Noi metode de furt din autoturisme
Filed under: Romania, diverse, loc de dat cu capul, mizerii, stiri
Am primit in casuta postala un mail de la persoane de incredere care imi vorbeau despre niste chestii referitoare la noile metode de furturi din autoturisme. Nu stiu cat de “la moda” sunt, insa am considerat util sa il fac public pentru orice eventualitate. Daca aveti habar de asa ceva, nu ezitati sa lasati un mesaj detaliat.
Cum s-a intamplat
Astazi, 10.02.2011, am avut ceva de rezolvat in zona P-ta Cosbuc- Bdul Libertatii ( Bucuresti). Am parcat masina in fata sediului RCS-RDS , am rezolvat ce aveam de rezolvat in 15 min si m-am intors la masina.
Nu am reusit sa deschid masina nici din cheie (telecomanda) nici din telecomanda de la alarma.
Langa mine un domn se chinuia sa-si inchida masina cu telecomanda si nu reusea. Deci eu nu reuseam sa o deschid pe a mea el nu putea sa o inchida pe a lui. PREA MARE COINCIDENTA!!!!!!!!!!!!!!!!
Asa sa fie ?
Mi-am adus aminte ca citisem pe net un articol care explica ca masinile care se inchid cu telecomanda nu sunt sigure deoarece se poate bruia semnalul dat de aceasta si masina nu se inchide ( desi tu ai apasat pe buton si esti sigur ca s-a inchis). M-am uitat in jur si o masina micuta cu 2 usi , marca Datsun ,culoare gri deschis, fara numere de inmatriculare era oprita in apropiere in spatele masinilor parcate .
M-am dus catre acea masina , in ea erau 4 indivizi ( cum aratau este usor sa ghiciti) , unul din ei avea un dispozitiv care semana cu o telecomnda de tv dar avea si antena. Cand m-au vazut , au plecat .
Imediat dupa ne-am putut descuia respectiv incuia masinile din telecomanda. Asadar este o noua metoda de a fura din masina. Verificati-va masina dupa ce ati inchis-o!
Cum functioneaza
Individul tine permanent apasat pe butonul dispozitivului , care emite un semnal ( frecventa) sau ce o fi, semnal ce nu lasa comanda ta de inchidere sa “ajunga” la masina. Apesi pe buton sa inchizi masina, iar daca nu esti atent sa vezi daca intr-adevar s-a inchis, aceasta ramane deschisa. Pe urma doar asteapta la pleci de langa masina si te usureaza de ce ai lasat prin ea.
Nu credeam asta stiind ca alarmele schimba codurile la fiecare activare , si am un sistem de alarma bun, foarte laudat. Se pare ca e pentru fraieri cinstiti.
Cei care ati patit asta sau ati vazut , va rog, sustineti avertismentul, cei care nu au vazut tineti minte si anuntati-va prietenii si nu numai.
Utilitatea anvelopelor de iarnă
I. Starea de fapt
Marea majoritate a şoferilor români cunosc necesitatea anvelopelor de iarnă, însă mulţi dintre ei nu îşi cumpără un set pentru autoturismul lor. Pentru unii dintre ei acest lucru înseamnă costuri în plus pe care nu şi le pot permite, pentru alţii înseamnă o problemă în ceea ce priveşte depozitarea anvelopelor de vară în propria locuinţă. Să fim serioşi, dacă stai la bloc este foarte greu să te învârţi într-o cutie de câţiva zeci de metri pătraţi, dar să mai şi depozitezi anvelopele, pe lângă murături şi mirodenii ? Read more
Cred că m-am îndrăgostit
Când vine vorba despre calitate, fiabilitate sau practicabilitate, autoturismele Volkswagen sunt printre cele mai preferate mărci care se încadrează la această categorie. Poate că nu le vedem atât de des precum vedem Renaulturile, Daciile sau Chevroleturile din cauza preţului mai mare, însă odată ce ai urcat într-un VW îţi garantez că nu îţi vine să te mai dai jos. Am testat-o pe pielea mea de mai multe ori.
Eu conduc un Renault Clio Extreme ( nu classic, cea cu portbagajul ăla urât ) şi recunosc că sunt mulţumit de extrema mea. Chiar recomandam, la rându-mi, achiziţionarea unor astfel de maşini. Asta până m-am urcat în Passat-ul alor mei. O maşină spaţioasă, confortabilă şi care îţi lasă o impresie foarte bună. Dacă vrei să depăşeşti în siguranţă te ajută, dacă vrei să frânezi brusc e printre cele mai bune, dacă vrei să ai loc pentru tot familionul, e alegerea perfectă. Brusc, a trebuit să îmi fac revizia la extrema mea. Piesele parcă sunt aurite, marca parcă ar fi numărul 1 mondial. Altfel nu înţeleg de ce costă atât de mult. O iei la un preţ mic, dar au ei grijă să îşi recupereze banii.
Săptămâna trecută am fost la Bicaz cu VW-ul alor mei. Atât de bine m-am simţit în maşină, că mă voi duce săptămâna viitoare, cred, la Braşov la shopping şi resting. Păcat că ai mei nu sunt interesaţi de un schimb de maşini, aşa că trebuie să fac ceva pentru a-mi vinde extrema . Vreau să îmi cumpăr VW. Emblema mi se pare foarte atrăgătoare, maşina foarte practică, clientul foarte mulţumit. Aşa-i când te îndrăgosteşti.
SAV 2009
În perioada 22-24 mai 2009, în Parcarea Carrefour Focșani, va avea loc a 8-a ediție a Salonului Auto Vrancea, eveniment organizat de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, cu prezența de excepție al unicului distribuitor Volkswagen și Audi din Vrancea și Galați, SCORPION.
Meritele merg la prietenul meu, Dan Ștefan, director de marketing al Scorpion Focșani. Dane, ne vedem acolo, printre frumoasele modele. De mașini, desigur.

foto : Dan Ștefan Blog
Între penibil şi plăcerea de a conduce
Eram la volan, într-o zi cu soare şi cu multe păsărele care străbăteau câmpul aflat în vecinătatea şoselei. Aveam de parcurs un drum de vreo trei ore, plus distracţia de cel puţin un ceas care avea să mă aştepte la intrarea în Bucureşti. Trebuie să recunosc că mă fac vinovat de mai multe pasiuni dar, în afara celeia pe care nu o pot spune în gura mare, plăcerea de a conduce nu îşi putea găsi rivală decât în bucuria de a asculta muzică. Mai ales atunci când porneam la un drum mai lung şi, mai ales, singur, le aduceam pe amândouă pe calea coexistenţei. Întotdeauna mi-a plăcut să ascult muzică de calitate. Astfel, în timp ce conduceam, eram întotdeauna înconjurat de o companie selectă: solişti, instrumentişti sau compozitori.
Niciodată nu m-am putut plictisi în acest mod, mai ales că trebuia să înfrunt mizeriile aflate de-a lungul drumului şi lipsa anilor de acasă a unora cu care trebuia să împart carosabilul. Îmi plăcea să dau muzica mai tare şi să îmi exprim neîmplinirile ca muzician dublând vocea soliştilor. Nu mă auzea nimeni, soliştii nu se supărau, ba mai mult, îmi ofereau prilejul de a mă lăsa să repet unele refrenuri în timp ce ei se odihneau. În timp ce mă pregăteam să trec la următoarea melodie, detectorul de radar, cu alarma lui insistentă, îmi demonstra că face toţi banii : ţîrrrrrrr ţîîîîîrrrrrrrr ţţţţţţţîîîîîîîîîîîîrrrrrrr…. Read more
Regii şoselelor
Aici s-ar încadra mai multe categorii de şoferi, cum ar fi taximetriştii, care nu se pot abţine să nu treacă pe roşu sau să nu îţi taie faţa, sau băieţii de bani gata, care trăiesc cu mirajul banilor şi au impresia că şi-au cumpărat şosea. Eu aş vrea să vorbesc despre şoferii de pe maxi-taxi-urile care transportă pasagerii dintr-o localitate în alta. Regula este una simplă. Bagă în microbuz cât mai multe persoane ( a se citi până la refuz ), după care porneşte în trombă. Adoră să ia curbele cu viteză şi să facă depăşiri imprudente. Se bazează pe spiritul civic, care nu prea există la români. Mai pe scurt, toţi comentează, însă nimeni nu ia o măsură.
Astăzi am fost la Galaţi pentru a rezolva o problemă personală. Eram într-o localitate şi detectorul de radar dădea semne că ar fi ceva mişcare de trupe. Am luat talpa de pe pedala de acceleraţie până când viteza a scăzut la 60 km/h. Din spate venea puternic un microbuz care transporta persoane. Idiotul m-a depăşit atunci când din faţă îi veneau mai multe maşini. Nu a vrut să se asigure, nu a vrut să aştepte. A trebuit ca să trag puţin de volan pentru a se încadra înapoi pe banda de circulaţie. Nici măcar nu mi-a mulţumit. M-am ţinut după el, iar la următoarea depăşire mi s-a tăiat respiraţia. O secundă a lipsit ca microbuzul să nu fie făcut praf de un tir.
După vreo zece minute de mers, am văzut o cucoană care stătea la ia-mă nene. Făcea semne disperate cu mâna liberă de bagajele-i grele, lăsate în voia sorţii pe jos. Mi s-a părut a fi de încredere şi am oprit. Mi-a mulţumit de o mie de ori pentru gest, însă o simţeam foarte speriată. După un anumit timp, mi-a spus că a coborât din acel microbuz despre care vă vorbeam mai devreme. Tipa mi-a povestit că s-a dus la şofer şi i-a spus să oprească pentru a coborî din microbuz, nu înainte de a-l face de căcat. Îmi povestea cum ea a fost singura care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul absolut tembel de a conduce un mijloc de transport în comun şi nimeni nu i-a luat apărarea atunci când şoferul a început să o înjure şi să o dea în şuturi afară.
Toţi ceilalţi pasageri au preferat să meargă cu acel idiot care îi putea conduce către ultimul drum. Eu nu pot să înţeleg această perversitate a omului de rând. Nu pot să înţeleg cum restul pasagerilor nu s-au temut pentru viaţa lor şi au preferat să se uite la cucoana aia cum e făcută albie de porci de către acel şofer pus în slujba lor, până la urmă. În timp ce vorbeam despre aceşti regi ai şoselelor, am văzut microbuzul tras pe dreapta. Îl oprise radarul. Vedeam pe geam cum şoferul gesticula de mama focului. Probabil că se credea nevinovat.
Oare pe ce criterii se fac angajări la aceste mijloace de transport în comun ? Chiar nimeni nu îi poate controla ? Chiar niciun pasager nu îi poate trage la răspundere în timp ce circulă haotic pe drumurile publice ?
Cretinilor, dacă vă place să mergeţi cu viteză, faceţi-o cu autoturismul propriu. Dacă vreţi să depăşiţi aiurea şi să abuzaţi de tot ceea ce înseamnă indisciplină la volan, faceţi-o cu maşina voastră. Nu puteţi decât să crăpaţi dracului într-un pom de pe marginea drumului. Până atunci, însă, conduceţi un mijloc de transport în comun şi asta vă face responsabil pentru câteva zeci de vieţi, fie că vă convine sau nu.
Mi-e scârbă de oamenii perverşi, nesimţiţi, făţarnici şi căcăcioşi. Bufniţele nu sunt ce par a fi.
Conduci cu viteză ?
Anual bat cu maşina peste 12.000 de km pe şoselele României. Mi-a fost dat să văd accidente care s-au întâmplat în faţa mea, dar şi cu puţin timp înainte de a trece pe la locul faptei. Urmările la unele dintre ele erau absolut tragice. Am văzut cadavre întinse pe şosea, cai decapitaţi şi o sumedenie de maşini răsturnate şi distruse. Toate acestea aveau un punct comun : viteza excesivă !
De câeva ori era să o păţesc din cauza unor “şoferi” care depăşeau fără să se asigure că au timp să o facă. Am reacţionat rapid şi am redus viteza. Am avut noroc. Alţii nu au timp să o facă. Vedem pe străzi tot felul de puşti şi piţipoance care au luat carnetul de şoferi cu pile. Îi vezi la bordul unor maşini scumpe gonind cu viteză excesivă. Din cauza lor au murit mulţi oameni nevinovaţi. Din cauza lor şi a celor care au primit şpagă pentru a elibera carnetul de conducere. Câtă minte trebuie să ai ca poliţist pentru a face o asemenea faptă ? Cum să îi dai carnet unuia care nu a condus decât pe calculator şi care abia aşteaptă să conducă maşina lu’ tăticu’ pentru a lua ochii piţipoancelor ?
Eu sunt calculat atunci când conduc o maşină, fie că e a mea sau nu. Îmi place să conduc cu grijă şi să nu mă las ispitit de puterea motorului. Asta nu înseamnă că merg bătrâneşte. Conduc constant cu 110-120 km/h atunci când sunt în afara localităţilor şi cu 50-60 km/h în localitate. Desigur, uneori mai merg şi cu 140 km/h, mai ales atunci când găsesc o porţiune de drum liberă. Întotdeauna am mers pe ideea că mai bine ajung în siguranţă cu 5-10 minute mai târziu, decât să gonesc ca nebunul şi să îmi pun viaţa mea şi a pasagerilor în pericol. Ce ne facem însă cu ceilalţi participanţi la trafic, cu acei puşti şi piţipoance care gonesc cu maşinile de zeci de mii de euro fără să gândească ? De ce să moară unii care sunt nevinovaţi şi merg regulamentar din cauza unora care nu se gândesc decât la propria persoană ? De ce nu se întâmplă că idioţii care gonesc pe şosele să intre într-un copac şi să crape acolo în loc să intre într-o altă maşină care merge regulamentar ?
Câţi dintre voi aveţi această manie a vitezei ? Câţi dintre voi folosiţi centura de siguranţă atunci când urcaţi la volan ?
O să îi rog pe cei care se regăsesc în rândurile de mai sus să urmărească acest viral cu gândul că se vor mai gândi o dată înainte de a apăsa cu putere pe pedala de acceleraţie.
Conduceţi prudent ! Purtaţi centura de siguranţă !





