să faci, trebuie să o faci ştiind că eşti unic. Asta dacă vrei să ai succes. Trebuie să te străduieşti să instituieşti monopoluri şi să găseşti nişe. O nişă poate însemna un succes enorm, dacă ştii cum să o manevrezi. Dacă ne-am putea imagina o societate complet transparentă, nu ne mai putem preface că muncim şi nici nu mai putem poza într-o altă persoană. Până acolo mai e mult de muncă şi în acelaşi timp ne vine în minte o întrebare, legitimă de altfel : cum să fim unici şi să ajungem oameni de succes dacă nu avem bani suficienţi ca să pornim o afacere ? Istoria ne arată că nici oamenii care au avut succes de-a lungul timpului nu au dus-o tocmai bine înainte de a deveni cunoscuţi. O să vă fac cunoscute două cazuri. Să o facem interactiv.
Este anul 1984. Ai aproximativ 1000 de dolari şi urmează să împlineşti în curând 19 ani. Ce faci cu banii ?
a) dai o petrecere mare
b) îţi cumperi o maşină second-hand
c) vinzi calculatoare din camera ta de cămin, unde eşti student.
Michael Dell a ales varianta c, ajungând unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din mediul IT.
Suntem în anul 1977 şi ai 2000 de dolari în cont. Urmează să împlineşti 33 de ani şi te întrebi ce să faci cu banii . Ce ai alege ?
a) să dai o petrecere mare la care să îi inviţi pe toţi prietenii tăi
b) să călătoreşti în lume timp de câteva săptămâni
c) să pui bazele unei companii care să se ocupe de baze de date
Larry Ellison, fondatorul şi directorul executiv al companiei Oracle, a ales varianta c.
Iată că o afacere profitabilă se poate naşte plecând de la o idee în care crezi că poate da roade. Dacă crezi că există o piaţă pentru o idee abstractă, urmează-ţi visul ! Chiar şi cea mai nebună idee bună poate avea succes. Nu vizitatorii galeriilor de artă i-au spus lui Picasso să inventeze cubismul .
” Dacă oamenii n-ar face niciodată lucruri prosteşti, nu s-ar mai întâmpla nimic inteligent în veci ” – Ludwig Wittgenstein .
Fii si tu fan Herbalife!
Twitter
-
Statistici